DISTRIBUIȚI

Un dribling uimitor din corp, o pasă luminoasă într-un joc încâlcit sau o finalizare imprevizibilă, de finețe. Puține lucruri au darul să provoace emoție spectatorilor de fotbal precum acest gen de execuții, care te fac să aplauzi fără să mai ții cont de context, scor sau rivalitate sportivă.

Cu atât mai mult în fotbalul de astăzi, în care „să cari pianul” și să alergi neîntrerupt par să fie principalele cerințe ale antrenorilor, în timp ce „pianiștii” își găsesc tot mai greu locul în sisteme tactice din ce în ce mai complexe. Mulți decari înzestrați, dar „comozi” de fel, care încântau în urmă cu două-trei decenii, nu s-ar potrivi deloc în fotbalul actual, cu toate că tehnica lor are potențialul să ridice tribunele în picioare.

Ovidiu Maier, un ardelean capricios care răsfăța publicul din România în anii ’90, este unul dintre acești decari autentici. Ce-i drept, mijlocașul născut la Ocna Mureș s-a impus numai parțial, chiar și în fotbalul mai puțin riguros din acele vremuri, fără să ajungă niciodată acolo unde l-ar fi recomandat talentul său deosebit. Abilitatea naturală de a-și înșira rând pe rând adversarii și stilul dezarmant de a privi fotbalul l-au transformat într-un idol al fanilor peste tot unde a evoluat, din Alba natală până în peluza din Giulești.

Super-Maier”, așa cum l-au numit suporterii Universității Cluj, avea momente în care dispărea total din joc. Uneori doar câteva minute, alteori câteva zeci. Nu doar că nu era un fotbalist „dispus la efort”, ci adesea lenevea, apatic, undeva în tușa terenului. Dar odată ce se ivea ocazia, Maier lua mingea, o îmblânzea cu o lejeritate ieșită din comun, după care își amețea adversarii cu fentele sale ori inventa o pasă de geniu care decidea partida. Așa a căpătat porecla „Motanul”, în 1994, de la un ziarist al cotidianului Sportul Românesc.

Viorel Hizo, omul care l-a pus lângă Gică Hagi și Dănuț Lupu

Inter Sibiu, club pentru care Maier a jucat trei sezoane, la începutul anilor ’90. Fotografie via Tribuna

La doar 17 ani, Maier juca deja în prima ligă, pentru ASA Târgu Mureș, club care îl transferase de la Soda Ocna Mureș. Chiar și la o vârstă atât de fragedă, „Motanul” a impresionat repede în Divizia A, terminând sezonul cu trei goluri în 26 de apariții. Din păcate, ASA a retrogradat la finalul acelui sezon, după ce a pierdut 30 dintre cele 34 de meciuri și a adunat numai șase puncte. Așa că puștiul Maier și-a continuat ascensiunea în Divizia B.

În sezoanele 1989/1990 și 1990/1991, „Motanul” a înscris 49 de goluri în 52 de meciuri, în ceea ce avea să rămână cea mai eficientă perioadă din toată cariera sa. Echipa din Târgu Mureș a ratat promovarea în primul an de „B”, dar și-a asigurat locul pe prima scenă în următorul, câștigând o serie cu CFR Timișoara, UTA sau FC Maramureș. Mai copt și călit în duelurile nemiloase cu fundașii din a doua ligă, Ovidiu Maier a reușit un nou an extraordinar. A marcat de opt ori, numai că ASA a încheiat pe poziția a 17-a și a retrogradat din nou.

De această dată, Maier nu s-a mai dus în liga a doua. A plecat la Inter Sibiu, o formație de mijlocul clasamentului în acele vremuri, unde avea să lucreze cu expresivul antrenor Viorel Hizo. Fire nonconformistă și petrecăreață, tehnicul mijlocaș „sărea” adesea peste antrenamente. Odată, a apărut la ședința de pregătire cu tăieturi pe față. Cu o noapte înainte, abia venit din discotecă, se accidentase în ușa de sticlă a hotelului.

