DISTRIBUIȚI

În weekend, Florin Andone a trăit un debut de poveste ca titular la Brighton & Hove Albion, clubul unde s-a transferat în vară. Atacantul român a înscris în minutul 71 golul care le-a adus „pescarilor” victoria în partida cu Huddersfield, fiind apoi ales și omul meciului. Impresionat de evoluția vârfului venit de la Deportivo, antrenorul Chris Hughton a anunțat deja că-l va folosi și-n următoarele jocuri pe Andone, mai ales în condițiile unui program aglomerat în Premier League.

Născut la Joldești, în județul Botoșani, Andone s-a remarcat în ultimii ani drept un atacant atipic pentru fotbalul românesc. Viguros, combativ, cu o disponibilitate la efort care l-ar recomanda chiar și pentru postul de mijlocaș box-to-box, jucătorul care a împlinit 25 de ani în aprilie este opusul clasicului atacant român.

Departe să fie un dribleur desăvârșit sau omul care să inventeze „floricele” în careurile adverse, Florin Andone se impune mai ales prin spiritul său de sacrificiu și sângele rece de care dă dovadă în fața porții, tocmai calități care le lipsesc de regulă atacanților școliți la academiile de juniori din România.

Nu e deloc întâmplător că vârful devenit cunoscut la Cordoba este la ora actuală singurul atacant român din primele cinci campionate europene. Chiar dacă poate nu posedă o tehnică deosebită și nici o viteză ieșită din comun, Florin Andone are ceva ce atacanților români contemporani cu el le lipsește: puterea fantastică de a rămâne concentrat și implicat 100% pe tot parcursul unui meci.

Andone e un luptător înnăscut, așa cum îl descria presa spaniolă, care l-a numit și „Bijuteria Carpaților”. Iar în fotbalul tot mai solicitant care se joacă azi la cel mai înalt nivel, tenacitatea lui Andone contează enorm, atât în ochii antrenorilor, cât și în cei ai fanilor.

Florin Andone în tricoul lui Atletico Baleares. Fotografie via

Deosebirea dintre Andone și grosul atacanților români e relativ simplu de explicat. Deși a copilărit în România, unde a și început să bată mingea organizat, la CSȘ Botoșani, Florin a învățat să joace fotbal adevărat în Spania. S-a mutat acolo la 12 ani, în provincia Castellon, împreună cu mama sa, imediat după ce tatăl său și-a pierdut viața într-un accident rutier. Chiar dacă și-a făcut junioratul la cluburi obscure, precum Vinaros și Castellon, Andone s-a călit într-un sistem infinit mai competitiv și mai performant decât în țară.

Fără să fie un copil-minune sau vreun talent precoce, atacantul botoșănean a progresat an de an prin muncă și determinare, înconjurat de antrenori dedicați și pricepuți, cum din păcate nu prea e cazul în fotbalul de acasă. A debutat la profesioniști în ianuarie 2011, pentru Castellon, aflată atunci în a treia ligă din Spania, însă ascensiunea spre fotbalul mare avea să mai dureze ceva timp.

În vara acelui an s-a transferat la Villareal, dar „Submarinul galben” nu i-a oferit nicio șansă la prima echipă. L-a folosit doar la echipa a treia a clubului, care evolua abia în al patrulea eșalon fotbalistic iberic.

Așa că în 2013, când avea deja 20 de ani, cariera lui Andone se afla într-un impas. „Nimeni nu mă voia, dar agentul meu și antrenorul îmi spuneau că am nevoie doar de încredere”, povestea românul în 2017, într-un interviu acordat în El Pais. Momentul care avea să-l propulseze s-a petrecut în august 2013, când a fost împrumutat în Baleare. Nu la echipa fanion a insulei, Real Mallorca, ci la Atletico Baleares, din a treia ligă. Acolo a evoluat meci de meci, timp de un sezon întreg, înscriind de 12 ori și ajutându-i pe insulari să încheie campionatul pe poziția a cincea.


