DISTRIBUIȚI

În 1978, Argentina a câștigat pentru prima dată Cupa Mondială, chiar pe teren propriu. Mario Kempes, vedeta incontestabilă a „pumelor”, a fost omul decisiv nu doar în finala cu Olanda, ci pe tot parcursul turneului. Argentinianul cu plete rebele a deschis scorul, ba chiar a marcat și în prelungirile partidei cu batavii, iar golul târziu al lui Bertoni a risipit orice urmă de îndoială în privința campioanei mondiale. Valoarea lui Kempes era deja cunoscută în Europa. Valencia îl transferase cu un an înaintea Cupei Mondiale, de la Rosario Central.

Numai că succesul selecționatei argentiniene a provocat (și încă provoacă) nenumărate dezbateri. Peste toate controversele, întotdeauna va plana suspiciunea acelei victorii la scor cu Peru, un 6-0 categoric, care a decis calificarea echipei antrenate de Cesar Luis Menotti în finală. Acel episod care nu face neapărat cinste Cupei Mondiale a fost detaliat, pe larg, de scriitorul britanic Jon Spurling, în cartea sa „Death or Glory, The Dark History of the World Cup”.

Criza politică din Argentina, motiv de îngrijorare pentru toată planeta

Jorge Rafael Videla, în centru, a preluat puterea în 1976, în urma unei lovituri de stat. Fotografie via Wikimedia

La Congresul de la Londra, din 1976, FIFA a decis să organizeze cea de a 11-a ediție a Cupei Mondiale în Argentina. Inițial, au mai candidat Mexic și Columbia, dar ambele țări s-au retras din cursă înainte de anunțarea deciziei finale. „A fost un miracol că Argentina a primit organizarea Mondialului, în ciuda instabilității politice din țară. Inflația și șomajul creșteau vertiginos, iar orașele se găseau într-un stadiu avansat de degradare. În plus, țara era sub amenințarea unei dictaturi militare”, explică Jon Spurling în cartea sa. În acel an, în Argentina se instalase la putere o juntă militară, condusă de generalul Jorge Rafael Videla. Juan Perón, președintele ales în 1973, fusese dat jos în luna martie a anului 1976. „Generalul Jorge Rafael Videla a fost un dictator care a semănat teroare în țara lui în a doua jumătate a anilor ’70, aruncând-o într-un «război murdar» contra dizidenților. Cel puțin nouă mii de oameni au fost uciși din ordinul lui direct”, scria The Independent despre conducătorul juntei.

Zvonurile despre presupusele încălcări ale drepturilor omului au ajuns curând și în afara Argentinei. Mulți europeni au fost nemulțumiți că sud-americanii organizează Cupa Mondială, așa că au luat atitudine. Sepp Maier, legendarul portar al Germaniei de Vest, și Paulo Rossi, vedeta naționalei Italiei, au semnat o petiție împotriva torturii asupra prizonierilor din Argentina, care însă a rămas fără ecou. Nici „dispariția” subită din 1977 a generalului Omar Actis, președintele comitetului de organizare, care îl amenințase pe Videla că va dezvălui costurile de organizare ale Cupei Mondiale, nu a oprit fotbalul. „700 de milioane de dolari au fost cheltuiți pentru organizarea Cupei Mondiale. Inițial, se estima că vor fi necesari doar o sută de milioane de dolari”.

Până la urmă, singurul care a refuzat să facă deplasarea în Argentina strict din cauza situației politice a țării a fost vest-germanul Paul Breitner. Un alt mare absent de la turneul final din Argentina a fost Johan Cruyff, dar motivul lui de a se retrage din echipa națională, la doar 31 de ani, nu a ținut de situația de criză din Argentina. Olandezul a mărturisit în 2008, pentru Radio Catalunia, citat de These Football Times, adevăratul motiv al absenței sale: „Nu știu dacă știți ce probleme am avut la finalul carierei, că am fost amenințat cu o pușcă în față și am fost legat în fața soției mele și a copiilor mei, în apartamentul nostru din Barcelona”. Chiar dacă motivele lui Cruyff nu erau politice, în Olanda a existat totuși o mișcare care susținea ferm boicotul Mondialului argentinian, după cum arată Jaap Verdenius și Kay Mastenbroek în documentarul „A Dirty Game”. Mișcarea nu a fost însă susținută de federația de fotbal batavă sau de autoritățile olandeze. Nesskens, unul dintre jucătorii reprezentativi ai Portocalei Mecanice, spunea: „Nu poți amesteca fotbalul cu politicul. «Rahaturi» se întâmplă peste tot”.