Dulăul” a vrut să-l dea afară, însă insistențele conducătorilor clubului sibian l-au determinat să-l păstreze. Și n-avea să regrete decizia. Maier a prins trei sezoane excelente în orașul de pe Cibin, încununate cu zece goluri și trei clasări „călduțe”, la mijlocul Diviziei A, pentru Inter. Peste ani, Viorel Hizo a recunoscut că Maier a fost un fotbalist extraordinar și chiar l-a comparat pe „Motan” cu legende autohtone ca Gică Hagi și Dănuț Lupu.

Idol la „U” Cluj, transferat în București de Mircea Lucescu

„Motanul” s-a simțit excelent la Universitatea Cluj. Fotografie via Liga 2

De la Sibiu, Ovidiu Maier s-a dus tot în Ardeal, la Universitatea Cluj, club la care s-a simțit cel mai bine, după cum mărturisea mijlocașul într-un interviu pentru Ziua de Cluj. A jucat doi ani pentru „șepcile roșii”, timp în care a legat o relație extrem de caldă cu fanii clujeni. Pe „Ion Moina” a devenit „copilul tribunelor” și s-a îndrăgostit de spiritul „u”-ist. O compatibilitate firească, pe undeva, între cel mai boem club din România și un tip neconvențional ca „Super-Maier”.

În 54 de jocuri în tricoul Universității, „Motanul ” a înscris de nouă ori, însă momentul cel mai memorabil rămâne pasa decisivă pentru Petre Grigoraș, în minutul 90 al unui meci cu Steaua. S-a terminat 2-1 pentru clujeni, iar prestația entuziasmantă a lui Maier i-a făcut pe „roș-albaștri” să-l dorească în curtea lor. Din nou, pentru că măiestria jucătorului din Ocna Mureș furase de ceva vreme privirile grupării din Ghencea.


Citește și: „Puștiul-minune” care n-a mai confirmat. Ce s-a întâmplat cu Ochiroșii, cel mai tânăr marcator al Stelei în Europa?


Însă „Motanul” i-a refuzat pe cei de la Steaua de fiecare dată, indiferent că s-a aflat la Târgu Mureș, Sibiu sau Cluj. Mai exact, le-a spus „nu” militarilor de cinci ori, după cum povestea Maier pentru Pro Sport.

Nu avea vreo aversiune pentru „roș-albaștri”, numai că era un tip foarte comod și se simțea confortabil în Ardeal, aproape de casă, departe de agitația și presiunea unui oraș ca Bucureștiul. Nu se gândea la bani, ci avea în minte să bucure oamenii de pe stadion. O atitudine romantică, pe placul suporterilor, însă pe care avea s-o regrete peste ani.

Următoarea sa aventură a fost la Gloria Bistrița. Una în care a reușit opt goluri și l-a impresionat pe marele Mircea Lucescu. După un meci Gloria – Rapid, „Il Luce” i-a spus să vină în Giulești. Era oportunitatea perfectă pentru Maier, ajuns deja la o vârstă la care timpul nu prea mai avea răbdare. Pe deasupra, Lucescu avea faima unui antrenor care știe să lucreze cu fotbaliști capricioși. Îl reșapase pe indolentul Dănuț Lupu, iar peste ani avea să gestioneze ideal relația cu Sergen Yalcin, un alt jucător cu talent uriaș, însă delăsător și indisciplinat.

A făcut spectacol și în Giulești, dar dorul de casă l-a adus înapoi în Alba

Finalul carierei l-a găsit pe Maier la Alba Iulia. Fotografie via Liga B

Motanul” a evoluat doi ani, între 1998 și 2000, la Rapid, alături de care a obținut singurele sale trofee din carieră: un campionat, o cupă și o supercupă. Cu Mircea Lucescu a lucrat doar până în ianuarie 1999, când tehnicianul român a plecat la Inter Milano. Chiar și așa, „Il Luce” l-a fascinat pe Maier. „Am avut mulți antrenori buni, dar Mircea Lucescu e cel mai mare. Un psiholog incredibil. Avea vorbe pentru fiecare jucător, în orice stare se afla. Ăsta e un dar”, mărturisea fotbalistul din Ocna Mureș în 2012, într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor.

