Acum mai bine de un deceniu, în mai 2008, un promițător mijlocaș de numai 19 ani, remarcat deja în Bundesliga pentru viteza sa explozivă și tehnica ieșită din comun, debuta în naționala Germaniei și părea că are întreaga lume la picioare. Puștiul blond născut la Gradiska, în fosta Iugoslavie, era om de bază la Borussia Monchengladbach, iar fanii și analiștii îl vedeau drept un viitor star al fotbalului mondial.
Ascensiunea lui Marko Marin a continuat accelerat și în următorii ani. În 2010, strânsese deja 16 selecții pentru Die Mannschaft și impresiona pentru Werder Bremen, care plătise 8,2 milioane de euro pentru transferul său.
În nord-vestul Germaniei, Marin făcea parte dintr-un trio ofensiv formidabil, alături de conaționalii Aaron Hunt și Mesut Ozil, iar evoluțiile sale atrăgeau privirile marilor echipe de pe continent. Căpătase chiar porecla de „Messi al Germaniei”. Numai că, la un moment dat, presiunea a fost prea mare și a urmat declinul, așa cum se-ntâmplă adesea cu tinerele speranțe.
Astăzi, după mulți ani și mulți pași înapoi, Marko Marin evoluează în Serbia, la Steaua Roșie Belgrad. Tocmai a cucerit titlul alături de Zvezda, la capătul unui sezon în care s-a mișcat la fel ca-n vremurile lui bune. A marcat de șapte ori, a oferit 13 assist-uri, fiind declarat cel mai bun jucător al campionatului. La 30 de ani, nu mai e la prima tinerețe, nici măcar la a doua, dar e posibil să nu-și fi spus ultimul cuvânt în fotbal.
Transferul la Chelsea, în ciuda problemelor de la club și de la națională

La nivel internațional, căderea lui Marko Marin a început devreme: chiar în timpul Campionatului Mondial din 2010, la care Germania a ajuns până în semifinale. Folosit de două ori în faza grupelor, în partidele cu Australia și Serbia, dinamicul mijlocaș n-a impresionat. Dimpotrivă, a fost criticat vehement pentru prestațiile sale neconvingătoare, mai ales cea din înfrângerea (0-1) cu Serbia. Drept urmare, a fost lăsat pe bancă tot restul turneului.
Părea să fie doar o sincopă pentru talentatul Marin, numai că acel eșec cu Serbia avea să fie începutul sfârșitului. După mondialul sud-african, și evoluțiile la echipa de club au început să scârțâie, pe fondul plecării lui Ozil la Real Madrid, dar și din cauza câtorva accidentări sâcâitoare. A rămas totuși titular la Werder, unde era apreciat enorm de antrenorul Thomas Schaaf, care-l considera „unul dintre cele mai mari talente din Germania”.
Paradoxal, deși forma sa scăzuse vizibil și nu mai jucase pentru Germania din 2010, de la o partidă cu Suedia în care evoluase (iar) slab, Marin a prins transferul carierei în 2012. Atunci, Chelsea a plătit 13 milioane de euro pentru el, în ceea ce a reprezentat o mutare surprinzătoare pentru toată lumea.
În ciuda accidentărilor și a aparițiilor sub așteptări din ultimul sezon la Werder, londonezii au mizat pe potențialul încă nevalorificat al lui Marin. I-au oferit un contract pe patru ani; Marko era entuziasmat de șansa ivită și decis să revină la forma din urmă cu unu-două sezoane. La 23 de ani, avea tot viitorul în față. Doar că lucrurile n-aveau să decurgă în favoarea lui.
Dezastrul de pe Stamford Bridge

Spre deosebire de mulți alți jucători născuți în estul Europei, Marko Marin a avut toate condițiile pentru a reuși în fotbal. A emigrat în Germania, la Frankfurt, pe când avea numai doi ani și s-a format ca fotbalist la puternica academie a lui Eintracht, clubul fanion al orașului. A petrecut nouă ani la juniorii semifinalistei din Europa League și încă unul la academia lui Monchengladbach, înainte de a debuta la echipa mare a Borussiei.
În toți acești ani, a îmbrăcat cu regularitate tricoul Germaniei la toate categoriile de vârstă, câștigând în 2009 Campionatul European U-21 cu Die Mannschaft. De altfel, pe scheletul acelei victorii continentale s-a clădit apoi echipa de seniori a Germaniei, cea care avea să câștige Mondialul din Brazilia. Numai că-n 2014, Marko Marin era deja departe de nivelul foștilor săi colegi de la „tineret”.
Transferul la Chelsea avea să se dovedească un eșec total pentru fotbalistul german. Văzut ca o eternă rezervă în mandatul lui Roberto di Matteo, mijlocașul originar din Gradiska a debutat în Premier League abia în noiembrie 2012, când pe banca londonezilor ajunsese Rafa Benitez.
Prima partidă ca titular a venit abia în ianuarie 2013, în eșecul cu QPR, numai că a prestația sa a fost extrem de slabă. A fost schimbat imediat după pauză, în fluierăturile spectatorilor nemulțumiți de pe Stamford Bridge. A marcat singurul său gol într-un joc cu Wigan, prea târziu și prea puțin.
După un sezon chinuitor la Londra, cu numeroase probleme de sănătate și numai șase apariții în tricoul lui Chelsea, Marko Marin avea să înceapă o interminabilă perioadă de căutări, care l-a purtat în diverse campionate ale Europei.
Chiar dacă semnase un contract pe patru ani cu Chelsea, clubul englez nu mai credea deloc în el. A vrut să-l vândă rapid, chiar și pe bani puțini, doar că n-au existat oferte concrete, așa că s-a decis să-l împrumute.
Împrumuturile la echipe tot mai slabe și căutarea formei de altădată

