„Pentru mine este important să marchez. Dacă nu o fac, mă întorc acasă supărat”, spunea Mauro Icardi, într-un interviu pentru Rivista Undici. La fel gândesc, probabil, majoritatea atacanţilor. Din fericire pentru el, argentinianul de la Inter Milano face parte din categoria celor care înscriu des. La doar 25 de ani, are deja un titlu de golgheter al campionatului italian, a depăşit bariera de o sută de goluri în Serie A (al şaselea cel mai tânăr din istorie care reuşeşte această performanţă) şi a intrat şi în grupul jucătorilor cu o sută de goluri în nerazzurro (locul zece all-time într-un clasament al clubului). Ultimele două realizări au venit duminica trecută, la Genova, unde a marcat de patru ori în victoria cu 5-0 obţinută împotriva fostei sale echipe, Sampdoria.
„Pe Marassi am dat şi primul gol în Serie A şi deja reuşisem să marchez de patru ori într-un meci (Sampdoria – Pescara 6-0, în sezonul 2012/13 – n.a.). Era destinul meu să ajung la o sută de goluri chiar la Genova”, a spus Icardi, după partida de săptămâna trecută.
Ţinând cont şi de faptul că actualul star al echipei a devenit primul interist de la Christian Vieri care înscrie de o sută de ori pentru club, Inter TV a realizat un montaj cu toate reuşitele sud-americanului în tricoul nerazzurro. Durează ceva mai mult de o jumătate de oră, iar imaginile arată un atacant oportunist, un adevărat „killer” în careu, un golgheter înnăscut, instinctiv, nemilos, cu o capacitate de a se demarca incredibilă şi cu o viteză de execuţie care, de cele mai multe ori, nu lasă fundaşilor vreo şansă să intervină. Te poţi convinge singur:
Se remarcă faptul că nimic nu lipseşte din arsenalul lui Icardi. Goluri cu dreptul, cu stângul, cu capul, cu călcâiul, din penalty, după acţiuni personale, pe contraatac, din interiorul careului, din afara careului, împotriva lui Juventus, în Derby della Madonnina, reușite pe final de meci. Adică tot ce aştepţi de la un atacant complet. Deşi nu vorbim încă despre un atacant complet. Mai are de lucru la anumite aspecte ale jocului său, dar progresele din ultimii ani sunt evidente pentru oricine i-a urmărit cariera. „În careu comandă Icardi, e casa lui”, a declarat antrenorul său de la Inter, Luciano Spalletti. O confirmă statistica: 98 dintre cele 103 goluri reuşite în Serie A au fost înscrise din interiorul careului, dar de foarte puţine ori a fost vorba de goluri banale. Iar topul celor mai frumoase zece e o dovadă în acest sens.
10. Golul cu Bologna
Din punct de vedere al numărului de goluri marcate, primul sezon al lui Icardi la Inter, 2013/14, a fost cel mai slab. De altfel, e singurul al carierei în Serie A în care a înscris mai puţin de zece goluri. Însă şi aşa, unele dintre execuţiile sale au fost cu adevărat speciale. O dovadă este golul reuşit contra Bolognei. Un contraatac pornit de Mateo Kovacic, continuat de Hernanes şi încheiat de argentinian cu un şut imparabil. Icardi a primit mingea la aproximativ 17 metri, puţin în spate, dar, profitând de marcajul prea larg, a putut să preia şi să se aşeze perfect pentru a trimite spre poartă. A tras practic de pe loc, dar cu suficientă forţă şi foarte precis. Mingea a muşcat şi bara înainte de a atinge plasa. Un mod potrivit pentru a-şi completa prima „doppietta” în nerazzurro.
9. Golul cu Stjarnan
Simpaticii islandezi sunt mai cunoscuţi pentru „coregrafiile” puse la cale după marcarea unor goluri decât pentru realizările fotbalistice. Faptul că Inter i-a eliminat cu un categoric 9-0 la general, în condiţiile în care traversa un moment delicat al existenţei sale, spune multe. Tocmai de aceea una dintre reuşitele lui Icardi din acea dublă nu e mai sus în acest top. Dar, în ciuda valorii îndoielnice a adversarului, golul este de o calitate indiscutabilă. Golgheterul interist a primit mingea uşor în lateral şi cu fundaş pe el, dar s-a eliberat pentru şut cu o preluare perfectă, cu călcâiul. Apoi a tras fără să stea pe gânduri, cu efect, la colţul lung, făcând inutil plonjonul portarului.
8. Golul cu Roma
Mereu e o idee bună să-i oferi lui Icardi ocazia de a-ţi decide un meci. Pentru că se întâmplă foarte rar să o irosească. Unul dintre golurile decisive marcate de argentinian a fost reuşit contra Romei, pe 25 aprilie 2015. În minutul 88, la scorul de 1-1, a fost găsit de pasa lui Lukas Podolski şi nu i-a lăsat nicio şansă fundașului care îl marca, Kostas Manolas. A tras fulgerător, din întoarcere. Un şut ca o sentinţă, un gol de nouar veritabil. Inter a câştigat cu 2-1.
Citește și: RB Leipzig, clubul controversat care a crescut într-un deceniu cât alții într-un secol
7. Golul cu Lazio
Recunosc, alegerea are de-a face mai mult cu assistul lui Kovacic (ce bijuterie!) şi cu momentul în care a fost marcat golul. Pentru că a fost ultimul meci al lui Javier Zanetti pe Meazza şi astfel se explică şi gestul lui Icardi a alerga direct la „Pupi” pentru a-l îmbrăţişa.
