DISTRIBUIȚI

15 mai, 2011. Oțelul Galați o învinge la limită pe Timișoara, prin reușitele lui Antal și Marius Pena, victorie care îi asigură în premieră titlul de campioană a României, cu o rundă înaintea finalului de sezon. La nici 43 de ani, antrenorul Dorinel Munteanu e artizanul uneia dintre cele mai mari surprize din istoria Ligii 1, iar viitorul lui în această meserie sună mai mult decât promițător.

Derulăm pe repede înainte și ajungem în zilele noastre, la jumătatea lui decembrie 2018. Cu cel mai selecționat „tricolor” pe bancă, Chiajna pierde cu scor de tenis, 3-6, în fața Iașiului, chiar pe propriul teren. E deja a cincea înfrângere consecutivă a ilfovenilor, care n-au mai câștigat un meci de zece etape și se chinuie teribil în subsolul clasamentului. Dorinel Munteanu, cu o cotă mult scăzută în comparație cu începutul deceniului, simte cum timpul nu mai are răbdare.

De regulă, lumea fotbalului nu are memorie bună. Antrenorii sunt judecați cu sânge rece, în funcție de rezultatele lor recente. Cazul Mourinho, căruia i se cântă cu foc prohodul în această perioadă, e cel mai elocvent exemplu. Performanțele cu vechime mai mare de cinci ani contează mai degrabă pentru statisticieni decât pentru angajatori, așa că oamenii de pe bancă n-au cum să trăiască din amintiri. Dar în caruselul acesta al fotbalului modern, în care antrenorii vin și pleacă rapid, diferența dintre a rămâne în lumina reflectoarelor și a fi uitat de cluburi ține (și) de modul în care tehnicienii știu să-și „conserve” cota de piață.

Din păcate pentru cariera sa, „Munti” n-a avut capacitatea să ia cele mai bune decizii în momentele potrivite. Când lucrurile n-au mers, fostul mijlocaș „fără plămâni” n-a acceptat să stea o perioadă pe bară. A sărit de la un job la altul cu capul înainte, preluând în momente nepotrivite cluburi care fie nu i se potriveau deloc, fie erau sub nivelul pe care el deja îl atinsese.

Primii ani de antrenorat și căutarea stabilității

Dorinel, pe banca lui CFR Cluj, prima echipă pe care a pregătit-o. Fotografie via Transilvania Reporter

Dorinel Munteanu a început să antreneze devreme, pe când încă era jucător activ. În 2005, CFR Cluj, aflată atunci abia la al doilea sezon în prima ligă, i-a oferit postul de antrenor-jucător, iar „Neamțul” nu a dezamăgit. I-a dus pe ardeleni până pe cinci în campionat și, mai mult decât atât, în finala Cupei Intertoto, după ce a eliminat pe drum echipe ca Bilbao sau Saint-Etienne. Practic, atunci a început ascensiunea senzațională a clujenilor în fotbalul românesc.

„Munti” a continuat în forță și stagiunea următoarea, cu 20 de puncte câștigate în primele zece runde, însă nu avea să continue în Gruia. După o ceartă cu patronul Paszkany, care l-a acuzat că s-a comportat „ca în Congo sau Togo”, Dorinel s-a dus la FC Argeș, aflată într-o situație critică în clasament. Având la dispoziție un lot modest, Munteanu n-a putut redresa echipa violetă, iar după o înfrângere la Iași, în etapa a 28-a, piteștenii l-au demis.

Fostul internațional n-a stat mult timp departe de banca tehnică. În iulie 2007 a preluat-o pe FC Vaslui, o formație cu o situație financiară stabilă și aflată în căutarea gloriei. Perioada din Moldova a fost una cu suișuri și coborâșuri pentru Dorinel, care a alternat rezultatele bune cu cele sub așteptări. După 26 de etape, cu galben-verzii aflați pe poziția a șaptea, „Neamțul” a fost concediat, în urma înfrângerii cu Steaua, 0-1 pe teren propriu.

Din Moldova s-a întors la Cluj, dar nu la CFR, ci la Universitatea, echipa fanion a orașului. Nu a stat însă decât două luni la „U”, club de la care a fugit rapid la Steaua, ademenit de oferta lui Gigi Becali. Și-a asumat gustul amar lăsat fanilor clujeni, dar era convins că pe banca roș-albaștrilor va face pasul cel mare. N-a fost să fie nici de această dată. După numai o lună și jumătate și cinci jocuri pe banca Stelei, „Munti” a fost dat afară de patronul echipei.

„U” i-a oferit o nouă șansă după alte câteva luni, moment în care Dorinel recunoștea că are o datorie morală față de clubul clujean. Doar că, nestatornic din fire, „Neamțul” n-a petrecut nici de data asta prea mult timp pe banca alb-negrilor. În iulie 2009 a dat Clujul pe Galați, acolo unde avea să-și găsească în sfârșit locul și să-și etaleze calitățile de tactician.

Cum a fost posibilă „minunea de la Galați”

În 2011, Oțelul lui Munteanu a câștigat campionatul și Supercupa României. Fotografie via

Aventura lui Dorinel Munteanu pe banca Oțelului e una dintre cele mai de succes povești din fotbalul autohton. Într-o perioadă în care campioana României intra direct în grupele Champions League, iar cluburi ca Steaua, CFR Cluj, Vaslui, Timișoara sau Dinamo investeau sume uriașe pentru a câștiga potul cel mare, „Munti” a creat la Galați o echipă eficientă și cinică, pe alocuri.

