Cu toții avem momente (mai ales când jucăm Football Manager) în care ne visăm antrenori în viața reală și ne imaginăm că revoluționăm fotbalul din temelii. Din fericire, ne revenim repede și ne întoarcem la ale noastre. Însă Claude Anelka, fratele mai mare al mult mai celebrului Nicolas, și-a dus ideea până la capăt. La începutul anului 2004, încrezătorul francez a anunțat că oferă 300 de mii de lire oricărui club care îl pune antrenor principal.
În vârstă de 35 de ani la acea vreme, Claude Anelka lucra ca impresar și DJ, însă era convins că are ce-i trebuie ca să stea pe banca tehnică a unui club profesionist. Jucase fotbal la nivel semi-profesionist în tinerețe, ca atacant la FC Versailles și FC Paris, după care antrenase copii la Choisy-le-Roi, un club amator din suburbiile capitalei Franței. În ultimii ani, Claude se remarcase doar ca agent al fratelui său, Nicolas. În 1999, fostul președinte al lui Arsenal, David Dein, spunea despre comportamentul lui Claude, care încerca să forțeze mutarea fratelui său la Real Madrid, că este „ilegal și imoral”.
La scurt timp după aceea, Claude Anelka a realizat că nu e deloc fericit. „Îmi place să muncesc, să fiu ocupat, iar ca agent nu se întâmplă asta. Dai telefoane, trimiți faxuri. Nu vreau să trăiesc prin fratele meu, trebuie să fac eu ceva măreț. Mi-am dat seama că vreau să fiu antrenor”, spunea francezul la începutul lui 2000. A lăsat deoparte celelalte activități și s-a apucat să studieze pentru meseria de antrenor.
„Am bani de dat, mă puneți antrenor?”
În 2004, sătul de managerii care fac „lucruri prostești, cheltuiesc mulți bani și sunt slabi pregătiți”, Claude Anelka a anunțat că va investi în jur de 300 de mii de lire la clubul care-i oferă postul de antrenor. Nu se știe exact de unde veneau acești bani. Claude a susținut că suma e pusă la bătaie de niște potenți oameni de afaceri care ar fi fost impresionați de abilitățile sale tactice, însă își doreau să rămână anonimi. O altă variantă (mult mai plauzibilă) e că banii îi aparțineau lui Nicolas, care pe atunci câștiga milioane de lire pe an.
Primele interesate de oferta excentrică au fost două grupări din Anglia: Queens Park Rangers și Barnet. Deși au existat câteva discuții în acest sens, nimic nu s-a concretizat până la urmă. Spre norocul celor două cluburi engleze, după cum timpul avea să demonstreze.
În martie, a apărut varianta Raith Rovers, un club de tradiție, fondat încă din 1883, și care pe atunci se zbătea în coada clasamentului din a doua ligă din Scoția. Raith avea mari probleme financiare și cu toate că nu știa la ce să se aștepte din punct de vedere profesional din partea lui Claude Anelka, a acceptat până la urmă oferta. La mijlocul lunii mai, în 2004, francezul era instalat la gruparea scoțiană. Fostul antrenor, spaniolul Antonio Calderon, care o promovase pe Raith în a doua ligă și tocmai o salvase in extremis de la retrogradare, a refuzat să lucreze alături de noul tehnician și a părăsit Scoția.
Fanii erau sceptici, dar președintele clubului, Turnbull Hutton i-a liniștit: „Claude e decis să o transforme pe Raith în a treia forță fotbalistică din Scoția, după Celtic și Rangers.” Într-un interviu acordat în presa scoțiană, Hutton a menționat că și-a luat măsuri de precauție. „Dacă mutarea se va dovedi una neinspirată, Raith Rovers are posibilitatea să renunțe la Claude Anelka, dar investitorii lui nu-și pot cere banii înapoi mai devreme de cinci ani”, spunea președintele clubului din liga a doua.
Transferuri hilare și un start dezastruos
În acest timp, Claude Anelka avea planuri mari. Întrebat de jurnaliștii scoțieni care este filosofia sa fotbalistică, noul antrenor a declarat că-l inspiră Barcelona lui Cruyff, Arsenalul lui Wenger și Nantesul lui Jean-Claude Suaudeau (care la începutul anilor ’90 cucerise titlul în Ligue 1).
În luna iunie, fratele lui Nicolas Anelka a început revoluția. În primă fază a renunțat la jucătorii care duseseră greul în sezonul trecut, majoritatea dintre ei scoțieni. Apoi, a transferat o serie de fotbaliști amatori din ligile a șasea și a șaptea franceze, plus câțiva foști juniori pe care îi antrenase la Choisy-le-Roi. Unii dintre aceștia nu jucaseră niciodată 11 contra 11, ci doar fotbal în șapte. „În Franța, fotbalul e mai de calitate. Ligile de acolo sunt mai puternice. A doua divizie din Scoția e comparabilă cu a cincea din Franța”, și-a justificat Claude Anelka acțiunile bizare.
Antrenorul francez a folosit un sistem 3-5-2 în meciurile de pregătire, însă aproape de începutul sezonului s-a răzgândit și a decis să meargă pe 4-4-2. În primul meci oficial, în Scottish Challenge Cup, Raith Rovers a pierdut clar (0-2) în fața lui Albion Rovers, echipă din liga a treia. Meciul a fost un dezastru. Portarul francez al lui Raith, David Berthelot, nu s-a înțeles nicio clipă cu apărătorii din fața lui, care au greșit aproape fiecare ieșire la ofsaid în cele 90 de minute. La finalul jocului, Anelka era deja contestat de fani. Câteva zile mai târziu, a venit o nouă înfrângere, de această dată în Cupa Ligii, chiar pe propriul teren: 1-2 cu Stranraer, o altă formație din a treia divizie.
