DISTRIBUIȚI

Duminică, Poli Timișoara s-a deplasat pe Ilie Oană din Ploiești pentru un meci care a contat pentru etapa a șaptea din Liga 2. Aici se încheie, însă, limbajul de lemn. Pentru că meciul ăsta, care a avut prima mare ocazie abia prin minutul 79, ne arată că fotbalul încă mai e relevant și în a doua divizie din România. Sau, mai bine zis, e relevant mai ales în a doua ligă din țară.

Dacă prin Liga I stadioanele sunt mai mereu goale și avem parte de cele mai multe ori de atmosfere triste și dezolante, echipe ca Petrolul, Poli Timișoara, „U” Cluj, FC Argeș, Farul sau UTA reușesc să facă din Liga 2 un spectacol mai demn de urmărit decât primul eșalon valoric.

Povestea romantică a lui Poli Timișoara, echipa readusă la viață de fanii ei pasionali și răzvrătiți împotriva patronilor lacomi din fotbalul nostru, a tot fost documentată, în timp ce Petrolul pare capabilă să renască ori de câte ori va fi nevoie. Peste toate astea, experiența unei zile de meci la Ploiești este unică.

Fanii Petrolului intonează imnul echipei la începutul partidei. Toate fotografiile de Vlad Dumitrescu

Ce am observat de fiecare dată când am fost pe Ilie Oană, din calitatea de spectator neutru, e un optimism naiv al suporterilor ploieșteni. Zic „naiv” în cel mai bun sens posibil. Indiferent de situația din clasament, de situația financiară sau de câte scandaluri au existat pe parcursul timpului, suporterii par să vină mereu cu un singur scop la stadion: susținerea necondiționată e echipei.

E greu de transpus în cuvinte, dar pe Ilie Oană pare să domine mereu o atmosferă pozitivă, iar rarele momente în care câte un fotbalist este huiduit pentru o pasă înapoi la portar sunt eclipsate de momentele de la începutul meciurilor, când întreg stadionul se ridică în picioare pentru intonarea imnului.


Citește și: Poveștile fanilor lui „U” Cluj în anii ’70: fotbalul, formă de rezistență anticomunistă


Cu toate astea, fanii petroliști pe care i-am cunoscut de-a lungul timpului sunt perfect conștienți de toate defectele clubului. Nu le neagă. Numai că, atunci când ajung pe stadion, totul e uitat. Sunt oameni realiști, dar pasionați.

Peluza, tribuna a doua, tribuna întâi sau zero, nu contează. Dacă te ridici – fie și din curtoazie, cum am făcut-o eu la intonarea imnului, vezi în jur cum oameni de toate vârstele cântă din toți plămânii, cu fularele și steagurile ridicate sus. 

Echilibrul între „cetățeni” și „ultrași” pe stadionul „Ilie Oana”

Asistența nu e neapărat impresionantă. 5.500 de persoane au venit duminică la meci. Pentru România însă, e un număr mai mult decât decent, iar cele două peluze petroliste creează o atmosferă intensă. Evident, după cum se vede, standurile de popcorn și suc sunt și ele populare. Dar echilibrul între „fanii moderni” și „ultrași” e unul potrivit.

Peluza Latină a sărbătorit cinci ani de la înființare printr-o coregrafie care subliniază faptul că, de-a lungul istoriei, Ploieștiul a provocat teamă tuturor adversarilor. S-au putut vedea în coregrafie patru clădiri emblematice pentru Ploiești: Catedrala, Muzeul Ceasului, Palatul Culturii și Halele Centrale. Deasupra lor domnește clovnul malefic Pennywise din romanul „It” al lui Stephen King. De aici și mesajul: 2013 – 2018 – Dulce teama de Ploiești.

În vechea peluză, unde în prezent au rămas mai puțini oameni decât la Latină, singurele momente spectaculoase au fost niște petarde, bănuiesc, cu mai multe focuri pentru efect. Și niște fumigene care nu cred că s-au aprins cum trebuie pentru că îți trebuia un binoclu ca să le vezi.

Suporterii timișoreni pe arena Petrolului

De cealaltă parte, pe gardul timișorenilor stătea agățat mândru un banner pe care scria „Poli și atât”. Un pic paradoxal, având în vedere că printre „poliști” s-a aflat și un număr destul de mare de rapidiști, care și-au făcut simțită prezența prin scandări repetate de „Rapid Giulești”. În plus, frăția cu Borussia Monchengladbach a fost și ea adusă pe scenă prin scandarea numelui echipei: „Borussia!”. Poli și atât. Și (un pic) Rapid. Și (un pic) Borussia. Dar cam atât.

Meciul în sine a fost printre cele mai slabe partide de fotbal pe care le-am văzut în viața mea. Sunt de părere că și echipele mici pot să facă meciuri bune, în care să existe o sumedenie de ocazii și goluri. Calitatea unui meci de fotbal e relativă și e o iluzie să crezi că doar în Champions League vezi spectacol.


Citește și: Paradoxul de la Dinamo: Cum reușește să profite patronul clubului de pe urma unui management sportiv dezastruos


Sigur, vezi fotbal mai bun, dar spectacolul poate apărea de oriunde. De oriunde, mai puțin de la Petrolul și Poli, pentru că prima ocazie adevărată a venit abia în minutul 79.

De altfel, partida poate fi rezumată foarte pe scurt: Petrolul a controlat meciul și a avut mingea, dar e greu să marchezi când reușești să aduci atât de puțini oameni în careul advers. Timișorenii în schimb n-au avut nicio legătură cu fotbalul, s-au baricadat în apărare și au tras de timp de la început până la sfârșit. În momentul în care ești avertizat de arbitru să nu mai pierzi timpul în primele 30 de minute ale meciului, e clar că ai o problemă.

Ploieștenii au deschis scorul în minutul 91

În prelungiri, chinul s-a încheiat și Petrolul a înscris două goluri meritate. Explozia de bucurie a fanilor după un meci atât de chinuitor s-a simțit în întreg stadionul. După meci, jucătorii Petrolului au făcut turul stadionului și au salutat suporterii din ambele peluze și ambele tribune. Conexiunea dintre jucători și suporteri e vizibilă și parcă e mai ușor să nu cedezi în fața unui anti-joc de genul celui făcut de timișoreni, atunci când ai publicul în spate.

Fotbaliștii Petrolului salută publicul care i-a împins de la spate și în jocul cu Poli

După meci, lumea s-a îndreptat spre case sau spre terase, mulțumită de rezultat. Toate frustrările din timpul partidei, toate pasele greșite sau înapoi la portar au fost (din nou) uitate. Nu mai contează nimic. O victorie acasă, cu Poli, în Liga 2, a transformat o duminică noroasă într-o zi reușită.

Câteodată, e ușor să uiți că singurul motiv pentru care se joacă fotbalul sunt suporterii. Fără ei, toate contractele de sponsorizare, toți banii din drepturile de televizare, toate sumele uriașe de transferuri sunt degeaba. Meciuri ca cel de duminică de pe „Ilie Oană” ne reamintesc că un clișeu e clișeu dintr-un motiv: e adevărat. Fotbalul fără suporteri nu are niciun rost.

Pe „Ilie Oană” e mereu o atmosferă pozitivă, indiferent de divizia în care joacă Petrolul sau numărul de fani prezenți
Comentarii