6. Golul cu Torino
Un alt gol decisiv, un alt gol de atacant care a făcut din asemenea execuţii o obişnuinţă. Spre deosebire de alte goluri de mai sus, în această fază Icardi a primit mingea într-un marcaj foarte strâns şi cu spatele la poartă. A reuşit să-şi facă loc pentru a trage printr-o preluare uşor în lateral şi în spate, apoi a şutat violent, din întoarcere şi oarecum dezechilibrat. Mingea a fost catapultată direct sub bara porţii lui Joe Hart, care nu a putut decât să se uite neputincios cum echipa lui a pierdut un punct la ultima fază a meciului.
5. Golul cu Napoli
Joci pe San Paolo, eşti condus cu 2-0 după o oră, reuşeşti oarecum să revii în meci, apoi, pe final, primeşti un penalty. Ce faci? Icardi a făcut o „Panenka” perfectă. Genul de moment care spune multe despre sângele rece al unui jucător. Mai ales când abia împlinise 22 de ani.
4. Golul cu Sampdoria
Când Rabah Madjer a decis finala Cupei Campionilor din 1987, dintre FC Porto şi Bayern Munchen, printr-un gol marcat cu călcâiul, a devenit un superstar la nivel mondial. Într-o perioadă în care nu exista internet, iar golurile din aproape orice colţ al lumii nu puteau fi văzute practic în timp real, o asemenea execuţie părea ceva de domeniul fantasticului. Mai ales într-o partidă cu o asemenea miză. Acum, golurile cu călcâiul trebuie să fie ceva cu adevărat special pentru a deveni virale. Cum s-a întâmplat, de exemplu, cu cel al lui Ciro Immobile, de la Cagliari. Ba chiar se poate spune că e de preferat să ai în CV măcar un gol cu călcâiul. Icardi şi l-a adăugat chiar în meciul în care a atins borna celor 100 de goluri în Serie A. A înscris astfel golul 101.
Citește și: Drumul de Oscar al lui Jamie Vardy, dintr-o fabrică din Sheffield spre coroana din Premier League
3. Golul cu Fiorentina
Icardi a evoluat de-a lungul anilor. Iniţial, era considerat doar un număr nouă clasic, old-school. Genul de atacant care stă la „pomană” şi care fructifică mingile primite în faţa porţii. Însă argentinianul a adăugat jocului său multe elemente, în sezoanele petrecute în Italia. O confirmă acest gol marcat Fiorentinei (victima sa preferată, alături de Sampdoria), în care l-a umilit pe Gonzalo Rodriguez cu un dribling scurt, apoi a trecut uşor şi de regretatul Davide Astori, înainte de a înscrie cu un şut la colţul lung.
2. Golul cu Juventus
Nu întâmplător am ales acest gol, dintre cele pe care Icardi le-a marcat împotriva bianconerilor. Mi se pare că în continuare jocul de cap al căpitanului interist e subevaluat. Asta deşi, nu de puţine ori, a fost comparat cu Gabriel Batistuta sau Hernan Crespo. Ambii excelenţi în jocul aerian. Reuşita asta din Derby d’Italia e una care a rămasă memorabilă. Datorită adversarului, datorită momentului în care a venit (torinezii tocmai deschiseseră scorul), dar şi datorită execuţiei. La un corner executat de Ever Banega, Icardi s-a înălţat extraordinar şi i-a bătut în aer pe Leonardo Bonucci (de altfel unul dintre clienţii săi obişnuiţi) şi pe Mario Mandzukic. Mai mult decât atât, a direcţionat mingea suficient de precis pentru ca lui Gianluigi Buffon să nu-i rămână decât să privească deznădăjduit cum aceasta îi trece pe lângă degete şi intră în poartă. Peste câteva minute, a dat şi assistul pentru golul victoriei cu 2-1, marcat de Ivan Perisic. Ar fi rămas, probabil, cel mai bun meci al său la Inter. Dar…
1. Golul cu Milan
Dar apoi a venit derby-ul cu Milan, din turul acestui sezon. Un thriller cu cinci goluri, trei dintre ele marcate de Icardi, care a adus victoria printr-un penalty transformat în minutul 90. Însă până acolo, a reuşit să înscrie la capătul unei acţiuni pe care tot el a început-o cu o recuperare în propria jumătate de teren. Golgheterul echipei lui Spalletti a scos mingea din picioarele lui Lucas Biglia şi, după ce a avansat câţiva metri, i-a pasat în stânga lui Perisic, foarte bine demarcat. Croatul a urcat până aproape de linia de fund, fără a fi deranjat de Musacchio, apoi a întors în centru, unde Icardi se afla liber între Bonucci şi Romagnoli. Argentinianul s-a coordonat perfect pentru un voleu mai dificil decât pare la prima vedere şi a marcat cel mai frumos gol al carierei. Totodată, întreaga fază a confirmat că vârful de 25 de ani se află pe drumul cel bun, în tentativa sa de a se transforma într-un atacant complet.
În loc de încheiere, o declaraţie din acelaşi interviu care a deschis articolul: „Cel care m-a vrut cel mai mult a fost Massimo Moratti. M-a luat de la Samp, când aveam 19 ani. El a fost cel care a insistat”. Nu e deloc suprinzător că sunt multe voci care spun că Mauro Icardi e ultimul cadou făcut fanilor de fostul preşedinte, înainte de a ceda clubul. Un cadou care încă se dezvăluie.