Citește și: De la Edinburgh la Lunca Teuzului. Ce s-a întâmplat cu Dumitru Copil, „noul Hagi” al României?
Demisii pe bandă rulantă și înfrângeri drastice
Jocul și rezultatele nu s-au schimbat nici după startul campionatului. Claude Anelka n-a reușit să găsească formula potrivită, iar după patru înfrângeri consecutive, antrenorul secund, Dave Martin, a părăsit corabia. Acesta a susținut că nu are cum să lucreze cu francezul, pe care l-a acuzat că a adus jucători extrem de slabi, mult sub nivelul ligii secunde din Scoția. În locul lui Dave Martin a sosit John Hollins, o fostă glorie a lui Chelsea, care lucrase ca „principal” la Swansea și Rochdale. Venirea acestuia a coincis cu un prim rezultat pozitiv obținut de Raith Rovers, un 1-1 cu Airdrie. „Atunci am fost convins că lucrurile se schimbă. Hollins era un tehnician grozav, de mare clasă”, povestea Hutton, președintele clubului.
Dar egalul cu Airdrie s-a dovedit doar un foc de paie. Au urmat trei înfrângeri consecutive, moment în care Claude a recunoscut că echipa lui nu e încă pregătită cum trebuie. Lucrurile s-au înrăutățit după înfrângerea cu Falkirk, când John Hollins l-a sunat pe președintele clubului și l-a anunțat că pleacă: „Nu pot să lucrez cu Anelka, îmi dau demisia.”
Dezastrul a continuat și în următoarele săptămâni. În încercarea de a găsi soluții, francezul schimba jucătorii de la meci la meci. Mijlocașii deveneau apărători, iar fundașii erau urcați în linia mediană. După înfrângerea cu St Mirren, fanii lui Raith Rovers au protestat vehement și i-au cerut demisia lui Claude Anelka. Acesta nu voia să plece și era convins că e nevoie de noi transferuri. „L-am convins cu greu să renunțe la post și să devină director sportiv. El îmi spunea că vrea să aducă în probe alți jucători francezi și băieți din ligile neprofesioniste din Anglia”, rememora Turnbull Hutton.
La mijlocul lunii octombrie, Claude Anelka își încheia cariera de antrenor la Raith Rovers. Bilanțul? Groaznic: 12 meciuri jucate, 11 pierdute, unul terminat la egalitate. Francezul n-a rămas prea mult timp în poziția de director sportiv. După primul meci al noului manager, a plecat din Scoția. A renunțat la banii investiți, cu condiția ca aceștia să fie folosiți pentru juniorii clubului. „Adevărul e că mi-am forțat limitele. Mi-am dat seama că fotbalul din Scoția înseamnă mai mult decât credeam eu”, spunea Anelka la plecare. Președintele lui Raith Rovers (grupare care în acel sezon a retrogradat în a treia divizie) a concluzionat că scurta perioadă de management a francezului a întors clubul cu patru ani înapoi.
Citește și: Scurta carieră la Heerenveen a lui Mugur Gușatu, românul supărat că era rezerva lui Ruud van Nistelrooy
Cum s-a făcut de râs în Statele Unite
Dispărut un timp din atenția publicului, Claude Anelka și-a continuat cariera de antrenor la FC Trappes, o formație de juniori din Franța, și la o echipă de copii din Miami, SUA. A revenit în prim-plan la sfârșitul lui 2009, când clubul american AC St. Louis, abia înființat, i-a încredințat banca tehnică în sezonul de debut al echipei în a doua ligă din SUA. „Vom încerca să jucăm un fotbal bun, să pasăm, să ne mișcăm mult”, anunța Claude Anelka. De această dată n-a mai adus zeci de fotbaliști din eșaloanele inferioare franceze, ci a mers pe mâna localnicilor.
Avea să se facă de băcănie chiar la primul meci de campionat al celor de la St Louis (chiar primul din istorie), pe 10 aprilie 2010. Înaintea jocului cu Carolina Railhawks, arbitrul a descoperit că mijlocașul Manuel Kante, pe care Anelka îl selectase în primul 11, nu are la el actul de identitate, obligatoriu la partidele din Statele Unite. Foile cu numele jucătorilor fuseseră depuse, așa că pentru a-l înlocui pe Kante, Anelka trebuia să utilizeze una dintre schimbările permise de regulament înainte ca meciul să înceapă. Dar francezul a gândit altfel situația. L-a trimis pe Kante la hotel, să-și recupereze actul de identitate, și a început meciul cu doar zece jucători!
Kante s-a întors după jumătate de oră, când scorul era deja 2-0 pentru Carolina. De altfel, meciul s-a și terminat cu acest rezultat, semn că decizia lui Claude Anelka a fost nu doar complet neobișnuită, ci și fatală pentru soarta partidei.
Aventura sa americană a avut un deznodământ așteptat. După zece meciuri (din care a pierdut șapte și a câștigat doar două), teribilul manager francez a fost dat afară. La momentul concedierii, St. Louis era ultima în clasament, iar jucătorii echipei erau nemulțumiți de antrenamentele și tacticile lui Anelka. După acest nou eșec lamentabil, francezul a coborât câteva trepte. Momentan, ajuns la 49 de ani, antrenează la U-15, în statul american Florida. Dacă va mai pregăti sau nu cândva o echipă de seniori, rămâne de văzut. În orice caz, potențialul angajator ar trebui măcar să se asigure prin contract că Anelka va trimite 11 băieți pe teren.