Bucureștiul s-a dovedit totuși un oraș greu de gestionat pentru „Motan”. În perioada Rapid, Maier s-a aflat mai mereu în căutarea consistenței. Nu s-a impus în niciun moment ca titular cert – e adevărat, într-o echipă plină de vedete, cu Pancu, Șumudică, Ganea sau Sabău, strângând 41 de apariții în tricoul „vișiniu”, printre care și patru în cupele europene. De marcat a făcut-o o singură dată, iar în vara lui 2000 a părăsit Giuleștiul, suferind de un acut dor de casă.


Citește și: Petrolul – Poli Timișoara: cum reușesc suporterii să transforme un meci banal, de liga a doua, într-unul relevant


A rămas în amintirile fanilor din Grant pentru execuțiile sale spectaculoase, dar și în memoria colegilor săi de echipă. Mai ales în cea a portarului Bogdan Lobonț, pe atunci un goalkeeper de perspectivă, în plină ascensiune. „Cum ieșeam la antrenament, așa, fără încălzire, Ovidiu Maier îl trimitea în poartă pe Lobonț. Și îi bătea o lovitură liberă de la 18-20 de metri. De obicei era imparabilă, la vinclu. Maier râdea. Iar Lobby, căruia nu-i plăcea să piardă, se enerva: «Băi, nu se poate! Cum să dea mereu așa, fără să se încălzească, fără nimic?!»”, își amintea Răzvan Raț.

Maier s-a întors în județul Alba, ca să joace pentru Minaur Zlatna, în Divizia B. După un an acolo, în 2002 s-a mutat la Alba Iulia, unde a găsit un colectiv solid, sprijinit de un oraș care se mobilizase ca niciodată pentru binele echipei locale. Pregătită de Aurel Șunda și în componență cu Găldeanu, Paleacu, Jercălău și, bineînțeles!, „Motanul”, Apulum a defilat în liga a doua, astfel că-n primăvara lui 2003 a obținut promovarea pe prima scenă.

Cu un Ovidiu Maier mai plinuț ca oricând, însă la fel de irezistibil cu mingea la picior, Alba Iulia a făcut un prim an de excepție în prima divize. A încheiat campionatul pe șase, iar „Motanul” a încântat (și) tribunele de pe stadionul „Cetate”, aducându-și contribuția la această performanță cu două goluri în 22 de apariții.

Finalul unui drum care putea fi mult mai glorios

Pe banca Sodei Ocna Mureș. Fotografie via Ocna Mureș Info

Din păcate, „uniriștii” n-au putut să repete parcursul excelent și în anul următor. Pe banca tehnică a lui Apulum s-au succedat o mulțime de antrenori, iar în aceste condiții nefavorabile, nici „Super-Maier” nu și-a regăsit forma. La final, gruparea din orașul Unirii nu și-a putut reține statutul de prim-divizionară.

Aproape de 35 de ani, „Motanul” a rămas la Alba Iulia și în următoarea stagiune. Una la fel de slabă precum precedenta, pentru ambele tabere. Tot mai șubred din punct de vedere fizic, Maier nu a mai fost omul care să facă diferența, iar Apulum s-a prăbușit și a retrogradat în a treia ligă. Acel moment a fost, de altfel, cel în care „magicianul” din Ocna Mureș a pus capăt carierei sale profesioniste.


Citește și: De la Edinburgh la Lunca Teuzului. Ce s-a întâmplat cu Dumitru Copil, „noul Hagi” al României?


După retragere, Maier a continuat să joace fotbal la nivel amator, între prieteni, în ligile județene din Alba. Ceva mai târziu, a devenit și antrenor, pregătind echipa din orașul în care s-a născut, Soda Ocna Mureș. A stat pe banca acesteia până în urmă cu câteva zile, când a fost demis, după un început teribil de sezon în a treia ligă: formația sa a pierdut patru jocuri din patru și a încasat 19 goluri.

Ca jucător care a evoluat exclusiv în România, Maier n-a beneficiat de contracte „grase” de-a lungul anilor. Totuși, din banii câștigați în fotbal și-a cumpărat câteva apartamente în Alba și acum trăiește din chirii. Probabil că destinul „motanului” cu dribling năucitor ar fi fost unul mai bun de atât, dacă în viața lui munca și disciplina ar fi cântărit mai mult decât petrecerile cu lăutari și conservarea zonei de confort.

Comentarii