Talentul nu certifică niciodată succesul, iar asta se observă cel mai bine la fotbaliștii valoroși care nu și-au atins potențialul din cauza unor dependențe. Paul Merson, dublu campion al Angliei cu Arsenal și selecționat de 21 de ori în naționala Albionului, pentru care a și marcat de trei ori, a scris o carte intitulată sugestiv „Ce să nu faci ca fotbalist profesionist”.

Cariera lui Merson a fost umbrită de dependențele de pariuri, alcool și droguri. Pariurile l-au lăsat fără bani spre finalul ei, deși a semnat câteva contracte profitabile de-a lungul vieții. „Merse” e bine acum; curele de dezintoxicare, prin care a trecut de mai multe ori, și-au atins obiectivul și fostul internațional a reușit să-și înfrângă adicțiile față de alcool și cocaină. Pariurile încă fac parte din viața lui, dar, în loc să mizeze, oferă ponturi pariorilor. Cea mai bună caracterizare a lui Merson și-a făcut-o el singur: „visul oricărui ziarist de cancan și coșmarul oricărui manager”.

„Pe Highbury îți permiteai un pahar doar dacă îți făceai treaba. La Brentford puteai să bei și dacă jucai slab”

De colecție: David Seaman, Paul Merson (cel de jos), Lee Dixon și Alan Smith în cantonamentul naționalei Angliei înaintea unei partide amicale în Cehoslovacia. Fotografie via Reddit

Primii bani sunt pentru oricine o piatră de hotar, ca majoratul, prima beție sau prima partidă de sex. Merson a încasat prima sumă de bani la 16 ani, când era junior la Arsenal. După ce s-au văzut cu lirele în mână, un coleg i-a spus: Merg la William Hill (n.a. – casă de pariuri britanică). Vrei să vii?. De acolo s-a dus naiba tot”, își amintește Merson. Salariul lui s-a evaporat în mai puțin de 15 minute pe cursele de cai. Ai lui se întrebau de ce încă le cerea bani pentru mâncare, iar Paul i-a mințit că a fost jefuit. Așa că mama lui i-a dat 140 de lire. Mă credeam un geniu, dar nu aveam cum să-mi dau seama că asta era doar prima dintr-un lung șir de minciuni.

Deși locuia mai aproape de stadionul lui Tottenham, Merson a ales-o pe Arsenal pentru că tatăl lui era fanul tunarilor. La 17 ani, pe 1 decembrie 1985, a semnat primul contract profesionist, în valoare de 150 de lire pe săptămână. „Câștigam ca prietenii mei din cartier, dar asta nu m-a oprit să sărbătoresc”. Seara aceea s-a terminat doar cu o sticlă de vin la casa prietenei lui de atunci. Merson a fost împrumutat pentru o scurtă perioadă la Brentford de către noul manager, George Graham, care credea că meciurile într-o ligă inferioară îl vor ajuta să se maturizeze. Însă perioada de la Brentford doar l-a pregătit pentru „o viață de beții”.

„Era foarte diferit față de Arsenal. Pe Highbury îți permiteai să bei un pahar doar dacă îți făceai treaba. La Brentford puteai să bei și dacă jucai mai slab”. Întors la Arsenal, în 1987, Merson și-a început cu adevărat cariera de fotbalist profesionist, însă nu doar atât. Odată cu asta, începeau și bețiile. Jocul lui nu era însă afectat de alcool și nimeni din club nu bănuia nimic, nici măcar el nu credea că are o problemă. „Aveam cea mai bună slujbă din lume, dar tot voiam să mai beau câte o bere cu prietenii mei. Atitudinea aia m-a tras în jos”.

