DISTRIBUIȚI

Sunt deja cinci ani de când clubul de fotbal Dinamo se află sub controlul lui Ionuţ Negoiţă. Renumele şi performanţele de altădata au fost şi sunt ştirbite printr-un management sportiv deficitar, care le-a oferit suporterilor acestei echipe un singur trofeu intern şi doar două meciuri europene.

Asta chiar dacă atunci când a devenit posesorul a 90% dintre acţiunile clubului, Negoiţă promitea glorie şi dominare totală, măcar în campionatul României.

Începuturile: Negoiță creează alibiul insolvenței

În primăvara lui 2013, după lungi negocieri, fratele lui Robert Negoiţă se transforma în stăpân pe moşia dinamovistă şi promitea că alb-roşiii vor recâștiga gloria de demult. După numai douăsprezece luni, chiar în ziua în care clubul împlinea 66 de ani de la înfiinţare, omul de afaceri informa printr-un comunicat postat pe site-ul oficial al clubului că a luat decizia intrării în procedura de insolvenţă. De vină ar fi fost datoriile lăsate în urmă de fosta conducere, datorii care n-ar fi putut fi acoperite altfel.

Înainte de a lua această decizie, Negoiţă nu a investit mai nimic. Ba, din contra, a avut grijă să desfiinţeze echipa a doua, să scadă plafonul salarial al angajaţilor, să elimine din lot toţi jucătorii care n-au acceptat tăierile şi din conducerea administrativă toţi angajaţii vechi şi cu salarii considerate mari.

Procedura de insolvenţă s-a încheiat cu succes după doar un an, dar nici în urma acoperirii datoriilor schema de management sportiv n-a fost modificată. Dinamo a trăit şi trăieşte în austeritate. A crescut doar numărul deziluziilor fanilor, care încă mai speră că „poate anul ăsta se schimbă ceva”.

Cum funcționează „afacerea Dinamo”

Ca afacere, Dinamo merge excelent pentru patronul său. Doar în 2017, societatea a generat un profit de două milioane de euro. Profit de pe urma căruia clubul nu a beneficiat în niciun fel.

Reţeta e simplă. Dinamo aduce cu preponderenţă jucători liberi de contract, pe salarii mici şi perioade scurte, care sunt vânduţi la prima ofertă. Clubul beneficiază şi de contracte de sponsorizare generoase, iar banii proveniţi din drepturile de televizare ale meciurilor completează lista surselor majore de venituri.

Dinamo are un stadion învechit, însă patronul nu e dispus să închirieze Arena Națională decât la meciurile cu FCSB. Fotografie via Libero Guide

Cheltuielile sunt minime. Salarii mici, personal puţin, iar acţionarul a reuşit să obişnuiască fanii cu ideea că vor mai vedea Arena Naţională doar la meciurile contra celor de la FCSB. Aşa că plata chiriei nu mai este o problemă.

„Câinii” continuă să meargă la meciuri pe bătrână arenă din Şoseaua Ştefan cel Mare, care se tot anunţă a fi renovată, dar nimeni nu ştie când vor începe lucrările. Una peste alta, toate aceste aspecte transformă Dinamo într-o sursă sigură de profit pentru Negoiţă. Sigur, potenţialul este mult mai mare, iar datoriile care încă există nu sunt tocmai atractive pentru cineva interesat să cumpere, însă la ce bun să reinvesteşti când poţi băga în traistă ceva mic, dar sigur şi constant?

De ce nu se vinde clubul

Clubul Dinamo nu se vinde, în principal, pentru că nu există vânzător. Pentru Negoiţă, Dinamo este o sursă sigură de profit, iar situaţia celorlalte afaceri ale sale îl face să fie dependent de această sursă. Pentru ca Dinamo să se vândă, ar fi probabil nevoie de o ofertă colosală, dar sunt multe motive pentru care nimeni nu face această ofertă.

După ce mare parte a opiniei publice a înţeles că singura menire a clubului a devenit aceea de a asigura finanţarea propriului finanţator, Negoiţă a adoptat o strategie interesantă. Periodic, au tot apărut discuţii din surse mai mult sau mai puţin anonime despre oameni de afaceri interesaţi să preia acţiunile actualului patron. De la români până la indieni şi britanici. De la buddhişti până la masoni. De fiecare dată când suporterii vociferau, apărea un magnat interesat de echipă. Cu toate acestea, nimic nu s-a întâmplat în mod concret.


Citește și: Poveștile fanilor lui „U” Cluj în anii ’70: fotbalul, formă de rezistență anticomunistă


Acest lucru nu ar trebui să surprindă, pentru că situaţia societăţii comerciale din spatele clubului Dinamo este o adevărată enigmă. Chiar dacă au existat cu adevărat oameni interesaţi să preia clubul, este de înţeles de ce intenţiile lor nu s-au concretizat.

