„Am văzut mulți antrenori europeni care au eșuat în Africa pentru că au venit aici prea siguri pe ei și au vrut să aplice principiile de pe bătrânul continent. Dar nu funcționează așa. Noi, antrenorii, avem misiunea să ne adaptăm la jucătorii pe care îi avem, să luăm în considerare mediul în care trăiesc și obiceiurile lor, totul pentru a crește eficiența echipei pe teren”, explica Bruno Metsu, omul de care se leagă performanța extraordinară a naționalei Senegalului la Mondialul din 2002. Supranumit „Vrăjitorul Alb” în Senegal, carismaticul francez cu plete blonde și cârlionțate a înțeles repede că, pentru a scoate ce e mai bun de la fotbaliștii africani, trebuie să le câștigi încrederea și să le oferi libertatea de care au nevoie. „Metsu a fost mai mult decât un antrenor pentru noi. A fost ca un frate mai mare. Când era de muncă, munceam. Când era rost de distracție, ne distram”, își amintea atacantul Souleymane Camara, aflat în lotul „leilor din Teranga” la Cupa Mondială din Japonia și Coreea de Sud.
Un fost mijlocaș cu o carieră mai degrabă obscură în Franța, Bruno Metsu avea să cunoască faima departe de casă, în Africa. În 2000, după câteva experiențe nereușite ca antrenor în țara natală, a simțit nevoia unei schimbări în cariera sa, așa că a aplicat pentru postul de selecționer al naționalei din Guinea. „În acel moment, eram cam sătul de fotbal, însă fotbaliștii africani m-au revigorat”, rememora Metsu peste ani, într-un interviu acordat presei din Franța. Totuși, aventura sa la Conakry a fost de scurtă durată. Nemulțumit de infrastructura din țară și de faptul că oficialii federației interveneau în munca sa, Metsu a părăsit Guinea după doar câteva luni. S-a dus în Senegal, unde a preluat o formație cu mari probleme de disciplină, care tocmai fusese eliminată de Nigeria în sferturile Cupei Africii.
Răsplătit de El Hadji Diouf, puștanul rebel și indisciplinat
Primele sale mișcări la cârma „leilor din Teranga” au fost controversate. Metsu a rechemat la națională câțiva fotbaliști pe care oficialii de la Dakar nu-i mai doreau la lot din cauza actelor repetate de indisciplină din trecut. Francezul l-a convocat și pe rebelul El Hadji Diouf, pe atunci un puștan talentat de 19 ani, dar cu multe probleme pe cap. Diouf, care evolua la Rennes, tocmai fusese condamnat la muncă în folosul comunității după ce provocase un accident rutier în timp ce conducea fără permis. Însă Metsu îl vedea indispensabil pe cel considerat un „diamant neșlefuit”, iar acesta avea să-i răsplătească încrederea în preliminariile pentru Mondialul din 2002.
Când Metsu a ajuns la Dakar, selecționata Senegalului nu jucase niciodată la Cupa Mondială, mai mult, nu fusese niciodată văzută ca o forță pe continentul negru. Așa că înaintea preliminariilor, unde „leii din Teranga” aveau o grupă imposibilă, cu Maroc, Egipt, Algeria și Namibia, puțini le dădeau șanse de calificare. Primele două partide (un egal în Algeria și altul acasă, cu Egipt), ambele disputate înaintea sosirii lui Metsu, păreau să confirme previziunile. Francezul a realizat că pentru a crește nivelul de joc al echipei trebuie să îi convingă urgent pe senegalezii din Franța să se prezinte la națională. „În acea perioadă, aveam mari dificultăți să-i aducem la lot pe principalii noștri jucători din Ligue 1. Dar prin capacitatea sa de a vorbi cu oamenii, Metsu i-a convins să vină și să joace pentru Senegal”, povestea, în 2002, fostul vicepreședinte al Federației de Fotbal de la Dakar. În plus, Bruno Metsu, cu atitudinea sa jovială și relaxată, a reușit să-i strângă pe jucători în jurul lui și i-a făcut să creadă că împreună pot realiza lucruri mărețe.
