DISTRIBUIȚI

După o nouă partidă lungă, în care cei mai buni jucători de pe teren au fost portarii celor două echipe, Croația a trecut de Danemarca și s-a calificat în sferturile de finală. Naționala lui Zlatko Dalić e acum la doar un pas să-și egaleze cea mai mare performanță la o Cupă Mondială.

Danezii au deschis scorul după 58 de secunde, prin Mathias Joergensen, dar nu s-au bucurat de avantaj decât trei minute, pentru că Mandzukic a restabilit egalitatea cu un șut din interiorul careului. Au urmat 116 minute echilibrate, însă niciuna dintre echipe nu a mai înscris, deși Modric putea închide meciul înaintea loviturilor de departajare.

Croații vor întâlni Rusia în runda următoare, într-o confruntare în care pornesc ca mari favoriți. Va fi o dispută în care Croația va fi sub presiune, pentru că nimeni nu i-ar ierta un eșec, mai ales acum, după ce a învins echipe precum Argentina, Nigeria și Danemarca.

Croația rămâne o echipă extrem de imprevizibilă

Cu poate cel mai bun cuplu de mijlocași de la Cupa Mondială (Modric și Rakitic) și cu un vârf de top (Mario Mandzukic), Croația e văzută drept o candidată pentru fazele superioare ale turneului. Mare favorită și în partida cu danezii, naționala lui Dalić n-a mai arătat însă atât de festiv ca în grupe.

Croații au fost surprinși de curajul danezilor, care nu au cedat niciun metru de teren. În multe momente, Mandzukic a rămas izolat în ofensiva croată, în timp ce mijlocului stelar, completat de Rebic și Perisic, i-a lipsit inspirația. Selecționata croată n-a reușit să-și impună jocul și să-i împingă pe nordici înspre poarta lui Schmeichel, rezultând un meci echilibrat în cea mai mare parte a timpului.

Fără discuție, Croația are o generație senzațională, ajunsă la maturitate fotbalistică și capabilă să meargă până la capăt în acest turneu. În același timp, croații sunt mofturoși de fel, așa că într-o zi în care n-au chef pot distruge relaxați tot ce au clădit cu trudă.

Schmeichel a dat tonul paradelor, Subasic a răspuns pe măsură

Dacă Luka Modric ar fi transformat lovitura de la 11 metri acordată în minutul 116, Croația n-ar mai fi trecut prin emoțiile iminente de la loteria penalty-urilor. Kasper Schmeichel a prins șutul trimis de fotbalistul Realului, însă acesta avea să fie doar începutul unui adevărat show al portarilor.

Cinci dintre cele zece penalty-uri executate au fost apărate de cei doi goalkeeperi. Danezul a mai scos două, în timp ce Danijel Subasic a parat trei. Portarul lui Monaco a ieșit la rampă la țanc, într-un moment în care încrederea Croației era zguduită de ratarea lui Modric. Subasic a salvat seara naționalei pregătite de Zlatko Dalić, doar Kjaer (cu o execuție de neparat) și Krohn-Dehli reușind să-l învingă de la punctul cu var.

Kasper Schmeichel, urmărit din tribune de tatăl său, (încă) mai celebrul Peter, a intervenit la șuturile lui Badelj și Pivaric, fiind la câțiva centrimetri să apere și al doilea penalty executat de Modric. Până la urmă, goalkeeperul lui Leicester părăsește turneul, iar dezamăgirea e cu atât mai mare cu cât evoluția sa a fost una excepțională.

Liniștea lui Rakitic, imbold moral pentru Croația

Victoria Croației a fost desăvârșită de Ivan Rakitic, care a luat mingea, și-a așezat-o calm la punctul cu var și l-a executat fără stres pe eroicul Schmeichel. În acele momente în care emoțiile atingeau cote maxime, jucătorul de la Barcelona a dat senzația că știe exact ce face.

Însă liniștea lui Rakitic s-a putut vedea și în cele 120 de minute de joc. Fără să inventeze roata, experimentatul mijlocaș croat a controlat de fiecare dată mingea cu siguranță, chiar și atunci când ai lui păreau ușor confuzi de cum decurg lucrurile pe teren.

Cu o Ligă a Campionilor, un trofeu Europa League sau trei titluri în La Liga în palmares, Rakitic își dorește enorm să câștige ceva și cu echipa națională, pentru care a strâns deja 96 de selecții. La 30 de ani, fotbalistul crescut de Basel nu se află în fața ultimei șanse de a realiza o performanță cu Croația, însă cu siguranță că acum e contextul ideal.

Danemarca, adevărata învingătoare din grupa de calificare a României

Fostă adversară a „tricolorilor” în preliminariile pentru Cupa Mondială, Danemarca nu i-a impresionat prea tare pe români. Lumea a ridicat în slăvi Polonia lui Lewandowski, considerată de mulți drept potențială mare surpriză în Rusia.

Dar în timp ce oamenii lui Nawalka au ajuns de mult la Varșovia, nordicii au ratat la mustață o prezență în sferturi. Una pe care n-o meritau dacă ne raportăm la evoluția din grupe, unde au învins doar Peru, cu noroc. Dar care, dacă ne raportăm strict la inteligența tactică și determinarea de care au dat dovadă în meciul cu Croația, ar fi fost pe deplin justificată.

Una peste alta, fără să rupă gura târgului, Danemarca lui Hareide a lăsat o impresie plăcută în Rusia. Yussuf Poulsen, Mathias Jørgensen, starul Christian Eriksen sau deja pomenitul Kasper Schmeichel sunt doar câțiva dintre nordicii care și-au etalat clasa la acest turneu.

Zlatko Dalić, omul care a unit vedetele Croației

Poate principalul merit al parcursului reușit de Croația nu e al selecționerul Zlatko Dalić, însă tehnicianul născut la Livno, în fosta Yugoslavie, e cel care a însuflețit o națională care scârțâia din toate încheieturile atunci când a preluat-o.

După șapte ani în care a antrenat în țările arabe, Dalić a fost instalat la cârma echipei Croației în octombrie 2017. A venit în locul lui Ante Čačić, demis după un 1-1 acasă cu Finlanda, semieșec care periclita calificarea Croației la acest turneu. Dalić a securizat locul la baraj cu o victorie în Ucraina, apoi a trecut cu bine și peste play-offul cu Grecia.

Pe deasupra, Dalić a dovedit chiar la acest Mondial că nu e vreun Sampaoli fără personalitate. Fără să ezite, l-a trimis acasă pe Kalinic, care refuzase să intre pe teren în partida cu Nigeria. Decizia sa fermă a fost lăudată în Croația și a reprezentat un mesaj clar pentru cei rămași în lot: indisciplina nu se iartă.

Comentarii