Probabil că cel mai cunoscut export al Irlandei de Nord, în lumea fotbalului mondial, rămâne un anume George Best. Dar pasiunea nord-irlandezilor pentru fotbal se reflectă cel mai bine în derby-ul încins al orașului Belfast. Cele două protagoniste – Belfasts’s Big Two, Linfield și Glentoran, nu sunt pline de vedete precum Real și Barcelona, spre exemplu. Însă ura dintre fanii lor e cel puțin la fel de reală.
Linfield și Belfast Celtic, precum Rangers și Celtic
Numai că termenul de Big Two nu s-a referit întotdeauna la Linfield și Glentoran. Până în 1949, cea mai mare rivală a lui Linfield a fost Belfast Celtic, cele două fiind cele mai de succes cluburi din istoria Irlandei de Nord.
Pentru cei familiarizați cu rivalitatea dintre Rangers și Celtic, din Scoția, n-ar trebui să fie o surpriză că ura dintre Linfield și Belfast Celtic era una care ținea cel puțin la fel de mult de politică: Linfield era un club unionist, în timp ce majoritatea fanilor lui Celtic erau irlandezi naționaliști.
Astfel că violențele și-au făcut ușor loc la partidele dintre cele două cluburi. Totul a culminat cu un meci jucat de Boxing Day, pe 26 decembrie 1948, acasă la Linfield, pe Windsor Park. Atunci, trei jucători ai lui Celtic au fost răniți de suporterii lui Linfield. Principalul atacant al grupării, Jimmy Jones, și-a rupt chiar piciorul. Drept urmare, Belfast Celtic s-a retras din Irish League la sfârșitul sezonului, în 1949.
Citește și: Cum a devenit derby-ul Scoției, dintre Rangers și Celtic, o rivalitate religioasă și politică
Numai că fotbalul parcă nu funcționează fără rivalități, așa că Linfield avea nevoie de o nouă combatantă. Și cine să se potrivească mai bine dacă nu vecinii din estul orașului, Glentoran?! Animozitatea dintre cele două cluburi a crescut treptat și a fost intensificată și de faptul că mulți fani ai lui Belfast Celtic au început să o susțină pe Glentoran.
Dominare totală pe plan intern
Primul meci dintre cele două echipe a avut loc pe 1 octombrie 1887, un amical câștigat cu 3-1 de Linfield. Primul joc oficial s-a desfășurat în primul sezon al campionatului irlandez, pe 18 octombrie 1890, iar Linfield a câștigat cu 7-0 pe Musgrave Park. În retur, răzbunarea visată de Glentoran n-a venit: Linfield a defilat din nou, 6-0.
În timp, Linfield și Glentoran au devenit cele mai de succes cluburi din fotbalul nord-irlandez, ele fiind sezon de sezon principalele candidate la titlu. Există totuși o discrepanță majoră privind numărul de titluri: în timp ce Glentoran are 23 de victorii finale, rivalii din sudul Belfastului se pot lăuda cu un uimitor număr de 53 de campionate câștigate. Diferența e similară și când vine vorba despre cupe: Glentoran vine cu un număr modest de 22, în timp ce Linfield are 43 de trofee.
Aproape jumătate (46%) dintre cele 139 de ediții ale Irish Cup au fost câștigate de unul dintre cele două cluburi. De asemenea, cel puțin una dintre cele două rivale a ajuns în 60% din finale. Din cele 90 de finale la care au participat, cele două s-au întâlnit în 15 dintre ele.
Când vine vorba despre titlul de campioană a țării, dominația e și mai evidentă: 64% dintre campionatele naționale au fost câștigate de Big Two. De asemenea, Linfield și Glentoran nu au retrogradat niciodată.
O rivalitate sportivă marcată de agresivitate
Dintre cele 15 finale de cupă jucate între Linfield și Glentoran, una va rămâne întotdeauna în amintirile suporterilor. Finala din 1983, care s-a jucat pe Windsor Park, casa lui Linfield.
După un deceniu de dezamăgiri pentru Glentoran, echipa din estul Belfastului a reușit din nou să își asigure un loc în ultimul act. Linfield impresionase în drumul spre finală, însă Glentoran avea un duo letal în atac: Ron Manley și Gerry Mullan. Chiar Mullan a deschis scorul, dar Lindsay McKeown a reușit să egaleze. Scorul a rămas 1-1, astfel că finala s-a rejucat o săptămână mai târziu, pe The Oval, arena lui Glentoran.
Jocul încheiat egal pe Windsor Park a avut loc în ciuda unor îngrijorări serioase cu privire la securitate. Gardurile s-au dovedit a fi ineficiente, iar după fluierul final, fanii au reușit să pătrundă pe teren și au încins o bătaie care l-ar face gelos și pe Conor McGregor. S-au folosit inclusiv bețe și scaune, ca arme.
A doua zi, Billy Drennan, directorul executiv al federației nord-irlandeze, a fost întrebat la televizor cum de s-a putut întâmpla așa ceva și ce măsuri vor fi luate pentru a se evita un nou incident de acest tip. Mai ales că cele două echipe urmau să rejoace finala în doar câteva zile. Drennan a evitat să răspundă și a declarat că incidentul a fost unul izolat. Nimic mai departe de adevăr.
Huliganismul și violența au făcut parte dintotdeauna din Bel Classico, cum mai este poreclit derby-ul. Într-un final, Glentoran a câștigat cupa, însă violențele de după au eclipsat acest succes istoric al echipei.
În 1997-1998, un incident similar a avut loc, numai că de data asta huliganii au ales să distrugă mașinile din parcarea stadionului. Atunci, patronul celor de la Glentoran, Ted Brownlee, a oferit declarații mult mai ferme decât Drennan în 1983: „Trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru asta”. Întrebat apoi dacă are un mesaj pentru cei care au participat la violențe, el a afirmat: „We don’t want ye” („Nu vă vrem”).
Brownlee a exprimat probabil sentimentele majorității irlandezilor care se săturaseră de huliganismul de la meciurile din Belfast.
Citește și: Derby-ul violent al orașului Mostar, meciul care simbolizează conflictul etnic și politic din zonă
Susținătorii ambelor cluburi sunt în mare parte protestanți, cu toate că Glentoran are parte și de mulți suporteri catolici naționaliști, moșteniți de la Belfast Celtic. Cu toate acestea, clubul este localizat într-o zonă protestantă din Belfast.
De cealaltă parte, fanii lui Linfield se mândresc cu steagul Marii Britanii. Așadar, nu există neapărat o rivalitate între catolici și protestanți aici, ci una bazată strict pe dorința de a fi mai bun decât adversarul.
De altfel, jurnalistul sportiv Malcolm Brodie a afirmat că Linfield este cel mai urât club din Irlanda de Nord „pentru că ei au fost mereu cei mai buni”.
Doar că peisajul fotbalistic din Irlanda de Nord s-a schimbat semnificativ în ultimii ani. Pare că dominația totală a celor două cluburi a apus, mai ales în partea de est a orașului. Glentoran n-a mai luat titlul de zece ani. În acest timp, printre titlurile cucerite de Linfield s-au mai strecurat campioane precum Cliftonville (de două ori) și Crusaders (de trei ori).
