DISTRIBUIȚI

Diego Maradona a câştigat singur o Cupă Mondială. Nu ar trebui să te surprindă faptul că a bătut de unul singur o echipă care se lupta pentru evitarea retrogradării. Chiar dacă vorbim despre cel mai puternic campionat al vremii.

Pe 20 septembrie anul trecut, în minutul 59 al meciului Lazio – Napoli, Dries Mertens a marcat un gol de o frumuseţe rară. Un gol care le-a amintit fanilor napoletani de Diego Maradona, marele idol de lângă Vezuviu. Pentru orice jucător, mai ales pentru unul care evoluează pe San Paolo, o asemenea comparaţie reprezintă legitimitatea ca fotbalist. Belgianul oricum a fost adoptat rapid de vulcanicii fani din sudul Italiei. Caracterul său şi, mai ales, prestaţiile sale l-au transformat într-un favorit al tribunei. Ba chiar a început să fie alintat „Ciro”, un nume des întâlnit în Napoli. Reuşita de pe Olimpico i-a făcut, însă, pe tifosi să treacă la pasul următor. Despre reuşita asta este vorba:

 

În caz că te întrebi ce înseamnă pasul următor, răspunsul este porecla „Mara-Mertens”. Nu mai e nevoie de explicaţii. Sau poate că e. Pentru că golul înscris contra lui Lazio nu doar că a devenit imediat un hit pe internet, dar a semănat izbitor cu unul pe care Maradona l-a marcat împotriva aceluiaşi adversar, cu mai mult de trei decenii în urmă. Cu ăsta adică:

Şi da, firește că a existat cineva care a pus cele două goluri unul lângă celălalt.

Uşor uimit de hype-ul din jurul său, Mertens a reuşit totuşi să rămână cu picioarele pe pământ. Până la urmă, nu te grăbeşti să-i iei locul din prima unei adevărate instituţii. Mai ales la Napoli. „M-au făcut să mă uit la golul lui Maradona. Al lui a fost mai dificil, deci să lăsăm comparaţiile. Nu sunt Maradona, nu sunt nici Messi. Sunt doar Dries şi sunt mulţumit cu asta”, a spus pentru Mediaset Premium jucătorul din care Maurizio Sarri a făcut un „9 fals” mai percutant decât mulţi nouari veritabili.

Belgianul nu a fost singurul care a afirmat că golul lui „El Pibe d’Oro” a fost mai greu de marcat. Victima argentinianului în 1985, Fernando Orsi, nu are dubii în această privinţă. „Execuţia lui Maradona a fost mai dificilă, pentru că eu eram între buturi (pe spaţiul porţii, ca să fim mai exacţi – n.a.), în timp ce golul lui Mertens e frumos pentru că el era inițial cu spatele la poartă. Sunt două realizări extraordinare, dar comparându-le suntem nedrepţi atât cu Mertens, cât şi cu Maradona”, a spus fostul portar lazial, la Radio CRC.

Până la urmă, totul se reduce la opţiunea personală a fiecăruia. Subsemnatul va alege golul lui Maradona, pentru că originalul este aproape mereu mai bun, dar şi pentru că execuţia fenomenală a lui Diego a fost doar un act dintr-o reprezentaţie memorabilă. Pe 24 februarie 1985, Napoli o bătea pe Lazio cu 4-0 pe San Paolo, iar starul gazdelor a reuşit un hat-trick. Singurul al său în Italia.

Maradona şi Napoli, o poveste frumoasă începută prost

Maradona, la debutul pentru Napoli, în septembrie 1984. Screenshot via Youtube

Dacă ar trebui să alegi o replică celebră din filme pentru începutul carierei lui Maradona pe San Paolo, alegerea ar fi simplă: „Help me help you. Napoli căuta cu disperare omul care să o scoată din mediocritatea care, exceptând scurte perioade, îi fusese caracteristică în întreaga istorie. De cealaltă parte, cel considerat încă de pe atunci cel mai bun jucător al lumii căuta la fel de disperat o cale de ieşire de la Barcelona, unde venise ca un star, dar unde, din diferite motive, nu reuşise să confirme. Nu a fost vorba despre un eşec în adevăratul sens al cuvântului, dar rezultatele fuseseră departe de aşteptările iniţiale. Aşa că atunci când napoletanii i-au bătut la uşă, în vara anului 1984, nu a lăsat uşoarele dubii pe care le avea să-i stea în cale.