„Nu ești un mare antrenor dacă trimiți fotbaliștii pe teren într-un 4-4-2, 4-3-3 sau oricare alt sistem. Oricine poate să facă asta. Secretul e să canalizezi energia tuturor în aceeași direcție. Să-i motivezi, să crezi în ei, să îi determini să fie mai puternici din punct de vedere mental. Fotbalul nu e doar tactică, iar unii oameni adesea uită asta”, spunea tehnicianul francez la un post de radio din Senegal. Cu această filosofie în minte, Metsu avea să schimbe destinul fotbalului senegalez și să obțină biletele pentru Mondial. În următoarele șase partide din calificări, „leii din Teranga” au câștigat patru, au terminat la egalitate unul (un 0-0 la Rabat, în Maroc) și au primit un singur gol (în înfrângerea din Egipt). El Hadji Diouf, omul controversat în care Metsu își pusese atâtea speranțe, avea să marcheze golul decisiv din preliminarii, în victoria cu 1-0 în fața Marocului, de la Dakar.
Meciul cu Franța, ziua în care elevii le-au dat o lecție profesorilor
Înaintea Mondialului din Japonia și Coreea de Sud, Senegal a participat la Cupa Africii din Mali, unde a pierdut, la penalty-uri, finala contra Camerunului. „Atunci am plâns pentru prima dată în viață. Trebuia să fie turneul nostru”, povestea, peste ani, Bruno Metsu. Totuși, performanța de atunci a fost una incredibilă și rămâne, chiar și la ora asta, cel mai bun rezultat al Senegalului la competițiile continentale. Moralul „leilor din Teranga” era excelent, mai ales după primirea festivă de care avuseseră parte acasă, la revenirea de la turneul din Mali.
Cu puțin timp înaintea plecării spre Asia, Bruno Metsu s-a căsătorit cu o senegaleză și s-a convertit la islam. „În Africa am redescoperit valorile care au dispărut în Europa. Sunt un om alb cu inima unuia de culoare”, mărturisea francezul integrat tot mai mult în cultura locală. Dintre cei 23 de jucători senegalezi deplasați la Cupa Mondială, 21 evoluau în ligile din Franța, lucru care i-a făcut pe mulți să-i numească pe africani „Franța B”. Iar grupa din care „leii” făceau parte – cu Franța (campiona mondială și europeană la zi), Uruguay și Danemarca – lăsa loc de puține speranțe. În plus, aventura Senegalului în Asia a început prost: cu cinci zile înaintea debutului, mijlocașul Khalilou Fadiga a fost acuzat că a furat un colier de 240 de dolari dintr-un magazin de bijuterii din Coreea de Sud. Însă Metsu credea în oamenii săi. A acceptat explicația mijlocașului său, care i-a spus că totul a fost doar o farsă terminată prost.„Dacă nu-ți iubești jucătorii, nu o să ai rezultate”, a fost mereu unul dintre principiile francezului.
„Să vedem dacă elevii pot să le dea o lecție sau două profesorilor”, a spus el în dimineața partidei de deschidere a Mondialului, împotriva Franței, de pe 31 mai. Pentru jocul împotriva campioanei mondiale, selecționerul Senegalului a lucrat mai ales pe partea psihologică. Le-a vorbit puțin jucătorilor săi despre forța adversarilor, concentrându-se aproape exclusiv pe slăbiciunile acestora. „Cu toții știau ce calități au Henry, Trezeguet sau Petit. Eu le-am arătat filmări cu minusurile francezilor, ca să-i fac cât mai încrezători”, povestea Metsu. În vestiar, le-a citit fotbaliștilor o declarație a lui Pele, care considera Senegalul cea mai slabă echipă din grupă. „Am văzut în ochii lor că sunt revoltați de acele vorbe. Știam că vor lupta ca niște lei”, își amintea Metsu. Discursul său a fost impresionant. Souleymane Camara rememora că i-a motivat atât de tare pe jucători, încât nu aveau cum să piardă în acea zi.
