DISTRIBUIȚI

„Dacă vezi o femeie în vârstă de 90 de ani în Napoli, poți să fii sigur că susține echipa locală”. „SSC Napoli este mândria orașului”. „Napoli este precum iubita mea”.

După ce auzi astfel de afirmații, inevitabil te întrebi ce semnifică această echipă pentru comunitatea din Napoli. Cum poate un club de fotbal să însemne atât de mult pentru oameni de toate vârstele și din toate categoriile sociale?

Pornind de la cazul orașului din sudul Italiei, am încercat să înțeleg influența pe care o echipă de fotbal o are asupra localității din care provine.

În unele cazuri, un club sportiv reprezintă o bogăție culturală pentru o urbe. Într-un scurt interviu pentru Copa 90, sociologii Luca Bifulco si Francesco Pirone explicau legătura dintre comunitatea napoletană și clubul local de fotbal.

Astfel, rezultatele echipei sunt cruciale pentru oraș. Victoriile lui SSC Napoli sunt și ale orașului, la fel cum sunt și înfrângerile. Starea de spirit din Napoli e strâns legată de performanțele „albaștrilor”, iar gruparea face parte din memoria colectivă a rezidenților și din patrimoniul local.

O astfel de formație e cel puțin la fel de valoroasă pentru un oraș precum o clădire emblematică, un monument istoric sau orice altă lucrare reprezentativă. Nu întâmplător, în țările cu campionate tari (dar nu numai) există un soi de simbioză între cluburile de fotbal și comunitățile orașelor din care provin.


Citește și: Ziua în care Maradona a bătut-o de unul singur pe Lazio. Povestea unicului hat-trick al lui Diego în Italia


Ce înseamnă o comunitate puternică? Un exemplu bun este cel al lui Union Berlin, un club din a doua ligă germană. În 2004, când berlinezii se aflau într-un impas financiar, suporterii au început o campanie de strângere de fonduri prin donare de sânge. Efectiv, fanii și-au dat sângele în spitalele berlineze, la propriu, ca să salveze clubul de la faliment. Odată cu acest gest fără precedent, implicit au întins și o mână de ajutor Berlinului.

În 2008, aceiași suporteri au renovat cu brațele lor stadionul echipei, arătând lumii întregi cum un club – chiar și fără mari performanțe sportive, așa cum e cazul trupei din Berlin – poate deveni parte integrantă în viața unui oraș.


Citește și: Istoria nonconformistă a lui Union Berlin, clubul „cool” al capitalei Germaniei


Un alt exemplu de implicare socială vine tot din Germania, însă din Hamburg de această dată. St. Pauli e o echipă mică, dar care s-a transformat totuși într-un fenomen mondial. Locuitorii din Cartierul Roșu al Hamburgului, cea mai săracă zonă a orașului din nordul Germaniei, sunt cunoscuți pentru luptele lor cu rasismul, homofobia, sexismul sau orice alt fel de discriminare. Firesc, echipa pe care o susțin a devenit o extensie a acestor convingeri.

Oarecum în contrast cu austeritatea de la St. Pauli este Red Bull Leipzig. Formația din Leipzig se afla în a cincea ligă până să fie cumpărată de compania Red Bull, în 2009. De atunci a reușit să ajungă în primul eșalon, ba chiar să se bată pentru primele poziții. Deși acuzată că a omorât romantismul din fotbal și considerată de mulți o grupare „de plastic”, RB Leipzig are meritul de a fi readus la viață un oraș adormit.

Odată cu ascensiunea clubului din estul Germaniei până în prim-planul Bundesligii, Leipzig a cunoscut o creștere semnificativă a numărului de turiști. Aceștia cheltuiesc anual circa 21 de milioane de euro, iar toată această forfotă a dus la apariția a 1.500 de noi joburi în oraș.

Fotbalul ca atracție turistică există și la marile cluburi din Premier League, și la formații legendare precum Real Madrid sau Juventus, însă e ilustrat cel mai bine de Barcelona. Camp Nou, stadionul pe care joacă FC Barcelona, este cea mai importantă atracție pentru vizitatorii unui oraș care în 2016 a primit 32 milioane de turiști. Oficialii clubului estimează că la fiecare meci al echipei, în medie, zece mii de spectatori sunt turiști.

Într-un articol dintr-o revistă britanică, chiar apărea întrebarea dacă FC Barcelona este echipă de fotbal sau atracție turistică. Personal, consider că poate fi liniștită și una, și alta. Câtă vreme cei zece mii de fani din afara orașului plătesc cazare, masă, transport, bilete de meci – asta doar la o primă strigare -, (aproape) toată lumea din Barcelona are de câștigat.

Nou Camp, cea mai vizitată atracție turistică din Barcelona. Fotografie via Flickr

Există, ce-i drept, și localnici care nu văd acest flux de turiști ca pe un lucru pozitiv. Stickerele cu „Tourists go home!” sunt destul de des întâlnite în capitala Cataluniei, mulți nativi considerând că orașul este distrus de numărul prea mare de vizitatori.

