Când vine vorba despre cluburi de tradiție din Marea Britanie, probabil că primul gând nu s-ar îndrepta spre un club înființat în 2002. O tradiție de 16 ani nu i-ar impresiona probabil nici pe spectatorii din România, unde recent am avut campioană o echipă formată în 2009. Oficial, povestea lui AFC Wimbledon începe în 2002. Neoficial, în inimile suporterilor, Wimbledon s-a născut în 1889 și nu a murit niciodată. 

Wimbledon Old Central Football Club s-a înființat la Londra în 1889, numele provenind de la școala Old Central, acolo unde jucătorii fuseseră elevi. Prima perioadă a istoriei sale nu a fost neapărat una glorioasă, iar primul semn al încăpățânării acestui club de a-și continua existența chiar și în cele mai grele circumstanțe a apărut în 1910. Atunci, Wimbledon s-a desființat din cauza unor probleme financiare, doar pentru a fi reînființat un an mai târziu.

Abia în 1977 a reușit Wimbledon să ajungă în Football League, terminând sezonul 1977-1978 pe locul 13 din Fourth Division. După nouă ani în care s-au perindat în ligile inferioare, băieții din sudul Londrei au reușit, în sfârșit, promovarea în First Division, în sezonul 1985-1986.


Citește și: Poveștile fanilor lui „U” Cluj în anii ’70: fotbalul, formă de rezistență anticomunistă


„Gașca nebună a învins clubul de cultură!”

În 1988, Wimbledon câștiga Cupa Angliei. Fotografie via Daily Mail

Deși toată lumea se aștepta ca Wimbledon să retrogadeze în primul sezon, The Dons au reușit uimitoarea performanță de a se clasa pe locul șase în 1986-1987. Mai mult, în 1988 au reușit să câștige FA Cup, după ce au învins pe Liverpool cu 1-0 în finală. La fluierul final, legendarul comentator BBC John Motson a exclamat: „Gașca nebună a învins clubul de cultură!”.

Porecla de gașca nebună era potrivită nu doar pentru performanțele „nebune” ale echipei, ci și pentru comportamentul excentric al fotbaliștilor, care aveau obiceiul să își joace farse duse până la extrem unul altuia. 

Deși pasiunea și o „nebunie” pozitivă exista, stilul de joc al echipei era unul destul de rudimentar, chiar și pentru vremurile de atunci. Atitudinea agresivă, portretizată cel mai bine de Vinnie Jones, și accentul pus pe mingi lungi și centrări reprezentau o abordare în antiteză cu ce jucau cluburile de top. Exista un sentiment general în vestiar că nimeni nu îi ia un serios, iar trăirile astea au fost catalizatorul perfect pentru a forma un spirit de echipă extraordinar.

Gary Lineker, vorbind arogant despre Wimbledon, a declarat că cea mai bună modalitate de a privi meciurile lor este pe Ceefax, serviciul de teletext oferit de BBC la acea vreme, care arăta doar rezultatele meciurilor.

La sfârșitul sezonului 1990-1991, consiliul de administrație al clubului a decis că stadionul Plough Lane nu mai poate fi ajustat pentru a respecta criteriile federației. Așa că trupa londoneză s-a mutat pe Selhurst Park, casa lui Crystal Palace. 

Deși echipa a luat parte la sezonul inaugural al Premier League, în 1991-1992, și s-a menținut în prima ligă până în anul 2000, reușind constant clasări în primele zece, suporterii erau nemulțumiți de lipsa unei arene proprii. Pe 14 mai 2000 însă, la 12 ani de la câștigarea FA Cup, Wimbledon ajungea din nou în al doilea eșalon.

Relocarea în Milton Keynes

Intrarea în orașul Milton Keynes. Fotografie via BBC

Milton Keynes este un oraș tânăr, înființat în 1967, după ce mai multe studii au indicat guvernului britanic că este nevoie de o localitate nouă ca răspuns la suprapopularea din Londra și din jurul capitalei. Locul a fost ales pentru că se afla la jumătatea distanței dintre Londra și Birmingham, iar în acea zonă locuiau deja 40 de mii de persoane.

Deși niciun club de fotbal profesionist nu se afla în zona orașului, Corporația pentru Dezvoltarea din Milton Keynes, o organizație înființată de guvern pentru a gestiona construcția orașului, dorea construirea unui stadion capabil să găzduiască o echipă din Football League.