Dublu campion al Angliei, dar în urmă cu facturile la curent

Echipa lui Arsenal campioană în sezonul 1990-1991. Fotografie via gunnerstown.com

Alcoolul îl mai calma, însă avea mari probleme cu somnul și colegii nu voiau să împartă camera cu el. În zi de meci, nu consuma alcool și nu putea să doarmă. Clubul îi închiria doar lui o cameră. „Partea mișto era că aveam camera doar pentru mine și puteam să «lustruiesc delfinul» când doream”. Anxietatea lui se manifesta și în frica de zbor. S-a dat accidentat în multe meciuri europene pentru a rămâne în Insulă. De altfel, așa se explică și puținele lui apariții la echipele naționale de juniori.

În 1991, Merson câștigase deja două titluri de campion al Angliei, dar avea grave probleme financiare din cauze pariurilor. „Curentul era oprit pentru că nu aveam bani să-l plătesc. Într-o zi, chiar am mâncat la mama”. Era atât de obsedat să parieze, încât nu-i păsa dacă pierdea sau câștiga. Într-o zi a câștigat o sută de mii de lire, iar soția lui nu înțelegea de ce e trist. „Da, am câștigat, dar nu mai am pe ce să pariez”, i-a răspuns Paul. În afară de soție, nimeni nu știa câți bani pierde Merson, de fapt, la pariuri. Nici escapadele lui nu erau prea cunoscute printre colegi. Paul e foarte recunoscător că nu a prins era Social Media: „Nimeni nu posta pe Facebook sau pe Twitter când mă vedea în bar”.

Haosul din America și ironia la adresa selecționerului Angliei

Merson mimează că bea dintr-o sticlă de bere. Fotografie via caughtoffside.com

În 1993, echipa națională a Angliei a plecat într-un turneu în SUA. „Nu mulți jucători au luat în serios acea deplasare. Ce trebuia să fie o pregătire pentru vara următoare s-a transformat într-un haos. Nu mai trăisem niciodată așa ceva. Mi-a plăcut”. Anglia a pierdut, 0-2, cu SUA, ceea ce a stârnit furia suporterilor, însă spiritele s-au mai temperat după un 1-1 contra Braziliei. Turneul s-a încheiat cu încă o înfrângere, 1-2, împotriva Germaniei reunificate. După ultimul meci, Merson, John Barnes și Paul Ince au ieșit în oraș. Au nimerit într-un bar pentru gay, pentru că „era singurul loc deschis”. Nu au stat mult acolo, dar tot au ajuns la două noaptea la hotel, unde antrenorul secund îi aștepta. Totuși, nu s-a luat nicio măsură disciplinară împotriva celor trei.

Graham Taylor, selecționerul Angliei, avea rezultate slabe și se zvonea că va fi înlocuit, iar asta a contribuit la haos. De altfel, Anglia nu s-a calificat la Cupa Mondială din ’94, iar în noiembrie 1993, Terry Venables a fost numit antrenorul Albionului. Una dintre primele lui decizii a fost excluderea lui Merson din echipă. Paul s-a simțit frustrat. „Nu era nimic mai rău decât să joc bine sâmbătă pentru Arsenal, dar să urmăresc pe teletext următoarele meciuri ale Angliei”. Dezamăgit, Merson a reacționat printr-un gest ironic la adresa selecționerului și a sărbătorit primul gol de după ce a fost anunțat că nu va face parte din lotul Angliei mimând că bea dintr-o sticlă de bere.

Nu a fost un gest singular printre fotbaliștii din Anglia. Acuzat de presă pentru consumul de cocaină, Robbie Fowler, pe atunci la Liverpool, s-a aplecat lângă linia de tușă și a mimat că „trage o linie”, după ce a înscris din penalty la un meci contra lui Everton din aprilie 1999.

