DISTRIBUIȚI

FC St. Pauli se zbate de ani buni prin a doua ligă germană, ba în câteva rânduri a fost chiar aproape să pice în cel de-al treilea eșalon. Nu are trofee sau performanțe deosebite, însă oameni din toată lumea vin să vadă echipa de cartier din Hamburg. Nu ce se întâmplă pe dreptunghiul verde îi captează pe străini, ci mai ales ce se petrece în tribune. CNN l-a numit „cel mai cool club de fotbal”, The Guardian îl cataloghează ca fiind gruparea care „susține toate lucrurile corecte… cu excepția victoriilor”.

Fanii au avut mereu o voce puternică în viața echipei și și-au pus decisiv amprenta pe modul în care a evoluat clubul de-a lungul anilor. Mereu au făcut tot ce le-a stat în putință pentru ca spiritul rebel al lui St. Pauli să nu se piardă în plasa intereselor exclusiv financiare ale patronatului. Partea bună pentru suporteri? Federația de fotbal germană obligă cluburile ca 51% dintre acțiuni să fie deținute de suporteri.

Dar acțiunile oamenilor ale căror inimi bat pentru St. Pauli nu se limitează la asta. Catalogați politic „de stânga”, ei luptă constant cu tot ce ține de fascism, nazism, xenofobie, rasism sau discriminare pe considerente sexuale. Unul dintre fanii străini seduși de aura clubului din Hamburg e englezul Nick Davidson, fost suporter al lui Watford, care descrie pe larg, în cartea „Pirați, politică și punk”, spiritul unic al formației germane.

Hamburg: rădăcina opoziției față de naziști & primul oraș al Beatles-ilor

Reeperbahn în anii 1950. Fotografie via reeperbahn.org.uk

Ceva din hedonismul suporterilor lui St. Pauli își are rădăcinile în Reeperbahn, zona roșie a Hamburgului, cunoscută pentru prostituție și consum de droguri. Orașul-port a găzduit de-a lungul vremii sute de marinari plecați de acasă vreme îndelungată, în căutare de plăceri trupești. Tot acolo a rămas și azi zona roșie a orașului, ticsită cu sex-shop-uri și bordeluri legale.

Nu numai că cei din Hamburg au fost mereu deschiși și toleranți, dar nu i-au simpatizat niciodată pe extremiști. Ca dovadă, voturile pro naziști au fost sub media națională la alegerile din 1932, perioadă în care retorica nazistă a lui Hitler câștiga din ce în ce mai mulți simpatizanți. Peste mulți ani, pe 21 iunie 1988, echipa națională a Germaniei de Vest a disputat semifinala Euro 1988 la Hamburg, pe Volksparkstadion, contra Olandei. Van Basten a marcat târziu golul victoriei pentru batavi, 2-1, în partida condusă de românul Ioan Igna. Furioși pe rezultatul final, câțiva suporteri neonaziști nemți au vandalizat cartierul St. Pauli, acesta fiind doar începutul unei serii de atacuri care a durat câteva luni. Poliția nu a mai riscat, iar după triumful echipei Germaniei reunificate, de la Cupa Mondială din 1990, a închis o parte dintre străzile cartierului.

Pe de altă parte, Hamburg a fost, de asemenea, și primul oraș în care a cântat celebra trupă The Beatles. Cei patru britanici au început să cânte împreună în The Cavern, de pe Matthew Street din Liverpool, însă au apărut pentru prima dată în fața fanilor sub numele The Beatles în Hamburg. Formația britanică a cântat pentru prima oară sub numele care a consacrat-o în Indra Club.

De altfel, John Lennon a oferit o declarație memorabilă despre oraș, după un concert de la sfârșitul anului 1962: „Liverpool e orașul în care am crescut, Hamburg e orașul în care ne-am maturizat”.

