DISTRIBUIȚI

FC Basel tocmai a fost eliminată de Manchester City și a ratat calificarea în sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Dar eșecul în fața trupei lui Guardiola, întrevăzut, de altfel, de toată lumea, nu pune deloc în umbră ascensiunea extraordinară a clubului care a inspirat culorile Barcelonei. În ultimele două decenii, Basel a devenit dintr-o formație fără strălucire, de mijlocul clasamentului în Elveția, o obișnuită a Ligii Campionilor. Ba mai mult, în trei dintre ultimele șapte ediții ale competiției a ajuns până în optimile de finală.

Succesul continental are la bază dominația totală a grupării roș-albastre în Super Liga din Elveția. În ultimii opt ani, Basel a câștigat de fiecare dată titlul în Țara Cantoanelor, iar în ultimele 16 sezoane, clubul fondat încă din 1893 a cucerit de 12 ori campionatul. Cifrele sunt atât de autoritare, încât în primăvara trecută, după ce Basel a cucerit titlul cu șase etape înainte de final, conducătorul Ligii Profesioniste de Fotbal din Elveția susținea că e nevoie de schimbări în campionat. „Dacă o echipă câștigă de opt ori la rând titlul, trebuie să te îngrijorezi. Așa că, da, ne gândim la o reformă”, spunea Claudius Schaefer, care însă admitea că Basel e un club gestionat ireproșabil și merită succesele din ultima vreme. „Ei nu au schimbat proprietarii sau președinții la fiecare doi ani, precum au procedat alte echipe.”

Așadar, ce s-a întâmplat în ultimele două decenii cu această echipă, reprezentantă a unui campionat mediocru din Europa, dar care s-a transformat într-una dintre cele mai constante grupări din competițiile de pe bătrânul continent?

1. Venirea antrenorului Christian Gross, la finalul secolului trecut

Omul care a schimbat destinul lui Basel. Fotografie via sfl.ch

Poate cel mai important moment care a contribuit la ridicarea lui FC Basel a fost numirea pe banca tehnică a lui Christian Gross, în iulie 1999. Antrenorul elvețian, pe atunci în vârstă de 44 de ani, se întorcea în Elveția după nouă luni petrecute pe banca lui Tottenham Hotspur. Perioada de la clubul londonez fusese mai degrabă nereușită pentru Gross, demis după ce adunase doar zece victorii în cele 30 de meciuri pe banca lui Spurs. Însă tehnicianul născut la Zurich avea o cotă extraordinară în țara sa, unde la mijlocul anilor ’90 construise o trupă redutabilă la Grasshopper, alături de care cucerise de două ori campionatul Elveției și jucase inclusiv în grupele Ligii Campionilor.

„Christian Gross a fost omul cheie al lui Basel timp de zece ani. El a dat o nouă direcție clubului”, mărturisește fostul portar Pascal Zuberbuhler, care a evoluat la clubul din nordul-vestul Elveției între 1999 și 2006. Când Gross a preluat-o pe Basel, aceasta se chinuia undeva la mijlocul clasamentului din Țara Cantoanelor, după ce, la începutul anilor ’90, petrecuse și câteva sezoane în liga a doua. De altfel, istoria lui FC Basel e caracterizată de inconsistență, cu câteva perioade de glorie, dar și decenii întregi de acalmie. Gross a reconstruit din temelii clubul. În cei zece ani la Basel, a luat de patru ori titlul, iar în sezonul 2002-2003 al Champions League șoca Europa: o elimina pe Liverpool în prima fază a grupelor, după care le învingea pe Deportivo și pe viitoarea finalistă, Juventus, ratând de puțin calificarea în sferturi.

2. Implicarea financiară a Giselei „Gigi” Oeri, prima femeie președinte a unui club din Elveția

Gisela Oeri s-a îndrăgostit de FC Basel în 1999. Fotografie via fcb.ch

Doar Gross, singur, fără sprijin financiar, n-ar fi putut revitaliza gruparea din nord-vestul Elveției. În același an, 1999, Gisela Oeri, o filantroapă elvețiano-germană, soția unuia dintre cei mai bogați oameni din Țara Cantoanelor, s-a îndrăgostit de clubul din Basel. Prezentă la un meci cu Grasshopper, Oeri a rămas impresionată de atmosfera de pe stadionul roș-albaștrilor, așa că a decis să se implice financiar la club. Mai intâi ca membră în consiliul de administrație, apoi, din 2000, ca principală investitoare, iar din 2006, ca președintă. Pasionată de munca ei, Gisela avea să rateze foarte rar partidele jucate de Basel, lucrând continuu pentru îmbunătățirea imaginii clubului și atragerea de noi sponsori.

Prima ei investiție a fost achitarea datoriilor clubului, în valoare de aproape zece milioane de franci elvețieni. Apoi, s-a ocupat îndeaproape de construirea infrastructurii necesare pentru performanță. În 2012, din cauza unor probleme de sănătate, a renunțat la funcție, însă nu și la Basel. De atunci, Oeri a continuat să conducă academia modernă a clubului. În același timp, i-a asigurat pe fanii lui Basel că fiecare cent investit de-a lungul anilor va rămâne în trezoreria grupării de pe St. Jakob Park.