Relația cu cocaina: „Pariam și trăgeam o linie”

Împreună cu Paul Gascoigne, alături de care a jucat la Middlesbrough. Fotografie via The Telegraph

Suspiciunile de consum de cocaină ce planau asupra lui Merson au apărut când pe adresa clubului a venit o scrisoare în care fotbalistul era acuzat că s-a drogat. Dar nimeni nu avea o dovadă palpabilă. „Era cuvântul meu împotriva cuvântului lor”. Graham, tehnicianul lui Arsenal, l-a crezut, iar Merson a continuat să-și facă de cap. Relația lui cu cocaina a durat zece luni, însă a fost una extrem de intensă. „Ajunsesem atât de rău, încât imediat după ce veneam de la antrenament, trăgeam draperiile și stăteam în întuneric cu praful alb pe masă. Deschideam televizorul pe teletext. Agentul meu era pe apelare rapidă. Pariam și trăgeam o linie”, povestește „Merse”.

Prima dată am tras în februarie 1994. Stabilisem cu un prieten să ne vedem și el nu apăruse. Mobilele nu erau inventate, dar nici acasă nu voiam să merg, așa că am ajuns într-un bar din Borehamwood. Locul era plin cu fani ai lui Arsenal, care m-au recunoscut. De nicăieri, cineva mi-a oferit cocaină. «Nu, mulțumesc, frate!», i-am zis. Săptămâna următoare nu am reușit să-mi scot barul ăla din minte. Știam că în adâncul meu vreau să iau cocaină și nu era nimic care să amâne inevitabilul. E blestemul de a avea o personalitate adictiv compulsivă. Cocaina avea să-mi controleze viața, pentru că nu făceam nimic pe jumătate.

„A fost cea mai mare prostie pe care am făcut-o în viața mea”, continuă englezul. Deși nu îi mai plăcea, devenise deja dependent și nu mai putea să se oprească. Pe colegi îi mințea că e cu soția, iar ei îi spunea că e cu colegii, cât timp se droga. Ajunsese atât de disperat, încât mergea din bar în bar ca să caute cocaină. De altfel, frica de zbor nu a fost singurul motiv pentru care a refuzat meciurile europene. Se temea de controalele antidoping de la finalul partidelor. „Odată, chiar dacă George (n.a. – George Graham, antrenorul lui Arsenal) își dorea să joc, am sunat și le-am spus că nu pot și am urmărit echipa la televizor”.

Merson trăia în paranoia și se temea să iasă din casă de frica paparazzilor. „Un fotbalist al lui Arsenal și al Angliei trăgând cocaină ar fi fost un subiect uriaș”. Când n-a mai suportat presiunea, a mărturisit. S-a dus la stadion și i-a spus lui Ken Friar, unul dintre directorii sportivi ai clubului. „Am probleme. Am nevoie de ajutor. Am datorii mari din cauza jocurilor de noroc”. Ken era deja șocat, dar „Merse” încă nu dădusem bomba. „«Ah, și sunt dependent de cocaină», i-am spus în șoaptă”.

În noiembrie 1994, federația engleză l-a trimis pe Merson la o clinică de dezintoxicare. Tratamentul a durat până în ianuarie 1995, timp în care a fost complet izolat și nu și-a văzut familia de Crăciun. „Am învățat că nu exista o explicație simplă pentru problemele mele. Cel mai important era să învăț cum să trăiesc cu ele”. Arsenal l-a reprimit cu brațele deschise, iar pe 1 februarie 1995, Merson a revenit pe teren în meciul de acasă cu AC Milan. În timp ce se încălzea, pe marginea terenului, Paolo Maldini i-a zis: „Bine ai revenit!”. „Urarea lui Maldini mi-a dat un gol în stomac și am știut atunci că recuperarea va reuși”. Merson a jucat toate cele 90 de minute în returul de pe San Siro, în care Milan s-a impus cu 2-0.