Fotbaliștii argentinieni, amenințați de junta militară din țara lor

Kempes este doborât de fundașii maghiari, secvență din partida Argentina – Ungaria. Fotografie via Getty Images

Înaintea meciului de deschidere de pe 1 iunie, jucat pe El Monumental din Buenos Aires, între Germania de Vest și Polonia (0-0), generalul Jorge Videla a făcut apel la unitate națională. „25 de milioane de argentinieni vor juca sub același steag”, a spus el. În tribune se aflau o mulțime de reprezentanți ai lumii occidentale, inclusiv secretarul de stat al Statelor Unite, Henry Kissinger, care aplauda discursul lui Videla. Și jucătorii argentinieni erau conștienți că eventuala lor victorie va fi folosită în scopuri politice. Selecționerul Cesar Luis Menotti le-a spus chiar să nu lupte pentru Videla, ci pentru ei înșiși. De altfel, după mulți ani, Leopoldo Luque, unul dintre marcatorii Argentinei la acel turneu, a recunoscut: Cu ce știu acum, nu pot spune că sunt mândru de acea victorie. Dar, atunci, cei mai mulți dintre noi nu realizam ce se întâmplă. Doar jucam fotbal. Mijlocașul Ricardo Villa a fost mai tranșant de atât: Nu există dubii că am fost folosiți politic.

Argentina era greu încercată în acei ani, iar fotbalul avea potențialul să le aducă oamenilor o alinare. „Când câștigam, oamenii mai uitau de sărăcie și de lipsurile din marile orașe. Vedeai în ochii lor cât ar însemna pentru ei să luăm trofeul. Aveam o responsabilitate mare față de toți argentinienii. Cum să nu câștigi Cupa Mondială pentru ei?”, rememorează același Luque. De succesul final avea să se bucure toată lumea, chiar și opozanții regimului.

Argentina a avut o primă grupă complicată, cu Franța, Italia și Ungaria. „Pumele” au început greoi turneul final, cu o victorie neconvingătoare contra maghiarilor, scor 2-1. „După meciul cu Ungaria, un membru al juntei militare mi-a spus, cu zâmbetul pe buze, că și noi, jucătorii, putem să facem parte din «grupul morții». Râdea, dar nu aveam niciun motiv să cred că glumește. Știam cât de importantă e pentru juntă Cupa Mondială”, i-a mărturisit Luque lui Jon Spurling.

Rezumatul meciului dintre Argentina și Ungaria

Francezii i-au acuzat pe argentinieni că s-au dopat și pe FIFA că a ascuns totul

Argentinienii sărbătoresc golul marcat de Passarella în poarta Franței. Fotografie via The Guardian

Argentina a câștigat și al doilea meci, contra Franței, tot cu 2-1. Dar și această victorie a gazdelor a stat sub semnul întrebării. Există zvonuri cum că, după un contact cu francezul Sax în careul argentinian, arbitrul jocului i-a spus lui Passarella: „Te rog să nu mai faci asta! Data viitoare, voi fi obligat să dau penalty”. Alte voci susțin că arbitrul i-ar fi făcut cu ochiul lui Luque. „Asta nu s-a întâmplat niciodată”, a negat vehement atacantul „pumelor”. Una peste alta, un gol al Argentinei a fost înscris dintr-un penalty, transformat de căpitanul Passarella și acordat chiar înainte de pauză, pentru un henț discutabil la Trésor.