Mișcarea progresistă din St. Pauli, apărută încă din anii ’80

Totenkopf, simbolul fanilor lui St. Pauli. Fotografie via online.de

Anii ’80 au venit cu o criză financiară severă pentru locuitorii orașului Hamburg, provocată și de epidemia SIDA din rândul prostituatelor, care le-a forțat să „șomeze”. St. Pauli era un cartier în care chiriile costau puțin, iar cei cu dificultăți financiare își puteau găsi cu ușurință un refugiu ieftin. Pentru tinerii anarhiști și punkeri, s-a creat astfel un mediu propice dezvoltării acestei culturi, venită ca o alternativă la cea pop, intens propagată de mass-media din acea vreme.

„Un club care a dus pentru mai bine de 70 de ani o existență conservatoare avea să devină ceva unic pentru fotbalul german. St. Pauli avea să se transforme, treptat, dintr-un club de fotbal într-un «Kult»”, scrie Nick Davidson în cartea sa. În acele vremuri, în galeriile echipelor din Germania creștea simpatia față de curentul neonazist, iar mulți dintre fanii lui HSV (echipa principală a orașului), scârbiți, s-au îndreptat către St. Pauli. „Aici putem bea bere cu alcool și ne putem uita liniștiți la fotbal”, spunea un suporter în apropierea vârstei de 40 de ani, de cinci sezoane susținător al lui St. Pauli. Semnul distinctiv al noii mișcării a devenit „Totenkopf” (Cap de mort), simbol inspirat de cel al piraților.

Gegengerade, tribuna de pe Millerntor, stadionul tradițional al lui St. Pauli, avea să devină un simbol al toleranței în fotbalul german. „Pe alte stadioane, neonaziștii erau plini de ură în timp ce cântau sloganurile lor rasiste; în schimb, fanii lui St. Pauli foloseau sarcasmul și ironia pentru a răspândi mesajul antifascist al clasei muncitoare”, remarcă autorul englez.

Vuietul Millerntoar-ului!

Unul dintre numerele revistei editate de fanii clubului. Fotografie via Der Spiegel

Rezultatele sportive nu au fost niciodată punctul forte al lui St. Pauli. Totuși, în sezonul 1988-1989, echipa a promovat în Bundesliga, fapt care a atras din ce în ce mai mulți localnici la stadion. Deodată, mesajul lor ajungea pe arenele unor echipe uriașe din țară, precum Bayern München sau FC Köln. În același timp, patronii au fost seduși de mirajul Bundesligii și au pus pe hârtie proiectul unui „Sports-Dome”, cu o capacitate de peste 50.000 de locuri, care urma să fie destinat mai multor sporturi, după modelul nord-american. Sponsorul principal era un consorțiu canadian. Opoziția suporterilor față de această inițiativă a fost fermă, ei motivând că o asemenea construcție ar deteriora spiritul liber al cartierului St. Pauli. „Chiriile vor crește și cartierul se va supraaglomera în zilele de meci”, au protestat fanii.

Cauza i-a unit și mai mult pe suporteri. Se distribuiau manifeste, se semnau petiții pentru ca punctul lor de vedere să ajungă la cât mai multă lume. La meciul câștigat (1-0) de St. Pauli contra lui Karlsruhe, în martie 1989, cei 19.000 de fani de pe Millerntor au tăcut timp de cinci minute. Prin acest gest straniu, suporterii au vrut să arate conducerii cum e fără ei. După câteva luni, timp în care manifestațiile au continuat, proiectul „Sports-Dome” a fost abandonat.

Apoi, a apărut revista Millerntor Roar! (Vuietul Millerntoar-ului), în paginile căreia au fost promovate valorile suporterilor lui St. Pauli. Primul număr a fost lansat pe 29 aprilie 1989, înaintea primului meci de acasă contra lui Werder Bremen. Costa 50 de pfennigi (o jumătate de marcă germană) și conținea 16 pagini pline de umor și politică, însoțite de amănunte legate de călătoriile la Dortmund sau la Mönchengladbach. Primul număr a fost tipărit în 500 de exemplare, al doilea a ajuns la o mie, pentru ca apoi revista să aibă un tiraj de 3.600. „Ideea de bază era să ne adresăm cât mai multor fani ai fotbalului, nu doar celor ai lui St. Pauli. A mers. Millerntor Roar! a devenit cea mai vândută revistă a unui club din Germania”, povesteau suporterii clubului din Hamburg.