Impresionat de Arsene Wenger

Paul Merson a fost impresionat de ideile lui Wenger. Fotografie via Daily Mirror

Merson era încă la Arsenal pe 28 septembrie 1996, când a sosit Arsène Wenger, pe atunci un necunoscut care le pregătise pe Monaco, Nancy și Nagoya Grampus Eight. „Merse” își amintește că Ray Parlour îl compara pe francez cu inspectorul Clouseau. Dar Wenger s-a impus încă de la prima ședință. „Știam că nu va mai fi nimic la fel la Arsenal. Tipul era un geniu.” Spre deosebire de George Graham, care permitea ocazional consumul de alcool, Wenger îl interzicea cu desăvârșire. În plus, avea grijă mare la nutriție, o premieră atunci. Îl interesa chiar modul în care mănâncă jucătorii. „Se plimba printre noi și ne spunea «Trebuie să mestecați ca să câștigați». Ne bătea mereu la cap să mâncăm încet, pentru că știa că asta ne ajută să slăbim”. Merson crede că, datorită lui Wenger, Tony Adams, Lee Dixon și Stephen Bould au reușit să joace atât de mult, până la 35, 37, respectiv 37 de ani.

În celebra rivalitate dintre el și Mourinho, începută pe vremea când portughezul o pregătea pe Chelsea, Merson îi ia partea lui Wenger: „Toată lumea îl laudă pe Mourinho, dar peste tot unde s-a dus, după ce a plecat de la Porto, a avut o grămadă de bani de cheltuit pe jucători. La Chelsea, Inter și Real Madrid i s-a permis să cumpere și să dea afară pe cine voia el; pe toate le-a lăsat cu datorii. Arsène ar fi câștigat toate trofeele cu banii ăștia, fără nicio îndoială, dar ar fi pus clubul într-o poziție foarte proastă și nu era stilul lui. Gândește ca un manager, președinte, antrenor și fan. Nu mulți fac asta.”

Wenger i-a oferit lui Merson 635 de mii de lire pentru a-și prelungi contractul. Francezul încă îl dorea la echipă, deși pe Highbury tocmai sosise Dennis Bergkamp. Merson a încercat să obțină mai mulți bani, având pe masă o ofertă de un milion de lire de la Middlesbrough, club care se lupta pentru promovarea în Premier League. „Avem un plafon salarial și nu vreau să-l încalc”, i-a zis Wenger. Unul dintre sfaturile din cartea lui Paul este: „Nu pleca de la Arsenal cu gândul la William Hill!”. Pentru că „Merse” reîncepuse să parieze „sume mici”.


Citește și: Din Bundesliga la jihad: fotbalistul care a devenit terorist Al Qaeda


Mutarea din Londra și amintirile meciului pierdut cu România

Ședința dinaintea executării penalty-urilor în „optimea” Anglia – Argentina, de la Mondialul din 1998. Fotografie via Four Four Two

În ciuda opoziției familiei sale și a lui Wenger, Merson a acceptat oferta de la Boro. În primele lui zile, făcea naveta din Londra, un drum de aproximativ 350 de kilometri pe care îl parcurgea în patru ore cu mașina personală. Forma lui era afectată de drum și nici varianta deplasării cu trenul nu a rezolvat problema. S-a mutat, până la urmă, în oraș. În a doua parte a sezonului 19971998, la Middlesbrough venise Paul Gascoigne, celebru și el pentru dependența de alcool, aflat în căutarea relansării carierei. „Nici nu-mi amintesc exact cine a vrut ca eu și Gazza să ne mutăm împreună. Amândoi eram alcoolici, iar eu, pe deasupra, eram și un parior compulsiv cu un istoric în consumul de droguri de mare risc. Era o bombă cu ceas”. Merson s-a reapucat de alcool și de pariuri, în noul anturaj. Nu și de cocaină, din fericire. Nu s-a mai drogat niciodată după vizita la clinica de dezintoxicare de la sfârșitul lui 1994. „Problema era că, fiind aproape de Gazza, eram mai aproape de demonii mei”.