3. Un bun management financiar: cu toate că și-ar fi permis, Basel nu a transferat niciodată staruri

Mohamed Salah a fost adus din Egipt, în 2012, pentru 2,25 milioane de euro., fiind vândut la Chelsea pentru aproape 15. Fotografie via The Independent

Una dintre cheile succesului pe termen lung a fost, fără dubii, faptul că Basel nu a aruncat sume imense pe vedete mondiale, ci a preferat investițiile de durată. În ultimele două decenii, cel mai scump fotbalist care a ajuns la formația elvețiană a fost argentinianul Cesar Carignano, pentru care s-au plătit puțin peste patru milioane de euro. Alexander Frei a costat cam tot atât, iar chilianul Marcelo Diaz a fost adus pentru circa trei milioane de euro. În rest, Basel a preferat să investească mai degrabă în departamentul de scouting (care i-a adus în Europa, printre alții, pe Mohamed Salah și Mohamed Elneny), decât să cheltuiască nechibzuit. Posibilități financiare ar fi avut, cu siguranță: doar în 2014-2015, Basel a primit aproape 18 milioane de euro pentru participarea în Liga Campionilor.

Ce-i drept, Gisela Oeri și-a dorit în câteva rânduri să întărească echipa cu staruri ale fotbalului planetar. În 2004, spre exemplu, a fost aproape să-l transfere pe spaniolul Fernando Morientes, de la Real Madrid. S-a răzgândit în ultimul moment, la sfaturile antrenorului Christian Gross, care i-a atras atenția că transferul lui Morientes ar crește enorm costurile și ar dezechilibra balanța salarială de la club.


Citește și: Cum a doborât-o PSG pe Real Madrid în 1993, într-o noapte magnifică pentru toți parizienii


4. Investiții masive în academia de juniori a clubului

Xherdan Shaqiri, unul dintre cele mai bune produse ale academiei lui Basel. Fotografie via

Filosofia lui Oeri, de la care Basel nu s-a abătut în ultimele două decenii, a fost să realizeze un mix între jucători de valoare din străinătate și tineri talentați proveniți de la academia clubului. Tocmai de asta, pe modelul Ajax, juniorii lui Basel au evoluat mereu în același sistem în care jucau seniorii. Astfel, gruparea de pe St. Jakob Park i-a format, printre alții, pe Ivan Rakitic, Fabian Frei, Yann Sommer, Granit Xhaka, Breel Embolo sau Xherdan Shaqiri. Din 2000 și până acum, peste 40 de jucători produși la academie au făcut pasul în prima echipă a lui Basel. Iar sumele încasate de roș-albaștri din vânzarea acestora sunt însemnate: zece milioane de euro a plătit Bayern pentru Shaqiri, opt Monchengladbach pentru Xhaka sau patru și jumătate Schalke 04 pentru Rakitic.

„Investim aproape șase milioane de euro anual în academia noastră, sumă foarte mare pentru Elveția. În plus, campionatul din țara noastră e o bună rampă de lansare pentru tinerii jucători, pentru că nu e la fel de competitiv precum Bundesliga sau Premier League. E mai ușor pentru ei să prindă minute aici”, explica fostul director sportiv al lui Basel, Georg Heitz, într-un interviu pentru goal.com.

5. Stadionul St. Jakob Park, inaugurat în 2001, i-a strâns pe fani în jurul echipei

Arena lui FC Basel. Fotografie via Stadium Guide

Deschiderea stadionului St. Jakob Park, în martie 2001, a coincis cu câștigarea primului titlu după 21 de ani pentru FC Basel. Noua arenă a fost un catalizator al succesului grupării din nord-vestul Elveției, după cum explică Pascal Zuberbuhler, fostul goalkeeper al lui Basel: „St. Jakob Park ne-a ajutat mult, mai ales în primele apariții în Liga Campionilor. Nu există o atmosferă similară în Elveția, iar Celtic și Liverpool au aflat repede asta.”


Citește și: Seara în care Rivaldo a salvat Barcelona cu o foarfecă minunată, cât o calificare în Liga Campionilor


Arena lui Basel are o capacitate de 38 de mii de locuri, iar asistența medie la meciurile de acasă ale grupării roș-albastre în liga elvețiană a fost, în sezonul trecut, de 26.500 de spectatori. Nu pare mult la prima vedere, însă în condițiile în care media de spectatori la partidele din campionatul Țării Cantoanelor este de circa zece mii de oameni, înseamnă destul. Mai ales că, spre deosebire de ligile puternice ale Europei, nivelul campionatului elvețian nu e prea ridicat. Zuberbuhler concluzionează că suporterii sunt un element cheie pentru club. „Chiar și în deplasări, vin între trei și cinci mii de oameni. Sunt nebuni după fotbal.”

Comentarii