Primul an a fost de acomodare, iar din pretendentă certă la retrogradare, Oțelul lui Dorinel s-a transformat într-o trupă arțăgoasă de mijlocul clasamentului. Apoi, în sezonul 2010/2011, cu o echipă în care au strălucit anonimi ca Viglianti, Pena, Sîrghi, Gabi Paraschiv, Ibeh sau Antal, Galațiul s-a încununat campioană.

Izbânda ireală a stârnit furia patronilor din fotbalul nostru, mai ales Marian Iancu și Adrian Porumboiu, care au privit neputincioși cum ratează o ocazie unică să-și fortifice conturile cu banii veniți de la UEFA.


Citește și: Fotbal în orașul Nadiei: meteorica și exotica aventură a lui FC Onești în prima ligă, în plină eră a „Cooperativei”


Cum a fost posibil acest triumf? Rețeta lui Dorinel Munteanu a fost relativ simplă: disciplină pe toate fronturile, o apărare de fier, dublate de calitățile excelente de motivator ale „Neamțului”. Oțelul a avut cea mai solidă defensivă din campionat și a câștigat numeroase partide la limită în acel sezon. Cu doar 46 de goluri marcate, Galațiul a avut abia al șaselea atac din Liga I, însă de ajuns pentru a cuceri titlul încă din etapa a 33-a.

După ce și-a depășit cu mult limitele, Oțelul n-a putut menține ritmul și-n următorul an, chiar dacă Dorinel și echipa lui și-au adăugat în palmares și Supercupa României. A urmat o toamnă fără puncte în Liga Campionilor, apoi o clasare pe locul cinci în sezonul 2011/2012. În august 2012, după un început slab de stagiune 2012/2013, cu doar cinci puncte adunate în primele șase etape, „Neamțul” a demisionat din funcție.

A fost finalul unui basm, atât pentru fotbalul gălățean, cât și pentru antrenorul Dorinel Munteanu. Când a părăsit-o pe Oțelul, tehnicianul născut în Caraș-Severin avea o cotă extraordinară în breasla antrenorilor, cu precădere în țară, însă numele său era atractiv și în afara granițelor, mai ales după bătăliile purtate cu Manchester United, Basel sau Benfica în cea mai importantă competiție continentală inter-cluburi.

Declinul brutal și revenirea, deocamdată fără succes, în prim-plan

După despărțirea de Oțelul, Dorinel nu și-a mai găsit locul. Fotografie via Digi Sport

„Munti” n-a avut răbdare să aștepte jobul potrivit nici după episodul Oțelul. Cu un CV puternic și „fierbinte”, și-ar fi permis fără probleme să rămână liber de contract până la finalul sezonului, moment în care să își aleagă destinația ideală. Dar oferta de la Dinamo, clubul care la începutul anilor ’90 îl lansase în fotbalul mare, l-a readus pe bancă, la nici trei luni de la despărțirea de Galați.

Numai că experiența în Ștefan cel Mare a fost la fel de scurtă ca cea în curtea rivalei Steaua. Patru meciuri i-a pregătit „Neamțul” pe dinamoviști, până la finalul lui decembrie 2012, când s-a răzgândit și a spus că visul său e să antreneze în străinătate, mai cu seamă în Germania. Așa că și-a dat subit demisia, iar a doua zi a semnat cu Mordovia Saransk, codașă în prima ligă rusă.

De acolo, lucrurile au mers rău de tot pentru Dorinel Munteanu, atât în viața profesională, cât și în cea privată. N-a putut să evite retrogradarea cu Mordovia, așa că a părăsit echipa la finalul sezonului, preluând imediat un alt club din Rusia: Kuban Krasnodar. Demis după 12 etape, Munteanu a luat în sfârșit o pauză de câteva luni, numai că era deja prea târziu.

Popularitatea sa scăzuse drastic, iar performanțele de la Oțelul erau deja îndepărtate, umbrite de aventurile scurte și inconsistente de la Dinamo și din Rusia. Coborârea era iminentă, așa că în 2014 Dorinel a ajuns la Gabala, în Azerbadjan. Cu doar patru victorii în 16 meciuri, a fost din nou demis, eșec care a coincis cu apariția problemelor în viața personală. Un divorț complicat l-a adus pe Dorinel față în față cu dependența de alcool, care i-a provocat și câteva probleme cu legea.


Citește și: De la Mercedes pe banca lui Schalke: Domenico Tedesco, italianul de 32 de ani care a revoluționat Bundesliga


În acest timp, „Neamțul” a încercat să lucreze și să-și reseteze cariera, însă n-a izbutit să regăsească succesul de altădată. Astra, Zakho, în Irak, și CSM Reșița, clubul la care a început să bată mingea în copilărie, s-au adăugat în CV-ul său care conține un șir lung de formații pregătite.

În vara acestui an, Dorinel și-a rezolvat în sfârșit problemele personale, după ce s-a recăsătorit, iar oportunitatea de a antrena la Chiajna părea să fie un nou început profesional pentru fostul internațional. Deocamdată însă, rezultatele întârzie să apară, asta deși Munteanu declara plin de optimism, la momentul în care a preluat-o pe Concordia, că-și propune să ducă echipa în play-off.

Rămâne de văzut dacă „Neamțul”, care cu siguranță are știința să îmbunătățească lucrurile, va redresa totuși situația gravă din Ilfov. Însă un lucru e cert: până să ajungă iar la cota formidabilă pe care o avea cu șase-șapte ani în urmă, drumul e lung și e posibil ca Dorinel Munteanu să nu-l parcurgă vreodată.

Comentarii