Însă majoritatea oamenilor din Barcelona văd în clubul de fotbal nu doar orașul în sine, ci chiar spiritul Cataluniei. Gruparea „blaugrana” este considerată o formă de rezistentă împotriva Spaniei. Astfel, FC Barcelona reușește să adune o întreagă regiune în jurul ei. În timpul (dar și multă vreme după) dictaturii generalului Franco (care o simpatiza pe Real Madrid), mulți catalani au văzut în FC Barcelona un simbol al democrației și al rezistenței.

Pe de altă parte, există și orașe turistice ale căror cluburi de fotbal nu înseamnă mare lucru. Venezia, orașul de poveste care, la fel ca Barcelona, atrage anual circa 30 de milioane de turiști, are o echipă de fotbal „ascunsă”. Acum în a doua ligă, FC Venezia nu a fost niciodată o atracție turistică pentru cei ajunși în „orașul de pe ape”. Nici măcar în vremurile în care echipa evolua, cu oarecare succes, în Serie A.

Culmea, un meci pe stadionul Veneziei ar fi o experiență inedită pentru turiști, având în vedere faptul că arena Pierluigi Penzo e situată mai mult sau mai puțin pe apă și majoritatea suporterilor folosesc diferite ambarcațiuni pentru a veni la meciuri. Joe Tacopina, patronul italiano-american al clubului, încearcă să schimbe această situație. Modelul său este orașul Las Vegas, un alt loc plin de turiști, unde echipele sportive prosperă tocmai de pe urma vizitatorilor străini.

Sunt și situații total opuse celei din Venezia, în care chiar cluburile de fotbal dau identitate orașelor din care provin. Spre exemplu, succesele unei echipe ca Rosenborg au făcut din Trondheim un oraș faimos în Europa. La fel și în cazul orașului La Coruna, devenit mult mai cunoscut odată cu participările în Champions League ale lui Deportivo.

Stadionul din Venezia. Fotografie via Twitter

La nivel mai mic, putem include aici și cluburi ca Villareal, Hoffenheim sau chiar Unirea Urziceni. Până la urmă, orice formație dintr-un orășel mic, dar care ajunge pe prima scenă fotbalistică din țara ei, are potențialul de a mobiliza comunitatea locală și de atrage atenția asupra urbei din care vine.

În majoritatea cazurilor, „legendele” echipelor și ale orașelor sunt jucătorii. AS Roma îl are pe Totti, Napoli îl are pe Maradona, iar Benfica pe Eusebio. Dar la Olympique de Marseille, talismanul este un suporter. Depe, mai precis.

Depe, decedat în iulie 2000, era faimos pentru faptul ca la fiecare meci apărea fără tricou, indiferent dacă partida se disputa într-o vară marseilleză sau iarna, la Moscova. Susținătorii grupării franceze explică într-un reportaj faptul că jucătorii vin și pleacă, dar fanii emblematici rămân acolo mereu, în oraș, indiferent de situație.


Citește și: Fotbal în orașul Nadiei: meteorica și exotica aventură a lui FC Onești în prima ligă, în plină eră a „Cooperativei”


Un fan din Berlin povestea că, pentru el, mersul la meci este ca ieșitul în oraș: bea câteva beri cu prietenii lui, mănâncă ceva și se bucură de fotbal. Nu contează dacă echipa sa pierde sau câștiga. Din multe puncte de vedere, despre asta este fotbalul. Despre amintiri și experiențe comune, despre legături construite datorită unui club de fotbal și despre atașament față de comunitatea locală.

În America de Sud, unde fotbalul este ca o religie, cluburile nu doar că reprezintă mândria orașelor, însă întăresc și legăturile de familie. În Argentina, spre exemplu, alegerea unei echipe este chiar un eveniment de familie. Simpatia pentru un anumit club se moștenește din generație în generație, iar bunicii, părinții și nepoții se strâng să urmărească împreună meciurile echipei favorite.

Weekend de weekend, familiile au o „scuză” sau un motiv în plus să se reunească. Dacă unul dintre membrii familiei decide să susțină altă echipă decât cea moștenită, se nasc discuții aprinse.


Citește și: Meciul de Cartea Recordurilor: 80 de mii de spectatori în liga a doua


În Turcia, o altă țară care trăiește pentru fotbal, derby-urile din Istanbul blochează complet orașul. Pe Bosfor, meciurile dintre cele trei forțe ale orașului – Galatasaray, Beșiktaș și Fenerbahce – se simt la fiecare colț de stradă.

Mai important e însă că suporterii turci au arătat că pot depăși limitele fotbalului. În timpul protestelor din Piața Taksim, în mai 2013, au lăsat deoparte rivalitățile și au ieșit împreună în stradă.

La fel au procedat și fanii lui Al Ahly și Zamalek, care altfel împărtășesc una dintre cele mai crâncene rivalități din lume, în timpul protestelor din Piața Tahrir, de la Cairo.

Fie că ne gândim la simbioza oraș – club din Napoli, la turismul din Barcelona sau Madrid, la implicarea socială a fanilor din Germania, la reuniunile de familie din Argentina sau la mobilizările fără precedent ale fanilor turci sau egipteni, un lucru e clar: fotbalul strânge în jurul lui milioane de oameni și are forța de a (re)modela comunități.

Comentarii