DISTRIBUIȚI

Dintre numeroșii fotbaliști transferați în iarnă de prim-divizionara Sepsi Sfântu Gheorghe, un nume s-a remarcat în mod deosebit: Filipe Vilaça Oliveira. În vârstă de 33 de ani, mijlocașul portughez a semnat cu gruparea covăsneană din postura de jucător liber, însă CV-ul său include câteva cluburi extrem de bine cotate. Cea mai importantă grupare pentru care a evoluat? Evident, Chelsea, club la care puștiul Oliveira ajungea în vara lui 2001, la numai 17 ani.

„Am primit oferta de la Sepsi în decembrie și mi-a fost foarte ușor să mă decid”, spune acum, aproape 17 ani mai târziu, Filipe Oliveira pentru The Playmaker. „După ce am jucat mulți ani în Ungaria, nu mi-a fost greu să mă adaptez aici. Am obținut repede toate informațiile despre club, am înțeles că există ambiții mari, așa că am ajuns la o înțelegere”, continuă fotbalistul portughez, care în sezonul de toamnă nu a făcut parte din lotul niciunei echipe. Ultima grupare pentru care a evoluat înainte să ajungă în România a fost Anorthosis Famagusta, din Cipru, unde a petrecut doar șase luni. „Am fost primit excelent în Cipru și lucrurile au mers bine o perioadă, însă apoi au existat câteva episoade nefericite, mai ales din punct de vedere financiar”, explică Oliveira.

Totuși, care a fost traiectoria lui în fotbal și cum a ajuns să evolueze în Liga I?

De la Braga la Chelsea, via FC Porto

„M-am născut la Braga, în nordul Portugaliei, și am început să joc fotbal la zece ani, la clubul local. După cinci ani, timp în care am evoluat de multe ori împotriva lui FC Porto, conducătorii de acolo au decis să mă transfere. La Porto am trăit o perioadă fantastică, încununată cu câștigarea unui campionat U18. Am jucat mereu la o categorie de vârstă mai mare decât vârsta pe care o aveam și am învățat nenumărate lucruri despre fotbal, pentru că la Porto există într-adevăr o academie fantastică.

Când aveam 17 ani, eram deja urmărit de mai multe cluburi europene, pentru că jucam la naționalele de juniori ale Portugaliei. Până la urmă, m-am dus la Chelsea (n.a. – care a plătit în jur de 500 de mii de lire pentru el). Sigur, eram doar un puști și știam că-mi va fi greu să mă adaptez la Londra, însă era o ocazie unică pentru mine. Mai ales primele trei luni au fost complicate, deoarece nu aveam lângă mine familia și eram pentru prima oară plecat de acasă.”

În vestiar cu vedetele lui Chelsea și debutul împotriva lui Manchester City

Claudio Ranieri, antrenorul care l-a debutat la Chelsea. Fotografie din arhiva personală a lui Filipe Oliveira

„Am ajuns la o echipă cu jucători de clasă, precum Gianfranco Zola, John Terry, Eidur Gudjohnsen sau Emmanuel Petit. Erau fotbaliști pe care până atunci îi văzusem doar la televizor, dar alături de care brusc mă antrenam zi de zi. A fost minunat pentru mine. Da, la început te uiți la ei ca și cum ar fi de pe altă planetă, dar apoi, încet-încet, ajungi să vorbești cu ei, să-i cunoști și să-ți devină modele. Nu doar pe teren, ci și în afara lui, pentru că toți erau jucători cu caractere puternice. Chiar am fost norocos să mă aflu acolo, printre ei.

Am debutat la Chelsea într-un meci câștigat în deplasare cu Manchester City, în octombrie 2002, când l-am înlocuit pe Zola. Un moment ca acela nu ai cum să-l uiți niciodată, mai ales că în perioada aceea eram singurul jucător portughez din lotul lui Chelsea, așa că practic reprezentam și țara mea pe Stamford Bridge. Deși eram foarte tânăr, în primul an la Londra am jucat trei partide, datorită antrenorului Claudio Ranieri, care m-a susținut și m-a ajutat să progresez. Știe să lucreze cu fotbaliștii tineri, orice puști ar fi norocos să îl aibă alături.”

Revenirea în Portugalia

„După Ranieri, la Chelsea a venit Mourinho. Ambii sunt manageri buni, însă metodele lor de lucru și modul în care interacționează cu jucătorii diferă. Lucrând cu amândoi, înveți să te adaptezi la stiluri diferite. L-am prins și pe Adrian Mutu la Chelsea. Era un jucător de calitate – toată lumea a văzut asta, care fusese transferat tocmai ca să facă diferența. Am avut o relație normală cu el, ne-am înțeles OK la antrenamente, însă nu l-am cunoscut și în afara terenului.

Unul dintre momentele de cotitură ale carierei mele a fost când am părăsit-o pe Chelsea, în 2006. După patru ani la Londra (n.a. – timp în care a fost împrumutat șase luni la Preston North End și un sezon la Maritimo), am ales să mă întorc acasă, în Portugalia. Poate nu a fost cea mai bună decizie. Sigur, am fost fericit la Funchal, unde am avut oportunitatea să evoluez mai mult, dar aș fi putut rămâne în Anglia. Însă când ești tânăr, te gândești doar să joci, nu iei în calcul și alte lucruri. Eu voiam să fiu și mai aproape de familie. Așa e în fotbal, trebuie să iei decizii, iar timpul demonstrează dacă au fost bune sau nu.”


Citește și: Daisuke Sato, primul filipinez transferat în Europa, s-a întors în România. „Sunt fan Guardiola și Nagatomo!”