Rezumatul partidei Argentina – Franța

Franța nu s-a plâns doar de arbitraj, ci a lansat și acuzații de dopaj la adresa argentinienilor. În 2003, la un post de radio din Franța, un ascultător care se recomanda fost internațional francez, și care în mod clar își modificase vocea, a dezvăluit că „jucători importanți ai Argentinei au luat pastile înainte de meci. Îi puteam auzi cum țipau în vestiar, fiindu-le foarte greu să se deconecteze”. Ascultătorul a mai declarat că fotbaliștii sud-americani au fost scutiți de testul antidoping: „Era pe listă un jucător foarte important, dar când oficialul FIFA a venit în vestiar, un argentinian i-a dat un plic, iar el a plecat.” Ziarele franceze au speculat atunci că intervenția ar fi fost chiar a lui Trésor. În schimb, fundașul argentinian Luis Galván a negat vehement acuzațiile: „O prostie! Nimeni nu poate pune așa o presiune pe FIFA. Nici măcar guvernul”. Dacă e să dăm crezare zvonurilor, Okambo, „băiatul cu apa” al staff-ului argentinian, avea un rol foarte important. El manevra probele de urină ale argentinienilor. Chiar dacă Galván a negat totul, el a recunoscut că un oficial FIFA a fost surprins să afle că un jucător argentinian e… însărcinat. Da, se pare că probele erau schimbate.


Citește și: Violența extremă a ultrașilor din America de Sud: bătăi crunte, arme și crimă organizată


Victoria la scor cu Peru, una dintre marile controverse din istoria Mondialelor

Argentina a distrus Peru și s-a calificat în finala Mondialului din 1978. Fotografie via goal.com

Argentina a pierdut ultimul meci din grupa A, 0-1, contra Italiei, dar s-a calificat în a doua fază a grupelor, cu patru puncte (încă se acordau două puncte la victorie). La Cupa Mondială din Argentina au participat 16 echipe, împărțite în câte patru grupe. Primele două naționale din fiecare grupă mergeau mai departe, iar câștigătoarele grupelor principale jucau finala Campionatului Mondial. Argentina a nimerit alături de Peru, Polonia și rivala de azi, Brazilia (pe atunci, era o rivalitate destul de tânără; primul mare „dușman” al Argentinei a fost Uruguay, încă de la Cupa Mondială din 1930, când cele două au jucat finala). Gazdele competiției au câștigat primul meci contra Poloniei, 2-0, datorită reușitelor lui Kempes. A venit apoi remiza albă împotriva Selecao, în urma căreia argentinienii nu mai erau la mâna lor, ci aveau nevoie de o victorie la patru goluri diferență cu Peru.

Alberto Tarantini, fundașul „pumelor”, refuză categoric să ia în calcul posibilitatea unui aranjament: „Nici vorbă de așa ceva! Nu. Nu ai cum să mituiești o echipă întreagă să piardă cu 6-0”. Și regimul politic din Peru era tot o dictatură militară, condusă de generalul Francisco Morales Bermúdez. Detalii despre înțelegerea dintre cei doi generali sud-americani au apărut abia în 1986. În schimbul victoriei, Videla ar fi trimis peruanilor 35 de mii de tone de grâne și ceva armament. Suspiciunea asupra portarului titular peruan Ramon Quiroga, născut la Rosario, în Argentina, e de notorietate. Spurling scrie în cartea lui că portarul a recunoscut presei peruane, la câteva zile după meci, că a fost mituit, dar și-a retras declarația și nu a mai făcut niciodată vreun comentariu pe această temă. Tot Spurling a notat că și portarul de rezervă, Manzo, ar fi recunoscut la beție că a fost blat. Dar și el și-a retras ulterior spusele. După ani, FIFA, în urma unei analize minuțioase, a susținut că Peru ar mai fi primit cinci goluri fără intervențiile lui Quiroga. Un fotbalist peruan i-a spus recent unei compatrioate, jurnalistă, că mita primită de fiecare jucător a fost de 20 de mii de dolari: „Oricum eram eliminați, nu aveam ce pierde”.

