DISTRIBUIȚI

Profesorul Coco Predescu este un vechi suporter al Universității Cluj, care a făcut parte din primul grup organizat de fani ai „șepcilor roșii”. Asociația Amicii U a fost fondată în 1972 și a fost prima organizație de suporteri nesubordonată organelor de partid și de stat. Membrii asociației plăteau o cotizație modică și mergeau în deplasări (lucru nemaiîntâlnit până atunci) pe cont propriu, fără să primească (și nici să ceară) bani de la nimeni.

„Era o boemie grea, însă demnă”, își amintește Coco Predescu, care a povestit pentru The Playmaker câteva episoade de referință pentru „șepcile roșii” în perioada anilor 1970.

Fără eșarfe, dar cu coifuri de carton, insigne și șepci roșii

Coco Predescu (cel din stânga, cu șapcă), într-o deplasare la Deva, în 1978. Fotografie via pagina de Facebook Perpetu”U”Nobile.

„În 1972, la meciul cu Levski Spartak din Cupa UEFA (4-1 pentru noi), a apărut o coagulare în manifestări și însemne din partea fanilor lui U. Eșarfele erau rare pe atunci, semnele distinctive fiind șepcile roșii, coifurile de carton vândute de club și insignele cu U. Clujul, oraș universitar construit inițial pentru 80 de mii de oameni, se afla în plină perioadă a industrializării, iar studenții s-au agățat de sport ca formă de rezistență. Se mergea la sala Horia Demian, la handbal, baschet și volei, și pe stadionul Ion Moina, la fotbal.

Copiii aveau un sector special amenajat pe stadionul Ion Moina, unde era un personaj pitoresc, cu o talangă în mână, care-i învăța pe cei mici cântecele clubului. Pe atunci, însemna mult să ajungi copil de mingi la Universitatea, pentru că ți se permitea să păstrezi jambierele.”

Cântecele de stadion, exersate înainte de meci cu asistență de la Conservator

„Mereu am încercat să fim profesioniști în ce făceam. Cântecele galeriei erau vizate de către cei de la Conservator. Noi obișnuiam să cântăm «Gaudeamus Igitur» pe patru voci, iar ca să facem asta exersam cu un tip de la Conservator, «Paganini» îi ziceam, care ne ținea adevărate cursuri de canto, la Sala Mică de la Casa Studenților. Cursurile aveau loc de două ori pe săptămână și erau o treabă serioasă, pentru că ne cam certa dacă nu ne ieșea bine. De asemenea, exersam «Slavă ție, studenție!», pe care îl cântam la fiecare meci.

Aveam un repertoriu care varia în funcție de adversarii Universității, dar și de locul de disputare a partidelor. În 1973, am avut o colaborare cu suporterii lui Poli Timișoara, alături de care am defilat prin Cluj, cu steagurile celor două cluburi legate unul de altul. Atunci am cântat împreună cu timișorenii inclusiv arii din diverse opere.”

Bani de mâncare, băutură și drum pentru rapidiști

Fanii lui „U” într-o deplasare la Târgu-Mureș, în anii ’80. Fotografie via pagina de Facebook Peluza Sepcile Rosii

„U, care nu era club departamental, nu era susținut de Armată, Ministerul de Interne sau Securitate, se găsea în aceeași postură cu Timișoara și Iași. Boemia suporterilor – în proporție de 80% studenți – se manifesta printr-o legătură strânsă cu jucătorii. Era o prietenie reală, frumoasă și dezinteresată între fotbaliști și fani. De altfel, după meci se mergea la băut lângă stadion, la un local numit Chios.

Pe atunci, galeriile nu se înfrățeau decât prin afinități intelectuale. Noi eram apropiați de timișoreni, însă și de rapidiști. Odată, 20 de suporteri ai Rapidului au venit la Cluj, însă au rămas fără bani de întoarcere. Ne-am oferit să-i ajutăm. Le-am plătit berea pe terasa hotelului Napoca, le-am dat de mâncare, apoi i-am condus la gară și le-am achitat biletele de tren. Ne înțelegeam bine și cu handbaliștii de la Dinamo, care după meciuri stăteau la povești cu noi, ori cu baschetbaliștii de la Farul Constanța.”

Deplasările în Valea Jiului: clasa muncitoare vs. intelectualitatea în formare 

„Deplasările în Valea Jiului erau de pomină, pentru că acolo se întâlneau clasa muncitoare din străfunduri cu intelectualitatea în formare. În 1977-1978, am jucat la Călan, cu Victoria. Pe atunci, studenții, fete și băieți, mergeau la practică agricolă și așa am ajuns un grup mai mare la Călan, chiar la meci. Le-am învățat pe fete cântecele lui U, ca să facem galerie acolo, și i-am speriat pe localnici de cât de frumos am cântat. Atunci a fost o pledoarie frumoasă pentru U.

