DISTRIBUIȚI

Athletic Bilbao e cunoscută pentru politica sa strictă în ceea ce privește transferurile: doar jucătorii cu origini în Țara Bascilor sunt eligibili să poarte tricoul alb-roșu al clubului. Deși regula este una neoficială, ea nu a fost încălcată niciodată în istoria de 120 de ani a lui Athletic. La nivel mondial, doar Chivas Guadalajara (din Mexic) și El Nacional (din Ecuador) încă păstrează politici similare când vine vorba despre naționalitatea jucătorilor.

În aceste condiții, transferul lui Cristian Ganea la clubul basc e cu adevărat surprinzător. Născut la Bistrița, românul are atuul că a crescut de la opt ani în localitatea Basauri, din Țara Bascilor, unde a și jucat pentru diverse cluburi în perioada junioratului. Fundașul Viitorului, pentru care bascii vor plăti circa 600 de mii de euro, va deveni fotbalistul lui Athletic de la 1 iulie 2018.

Cum românul va fi doar al șaselea străin din istoria lui Bilbao (după brazilianul Biurrun, venezueleanul Amorebieta, mexicanul Iturriaga și francezii Lizarazu și Laporte), e cazul să aruncăm o privire asupra acestui club atât de exclusivist.

1. Tricoul în dungi alb-roșii, purtat dintr-o întâmplare

Fondată în 1898 de câțiva marinari britanici și studenți basci reveniți din Anglia, Athletic a evoluat în primii ani de existență în echipament cu tricou și pantaloni albi, plus șosete negre. În 1902, clubul a decis că vrea ceva mai reprezentativ, care să iasă în evidență, așa că a înlocuit tricourile albe cu unele alb-albastre, identice cu cele purtate de jucătorii lui Blackburn Rovers.

În 1909, managerul Juan Elorduy a călătorit în Anglia cu misiunea de a cumpăra 50 de tricouri ale lui Blackburn și a le împărți apoi jucătorilor lui Athletic și Atletico Madrid (club fondat în 1903 de trei studenți basci, ca „filială” a lui Bilbao). Însă reprezentantul lui Athletic n-a găsit suficiente tricouri ale lui Blackburn, așa că a improvizat. Aflat în Southampton, Elorduy a cumpărat singurele tricouri disponibile într-un număr atât de mare: cele în dungi alb-roșii, ale echipei locale.

Tricourile au fost purtate pentru prima oară în ianuarie 1910, la un meci cu Sporting de Irun. Echipamentul a fost menținut și-n următorii ani, până când a devenit un element definitoriu al clubului basc.

2. După căderea lui Franco, steagul basc a fost expus prima dată la un meci jucat de Athletic

Căpitanii lui Athletic și Real Sociedad la derby-ul din 1976. Fotografie via Wikimedia

La doi ani după terminarea Războiului Civil Spaniol, generalul Franco a dat un decret prin care interzicea folosirea numelor „non-spaniole”. Așa că Athletic a fost obligată să-și schimbe numele în Atletico, măsură care a accentuat sentimentele naționaliste din zonă. Atletico de Bilbao avea să rămână denumirea clubului basc până când Franco a încetat din viață, în 1975.

Apoi, în decembrie 1976, la un an după moartea dictatorului, portarul lui Athletic, Jose Angel Iribar, și căpitanul rivalei Real Sociedad au făcut un gest istoric. Cei doi au intrat pe teren la meciul direct de la San Sebastian cu steagul basc („ikurrina”), pe care l-au așezat ceremonial la centrul terenului.

Gestul a reprezentat un punct de referință pentru întreg poporul basc, pentru că a fost prima expunere a steagului după 40 de ani în care fusese interzis. Chiar dacă Sociedad a câștigat cu 5-0, acel derby a rămas (și) în inima fanilor lui Bilbao.

3. Portarul care a ținut acasă Cupa Spaniei, ca să nu fie confiscată de creditori

În 1903, Athletic a câștigat primul său trofeu din istorie, Copa del Rey, după o victorie cu 3-2 în fața lui Real Madrid, chiar în capitala Spaniei. Întorși acasă, fotbaliștii și antrenorii au sărbătorit succesul împreună cu fanii. Printre ei, și portarul Alejandro Acho, care peste ani avea să contribuie din plin la păstrarea cupei în vitrina clubului. Literalmente.