Senegalul a jucat într-un 4-5-1, în tentativa de a aglomera mijlocul terenului. A cedat posesia „cocoșilor” și l-a lăsat în față doar pe El Hadji Diouf. Fără Zidane, Franța a avut mari probleme în a lega jocul. Mai mult, a primit gol pe contraatac, după 30 de minute, de la Papa Bouba Diop, fotbalistul lui Lens. Campionii mondiali au alergat apoi după egalare, însă „leii” lui Metsu au rezistat până la final, ba ar fi putut să-și dubleze avantajul dacă șutul lui Fadiga nu s-ar fi dus în bară.
Rezumat Franța – Senegal
„Poate că nu-s cel mai bun antrenor din lume, dar nu sunt atât de slab”, spunea, modest, Bruno Metsu după nescontatul succes. Doi ani mai târziu, Metsu aplica pentru postul de selecționer al „cocoșilor”, însă era refuzat. „Senegalul a fost mai bună decât noi. Planul lui Metsu, cu cinci jucători la mijloc, ne-a lăsat fără soluții”, recunoștea după meci Roger Lemerre, tehnicianul Franței. Victoria, una dintre cele mai surprinzătoare din istoria Cupei Mondiale, a declanșat nebunia nu doar la Dakar, unde președintele țării a declarat ziua sărbătoare națională, ci și pe străzile din Paris, oraș în care există o comunitate numeroasă de senegalezi.
Drumul spectaculos până în sferturile de finală
O săptămână mai târziu, la Daegu, echipa africană a uimit din nou. Un alt gol marcat după un contraatac școală, finalizat de Salif Diao (care avea să fie eliminat în minutul 62, la zece minute după reușită), le-a adus senegalezilor un egal cu Danemarca. Metsu a avut, din nou, un rol decisiv în obținerea rezultatului. După o primă repriză în care „leii” fuseseră surclasați de danezi, selecționerul francez a făcut două schimbări inspirate și a modificat sistemul de joc, din 4-5-1 în 4-2-1-3. Ca urmare, senegalezii au dominat categoric a doua repriză, chiar și după ce au rămas în zece. „Cu trei atacanți, au fost foarte periculoși”, spunea Morten Olsen, antrenorul danezilor, la conferința de presă de după meci. „Un rezultat magnific pentru Africa”, declara, entuziasmat, Bruno Metsu, care se apropia de o performanță ce părea imposibilă în momentul în care sosise la Dakar.
Rezumat Danemarca – Senegal
Însă pentru a desăvârși opera și a se califica în optimile de finală, „leii din Teranga” aveau nevoie de un punct în ultimul meci al grupei, cel cu Uruguay. Dacă partida contra Franței a rămas în istorie ca una dintre marile surprize ale competiției, cea cu sud-americanii avea să fie printre cele mai dramatice. La pauză, băieții lui Metsu conduceau cu un sec 3-0, după un penalty transformat de Fadiga și o dublă a „eroului” Papa Bouba Diop. Uruguayenii au redus din handicap la câteva secunde după startul reprizei a doua, au marcat din nou în minutul 69, printr-o super execuție a lui Forlan, iar cu două minute înainte de final au egalat, în urma penalty-ului lui Recoba. Până la fluierul salvator al centralului, senegalezii au trecut prin momente tensionate, Richard Morales ratând o ocazie uriașă, din câțiva metri. Dacă ar fi marcat, „leii” lui Metsu ar fi plecat acasă. Așa însă, a fost o nouă zi istorică pentru statul din vestul Africii.