Scandalul dintre Nicolae Badea şi Ionuț Negoiţă este de notorietate. O datorie a noului patron faţă de vechiul a stat la baza conflictului. Plata datoriei s-a tot amânat, iar Badea a început să scoată din sertare diverse mijloace prin care a pus presiune pe Negoiţă. Un astfel de mijloc a fost şi este situaţia mărcii Dinamo, pe care Badea o deţine. Drepturile de utilizare i-au fost acordate societăţii lui Negoiţă, însă, aşa cum declara avocatul domnului Badea, „cine dă poate să și ia”.

Nicolae Badea încă deține marca Dinamo. Fotografie via Sptfm

În cele din urmă, datoria a fost plătită, iar Dinamo poate fi în continuare Dinamo. Pentru cât timp, însă, nu este tocmai clar. Totodată, la momentul plăţii datoriei, s-a oficializat schimbarea patronului din acte al clubului. Negoiţă i-a predat acţiunile unui anume George Drăghia. Numai că tot expertul în imobiliare deţine controlul afacerii.

O altă problemă este situaţia stadionului, despre care s-a tot spus că va fi modernizat sau refăcut, în aşa fel încât să poată contribui la găzduirea unor evenimente din cadrul EURO 2020. Numai că timpul trece, iar stadionul e tot acolo. Bătrân, sfârşit, parcă sătul să fie sursa atâtor scandaluri, primeşte cu resemnare puţinii vizitatori ce-i trec la fel de resemnaţi turnicheţii în serile de luni, tot mai des, şi de sâmbătă ori duminică, tot mai rar.

Ultimele idei ale autorităţilor s-au concentrat pe construirea unei noi arene, pe un alt teren, tot în cadrul complexului Dinamo. Terenul găzduieşte în prezent un velodrom, dar acesta va trebui demolat, pentru că actualul stadion nu poate fi atins din pricina situaţiei neclare a drepturilor pentru diferite spaţii din cadrul său. Deşi ministrul Carmen Dan a emis o hotârăre de urgenţă prin care se treceau toate spaţiile în grija Guvernului, se pare că situaţia rămâne de nerezolvat.


Citește și: Fotbalul și cultura punk: Bohemians, clubul „underground” din capitala Cehiei


În fine, ar mai fi şi situaţia insolvenţei, despre care se spune că ar fi fost gestionată ilegal. Există un dosar penal deschis în acest sens, iar Negoiţă a fost chemat la declaraţii. Conform legii, unei societăţi care a ieşit fraudulos din insolvenţă i se anulează ieşirea din această situaţie. O a doua intrare în insolvenţă presupune falimentul automat al entităţii respective.

Aşadar, oricine ar putea fi interesat să investească la Dinamo trebuie să îşi asume un stadion care are toate şansele să nu se refacă, o situaţie neclară a elementelor de identitate sportivă a clubului şi posibilitatea de a prelua o societate care va ajunge în faliment, dacă Negoiţă pierde procesul insolvenţei. În această situaţie, fanii dinamovişti se pot întreba retoric: de ce ar vrea cineva să se implice?

De ce Dinamo nu are performanțe sportive

Dacă financiar Dinamo merge excelent, din punct de vedere sportiv, strategia lui Negoiţă s-a dovedit şi încă se dovedeşte a fi una dezastruoasă. Din 2013 încoace, echipa i-a avut pe bancă pe Cornel Ţălnar, Gheorghe Mulţescu, Flavius Stoican, Ionel Dănciulescu, Mihai Teja, Mircea Rednic, Ioan Andone, Cosmin Contra, Vasile Miriuţă şi Florin Bratu.

Negoiţă a reuşit să strângă aproape de două ori mai multe numiri de antrenor decât ani la conducerea clubului. Cu excepţia lui Stoican, niciun tehnician nu a beneficiat până acum de oportunitatea de a-şi pune în practică ideile pe termen mai lung de un sezon.

Puțină lume își amintește că Mihai Teja a stat pe banca lui Dinamo. Fotografie via fcdinamo.ro

Este dificil de înţeles cum de pretenţiile sunt atât de mari, în condiţiile în care sezon de sezon jucătorii cheie ai echipei sunt vânduţi, uneori chiar când contează mai mult, imediat după startul sezonului. Dacă fanii fotbalului din Premier League aşteaptă Deadline Day pentru a fi surprinşi de achiziţii importante, dinamoviştii îşi rod unghiile de fiecare data când se apropie ultimele zile ale vreunei ferestre de transferuri. Asta pentru că atunci apar ofertele, iar pentru Negoiţă orice ofertă pare a fi ruptă din The Godfather.

