În urmă cu un an, Maurizio Sarri era numit manager la Chelsea, iar clubul părea s-o apuce pe o cale nouă. Una diferită de abordările precedente din perioada în care a fost patronat de Roman Abramovich.
Începutul a fost unul promițător, cu un stil de joc ofertant, bazat pe posesie și multe pase. Chiar dacă a debutat oficial cu o înfrângere contra lui Manchester City, în Community Shield, Sarri a primit răbdare și credit din partea tuturor. Nu pentru mult timp, în buna tradiție de pe Stamford Bridge.
Asta pentru că au apărut și sincopele, iar nemulțumirile fanilor au început să se facă simțite. Un an mai târziu de la sosirea în Londra, Sarri decide să plece la Juventus, în timp ce The Blues sunt obligați să își dea un nou restart. De data aceasta, omul ales pentru funcția de manager este legendarul Frank Lampard.
Ce nu a funcționat în era Sarri
Pep Guardiola spunea că a refuzat să lucreze pentru Chelsea din cauza faptului că oamenii de acolo nu au răbdare. Și cine poate să-l contrazică? Napoletanul Sarri, un împătimit al fotbalului spectaculos și al nicotinei, n-a avut norocul lui Pep și Jurgen Klopp, care au beneficiat de susținere totală din partea lui City și Liverpool după starturi nu tocmai reușite.
Pentru că fanii de pe The Bridge au început să îi ceară plecarea odată cu prima perioadă slabă din sezonul precedent. În ciuda traseului formidabil din Europa League, suporterii au fost dezamăgiți de inconstanța din competiția internă și de inflexibilitatea managerului atunci când venea vorba de modificarea primului 11.
Citește și: Fotbalul din Napoli și fenomenul „Gomorra”, serialul despre secretele mafiei din sudul Italiei
Câteva dintre lucrurile reproșate italianului sunt șansele puține acordate oamenilor precum Hudson Odoi sau Loftus Cheek, modificarea poziției din teren a lui N’Golo Kante, dar și rezultatele umilitoare înregistrate în fața lui Bournemouth (0-4) și Manchester City (0-6).
Finalul de sezon a fost foarte bun, cu o clasare pe locul trei și un nou trofeu european adus la Londra, după finala Europa League câștigată categoric tocmai în fața rivalilor de la Arsenal (4-1). Astfel, Sarri a reintrat în grațiile fanilor de pe The Bridge, însă dezamăgirea provocată de criticile agresive și oferta venită din partea lui Juventus l-au făcut pe italian să renunțe la job și să se întoarcă în Serie A.
Soluția Lampard, o idee inteligentă
În ciuda faptului că nu și-a încheiat cariera pe Stamford Bridge, așa cum ar fi visat orice fan al lui Chelsea, ba chiar a marcat în poarta londonezilor atunci când juca pentru City, Lampard rămâne unul dintre eroii „albaștrilor”. După un sezon extraordinar pe banca lui Derby County, club pe care l-a dus în finala play-off-ului de promovare în Premier League, Lamps revine la Londra ca manager al clubului care i-a definit cariera.
Cu o filosofie de joc ofensivă, bazată pe o construcție elaborată, fostul mijlocaș pare a fi omul potrivit să ducă mai departe munca începută de Sarri. Pe lângă orientarea tactică similară cu a italianului, Lampard aduce cu el și disponibilitatea de a oferi șanse jucătorilor tineri formați de academia lui Chelsea, una dintre cele mai de succes din Europa.
Această particularitate vine ca o binecuvântare pentru un club care nu va putea transfera jucători timp de două ferestre, iar avantajați sunt în primul rând Mason Mount, Loftus Cheek, Hudson Odoi și Tammy Abraham. De altfel, primii doi au semnat contracte noi, pe cinci ani, ceea ce reprezintă un semn clar că rolul lor va fi foarte important în noul sezon.