Scurta carieră în Serie A și transferul la Videoton

Oliveira în tricoul lui Videoton. Fotografie din arhiva personală

„După trei ani în Portugalia (n.a.- perioadă în care a evoluat pentru Maritimo, Leixoes și Braga), am mers în Italia, la Parma. Imediat cum am ajuns acolo, Torino, club ai cărui conducători mă doriseră de mult, au insistat să mă transfere sub formă de împrumut. M-am dus, însă din nefericire nu m-am adaptat prea bine fotbalului din Italia, unde jocul e foarte tacticizat. Fiecare jucător are anumite caracteristici, iar mie pur și simplu nu mi s-a potrivit Serie A. Lucrurile n-au mers cum mi-am dorit, iar după un an am plecat în Ungaria, la Videoton.

De ce în Ungaria? Pentru că persoana care m-a dorit acolo a fost conaționalul meu Paulo Sousa, care pe atunci o pregătea pe Videoton. Iar când Paulo te invită să iei parte la un proiect, n-ar trebui să refuzi. Am avut o relație specială cu Paulo, pentru că este genul de tehnician care știe să întrețină legăturile cu fotbaliștii. Dacă va fi un mare antrenor pe viitor? Nu, eu cred că deja este. A fost campion în Israel, cu Maccabi, în Elveția, cu Basel, a făcut o treabă grozavă și la Fiorentina.

Poate e surprinzător, dar m-am adaptat repede stilului de viață din Ungaria. Cu siguranță a contat și că am avut lângă mine familia – soția și cele două fiice. În primul an am locuit în Szekesfehervar (n.a.- orașul din care este Videoton), după care m-am mutat la Budapesta. Au fost cei mai buni ani din carieră, o perioadă excelentă, atât profesional cât și personal. Am câștigat un titlu cu Videoton, în sezonul 2014-2015, o cupă a ligii și o supercupă a Ungariei. Și acum o relație strânsă cu tot ce înseamnă Videoton, club pe care îl consider a doua mea familie. Am dat multe bătălii pentru echipa asta și va rămâne mereu în inima mea.”

Ronaldo, Nani sau Quaresma, colegii săi de la naționala U21 a Portugaliei

Filipe Oliveira în luptă cu belgianul Sebastien Pocognolo, în timpul unui meci de la CE U21 din 2007

„Am jucat pentru naționalele de juniori și tineret ale Portugaliei până la 21-22 de ani (n.a.- Filipe are 21 de selecții și patru goluri pentru naționala U21 a lusitanilor), alături de fotbaliști celebri precum Ronaldo, Nani, Quaresma, Meireles sau Moutinho. De altfel, foarte mulți mari fotbaliști portughezi sunt din generația mea și au avut apoi cariere extraordinare. Ce s-a întâmplat cu Filipe Oliveira? În fotbal, unele lucruri merg bine, altele mai rău. Sunt mulți factori care contează în sportul ăsta, de la calitatea individuală până la oportunitățile avute sau accidentările suferite. Eu am luptat mereu pentru a avea cea mai bună carieră posibilă, pentru a-mi îndeplini toate obiectivele. Sigur, de-a lungul anilor am făcut câteva greșeli, așa cum face toată lumea. Dar tot ce poți face e să înveți din ele, să mergi înainte, să continui să muncești și până la final să dai tot ce ai mai bun din tine.”

Viața în România

La semnarea contractului cu Sepsi. Fotografie din arhiva personală

„Nu sunt de multe luni în România, însă pot spune deja că îmi plac munții și castelele din împrejurimile zonei în care locuiesc. Oamenii sunt prietenoși, zâmbesc mereu, lucru care îmi aduce aminte de Portugalia. Ce nu-mi place aici? Zăpada. Când vrei să joci, să te antrenezi bine, e un mare dușman. În plus, străzile sunt înzăpezite în această perioadă, un peisaj care nu e la ordinea zilei pentru un portughez. Fotbalistic, am văzut că-n România există multă calitate. Sigur, deocamdată am jucat doar trei meciuri, dar am vizionat multe jocuri ale adversarelor lui Sepsi și mi-am format o părere. Spre exemplu, pentru mine nu e o surpriză că Steaua a făcut un meci fantastic cu Lazio.”


Citește și: Românul vedetă în Asia de Sud-Est: „Am pus un clip pe Youtube și-am prins un transfer în Vietnam”


Cele mai bune momente din carieră

„Am trăit multe clipe minunate. Când am ieșit campion la U18 cu Porto, când am debutat în tricoul lui Chelsea, când am câștigat Cupa Intertoto cu Braga, când am încheiat liga din Portugalia pe poziția a doua – performanță unică pentru club, tot cu Braga, când am fost primit extraordinar de fanii lui Anorthosis. Sau momentul în care am ajuns la Sepsi și i-am văzut pe suporterii pasionați de aici. Amintirile pe care le colecționezi de-a lungul anilor sunt tot ce contează în fotbal. Cu ele rămâi, astea sunt momentele mari.

Am 33 de ani, mai am câteva sezoane de evoluat, însă după ce îmi voi încheia activitatea de jucător voi rămâne în fotbal. Poate antrenor, poate altceva. Dar știu sigur că voi fi implicat în fotbal, pentru că e singurul lucru pe care l-am făcut, încă de când aveam zece ani. E ca aerul pe care îl respir, toată existența mea se învârte în jurul lui. Nu mă văd vreodată făcând altceva.”

CIFRE

157 de meciuri, 24 de goluri și 30 de assisturi a adunat Filipe Oliveira în cei cinci ani petrecuți la Videoton

Șapte meciuri a jucat în Serie A, șase pentru Torino și unul pentru Parma

14 partide și trei goluri e bilanțul lui Oliveira la Anorthosis, clubul la care a jucat înainte să ajungă în România

Comentarii