Rezumat Senegal – Uruguay
Optimile au adus în fața africanilor un alt adversar din nordul Europei: Suedia. La fel ca împotriva danezilor, în grupe, Senegalul a început prost. Henrik Larsson a profitat de o ieșire greșită a lui Tony Sylva și a deschis scorul încă din minutul 11. Henri Camara, care la 25 de ani era unul dintre „veteranii” din lotul lui Metsu, a egalat după ceva mai mult de jumătate de oră de joc, cu un șut plasat, din afara careului. După 90 de minute era egal, așa că s-a intrat în prelungiri, unde funcționa regula „golului de aur”. Anders Svensson a fost la un pas de a închide partida în favoarea nordicilor, însă norocul le-a surâs „leilor”: mingea șutată de suedez s-a dus în bara porții lui Sylva. Iar în minutul 104, același Henri Camara a reușit să înscrie, trimițându-i pe vest-africani în sferturi. La ora aceea, Senegalul era doar a doua echipă de pe continentul negru care reușea o asemenea performanță, după Camerun în 1990. „Am demonstrat încă o dată că suntem un grup de frați care vor să meargă până la capăt. Și vom merge până la capăt”, anunța (poate prea) încrezător El Hadji Diouf după victoria cu Suedia.
https://www.youtube.com/watch?v=SAIO-tZbmdw
Rezumat Senegal – Suedia
„Erou printre eroii senegalezi”
Doar că senegalezii n-aveau să meargă până la capăt. În sferturi, au dat peste Turcia lui Senol Gunes, iar performanța „leilor” din acel meci a fost una mult sub așteptările pe care le creaseră în precedentele apariții de la Mondial. După 90 de minute, tabela a arătat 0-0, dar Ilhan Mansiz a înscris „golul de aur” în prima repriză a prelungirilor. Senegalezii au evoluat fără vlagă și fără entuziasmul acela cu care îi cuceriseră pe fanii neutri, având o singură mare ocazie de gol pe parcursul jocului. În mod bizar, Bruno Metsu nu a făcut nicio schimbare în acea partidă, deși oamenii săi au părut istoviți și afectați de căldura de la ora confruntării. De altfel, francezul a fost criticat dur în presa din Senegal, unde multă lume (printre care foști internaționali și tehnicieni locali) a concluzionat că sfertul cu Turcia a fost exclusiv „pierdut de antrenor”. „În zece ani, cu toții se vor uita în urmă la acest Mondial ca la perioada de aur a fotbalului din Senegal”, a spus unul dintre jucătorii din lotul „leilor”. Peste fix un deceniu, într-un interviu pentru FIFA, Bruno Metsu a explicat că fotbaliștii săi au clacat în jocul cu Turcia deoarece erau prea mulțumiți cu ceea ce realizaseră în acea vară. „Presa scria despre noi că vom ajunge în semifinale, poate chiar în finală. Probabil că și asta i-a făcut pe jucători să piardă din determinare.”
Rezumat Senegal – Turcia
Imediat după înfrângerea cu Turcia, Metsu declara că Mondialul acela „reprezintă doar începutul pentru naționala Senegalului”. Realitatea avea să fie alta. La doar o lună după încheierea turneului din Japonia și Coreea de Sud, Metsu a părăsit Africa. Francezul a acceptat o ofertă bănoasă din Golf, de la Al Ain, iar grupul pe care îl formase la naționala senegaleză n-a mai performat. Lipsiți de motivație și fără „vrăjitorul alb” lângă ei, „leii” au ratat următoarele mondiale, iar la Cupa Africii n-au mers niciodată mai departe de sferturi. Abia la vară, în Rusia, vest-africanii, cu o nouă generație promițătoare, vor participa iar la o Cupă Mondială. Culmea, sub conducerea tehnică a lui Aliou Cisse, căpitanul din 2002.
După acel turneu de poveste, Bruno Metsu a pregătit diverse echipe în Orientul Mijlociu – printre care și naționalele Emiratelor Arabe Unite și Qatarului – până în 2012, când i s-a făcut rău înaintea unui meci al lui Al Wasl, clubul la care antrena. A fost diagnosticat cu cancer la colon și a încetat din viață în octombrie 2013, la 59 de ani, într-un spital din Coudekerque-Village, localitatea unde se născuse. Președintele Senegalului, prezent la funeraliile care au avut loc la Dakar, l-a numit „erou printre eroii senegalezi” și „model de umanitate și virtute”.
Citește și: Sushi, Cola și o umilință transmisă live la Phenian: aventura Coreei de Nord la Mondialul din 2010