Franța a trecut cu 2-0 de Uruguay și e prima semifinalistă de la Cupa Mondială, în urma unei partide în care diferența n-au făcut-o nici atitudinea, nici tactica, ci pur și simplu valoarea individuală superioară a „cocoșilor”.

După 40 de minute în care cele două echipe n-au riscat nimic, Griezmann a centrat perfect pentru Raphael Varane, care a reluat cu capul și l-a învins pe Muslera. Condusă pentru prima oară la acest Mondial, trupa sud-americană n-a prea știut cum să reacționeze. Tentativele ofensive ale celeștilor au fost rudimentare și nu prea i-au pus în încurcătură pe francezi.

Griezmann a dublat avantajul francezilor după o oră de joc, cu largul concurs al portarului uruguayan, stabilind și scorul final. Pentru selecționata pregătită de Deschamps urmează o semifinală de foc, cu Brazilia sau Belgia.

Kylian Mbappé e încă imatur, dar Griezmann iese la rampă

După evoluția fascinantă din optimea cu Argentina, lui Kylian Mbappé i-a fost greu să repete isprava. Puștiul lui PSG n-a strălucit împotriva „celeștilor”, însă a reușit câteva raiduri care au creat haos în defensiva adversă. Are talent, asta e cert, dar încă mai trebuie să se coacă, ceea ce e normal la vârsta lui.

Dacă tânărul star francez n-a mai făcut diferența, a fost rândul lui Antoine Griezmann să iasă în lumina reflectoarelor. Omul lui Simeone la Atletico a oferit o centrare ideală la primul gol al Franței, apoi și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor, cu a treia sa reușită la acest turneu.

Vârful de 27 de ani a arătat că se află la deplină maturitate fotbalistică și că e capabil să își asume rolul de lider al echipei. Într-o selecționată cu o mulțime de vedete, Griezmann pare să fie totuși omul determinant, care iese în față exact când e mai mare nevoie.

Absența lui Cavani a slăbit enorm Uruguayul

Eroul din optimi al „celeștilor, Edinson Cavani, care s-a accidentat și nu a putut fi recuperat pentru sfertul cu Franța, le-a lipsit enorm sud-americanilor. Fără el în teren, forța ofensivă a Uruguayului a fost mult diminuată.

Selecționerul Oscar Tabarez a „croit” o echipă defensivă, care zvâcnește aproape letal pe contraatac, de obicei cu Suarez și Cavani. Contra Franței, Luis Suarez a lăsat senzația că nu e în apele lui și că-i lipsește ceva. Acel „ceva” era tocmai partenerul din ofensivă.

Stuani, înlocuitorul lui Cavani, s-a zbătut mult, dar n-a avut cum să suplinească absența acestuia. Nici Maxi Gómez, intrat pe teren în minutul 60, nu s-a ridicat la nivelul vârfului lui PSG, așa că Uruguay n-a punctat deloc la capitolul incisivitate, încercările de atac ale sud-americanilor oprindu-se cu regularitate la marginea careului francez.

Uruguay, o echipă bărbătească, demnă de Copa America

Asemenea columbienilor în optimea cu Anglia, Uruguay n-a zis pas jocului ultra-bărbătesc, uneori mult peste limitele regulamentului. „Celeștii” i-au luat cu fulgi cu tot pe „cocoși”, ba au apelat și la lovituri menite să provoace.

Sud-americanii nu sunt de blamat, mai ales că în acest mod au încercat să compenseze cumva diferența de valoare. Din nefericire pentru uruguayeni, francezii au stat liniștiți și și-au văzut de treabă, fără să intre în planul gândit de Tabarez și ai săi.

În a doua repriză, Diego Godin a fost aproape să cedeze și să-l lovească pe Mbappé, după ce francezul s-a prăbușit ușor în urma unui contact minor. Cumva surprinzător, uruguayenii au terminat meciul cu doar două cartonașe galbene, la fel de multe ca și adversarii lor.

Portarii au făcut diferența

Într-un asemenea moment al competiției, e esențial să ai un goalkeeper care să nu te lase la greu. Franța a stat bine din acest punct de vedere, dar nu același lucru îl putem spune despre naționala lui Tabarez.

După o oră de joc, experimentatul Fernando Muslera, de 32 de ani, a făcut un „Karius” de toată frumusețea. Portarul „celeștilor” parcă a avut mâini de gumă și a scăpat în poartă șutul slab plasat (era tras chiar pe el!) al lui Griezmann.

În schimb, Hugo Lloris, la a 102-a selecție la națională, a fost providențial. În prima repriză, portarul de la Tottenham a scos de lângă bară lovitura de cap a lui Caceres, după ce s-a întins ca un „super-erou” pentru a ajunge la balon. A fost un moment crucial al jocului, în care Uruguay putea reveni pe tabelă și complica situația selecționatei lui Deschamps.

Franța nu e în formă maximă, dar e posibil să nici nu aibă nevoie

„Les Bleus” n-au produs nici împotriva Uruguayului un fotbal entuziasmant sau spectaculos, așa cum se așteaptă de la ei. După partidele dezamăgitoare din grupă, francezii au reușit minunăția de meci cu Argentina lui Sampaoli, însă contra „celeștilor” s-au reîntors la forma lor mediocră.

Ce-i drept, Uruguay n-a fost la fel de ușor de străpuns precum Argentina, dar rămâne senzația că jocul colectiv al echipei lui Deschamps suferă. Franța n-a avut viteză în treimea uruguayană și a găsit greu soluții pentru a desface apărarea condusă de Godin. Până la urmă, victoria „cocoșilor” se datorează valorii fotbaliștilor săi, nu ideilor lui Deschamps.

Norocul antrenorului francez e că e posibil să-i meargă. Starurile Franței ies în evidență pe rând și pot rezolva lejer meciurile. În optimi a fost adolescentul Mbappé, în sferturi s-a remarcat Griezmann. Iar francezii mai au resurse: Pogba, Tolisso, Kante sau Giroud pot mereu inventa ceva.

Comentarii