La mijlocul anilor ’20, creditorii lui Athletic au confiscat sediul clubului, locul în care se afla și prețiosul trofeu. Dar chiar înainte să se instaleze creditorii, Acho s-a dus la sediu, a luat cupa din vitrină și a dus-o acasă, unde a ascuns-o bine. Trofeul a fost dat dispărut până la moartea fostului goalkeeper, când Athletic a rugat familia lui Acho să-l caute. În cele din urmă, buclucașa cupă a fost găsită într-o ladă veche, iar de atunci se află din nou în vitrina clubului basc.

4. Meciul în care spectatorii au spart toate mingile

În semifinalele Copei del Rey 1919-1920, Athletic a întâlnit-o pe Real Vigo Sporting (nicio legătură cu Celta de azi). Bascii au câștigat acasă cu 2-1, apoi s-au deplasat la Vigo pentru partida retur. Au câștigat și acolo, cu 1-0, însă detaliul cel mai interesant din acel meci nu e scorul, ci faptul că la un moment dat arbitrul a suspendat partida. Motivul? Spectatorii dezumflaseră toate mingile.


Citește și: Ascensiunea de Football Manager a clubului înființat de refugiații kurzi din Suedia


Ce-i drept, nici nu erau multe baloane. Doar trei adusese la stadion clubul gazdă și toate și-au găsit sfârșitul în public. În acel an, Bilbao avea să joace finala cu Barcelona, pierdută cu 0-2 la Gijon, în fața a zece mii de spectatori.

5. Porumbeii călători care anunțau marcarea golurilor

În sezonul 1946-1947, bolnavii din sanatoriul Santa de Marina au conceput un sistem ingenios pentru a fi la curent cu evoluția lui Athletic Bilbao, echipa lor favorită. Astfel, după fiecare gol marcat de Athletic, un porumbel călător era trimis la sanatoriu. Pentru ca informația să fie completă, de piciorul porumbelului era atașată o hârtie pe care era scris numele jucătorului care a înscris.

Numele lui Telmo Zarra apărut de nu mai puțin de 33 de ori în acel an, legendarul vârf al bascilor fiind golgheterul campionatului. Athletic a încheiat sezonul pe poziția a doua, în urma Valenciei.

6. 400 de fani ai lui Athletic au încurcat Bucureștiul cu Budapesta

Fanii lui Bilbao (cei care n-au greșit orașul) în Centrul Vechi, la București. Fotografie via b1.ro

Sigur îți amintești că în 2012, Athletic a jucat la București finala Europa League, împotriva lui Atletico Madrid. Atunci, 400 de fani ai bascilor au făcut o greșeală pe care o comit adesea muzicienii: au încurcat capitala României cu cea a Ungariei.

Din păcate pentru ei, suporterii lui Bilbao au ajuns la Budapesta pentru marea finală. Când și-au dat seama că deși cele două orașe sună cam la fel, distanța dintre ele e de peste 800 de kilometri, fanii basci au încercat să repare greșeala. Doar că, ghinion!, nu au găsit în timp util Bucureștiul pe hartă.

Drept urmare, cei 400 au văzut pe tărâm unguresc a doua finală europeană a lui Athletic. Pierdută, la fel ca și cea din 1977. 

7. Sârbul care ținea antrenamentele pe muzică

În iulie 1972, sârbul Milorad Pavic a fost numit antrenor principal al lui Athletic. În primul său sezon, tehnicianul a reușit să câștige Copa del Rey cu bascii, numai că s-a făcut remarcat și printr-o bizarerie: uneori, probabil pentru a destinde atmosfera din lot, desfășura ședințele de pregătire pe muzică ambientală.


Citește și: Istoria nonconformistă a lui Union Berlin, clubul care de Crăciun adună 30 de mii de fani pe stadion


Pavic avea să rămână antrenorul bascilor până în 1974, când Athletic a terminat campionatul Spaniei pe locul 5, însă a fost eliminată prematur din Cupa Cupelor și Copa del Rey, de bulgarii de la Beroe, respectiv de Murcia.

Comentarii