Citește și: Talentul neîmplinit al lui Ovidiu Maier, „motanul” rebel care mângâia mingea ca nimeni altul


Din Baleare nu s-a mai întors la Villareal, ci a plecat în Andaluzia, la Cordoba, asta după ce a fost refuzat în România, de Rapid și CFR Cluj. Alb-verzii l-au luat inițial cu gândul să-l folosească strict la echipa a doua, colegă de divizie cu Atletico Baleares. Însă îndârjirea și determinarea lui Andone l-au convins pe antrenorul sârb Miroslav Dukic să-l aducă la prima echipă, în noiembrie 2014.

Câteva zile mai târziu, în decembrie, avea să debuteze într-un joc de Cupă cu Granada, iar după două săptămâni, împotriva aceluiași adversar, să marcheze primul său gol la seniorii Cordobei. Apoi, în ianuarie 2015 a debutat cu gol în La Liga (culmea, tot împotriva Granadei), la fel cum a făcut-o în weekendul acesta în Premier League.

De acolo, lucrurile au mers doar în sus pentru ambițiosul român, despre care în țara lui nu se știa încă mare lucru. S-a impus în trupa andaluză, și-a construit un nume în La Liga, iar recent, după retrogradarea cu La Coruna, și-a început aventura în Premier League. Între timp a strâns și 21 de apariții la echipa națională a României, pentru care și-a dorit mereu să evolueze, chiar și-n perioada în care spaniolii îi dădeau târcoale și voiau să-l convoace la selecționata U21.

Momentan, Andone are un singur gol pentru România, înscris în poarta Italiei. Fotografie via Digi Sport

Dar faptul că Andone este un vârf complet neobișnuit pentru fotbalul românesc se reflectă și în acomodarea sa la lotul național. Una greoaie și cumva încă în desfășurare, chiar dacă debutul său a avut loc acum mai bine de trei ani, în iunie 2015, într-o partidă cu Irlanda de Nord.

Senzația tuturor e că Andone, care până acum a înscris o singură dată pentru „tricolori”, încă se zbate să rezoneze cu cerințele din fotbalul românesc. Presa din România chiar a speculat la un moment dat că atacantul crescut în Spania n-ar fi acceptat de colegii săi și că ar fi ținta glumelor acestora.

E ceva nou pentru mine. Mentalitatea de aici e diferită față de cea din Spania. Sunt în națională de doi ani, dar nu m-am integrat niciodată 100%. Însă nu regret nimic. Sunt profesionist și mi-am setat două obiective clare: să joc la echipa de club și să fiu selecționat în națională”, recunoștea însuși Andone în 2017, în presa spaniolă.

Cumva, fotbalistul crescut în Castellon trece prin aceleași încercări prin care a trecut cu un deceniu în urmă și Maximilian Nicu, germano-românul care n-a izbutit să se impună în echipa noastră națională, în ciuda faptului că era un jucător decent de Bundesliga.


Citește și: De ce românii sunt fascinați de Premier League, mai mult decât de Serie A, Bundesliga sau La Liga


Însă diferența dintre cei doi e că Florin Andone are în față cei mai buni ani. Pare a fi doar o chestiune de timp până când vârful botoșănean va „exploda” și va deveni piesă de rezistentă la echipa națională. Ambiție are din plin. „M-am născut să fiu prima opțiune, nu să stau pe banca de rezerve”, spunea Andone în presa spaniolă, într-o perioadă în care antrenorul lui Deportivo, Pepe Mel, nu-l titulariza.

Iar această încrâncenare pozitivă, precum și forța de a reveni în prim-plan, după o accidentare care l-a ținut câteva luni departe de gazon și l-a făcut să piardă perioada de pregătire la Brighton, confirmă că Andone este un vârf special, în antiteză cu ce știam despre atacanții români.

Necapricios, deloc sensibil și fără să se simtă „buricul” nedreptățit de străini atunci când nu prinde primul 11 la club, așa cum se-ntâmplă în cazul altor români care evoluează peste hotare, Andone e primul produs pe care diaspora îl servește echipei naționale. Și poate că tocmai acest gen de „suflu nou” e fix ce-i trebuie selecționatei noastre pentru a scoate iar capul în lumea bună a fotbalului. 

Comentarii