„Am venit la Napoli şi, fără să ştiu, am ajuns la o echipă de Serie B. Ei jucau în Serie A, dar erau o echipă de Serie B. Abia după ce am semnat am aflat că în precedentele trei sezoane luptaseră pentru evitarea retrogradării, iar în 1984 au evitat-o datorită unui singur punct. I-am întrebat dacă măcar îmi pot asigura o viaţă liniştită. Mi-au spus că da şi atunci am mers mai departe cu înţelegerea”, a povestit Maradona în autobiografia lui.

Şi prima jumătate de sezon a lui Maradona în sudul Italiei a fost mai rea decât şi-ar fi imaginat oricine. Napoli a strâns doar nouă puncte până la Crăciun, iar Diego a recunoscut că, în timpul vacanţei din Argentina, a evitat pe cât posibil să vorbească despre fotbal: „Atât de jenat eram”. A fost suficient un 4-3 rocambolesc cu Udinese, în primul meci din 1985, pentru ca lucrurile să intre pe un trend pozitiv. Aşa se face că „i Partenopei” s-au prezentat la ora duelului cu Lazio, o formaţie în suferinţă şi în mare pericol să retrogradeze, cu un moral excelent dat de cele şase etape consecutive fără înfrângere. Însă nimeni nu şi-a imaginat ceea ce a urmat.


Citește și: Prietenia neortodoxă dintre „El Loco” Higuita și Pablo Escobar, regele cocainei


Show-ul total al lui Maradona

Secvență din Napoli-Lazio 4-0. Fotografie via 1.bp.blogspot.com/

În cei şapte ani petrecuţi la Napoli, Maradona avut multe prestaţii de poveste. A dat peste cap apărări trecute prin multe bătălii, a schimbat harta din Il calcio şi a rescris istoria fotbalului italian. Aşa că ar fi prea mult ca cineva să spună despre prestaţia din meciul cu Lazio că a fost cea mai bună a sa în tricoul azzurro. Indiscutabil, însă, a fost prima dintr-o lungă de serie de evoluţii memorabile. În acea zi, Diego „a pus la bătaie” întregul său repertoriu. Nu e nicio exagerare. A exersat inclusiv marcarea unui gol cu mâna. Fără succes, pentru că a fost prins, nu cum s-a întâmplat peste ceva mai mult de un an, la Cupa Mondială din Mexic. Dar, trecând peste momentul în care a încercat să trişeze, idolul absolut al napoletanilor a pus în scenă o reprezentaţie fabuloasă, despre care se vorbeşte şi în prezent. Iar articolul pe care îl citeşti e o dovadă în acest sens.

Ceea ce e remarcabil e că Lazio a reuşit totuşi să reziste fără să primească gol în prima repriză. Dar s-a prăbuşit brutal după pauză. A primit patru goluri şi la fiecare dintre ele Maradona a participat în mod direct. A înscris de trei ori şi a provocat autogolul lui Daniele Filisetti.

Show-ul lui Diego a început după aproape o oră de joc. În minutul 58, Arturo Vianello a încercat să întoarcă o minge spre propriul portar, dar a făcut-o slab şi imprudent, fără să se uite ce se întâmplă în spatele său. Maradona a preluat scurt cu dreptul şi apoi, fără să stea pe gânduri, a tras cu stângul pentru 1-0.

Peste 20 de minute, o centrare cu mult efect trimisă de argentinian de pe partea dreaptă a fost respinsă nefericit de Filisetti. Mingea a lovit bara, apoi s-a plimbat paralel cu linia porţii lui Orsi, înainte de a intra (sau nu?) la cealaltă bară. Puţin ghinion şi o decizie controversată au făcut ca scorul să devină 2-0, moment în care meciul era practic încheiat. Dar Maradona nu terminase încă.