Dar Spurling a catalogat mărturia mijlocașului peruan Raúl Gorriti ca fiind „cea mai de încredere”: „Eram în vestiar cu 15 minute înainte de meci. Era un zgomot infernal, iar pereții tremurau literalmente. Toți am rămas împietriți când Videla, însoțit de gărzile lui de corp, a intrat în vestiar. «Să vă amintiți cine sunt frații voștri latini!», ne-a spus. «Rămânem uniți, nu?». Realitatea era că Peru era o țară săracă, iar asta ne-a făcut o țintă ușoară în ochii lui Videla. Eram tineri și de aceea cred că am cedat”, a dezvăluit Gorriti. Galván a reafirmat însă că nu a fost nimic necurat la acel meci: „Combinația dintre atmosfera incredibilă din tribune și încrederea noastră au învins-o pe Peru. Desigur că junta era capabilă de crime oribile, dar nu cred că putea aranja acel meci, pentru că era prea dificil, cel puțin așa am simțit noi (n.a. – jucătorii)”. Jucătorii argentinieni nu au fost foarte fericiți când Videla a venit în vestiar să-i felicite după victoria cu 6-0 contra celor din Peru. Aveau și ei prieteni printre cei „dispăruți” fără urmă. Așa că s-au bucurat strict pentru calificarea în finală.

Rezumat Argentina – Peru 6-0

Finala cu Olanda și sărbătoarea din Argentina

Victoria cu Olanda a mai alinat din suferința poporului argentinian. Fotografia via

Așadar, ultimul act al Mondialului din ’78 s-a jucat între țara gazdă și Olanda, vicecampioana lumii din urmă cu patru ani. Meciul s-a disputat pe El Monumental din Buenos Aires, pe 25 iunie, în fața a peste 70 de mii de oameni care visau la trofeu. Kempes a deschis scorul, în minutul 37, după ce a trecut lejer printre doi fundași olandezi. Tribunele însă au amuțit pe final, când se pregăteau de sărbătoare, la golul batavului Nanninga, din minutul 82. Însă tot Kempes a fost eroul care a readus Argentina în avantaj, tot pe finalul reprizei, însă a primei părți a prelungirilor. „Aripa” Bertoni a risipit orice emoție în minutul 115, iar argentinienii deveneau campioni mondiali pentru prima oară în istorie.

Olandezii, care ratau din nou cucerirea trofeului suprem al planetei, nu au participat la festivitatea de premiere de la final, nici la conferința de presă și nici la banchetul de după joc. Au motivat absențele prin faptul că sunt prea supărați din cauza înfrângerii. Gestul lor a fost taxat de susținătorii boicotului din Olanda, care nu au simțit că jucătorii le-au luat partea. Dimpotrivă. „Dacă aveau curaj, se duceau la banchet și spuneau clar de ce refuză medaliile, așa…”, a afirmat unul dintre liderii mișcării de boicot al Campionatului Mondial, un suporter de profesie comediant.

Chiar dacă regimul politic opresiv a profitat de succesul generației lui Kempes, Cupa Mondială a fost un motiv de bucurie pentru întregul popor argentinian, indiferent de preferințele politice avute. Chiar și pentru Manuel Kalmes, un deținut politic al juntei militare, închis și torturat de regimul lui Videla pentru distribuirea de manifeste. A fost trezit de țipetele celorlalți deținuți, dar ziua lui s-a terminat pe străzile din Buenos Aires, unde a sărbătorit câștigarea Cupei Mondiale alături de ceilalți argentinieni. A fost prima dată, în doi ani, când mi s-a dat voie să ies”, își amintea Kalmes. În situația lui au fost și alți argentinieni care au suferit crunt din cauza dictatorului. Pentru o zi, cu toții au uitat de sângerosul Videla și l-au aclamat pe marele Kempes.


Citește și: România – Cuba: povestea eliminării ruşinoase de la Cupa Mondială a primei generaţii de excepţie din istoria „tricolorilor”


Comentarii