Prima oară la Sevilla, în vara lui 2013. În Andaluzia, Marko Marin a prins primul 11 mai des decât la Chelsea, însă fără să se impună ca titular. A jucat mai mult în Europa League, pe care Sevilla a și câștigat-o. Cu germanul pe teren, însă într-un mod în care nu-și dorește niciun fotbalist.
În finala de la Torino, cu Benfica, Marin a intrat pe gazon în minutul 78, fiind schimbat apoi în prelungiri. Mai exact, în minutul 104, după o prestație care l-a nemulțumit profund pe antrenorul andaluzilor, Unai Emery.
Cumva firesc, n-a continuat în Spania la sfârșitul stagiunii. S-a dus în Italia, la Fiorentina, în speranța că-și va relansa cariera la trupa „viola”. Dar în Toscana a fost și mai rău. Secat iar de accidentări, nu a jucat niciun minut în Serie A, evoluând pentru Fiorentina doar în patru partide din Europa League.
După șase luni, a schimbat iar echipa și țara. De data asta, și-a încercat norocul la Anderlecht, în ideea că nivelul mai scăzut din Belgia îl va ajuta să revină pe linia de plutire. N-a fost să fie nici de data asta. A jucat rar pentru clubul din Bruxelles, fără să reușească în niciun moment să aducă vreun plus. La finalul sezonului, belgienii l-au lăsat să plece.
Era tot mai clar pentru toată lumea că Marko Marin nu-și va fructifica talentul uriaș și că va rămâne unul dintre jucătorii despre care te-ntrebi „Ce ar fi fost dacă…?”. Forțat de eșecuri, germanul a coborât din nou pretențiile. S-a dus la Trabzonspor, o grupare de mijlocul clasamentului în Turcia, cu un singur gând: să joace.
Belgrad, ultimul tren

Mutarea la clubul din orașul de pe Marea Neagră a fost de bun augur pentru Marko Marin. Ferit de probleme medicale, de data asta, mijlocașul a devenit piesă indispensabilă pentru Trabzonspor. A jucat constant și a fost folosit pe diverse posturi în linia de mijloc, iar la finalul sezonului a prins un transfer la Olympiacos, în Grecia.
Clubul din Pireu a fost convins că neamțul de 27 de ani reprezintă o investiție inteligentă și l-a cumpărat de la Chelsea. Englezii așteptau de mult o asemenea oportunitate, așa că s-au descotorosit fără să clipească de mijlocaș, în schimbul a trei milioane de lire.
Perioada din Grecia a fost una cu suișuri și coborâșuri pentru Marko Marin. A început în forță, cu gol la debut, după care forma sa a scăzut treptat. Până într-acolo încât la un moment dat nu a mai prins nici măcar lotul elenilor. A rămas totuși doi ani la Olympiacos, totalizând 59 de prezențe și 12 goluri. Decent, dar nu atât de bine încât să continue în Grecia.
Citește și: Cum au reușit Obilić și Arkan să amenințe supremația Stelei Roșii și a lui Partizan în fotbalul sârb
În toamna trecută, cariera germanului comparat cu Messi a luat-o pe un cu totul alt drum. Calificată în grupele Ligii Campionilor, Steaua Roșie Belgrad a plătit 700 de mii de euro pentru el. Și nu a greșit.
Mijlocașul crescut de Eintracht și-a demonstrat calitățile care păreau pierdute în Serbia, cucerindu-le în timp record inima fanilor belgrădeni. „A arătat tuturor ce fotbalist extraordinar este”, a spus directorul sportiv al Stelei Roșii, care i-a prelungit contractul până în 2021.
Dacă va menține ritmul, nu-i exclus ca Marko Marin să prindă un club mai cu pretenții și firmă în următoarele perioade de transferuri. Vârsta încă-l ajută. Doar că-i greu de prezis cum va decurge cariera neamțului, una caracterizată de inconstanță, ghinion și prea puține momente de strălucire.