În Valea Jiului eram mereu huiduiți, lucru cu care nu eram obișnuiți. Odată i-am bătut pe cei de la Jiul cu 2-0, la Petroșani. În prima repriză noi ne-am ridicat să cântăm, ca de obicei, însă oamenii de acolo ne-au zis să tăcem. Noi eram între ei, pentru că atunci nu existau peluze sau sectoare amenajate pentru oaspeți. Ne-au dat voie să cântăm abia la pauză, apoi le-a plăcut așa de tare încât ne-au permis s-o facem și-n repriza a doua.


Citește și: Istoria nonconformistă a lui Union Berlin, clubul care de Crăciun adună 30 de mii de fani pe stadion


După meci, un mucalit al locului, unul Siminea, ne-a așteptat la ieșire, lângă autobuzul primit de la Casa de Cultură a Studenților, și ne-a lovit în cap cu umbrela. Era supărat că pierduse Jiul. Oamenii de acolo erau, în acea perioadă, abrutizații sorții. Acum îi văd cu alți ochi pe cei din zonă, atunci însă… Noi n-am răspuns în niciun fel, n-aveam voie, dar ne-am vărsat nervii, în glumă, pe șoferul autobuzului nostru. Am cântat tot drumul «Vai, ce sete ne e!». Șoferul a oprit la ieșirea din Turda, exasperat. A crezut că dacă bem apă, ne liniștim și tăcem. Când ne-am urcat înapoi în autobuz, am început să cântăm altceva: «Vai, ce sete ne-a fost, vai, ce sete ne-a fost!»”

„Hai, lasă de la tine, că Clujul e oraș universitar!”

Suporteri ai lui „U”, după o deplasare la Deva. Fotografie via pagina de Facebook Perpetu”U”Nobile

„Odată, un jucător de la volei, care stătea în cămin cu unul dintre băieții din galerie, ne-a chemat la un meci. «Băieți, haideți la meci, că jucăm cu Șimleul Silvaniei și suntem conduși cu 2-0 la seturi!». Ne-am mișcat repede și-am ajuns la sală în setul trei. Ne-am așezat fix în spatele arbitrului de scaun, știam noi ce să-i spunem ca să întoarcă U meciul. Nu înjuram, însă îl luam ușor peste picior, așa, cât să-l deconcentrăm și să se schimbe soarta meciului. «Hai, lasă și tu de la tine!», «Hai, că Clujul e oraș universitar!» și alte lucruri de genul ăsta. L-am luat la sentiment, ne-a mai ajutat prin deciziile de arbirtraj, na, s-au timorat și băieții de la Șimleu. Cert e că, până la urmă, U a întors meciul și a câștigat cu 3-2.”

Bătaia cu Miliția, după un meci pierdut la Cluj cu Sportul Studențesc

„Meciurile cu cluburile departamentale erau prilej de manifestare a opoziției față de organele de partid. Steaua nu avea galerie pe atunci, așa că nu aveam cu cine concura. Voiam doar să-i batem, însă ni se păreau mai eleganți decât dinamoviștii, care mai târziu ne-au inclus în celebra cooperativă care funcționa pe principiul «Noi vă batem și ieșim campioni, apoi vă dăm un punct ca să nu retrogradați». Cu Dinamo, la un meci pierdut în Ștefan cel Mare, un jucător de la noi, Pecks, nu a mai suportat să vadă cum arbitrul se chinuie să ne fure. A luat mingea în mână, i-a dat-o centralului și i-a zis direct «Dă, mă, 11 metri!».

A ieșit scandal la un meci cu Sportul Studențesc, la Cluj, în 1979. U a fost dezavantajată grav de arbitraj, iar la ieșirea din stadion fanii noștri, supărați, au strigat «Hoții, hoții!». Miliția a intervenit neinspirată, în scurt timp s-a ajuns la îmbrânceli și la bătaie. Suporterii Universității au aruncat cu sticle goale de bere înspre milițieni, iar aceștia au răspuns. Bătălia a durat până noaptea târziu, cu fani clujeni culeși de prin parc, hăituiți și băgați în dube. S-a ajuns la note explicative și interogatorii, dar la suprafață nu s-a știut nimic.”


Citește și: Românii care au fugit din țară după Al Doilea Război Mondial și au jucat în Serie A


Rivalitatea cu concitadina CFR

„În anii ’70, nu exista rivalitatea asta. Ei s-au ridicat la un moment dat, prin 1975-1976, când și-au făcut o trupă bună, însă nu erau conflicte. De altfel, fanii lor mergeau dimineața la meciurile CFR-ului, în B, însă după-amiaza veneau să vadă meciurile Universității. CFR era o echipă de cartier, unde U mai rula, din când în când, jucători. Existau doar un fel de aer de superioritate al grupului Amicii U față de cfr-iști și câteva cântece neaoșe, dar nimic serios.

Rivalitatea există acum, și e mai mult între suporterii Universității și conducătorii CFR-ului, care au făcut tot felul de mașinațiuni de-a lungul timpului. Spre exemplu, atunci când au folosit baza de date a Poliției Cluj ca să afle numele suporterilor lui U care urmau să meargă pe stadionul lor. Sau atunci când au pus prețul la bilete imens pentru fanii noștri, în timp ce ai lor primeau invitații gratuite. Prin acțiunile astea reprobabile, conducătorii cfr-iști au întreținut conflictul.”

Comentarii