Totuși, mutarea din Londra l-a ajutat să joace mai bine și a reintrat în circuitul echipei naționale. Glenn Hoddle l-a inclus în lotul Angliei pentru Cupa Mondială din Franța 1998. Deși Merson și Gascoigne au jucat amândoi în câteva meciuri amicale de dinaintea turneului, „Gazza” nu a fost convocat. Anglia s-a impus cu același scor, 2-0, contra Tunisiei și Columbiei, și a pierdut, 1-2, împotriva României. „A fost un șoc imens, nu-mi explic cum am putut pierde împotriva lor”, își amintește Merson partida de la cea mai recentă ediție a unui Campionat Mondial la care România a participat. Merson nu a jucat deloc în grupe, însă a intrat în minutul 78, când l-a schimbat pe Scholes în „optimea” contra Argentinei. Meciul a rămas nedecis după 120 de minute și a fost nevoie de penalty-uri. „Merse” a transformat cea de-a treia lovitură de departajare, în ciuda faptului că Roa ciupise mingea, însă Argentina a câștigat seria.

„Fă-ți bagajele, ne vedem cu Tone în Barbados!”

Împreună cu amicul Tony Adams. Fotografie via Twitter

După Campionatul Mondial, a mai stat doar o jumătate de sezon la Boro, transferându-se la Villa pentru șase milioane de euro, potrivit transfermarkt. A regretat mereu plecarea de la Arsenal, iar Villa i-a amintit prea puțin de strălucirea unui club mare. „Abia la Boro mi-am dat seama ce club măreț e Arsenal.” Merson a stat doar un an la Villa, plecând gratis la Portsmouth, sub conducerea lui Harry Redknapp. A urmat o perioadă în care căzuse din nou pradă vechilor metehne. „Mă gândeam în fiecare zi la sinucidere, pentru că mă săturasem”. Redknapp știa cu cine are de a face și se aștepta ca Merson să-i facă necazuri. Dorea însă să-l ajute, iar Paul a profitat de bunăvoința lui; i-a cerut câteva zile libere ca să meargă la clinica lui Tony Adams, care s-a confruntat și el cu severe probleme cu alcoolul.

Când a ajuns acasă, Merson i-a zis soției lui de atunci. „Fă-ți bagajele, am liber o săptămână. Ne vedem cu Tone (n.a. Tony Adams) în Barbados!”. Redknapp a aflat de escapada lui Merson, dar nu a pomenit niciodată de ea. Între timp, la Portsmouth tocmai se transferase Teddy Sheringham, fostul jucător al lui United, și era aproape imposibil ca Merson să mai prindă echipa. Franc, Redknapp i-a zis că nu mai are loc și îl lasă să plece liber. L-a sfătuit să-și găsească o echipă în locurile natale, să se adune. Și-a găsit un contract la Walsall, grupare care evolua în a doua ligă. Merson ajunsese falit, divorțat a doua oară, dependent de alcool și de pariuri. Avea 35 de ani. Nu-și putea permite să plătească 20 de mii de lire pe săptămână pentru tratamentul într-o clinică de reabilitare. Clubul l-a împrumutat și, practic, muncea pentru propria recuperare.


Citește și: Portarul călător: închis pentru pariuri în Asia, jefuit de mafia ucraineană, resuscitat pe teren în Anglia


Walsall a fost ultimul său club profesionist. Merson mai are totuși în CV cluburi precum Tamworth, Welshpool sau Caerau Ely FC, pentru care a jucat la nivel de amatori. Pe timpul carierei de jucător, a încercat să fure” de la antrenorii lui, așa că era foarte entuziasmat de noul rol de tehnician la Walsall, însă lucrurile nu au mers deloc bine. Încă se confrunta cu datorii mari, iar salvarea lui a venit din televiziune. Începuturile în noua meserie au fost stângace, iar dependența de pariuri l-a urmărit. „Ecranele cu rezultatele tuturor partidelor mă captivau în studio și nu puteam să fiu atent la meciul pe care îl comentam pentru că îmi verificam biletul”. Dar s-a adaptat până la urmă: lucrează și azi în televiziune, pentru Sky Sports, având rubrica Predicțiile lui Merson.

Comentarii