Dinamo nu funcţionează pentru că nu are stabilitate şi pentru că este gândită să fie o echipă care să relanseze cariere. În ciuda repetatelor promisiuni de reconstrucţie prin tineri, rareori s-a întâmplat ca tinerii chiar să primească şanse. Cei care au făcut-o au fost împachetaţi frumos şi trimişi oricărui club a oferit o sumă pe ei. Exemplele de seamă sunt Valentin Costache şi Ionuţ Nedelcearu. Dinamo nu transferă certitudini. Cei care ajung în Ştefan cel Mare sunt jucători liberi de contract, de multe ori ieşiţi din ritm, care au nevoie de timp de adaptare pentru a excela. Când ajung să facă asta, apar ofertele. Şi când apar… New Dinamo se relansează!

Au suporterii „câinilor” vreo vină?

Dinamo nu funcţionează și pentru că suporterii nu au reuşit să-l facă pe Negoiţă să înţeleagă cu ce fel de club are de-a face. Atunci când vechea conducere a plecat, comunitatea „câinilor” a răsuflat uşurată, pentru că situaţia clubului era îngrijorătoare. Speranţele în noul acţionar erau mari, iar mulţi dintre dinamovişti i-au acordat credit chiar şi când a anunţat intrarea clubului în insolvenţă. De acolo, Negoiţă a reuşit mereu să speculeze ataşamentul „câinilor”, care chiar dacă nu sunt prezenţi la stadion, acordă interes clubului.

Audienţele meciurilor sunt, în continuare, consistente. Articolele din presă legate de Dinamo încă atrag, astfel că numele îşi păstrează rezonanţa. Doar că, de la ratarea calificării în play off-ul ediţiei trecute de Liga I, credibilitatea patronului a scăzut drastic. În prezent, nimeni nu mai este convins că Dinamo vrea şi poate să fie un club de fotbal performant.

Astfel au apărut asociaţiile suporterilor. Pentru că, desigur, nu se poate să existe o singură asociaţie. ADPD (Asociaţia Dinamovişti Pentru Dinamo) şi DDB (Doar Dinamo Bucureşti) sunt două entităţi care îşi propun să preia controlul asupra clubului. Ambele vor să achiziţioneze acţiuni, însă cea de-a doua societate pare mai abilă, dar şi în relaţii mai bune cu Negoiţă. Acest aspect le-a ridicat multora semne de întrebare.

Fanii lui Dinamo sunt împărțiți. Screenshot via Youtube

Există o îndoială în rândul dinamoviştilor cu privire la DDB, născută în momentul în care suporterii din acea tabără au reuşit să obţină aprobarea de a intra în Consiliul de Administraţie. Orice formă de colaborare cu Negoiţă este percepută de mulţi drept o cooperare care nu are în vedere binele sportiv al lui Dinamo. DDB mai are de lucrat la imagine, cu certitudine, însă ADPD stă şi mai rău.

Cu o situaţie juridică neclară, asociaţia a avut un start solid, pentru că şi-a anunţat intenţiile înaintea DDB-ului, însă continuarea a lăsat de dorit. Nevoiţi să meargă prin tribunale, membrii fondatori ai ADPD par a-şi fi pierdut motivaţia şi pasiunea de la început, iar viitorul asociaţiei nu este unul clar. Aşadar, Dinamo nu funcţionează şi pentru că fanii nu reuşesc să se unească în iniţiativa lor de a ajuta clubul, iar acţiunile întreprinse urmează linii instabile sau care creează suspiciuni.


Citește și: Cinci lucruri pe care le-am învățat din FCSB – Dinamo 3-3


Cum poate fi salvat clubul?

Într-un fotbal ajuns, oricum, într-o situaţie deosebit de precară, postura în care se află Dinamo este una aproape firesc de ingrată. Interesul scăzut al autorităţilor pentru un fenomen social, de altfel, a condus la degradarea continuă a marilor cluburi şi la apariția speculanţilor de genul Dumitru Bucşaru.

Pentru suporterii dinamovişti, drumul de la speranţă la resemnare pare a fi singurul pe care-l parcurg de peste zece ani. Cu mici ocolişuri, pe poteci de furie, „câinii” tocesc constant aceleaşi cărări. Posibilităţile de acţiune sunt limitate şi niciuna nu oferă o garanţie a succesului.

Negoiţă nu poate fi forţat să vândă şi nimeni nu poate fi forţat să cumpere. În lipsa unei uniuni solide şi a unor lideri credibili, comunitatea dinamovistă nu poate avea nici ea un cuvânt real de spus în deciziile luate de conducere. Atunci, singura rezolvare pare a fi aşteptarea resemnată. Aşteptarea unei revoluţii din punct de vedere legislativ ori a unui salvator miraculos, dispus să preia clubul cu orice risc.

Şansele ca una dintre aceste variante să se întâmple sunt foarte mici. Aşa că singura modalitate de acţiune pare a rămâne cea prin intermediul asociaţiilor. Dar până când asociaţiile nu devin o asociaţie, dezbinarea şi orgoliile vor menţine Dinamo în vrie şi pe dinamovişti repetând continuu traseul pe drumul dintre speranţă şi resemnare.

Comentarii