În 2000 planurile păreau că încep să se concretizeze, atunci când Milton Keynes Stadium Consortium (Stadium MK), condusă de Pete Winkelman, a fost creată. Consorțiul a venit cu un plan pentru dezvoltarea orașului, care implica un stadion cu 30 de mii de locuri, un hypermarket Asda, un magazin IKEA, un hotel, un centru de conferințe și un parc industrial. Singura problemă era că pentru a justifica un stadion, era nevoie și de o echipă care să joace pe el.

Winkelman n-a stat pe gânduri: trebuia să importe o echipă. A fost refuzat pe rând de Luton Town, Crystal Palace, Barnet, QPR și chiar și de Wimbledon. Inițial. La a doua abordare însă, cu un nou președinte la cârmă, Wimbledon a acceptat. Deși federația engleză s-a opus mutării, în urma apelului s-a decis crearea unui comitet independent care să ia decizia.

Argumentele conducerii lui Wimbledon, care susțineau că mutarea la Milton Keynes este singura modalitate de a împiedica clubul să ajungă la faliment, au convins comitetul. Pe 28 mai 2002, a fost aprobată relocarea.


Citește și: Unirea Urziceni de Slovacia: destinul cenușiu al clubului dispărut după ce a jucat în Liga Campionilor


Răspunsul fanilor nemulțumiți ai lui Wimbledon: o nouă echipă

În 2002, fanii lui Wimbledon au înființat o nouă echipă. Fotografie via

N-avea cum să fie o decizie primită bine de fani. Pentru ei, ideea ca Wimbledon F.C. să nu joace în Londra era una absurdă. Astfel, câțiva dintre ei au înființat la câteva săptămâni distanță o nouă echipă – A.F.C. Wimbledon. Clubul urma să împartă stadionul cu Kingstonian F.C și a început sezonul în Combined Counties League, cu șapte ligi mai jos față de Wimbledon FC. Majoritatea fanilor și-au mutat susținerea către noul club.

Cum stadionul din Milton Keynes nu fusese construit încă, Wimbledon FC a pornit sezonul 2002-2003 tot pe Selhurst Park, acolo unde au venit în total 2.476 de persoane la primul meci, dintre care 1.808 erau fanii formației oaspete, Gillingham. În primele luni ale sezonului, media de spectatori la meciurile lui AFC Wimbledon a fost de 3.700, în timp ce la deja vechiul Wimbledon FC cifrele rămânea undeva sub 3.000, majoritatea dintre cei prezenți fiind fanii echipelor vizitatoare.

În următorul sezon, după o vară turbulentă cu amicale anulate din cauza protestelor fanilor de la Tottenham, Luton și Charlton, Wimbledon FC a reușit într-un final, în septembrie 2003, să se mute pe National Hockey Stadium din Milton Keynes, până când noul stadion avea să fie gata de inaugurare, în 2007.

Având probleme financiare uriașe, Winkelman a cumpărat clubul în 2004 și l-a redenumit Milton Keynes Dons (MK Dons), distrugând astfel și ultima bucată de identitate rămasă din clubul originar din sudul Londrei.

Ascensiunea lui AFC Wimbledon și prăbuișirea lui MK Dons

Secvență dintr-un meci AFC vs. MK Dons. Screenshot via Youtube

AFC Wimbledon a jucat între 2002 și 2011 în afara Football League, deci în afara fotbalului profesionist. Pe 21 mai 2011 însă, în fața a 20 de mii de fani veniți să susțină echipa pe Wembley, Wimbledon a câștigat play-off-ul cu Luton și a promovat pentru prima oară în istoria scurtă a clubului în Football League Two.

Cinci ani mai târziu, după câteva sezoane mai mult sau mai puțin bune, fanii au venit din nou în număr mare pe Wembley. Pentru play-off-ul de calificare în League One, de data aceasta. AFC a câștigat cu 2-0 în fața lui Plymouth Argyle și a făcut din nou istorie. Liga a treia la doar 14 ani de la înființare. Dar știrea mai importantă era că acum vor fi în aceeași ligă cu o anume MK Dons. Primul sezon în League One a fost încheiat pe locul 15, dar evenimentul sezonului a fost victoria cu 2-0 acasă în fața Milton Keynes Dons.

Înaintea sezonului recent încheiat, AFC Wimbledon era din nou pe lista cu favorite la retrogradare, având unul dintre cele mai mici bugete din ligă. De cealaltă parte, MK Dons erau „vecinii bogați”, cei care se regăseau printre echipele cu șanse considerabile la o nouă promovare în Championship.

