DISTRIBUIȚI

Cea mai răsunătoare mutare a verii, de până acum cel puțin, e transferul lui Cristiano Ronaldo de la Real Madrid la Juventus. Italienii au plătit 117 milioane de dolari pentru fotbalistul de 33 de ani, dar se pare că gruparea din Torino a făcut o investiție profitabilă: în doar 24 de ore, Juventus a vândut tricouri în valoare de 60 de milioane de dolari, potrivit Bussines Insider. Asta ca să nu mai vorbim despre câștigurile de imagine, care sunt imense pentru „Bătrâna Doamnă”, în special, și pentru Serie A, în general.

Acțiunile lui Juventus au crescut cu 40%, iar peste 1,5 milioane de fani s-au năpustit să dea follow contului oficial de Instagram al clubului. În contul torinezilor vor intra maximum 15 procente din totalul vânzărilor, dar chiar și așa, Juve nu pare că va ieși pe minus. Plus că, din punct de vedere strict fotbalistic, se vorbește din ce în ce mai mult despre Juventus ca o candidată serioasă la trofeul Ligii Campionilor.

România, codașă la marketing fotbalistic

Fanii ar fi vrut să cumpere tricouri cu Mutu în culorile Petrolului, dar n-au avut de unde. Fotografie via Realitatea

Revenind la marketing, fără să vrei trebuie să faci o paralelă cu fotbalul din România. Cazul Mutu e de referință. În ultimii ani, „Briliantul” a fost singurul jucător cu potențial uriaș de marketing venit în Liga I. În 2014, Mutu a semnat cu Petrolul, iar știrea a fost în prim-planul presei sportive (și nu numai). Petrolul a beneficiat atunci de multă publicitate gratuită, dar vânzările de tricouri nu au fost nicidecum pe măsură. La prezentarea Briliantului au venit în jur de cinci mii de suporteri ai „lupilor Galbeni, dintre care 500 au cumpărat un tricou original cu Mutu, care costa 180 de lei.

Așadar, clubul a încasat la prezentare în jur de 20 de mii de euro. Nu avem un target în ceea ce-l privește pe Mutu, dar cred că până la finele lunii ianuarie vom ajunge la o mie de tricouri, declara atunci Octav Preda, responsabilul de marketing al ploieștenilor, pentru Pro Sport.

Cereri pentru tricoul Petrolului cu Mutu au fost numeroase. Vânzări, însă, mai puține. Vă spun că sunt sute, chiar mii de cereri pentru tricouri în acest moment. Faptul că Mutu ar fi vândut 50 de tricouri sau câte a vândut nu înseamnă că asta a fost cererea; atâtea erau în stoc. Dacă vă duceți acum în magazinul oficial, nu veți mai găsi tricouri.Nu avem. Problema este la distribuție. Sponsorul nostru nu a luat în calcul că vom avea nevoie de tricouri în plus, le-am făcut la comandă, nu le-am luat din catalog și durează două luni sa le realizeze, apoi să le distribuie, spunea, în martie 2014, Marius Nicolae, directorul sportiv al Petrolului, pentru sport.ro.


Citește și: Top 5 eliminări rușinoase din cupele europene ale echipelor românești înainte de ’90


Scurtă istorie a uniformelor de joc

Așa arătau tricourile de joc în 1872, la prima finală a Cupei Angliei. Fotografie via Alchetron

Uniformele au apărut în fotbal odată cu Cupa Angliei, cea mai veche competiție fotbalistică din lume. La prima finală, din 1872, cei de la Wanderers FC erau în tricouri colorate în roz, negru și cireșiu, în timp ce adversarii lor, Royal Engineers, au jucat în tricouri de marinari, cu dungi orizontale negre și roșii. Aproape toți jucătorii făceau parte din clasa de mijloc superioară și mica aristocrație, oameni care-și puteau permite săși facă la propriul croitor tricoul de joc.

Partida a fost câștigată de Wanderers, cu 1-0, iar două mii de spectatori au fost prezenți pe Kensington Oval, din Londra, la prima finală a Cupei Angliei. Oamenii veneau elegant îmbrăcați la stadion în secolul al XIX-lea, iar fotbalul era pe atunci pentru cei înstăriți. Sunt puține date despre primii fani ai echipelor din Anglia. Multe cluburi s-au născut la sfârșitul secolului al XIX-lea, dar foarte puține au rezistat. Mulți istorici cred că majoritatea cluburilor care au rezistat se aflau în zone industriale, unde muncitori iscusiți erau dispuși să plătească pentru a asista la un meci de fotbal, spun cei de la Universitatea din Leicester.

Aceeași sursă mai notează că abia în anii 1960 comportamentul fanilor s-a schimbat în Anglia, dar diferența socială dintre spectatori și fotbaliști încă era mică. Stilul vestimentar adoptat de suporterii englezi la finala Cupei Mondiale din 66, câștigată de reprezentativa Albionului, nu era cu mult diferit față de cel al bunicilor lor.