Citește și: Seara în care Totti a marcat golul carierei şi a fost aplaudat de adversari la „Scala fotbalului”


În minutul 84 a venit Golul. Unul care trebuie arătat în orice muzeu al fotbalului. Un clasic pentru Serie A. Faza pare simplă, dar nu e deloc aşa. O eroare a fundaşului şi o ieşire puţin hazardată a lui Orsi au creat o situaţie favorabilă pentru Maradona. Însă acesta nu a avut timp nici să se uite la portar, nici să analizeze ce se întâmpla în jurul său. A trebuit să ia o decizie într-o fracţiune de secundă. S-a dovedit că a luat-o pe cea mai bună. Din instinct, a tras direct. O execuţie perfectă, deşi extrem de dificilă. Pentru că mişcarea prin care a trimis cu stângul la colţul lung pare oarecum nenaturală şi senzaţia e că un picior pus greşit i-ar fi putut produce o accidentare gravă. Fără a lua în considerare că doar cineva cu încrederea la un nivel foarte înalt şi fără cusur din punct de vedere tehnic putea încerca să marcheze astfel din acea poziţie.

Cireaşa de pe tort a venit trei minute mai târziu, când a înscris direct din corner. La a doua tentativă, pentru că prima minge trimisă direct pe poartă de la colţul terenului fusese deturnată din drumul său. Dar în acea zi, nimeni şi nimic nu îl putea opri pe cel mai bun fotbalist al lumii. Care a sărbătorit ca un copil, ţopâind efectiv în faţa unei peluze care fără îndoială l-ar fi sufocat cu dragostea ei, dacă ar fi putut năvăli pe gazon. Pe San Paolo, 80.000 de fani în delir i-au scandat numele minute în şir. Probabil era pentru prima oară când au înţeles că norocul lui Napoli se schimbase cu adevărat.

Rezumatul meciului

Poate surprinzător, partida de la Napoli nu a ţinut prima pagină a presei a doua zi. Duelul pentru primul loc dintre Verona şi Inter, arbitrat de cele două echipe din Torino, era subiectul principal. Totuşi, Gazzetta dello Sport a găsit loc pentru a titra: „Maradona: trei goluri împotriva lui Lazio, care l-a concediat pe Lorenzo”.

Acesta era, ce ironie!, un alt argentinian, Juan Carlos Lorenzo, antrenorul cu cel mai mare număr de meciuri pe banca lui Lazio (184). La acel moment, se afla la cel de-al treilea mandat ca tehnician al biancocelestilor, fiind adus după doar două etape din sezonul 1984/85, pentru a evita ceea ce se anunţa un parcurs dezastruos. Nu a reuşit, iar eşecul categoric de pe San Paolo nu a făcut decât să complice şi mai mult lucrurile. Se spune că preşedintele lazial, Giorgio Chinaglia, al treilea marcator din istoria clubului şi căpitanul echipei la istoricul Scudetto din 1974, a plecat de la stadion cu ochii în lacrimi. Nimic nu mai putea fi salvat. La finalul acelei ediţii de campionat, Lazio a retrogradat şi va aştepta până în 1988 pentru a reveni în Serie A.

De cealaltă parte, în ciuda unui retur cu adevărat remarcabil (doar campioana Verona – da, citeşti bine! – a făcut mai multe puncte), Napoli şi Maradona au rămas în afara cupelor europene, pe care le-au ratat pentru doar trei puncte. Însă în acel sezon au fost puse bazele pentru epopeea care a urmat lângă Vezuviu – două titluri, o Cupă a Italiei, o Supercupă a Italiei şi Cupa UEFA. O perioadă de succese irepetabile, care a purtat amprenta lui Diego şi care nu ar fi fost posibilă fără acel 4-0 cu Lazio. „Ziua în care s-a născut un alt Napoli”, a fost concluzia lui Maradona, 30 de ani mai târziu.

Comentarii