DISTRIBUIȚI

E luni, afară plouă mărunt și am seara liberă. Evident, o voi dedica fotbalului, obsesia care-mi ronțăie mai tot timpul liber. Am de ales între Premier League (Bournemouth vs Crystal Palace), Serie A (Sampdoria vs SPAL) și La Liga (Celta Vigo vs Getafe).

Nici n-am nevoie să mă uit pe echipele de start ca să știu că urmează să văd un meci din Anglia. Rareori aleg altceva. Sau niciodată, depinde cât de fanatic mă simt.

De unde vine pasiunea pentru fotbalul englez a unui român care n-a pășit vreodată în Regat și care a trăit toată viața lui la câteva mii de kilometri de lumina reflectoarelor de pe arenele din Premier League?

De la știrile din sport la Eric Cantona

Pasiunea mea pentru fotbal (și a celor din generație cu mine) a început la mijlocul anilor ’90, când televiziunea prin cablu ajunsese până în orășelul meu de provincie. După World Cup ’94, care i-a așezat în față lumea întreagă în tricouri colorate unui puști de nouă ani, am început să învăț orele la care se difuzau știri din sport pe canalele românești.

Asta a fost conexiunea noastră inițială cu fotbalul mare: știrile din sport. Ori acolo, ori într-o transmisie în direct pe Prima TV (greu de zis după mai bine de 20 de ani) am prins o frântură din nebunia Premier League, care m-a cucerit.


Citește și: Drumul de Oscar al lui Jamie Vardy, dintr-o fabrică din Sheffield spre coroana din Premier League


Apoi a fost Eric Cantona. O scăriță din afara careului, sub bară, o traiectorie imposibilă. King Eric, cu gulerul ridicat, sfidând adversarii, tribunele și poate chiar divinitatea într-o clipă în care un fotbalist stăpânea lumea. Așa am rămas alături de Manchester United, prin cea mai glorioasă perioadă din istoria clubului și până în vremurile tulburi pe care clubul le trăiește astăzi.

Peste ani, am aflat că nu sunt singur în pasiunea asta pentru fotbalul din Anglia. Am întâlnit alți „diavoli”, dar și o grămadă de „tunari” și de „cormorani”, alături de care am băut numeroase beri și am explicat compexitatea fenomenului fotbalistic în detalii pe care doar niște obsedați le pot stăpâni. Și așa vine întrebarea:

De ce fotbalul englez naște atâtea pasiuni în România?

Când te întrebi de ce o mâncare îți gâdilă papila gustativă, primele indicii pentru răspuns vin din rețetă, din ingrediente. Așadar, care e rețeta pentru spectacolul din Premier League?

Fotbalul din Anglia este ancorat în tradiție. În Premier League, niciun club nu are o istorie mai scurtă de o sută de ani, iar Burnley, Everton și Wolverhampton sunt echipele pe care le vedem azi pe prima scenă și care au participat la prima ediție de campionat. În 1888!

Rădăcinile jocului însuși sunt în Regat, unde niște băieți din Sheffield s-au săturat de cricket și au inventat regulile care au dat lumii fotbalul pe care-l știm azi.

Fotbalul nu e despre 22 de zevzeci care „bat” mingea pe un dreptunghi verde, ci despre amintirile pe care le păstrezi cu tine peste ani.

Cum să nu te conectezi la un meci pe Stamford Bridge, cea mai veche arenă din prima ligă, unde se practica atletismul cu 25 de ani înainte să existe echipa care joacă astăzi acolo? Cum să nu-i admiri pe fanii lui Huddersfield, a căror echipă dispăruse de pe radar de 50 de ani, înainte să reapară pentru a o bate pe Manchester United pe John Smith Stadium?


Citește și: Cum influențează cluburile de fotbal viața în comunitățile locale, de la Napoli până la Cairo


Fotbalul din Premier League se joacă în viteză. Trăim o eră în care nimeni nu mai are răbdare să vadă fotbal lent, cu pase molatice între fundașii centrali. Din fericire, acel fotbal nici nu prea mai penetrează în mainstream. Suntem într-un mileniu în care fiecare clipă are ceva care-ți oferă satisfacție pe loc, fie la televizor, fie pe Facebook sau, ocazional, în viața reală.

Spectacolul Premier League stă în iuțeala cu care se succed fazele, în acel kick and run pe care-l practică echipe precum Cardiff, făcând spectacol într-un 2-3 cu Arsenal.

Cluburile din Premier League știu să vândă. Urmăresc pe Twitter toate echipele care au jucat în Premier League în ultimii trei ani și felul în care își construiesc imaginea și în care relaționează cu fanii poate fi un studiu de caz pentru orice entitate din sportul românesc.

Când vezi un club precum Watford, care le trimite tuturor fanilor care au fost în toate deplasările din sezonul trecut… tricoul de deplasare pentru noul sezon, te gândești cât de simplu e să întărești conexiunea cu fanii. Conexiune care vinde bilete, tricouri și alte chestii cu emblema clubului.


Citește și: Ascensiunea „găștii nebune” a Angliei: sponsorizată de o vedetă YouTube și deasupra rivalei care i-a furat istoria


Din motive necunoscute autorului, cei mai mulți pasionați de fotbal din România încă urmăresc cu oarecare patimă fotbalul local. Iar comparația Liga 1 vs Premier League e ingredientul lipsă din rețeta de mai sus.

Nu cred că putem vorbi de tradiție într-un campionat în care personaje ca Becali sau „Vamă” dictează nivelul discursului. De joc în viteză n-are sens să discutăm, iar stadioanele din Liga 1 sunt mai goale decât cele din liga a patra engleză.

Dacă tot am vorbit despre relația cu fotbalul alături de care am crescut cu toții, mai trebuie să amintim și:

Dan Petrescu, românul care ne-a apropiat de spectacolul din Anglia

La mijlocul anilor ’90, televiziunea prin cablu ne introducea pe toți în cultura vestică, ducându-ne la următorii pași după filmele cu bătăi pe video. Atunci am descoperit mulți fotbalul mare și atunci au ajuns în Premier League fotbaliștii români de la World Cup ’94.

Dan Petrescu a jucat cele mai multe meciuri din carieră pentru Chelsea, aducându-i pe Gianfranco Zola, Dennis Wise sau Gianluca Vialli mai aproape de publicul din țară, într-o perioadă în care Generația de Aur a fotalului nostru încă nu părăsise scena.

Erau ani în care Chelsea trebuia să dea înapoi multe pagini de statistici anuale pentru a-și găsi ultimul titlu de campioană a Angliei. Ani când Abramovici încă locuia în Kremlin, aproape de prietenul său la cataramă, Boris Elțîn.

Da, Ilie Dumitrescu și Gică Popescu au ajuns în același timp la un club mare al Angliei, însă Dan Petrescu e singurul român care și-a pus amprenta pe istoria unei grupări din Regat. Și ne-a luat și pe noi cu el. Mulțumim, Dane!

Pe Vlad îl găsești mereu pe Tackle.ro

Comentarii