Cultura punk a atras mii de fani din afara granițelor Germaniei

Fan al lui St. Pauli. Fotografie via Football Paradise

În martie 1991, fanii au decis să boicoteze meciul de acasă cu Hertha Berlin. Considerat cu risc ridicat, conducerea a decis să mute meciul pe Volksparkstadion, stadionul lui HSV. 1.500 de suporteri au rămas pe Millerntor și au ascultat partida la radio, comentată de Sven Brux, unul dintre liderii mișcării suporterilor lui St. Pauli. Fanii care au organizat transmisia radio și-au exprimat în mod clar punctul de vedere: casa lor era Millerntor. Sven Brux a avut un rol determinant în fondarea Fanladen (Magazinul fanilor). La fel ca mulți dintre suporterii lui St. Pauli, el a susținut altă echipă în copilărie, pe FC Köln. Însă după ce a descoperit cultura punk, i-a fost greu să mai simtă la fel ca fanii cu viziune de extremă dreapta ai lui Köln. Conceptul social al organizației de pe lângă clubul St. Pauli își are rădăcinile într-un proiect al HSV-ului din 1983, care avea ca scop „să educe tinerii fani în legătură cu pericolele violenței, extremismului politic, rasismului”.

Numirea lui Brux la conducerea organizației a avut loc pe 13 octombrie 1989, iar prima lui sarcină a fost să organizeze deplasările suporterilor. Brux e de părere că acele excursii au ajutat enorm la răspândirea ideologiei fanilor lui St. Pauli către aceia care încă aveau viziuni rasiste. „Deplasările erau chiar amuzante, iar conflictele cu Poliția, cu mici excepții, ieșeau din ecuație. Totuși, puteai să bei, să fumezi și să cânți cât voiai tu”, explică el.

Azi, cluburile sunt mult mai atente cu fanii lor, dar atunci nici cele mari nu se interesau în mod deosebit de soarta suporterilor. „Nimeni, din Germania sau din străinătate, nu mai făcuse asta. Era ceva nou, iar dorința de schimbare era mare”, continuă Brux. În 2001, Fanladen a demarat o campanie socială cu scopul de a le permite copiilor să joace fotbal gratuit. Unele acțiuni erau dedicate exclusiv fetelor. Foarte mulți copii care aveau probleme cu poliția, cu alcoolul sau cu drogurile au găsit în acele acțiuni o cale de îndreptare.

Cam în aceeași perioadă, se înființa o subdiviziune cu scopul de a gestiona interesul venit din străinătate pentru club; străinii aveau astfel să se alăture oficial mișcării și să aibă drept de vot, la fel ca fanii germani ai echipei. Până în 2008, în jur de 4.500 de suporteri din afara Germaniei s-au înscris în comunitate. Apoi, numărul lor a crescut, ajungând la circa 18.000 de membri cotizanți, din ai căror bani erau susținute centrele de copii și juniori, dar și alte acțiuni sociale. Dialogul era încurajat întotdeauna în rândul suporterilor lui St. Pauli, iar diferențele de opinii erau inerente. „Suporterii trebuie să poată să-și exprime opinia fără teama unor consecințe negative”, subliniază Brux.