Situația lui Hudson Odoi este în continuare incertă, însă Lampard a confirmat că se încearcă și prelungirea contractului său. În ciuda interdicției la transferuri, Chelsea s-a mișcat bine în pregătirea noii stagiuni, prin prelungirea acordurilor cu David Luiz și Olivier Giroud, dar și prin readucerea lui Kurt Zouma, Bakayoko și Batshuayi, fotbaliști care au avut un 2018-2019 reușit pentru cluburile la care au fost împrumutați.
De asemenea, Kovacic a fost transferat definitiv de la Real Madrid, iar plecarea lui Eden Hazard a fost excelent gestionată în avans, prin aducerea lui Christian Pulisic, care a fost semnat încă din iarna precedentă. O echipă cu mulți jucători tineri și entuziaști, Chelsea intră pe mâna unui manager ce poate fi descris prin aceleași cuvinte. Ce ar putea să meargă rău?
Riscurile venirii lui Lampard
Răbdarea n-a fost niciodată o virtute a lui Roman Abramovich, care a executat managerii fără scrupule imediat ce lucrurile au mers puțin prost. Strategia abordată de rus nu poate fi criticată prea aspru, având în vedere că rezultatele au fost mai mereu foarte bune.
Chiar și așa, momentul actual pare unul în care răbdarea este mai necesară decât oricând. Fără posibilitatea de a acoperi lipsurile prin achiziția de jucători, Chelsea trebuie să se descurce cu ce are, iar ce are nu oferă mai mult decât speranțe și perspective. Certitudinile sunt destul de puține, în special raportat la principalii competitori din Premier League – Manchester City și Liverpool, care oricum pleacă de la un nivel mai ridicat și au avut în plus și posibilitatea de a se întări prin achiziții.
Fără experiență în Premier League și la nivel european, Lampard trebuie să facă față unui sezon în care Chelsea revine și în grupele Champions League. Concurența este puternică în Premier League, pentru că în afară de City și Liverpool, există și Spurs, Manchester United și Arsenal, cluburi care nu concep să rateze primele patru locuri și care au avantajele de a-și fi păstrat managerii și de a putea transfera jucători.
Așadar, există șansa ca sezonul care urmează să înceapă să fie unul dificil pentru Chelsea, iar principala amenințare pentru Super Frank constă în lipsa garanției că nu va fi dat afară la primele sincope. Totuși, dintr-o perspectivă optimistă, se poate spune că Sarri a scăpat de concediere, deși contextul necesar a existat în multe momente. Ar putea fi un semn bun și pentru Lamps.
Obiectivele realiste pe care Chelsea și le poate propune în noul sezon
Standardele ultimilor ani nu i-ar permite niciunui manager ajuns la Chelsea să își propună altceva decât titlul, mai ales că au trecut două sezoane de la ultimul succes în Premier League. Totuși, conjunctura este una ieșită din comun, iar circumstanțele actuale nu au cum să permită ținte atât de grandioase.
Integrarea jucătorilor de perspectivă și facilitarea adaptării lui Pulisic, în așa fel încât americanul să poată fi un înlocuitor demn pentru Hazard sunt ținte mult mai sănătoase și realiste. De asemenea, problema postului de atacant rămâne una importantă pentru londonezi, care n-au mai avut un marcator pe care să se poată baza de la plecarea lui Diego Costa.
Rămâne de văzut dacă Lampard va miza pe Giroud sau va decide să meargă pe mâna lui Batshuayi ori a lui Abraham, acesta din urmă fiind cel de-al doilea marcator în sezonul recent încheiat din Championship. Astfel, o clasare în primele patru și accederea în sferturile Champions League ar trebui să fie niște ținte suficient de înalte pentru Lampard. Însă chiar și o clasare în afara top patru nu are de ce să fie văzută ca o dramă.
Suflul nou, entuziasmul și perspectivele sunt cele mai importante lucruri de care Chelsea are nevoie în prezent, iar un om mai potrivit decât Lampard pentru a le asigura nu ar fi putut exista. Iubit de suporteri, îmbrățișat de conducere și recomandat de atitudine, rezultate și cariera de jucător, Lamps are șansa de a deveni un nume important în rândul managerilor europeni. În aceste condiții, „albaștrii” devin o echipă foarte atractivă pentru sezonul următor.