Răbdarea a dat roade la Wimbledon, care are același antrenor din 2012: a reușit să rămână și în acest an în League One. Ca un contrast, MK Dons a intrat în morișca modernă de schimbare a antrenorilor și doar de la începutul lui 2018 s-au perindat trei persoane pe bancă. Rezultatul? O clasare pe locul 23, care a adus cu ea și retrogradarea.

Nimic nu e întâmplător, iar pentru cei de la AFC Wimbledon stabilitatea este un element esențial: „Datorită stabilității, jucătorii își dau seama că nu semnează pentru un antrenor care săptămâna viitoare ar putea să nu mai fie aici. Ei vor stabilitate – e adevărat, vor și bani, dar vor și stabilitate. Iar noi le putem oferi acest lucru”, a declarat Erik Samuelson, președintele executiv al clubului, pentru The Guardian.

Dar Wimbledon nu se oprește aici. Speranța este că sezonul viitor va fi ultimul în casa adoptivă de la Kingsmeadow, iar din 2019-2020 se va întoarce în cartierul Merton. Deja au primit de la autorități aprobările pentru construirea unui stadion nou, iar suporterii visează la momentul în care vor reveni, în sfârșit, acasă.

„Ce este un club de fotbal fără ambiție? Țintele noastre au fost să rămânem deținuți de fani, să ajungem în Football League și să ne întoarcem în Merton. Două din trei le-am reușit și suntem aproape și de a treia. Următorul obiectiv e Championship”, spune același Samuelson.


Citește și: Locul în care trofeele nu contează: Hammarby, clubul cu spirit latin din inima Scandinaviei


Cum a ajuns un YouTuber sponsor al clubului

John Green s-a îndrăgostit de Wimbledon în timp ce juca FIFA. Screenshot via Youtube

„He’s big, he’s round, he’s worth 10 milion pounds, Akinfenwa.” Ceva ce nu te-ai aștepta să auzi dintr-o sufragerie în Indianapolis, Indiana. SUA. Eroul cântecului este Adebayo Akinfewa sau „Bestia”, după cum este cunoscut în tribune fostul atacant de la Wimbledon, faimos pentru forța sa fizică. Surpriza vine însă de la cel care fredonează versurile unui cântec englezesc de peluză în SUA.

Este vorba despre John Green, un creator de conținut pe Youtube (are mai multe canale cu milioane de followers), autor de cărți care devin New York Time bestsellers sau de filme faimoase – Looking for Alaska, The Fault in Our Stars. Și, de nicăieri, unul dintre sponsorii AFC Wimbledon.

Printre altele, împreună cu fratele său, John are un canal de YouTube unde cei doi încarcă videoclipuri în care se întrec la diverse jocuri. John a început să pună videoclipuri jucând FIFA, iar când a început o nouă carieră cu AFC Wimbledon, a fost impresionat de povestea clubului. Pentru el, istoria acestei echipei reprezintă ceva magic, din basme, o victorie a fanilor asupra tiraniei conducătorilor. Conexiunea a fost aproape instantanee.

Așa că n-a stat pe gânduri. Dacă tot știe povestea emoționantă a suporterilor, de ce să nu și contribuie? Următorul a pas venit logic: John i-a sunat pe cei de la Wimbledon și într-una dintre cele mai derutante convorbiri telefonice din istorie le-a propus să îi sponsorizeze.

Ca să înțelegem nivelul confuziei, John Green, un tip de care oamenii de la Wimbledon n-au auzit niciodată, i-a sunat și le-a spus: „Eu sunt John Green și mă joc FIFA și apoi încarc videoclipurile cu mine jucând pe YouTube, acolo unde câștig bani din reclame. Aș vrea să vă donez vouă acei bani”.  

„That’s completely bonkers”, a fost reacția inițială. După ce l-au căutat pe Google, cei de la Wimbledon au fost mai mult decât bucuroși să accepte oferta.

Totul a devenit mai suprarealist atunci când logo-ul canalului de YouTube, pe care scrie DFTBA – Don’t Forget To Be Awesome – a fost plasat pe spatele pantalonilor jucătorilor. Practic, Wimbledon făcea reclamă canalului de YouTube pentru a-i crește veniturile, care se vor întoarce tot la Wimbledon. Circuitul banilor în natură. Sau în fotbal.

Comentarii