Citește și: Fotbalul în Manchester: istoria unei rivalități pornite din prietenie


Primele replici de tricouri disponibile pentru suporteri

Fanii lui United au fost printre primii care au putut achiziționa un tricou ca al favoriților. Acest tricou. Fotografie via 3Retro

Fanii au avut ocazia pentru prima dată să cumpere o replică a tricourilor favoriților în 1974. Suporterii englezi au fost primii care s-au putut îmbrăca la fel ca idolii lor din iarbă. Firma Admiral, care atunci era sponsorul tehnic al naționalei Angliei, a scos la vânzare tricouri pentru publicul larg. Doar tricoul costa atunci cinci lire, în timp ce setul complet, format din tricou, șort și jambiere, valora nouă lire lire. Prețul pe care firma patronată de Bert Patrick, cel care a avut ideea revoluționară la acea dată, l-a plătit federației pentru acest privilegiu a fost de 15 mii de lire.

„Fanii veneau la meciuri doar cu fulare și căciuli în culorile echipei, dar care nu erau cumpărate de la club. Dacă voiai un fular cu Leeds, de exemplu, îți cumpărai unul alb și o rugai pe mama ta săți coasă insigna pe el. Mi s-a părut o oportunitate pentru fani să poarte aceleași tricou ca jucătorii. Abia câștigasem Cupa Mondială (n.a. Anglia) și începuseră să apară și televizoarele color, așa că m-am gândit că va exista interes pentru tricourile colorate, a povestit Bert Patrick pentru The Telegraph.

Firma lui Bert Patrick nu s-a limitat la echipa națională și a încheiat colaborări cu Manchester United (1975-1980) și cu Norwich City (1976-1981). Nu toată lumea a fost încântată de această idee, iar criticile au ajuns chiar și în Parlament. Cel mai neplăcut e că sunt exploatați. Una dintre firmele culpabile e Admiral, patronată de Bert Patrick. Atitudinea acelei firme e arogantă”, a spus un parlamentar din Partidul Laburist. Chiar și BBC, televiziunea publică britanică, a amenințat că va boicota firma Admiral și că nu va transmite finala Cupei Angliei din 1976, pentru că ambele echipe aveau imprimată pe tricouri sigla acestei companii.

În ciuda faptului că era o idee inovatoare, afacerile firmei Admiral au început să înregistreze pierderi, pe la începutul anilor 80. În 1984, Bert Patrick a fost nevoit să vândă firma unei companii olandeze. Tot atunci, Umbro a devenit noul sponsor tehnic al Albionului. Bert Patrick descrie începuturile ca fiind timpuri inocente, dar e dezamăgit de cum a ajuns industria azi: Lucrurile au scăpat de sub control. Totuși, omul de afaceri englez nu are vreun regret și este conștient că a fost un pionier în branșă: Sunt chiar mândru că am putut să oferim slujbe în industria articolelor sportive. Dezamăgirea mea cea mai mare e că am dat faliment, a încheiat Bert Patrick, în același material pentru BBC


Citește și: Unirea Urziceni de Slovacia: destinul cenușiu al clubului dispărut după ce a jucat în Liga Campionilor


Industria de azi produce miliarde de euro

Bayern e cel mai bun club din Germania și când vine vorba de tricouri vândute. Fotografie via goal.com

În zilele noastre, cifrele din jurul vânzării de tricouri sunt astronomice. Manchester United ocupă prima poziție în topul celor mai multe tricouri comercializate, cu aproape trei milioane de exemplare vândute, într-un top publicat, la începutul lui 2017, pe Sports Bible. Podiumul celor mai bune vânzări e completat de Real Madrid și de Barcelona, în timp ce ultima echipă din top e Milan, cu 650 de mii de tricouri vândute pe an.

Cele zece echipe din acest top vând împreună în jur de 14,5 milioane de tricouri într-un singur an. La un preț aproximativ de 70 de euro/ bucată, se ajunge lejer la un miliard de euro, și vorbim doar despre cele mai de succes zece cluburi din lume. E clar că cifra totală e mult mai mare. De exemplu, Borussia Dortmund a înregistrat vânzări de 230 de mii de tricouri în 2013, iar prețul lor varia între 40 și 80 de euro, potrivit Handelsblatt. Ce-i drept, vânzările au fost impulsionate și de sezonul excelent al galben-negrilor, care au ajuns până în finala Ligii Campionilor, pe care au pierdut-o în dauna lui Bayern, 1-2.

Dar, spre deosebire de România, lucrurile se mișcă bine în fotbalul occidental, chiar și la nivel mic. Spre exemplu, poți cumpăra online tricoul de joc al echipei VFL Sportfreunde Lotte – gruparea cu cel mai mic stadion din liga a treia germană (în jur de șapte mii de locuri) – cu 24,90 euro. Dacă nu vrei pe internet, o poți face lejer la stadion, în zi de meci. Atât de simplu.

În antiteză, FC Voluntari, echipă care a început al patrulea sezon consecutiv în Liga I și este fostă câștigătoare a Cupei și a Supercupei României, nici măcar nu pune la dispoziția fanilor această opțiune pe site-ul oficial al clubului. În august 2018, dacă vrei tricou cu Voluntari, n-ai cum să comanzi unul online.

Industria tricourilor a ajuns, în fotbalul mare, la sume colosale. Oamenii de afaceri au înțeles cum să monetizeze pasiunea microbiștilor. Și au și făcut-o. Dar lipsa câtorva sute de euro nu va împiedica niciodată imaginația copiilor să se simtă, chiar și pentru câteva clipe, în pielea idolilor lor. Uneori, ajunge un tricou de bumbac scris cu pixul sau un ciorap tăiat, pe post de banderolă.

Comentarii