Citește și: Istoria nonconformistă a lui Union Berlin, clubul care de Crăciun adună 30 de mii de fani pe stadion


Mișcarea romanticilor sociali

Mișcarea romanticilor sociali se opune supraexploatării brandului clubului. Fotografie via Rund Magazin

Spiritul consumerist și-a făcut apariția și în sport, în ultimul deceniu. Majoritatea cluburilor din lume dau o mare importanță marketingului, încercând să exploateze la maximum numele echipei și să vândă produse fără vreo legătură directă cu fotbalul, precum geluri de duș, jucării de pluș sau pijamale cu însemnele echipei. Dacă Fanladen a făcut la vremea înființării sale, în premieră, lucruri care acum intră în manualele de marketing sportiv, mai târziu a apărut în rândul suporterilor lui St. Pauli mișcarea Sozialromantiker (Romanticii sociali), care se opunea supraexploatării brandului clubului. Nici măcar argumentul că fondurile atrase vor fi folosite pentru dezvoltare nu a stat în picioare pentru acești suporteri. „Multe dintre aceste practici erau văzute ca normale în restul fotbalului. Nu și la St. Pauli”.

Mișcarea a început să prindă contur odată cu modernizarea stadionului, când foarte multe locuri din tribuna principală au fost vândute către sponsori, fără vreo legătură cu spiritul lui St. Pauli. „Pentru fanii care au luptat ani la rând împotriva sexismului, fascismului & nazismului ori contra atitudinilor xenofobe, era ceva extrem de neplăcut”, notează autorul cărții. Stadionul a fost modernizat, însă și-a păstrat același nume: Millerntor. Alăturarea unui brand precum Emirates, Etihad sau Allianz a fost din start exclusă. „Cred că suporterii tuturor echipelor sunt frustrați de acest tip de practici, însă se simt neputincioși. Nu și la St. Pauli!”.

Cum a întins St. Pauli o mână de ajutor în timpul crizei refugiaților

Unul dintre mesajele pro-refugiați ai ultrașilor din Hamburg. Fotografie via

În toamna lui 2015 a izbucnit mult discutata criză a refugiaților, iar milioane de migranți care se temeau pentru viețile lor au părăsit zonele de conflict, din Asia sau din Africa, în căutarea unui loc mai sigur în Europa. Germania a fost destinația preferată a refugiaților, însă nu toți localnicii au fost bucuroși să-i primească. Dar suporterii lui St. Pauli i-au întâmpinat cu căldură și au făcut un gest splendid. La meciul de acasă contra lui Dortmund, de pe 8 septembrie 2015, fanii au afișat diverse bannere de susținere a migranților și multe urări de bun venit. „Fără graniță, fără națiune”, scria pe unul dintre bannere. „Spune-o tare, spune-o clar: Refugiații sunt bineveniți aici!”, se putea citi pe altul.

Asta nu a fost tot. Înaintea partidei, clubul a strâns 45 de mii de euro din donații, bani cu care St. Pauli a finanțat trimiterea unei bărci de salvare în Marea Mediterană. „Trebuie neapărat să reacționăm la ce se întâmplă”, explica acțiunile clubului Christian Pruss, un oficial al lui St. Pauli.

Dar atenția grupării din Hamburg față de problemele refugiaților datează de ani buni. Încă din 2004, ultrașii lui St. Pauli au vizitat taberele de refugiați din jurul orașului și le-au oferit oamenilor alimente, haine, precum și suport juridic pentru cererile de azil. „Noi nu susținem doar clubul, ci și o viziune politică”, spunea unul dintre fani pentru World Soccer. De altfel, programul de susținere a refugiaților al ultrașilor lui St. Pauli, care își propun să le ofere migranților „cel mai bun ajutor posibil”, funcționează și astăzi.


Citește și: Portarul călător: închis pentru pariuri în Asia, jefuit de mafia ucraineană, resuscitat pe teren în Anglia


„Când eram copil și țineam cu Watford, le datoram loialitatea jucătorilor. Acum – aici, în Hamburg – le-o datorez suporterilor. Voi fi fanul lui St. Pauli, dacă nu până la moarte, cel puțin până când cei din Südkurve, Nordkurve sau Gegengerade vor lupta pentru aceleași valori. Îi voi urma peste tot. Fotbalul fără suporteri e nimic”, concluzionează în cartea sa englezul Nick Davidson, unul dintre numeroșii străini îndrăgostiți iremediabil de St. Pauli, clubul manifest din nordul Germaniei.

Comentarii