Spre deosebire de ternul Suedia – Elveția, ultima optime de finală a avut mai mult dramatism, mai mulți nervi, decibeli și minute. Anglia a deschis scorul dintr-un penalty transformat de Kane și părea că se îndreaptă spre o victorie nesărată, însă Yerry Mina a egalat în prelungirile timpului regulamentar și a condimentat partida.
Cele treizeci de minute de prelungiri n-au adus schimbări pe tabelă, așa că totul s-a decis la penalty-uri. Englezii, care nu câștigaseră niciodată în istorie la loviturile de departajare, au ratat primii, prin Henderson. Dar columbienii s-au împiedicat la ultimele două execuții. Mai întâi Uribe a nimerit bara, pentru ca apoi portarul Pickford să agațe șutul lui Bacca și să-i trimită pe englezi în sferturi.
Așa că, cel puțin deocamdată, refrenul „Football’s coming home!” al suporterilor englezi încă stă în picioare. Naționala Albionului va juca pentru un loc în semifinale – acolo unde n-a mai ajuns din 1990 – cu Suedia, una dintre surprizele plăcute ale Mondialului.
Anglia a împrumutat ceva din stilul lui Guardiola
În cele 120 de minute de la Moscova, Anglia lui Southgate a ținut mingea un pic mai mult decât Columbia. Dar vestea cu adevărat importantă e că pasele britanicilor au avut potențial să creeze pericol la poarta lui Ospina. Ceea ce e remarcabil ținând cont de stereotipul fotbalului britanic, care spune că, de regulă, insularii abuzează de centrări.
La fel ca în precedentele apariții la Mondial, englezii au încercat să deschidă apărarea adversă cu mingea jos și combinații rapide. O explicație a schimbării categorice de stil e că toți fotbaliștii din lot provin din Premier League, campionat câștigat la pas de impresionanta Manchester City a lui Pep Guardiola.
Chiar dacă n-au strălucit în fața Columbiei, până la urmă calificarea oamenilor lui Southgate e meritată. Anglia a fost mai activă, a încercat mai mult să atace, iar când a încasat o lovitură năucitoare, a avut puterea să nu se prăbușească și să rămână calmă.
Columbia joacă agresiv, uneori chiar „murdar”
Deși în Rusia verile sunt răcoroase, sângele columbienilor nu s-a răcit deloc. În multe momente ale întâlnirii cu Anglia, sud-americanii au dus agresivitatea mult peste limitele regulamentului, lăsând uneori impresia că sunt gata să scoată cuțitele, dacă nu și pistoalele.
Columbienii și-au provocat adversarii încă din start, dar englezii n-au răspuns. Pe măsură ce timpul trecea, los cafeteros au devenit și mai agresivi, asta și datorită arbitrajului permisiv al americanului Geiger, care l-a iertat de un „roșu” pe Barrios după ce columbianul i-a aplicat un cap în piept lui Henderson.
Protestele și vociferările columbienilor din teren la orice decizie împotriva a arbitrului i-a aprins și mai tare pe columbienii entuziasmați din tribune. Pasiunea de pe gazon s-a propagat cumva printre fanii sud-americani, care au fost mai mulți și mai vocali decât oponenții lor englezi.
James Rodriguez a lipsit enorm Columbiei
Acum patru ani, în Brazilia, toată planeta l-a cunoscut pe tehnicul James Rodriguez, cu al său stâng formidabil. Avea 22 de ani și se anunța drept un mare star, așteptări pe care le-a confirmat cumva, deși nu pe deplin. Din nefericire pentru Columbia, Mondialul din Rusia l-a prins nerefăcut pe James. Sud-americanul nu a putut juca în partida de debut, cu Japonia, dar a revenit contra Poloniei și a fost numit „omul meciului”, după o prestație de excepție.
Accidentarea lui Rodriguez a recidivat însă în jocul cu Senegal, astfel că fotbalistul lui Bayern a fost indisponibil pentru disputa cu Anglia. O pierdere uriașă pentru Columbia. Fără el, los cafeteros au pierdut la capitolul creativitate și au apelat mai mult la centrări disperate.
Într-un final, au găsit salvarea. Yerry Mina, jucătorul căruia Barcelona i-a fixat o clauză de reziliere de 100 de milioane de euro, a ieșit din nou la iveală. Apărătorul central a înscris, cu capul, al treilea (și ultimul) său gol la acest Mondial.
Jordan Pickford, portarul pe care Anglia nu îl va uita niciodată
Tânărul de 24 de ani de la Everton n-are nici „firma”, nici presa altor portari mai celebri, însă oferă siguranță. Intervenția lui Jordan Pickford la șutul fabulos al lui Uribe, premergător cornerului din care Columbia a egalat, a fost una de clasă, menită să confirme încrederea investită în el.
Iar Pickford nu avea să se oprească aici. La penalty-uri, adică acolo unde orice englez tremură din toate încheieturile, goalkeeperul cu doar șapte selecții la națională și-a păstrat calmul și stăpânirea de sine. Parada sa la șutul lui Bacca i-a trimis pe englezi în culmile fericirii și le-a oferit un avantaj psihologic pentru tot restul turneului.
Fără să exceleze la jocul de picior, Pickford e genul de portar care îți apără ce e de apărat, iar uneori are și sclipiri. Fotbalul e imprevizibil, dar nu-i exclus ca Anglia să-și fi găsit omul care să rămână vreo zece ani între buturile naționalei.
Harry Kane nu are de gând să rateze penalty-uri
Povestea penalty-ului transformat de Harry Kane în minutul 57 ar putea părea ca oricare alta, însă nu e. Execuția precisă a vârfului de la Tottenham a venit în contextul unei presiuni fantastice. Columbienii protestaseră vreo trei minute, iar o ratare ar fi însemnat un boost teribil de încredere pentru oricum foarte determinații jucători sud-americani.
Toți englezii aveau respirația tăiată, însă Kane a rămas cu mintea limpede. A executat impecabil, pentru a treia oară în acest turneu, și a ajuns la un total de șase goluri. Câteva zeci de minute mai târziu, atacantul englez a deschis seria loviturilor de departajare, cu un nou șut fără speranțe pentru goalkeeperul columbian.
Peste toate, Kane are meritul că a ieșit în față când echipa avea mai mare nevoie de el. A demonstrat că e responsabil și că își asumă rolul de lider al acestei selecționate engleze, care visează cu ochii deschiși. Mai e nevoie de doar trei victorii pentru ca fotbalul să se întoarcă acasă.
