Uruguay și-a asigurat prezența în sferturile de finală în urma victoriei cu Portugalia, într-un meci în care „bombardierul” Edinson Cavani a fost starul, în timp ce Cristiano Ronaldo n-a ieșit cu nimic în evidență.
Portughezii, ei înșiși adepții unui stil pragmatic și chiar cinic, au fost puși în vădită dificultate de o echipă perfect organizată pe faza defensivă. A rezultat o partidă aspră, dar cu mult mai spectaculoasă decât o recomandau filosofiile celor două combatante.
Sud-americanii se califică în sferturi, acolo unde vor da piept cu Franța, în ceea ce se anunță un duel grandios între Cavani și noua „perlă” a Europei, Kylian Mbappé.
Cavani, un Iisus care-l face pe Tabarez să se ridice și să umble
Într-o echipă în care colegul de linie Luis Suarez era așteptat să facă diferența, Edinson Cavani și-a ales ideal clipa în care să strălucească. Vârful lui PSG a pornit greoi în acest turneu, la fel ca întreaga echipă a Uruguayului, dar a explodat în fața vârstnicilor apărători lusitani.
Mai întâi, a finalizat cu capul o centrare superbă a lui Luis Suarez, după care, într-un moment în care Portugalia tocmai ce revenise pe tabelă, a înțepat mingea cu piciorul drept pentru a încheia fastuos o acțiune simplă și eficientă a uruguayenilor, pornită chiar de la portarul Muslera. Reușita l-a făcut să se ridice de pe bancă și pe bătrânul (suferind de sindromul Guillain-Barre) selecționer Oscar Tabarez.
Din păcate, puternicul atacant al „celeștilor” nu a terminat meciul pe teren, din cauza unei accidentări suferite la jumătatea reprizei a doua. N-a părut totuși o accidentare gravă, așa că, cel mai probabil, Cavani va fi pe teren în sfertul cu Franța.
Uruguay are ceva din rigoarea tactică a lui Atletico Madrid
Pepe, cu o lovitură de cap venită în urma unui corner, a fost primul jucător care a marcat în poarta Uruguayului la această Cupă Mondială. În ciuda acestei scăpări neanunțate de nimic, sud-americanii au arătat încă o dată că defensiva construită în jurul lui Godin este punctul lor forte.
Selecționata lui Tabarez este construită să se apere cât mai aproape de poarta proprie, astfel încât să nu lase spații în spatele liniei de patru, iar adversarii să fie ademeniți să arunce mingi la bătaie, în careu. De acolo, impunătorii Godin și Gimenez, elevii lui Diego Simeone la Atletico, „mătură” tot de regulă, ba chiar lansează contraatacuri devastatoare.
Într-un 4-4-2 asemănător cu ce joacă „Cholo” la Atletico Madrid, Uruguayul seamănă destul de mult cu trupa de luptători a lui Simeone. Împotriva Portugaliei, rigoarea tactică a „celeștilor” a dus la anihilarea lui Cristiano Ronaldo, o reușită care a fost până la urmă decisivă pentru victoria finală.
Fernando Santos a stors tot ce se putea stoarce din această generație a Portugaliei
Antrenorul care a adus titlul european la Lisabona e cel mai probabil la capăt de drum cu Portugalia. Fernando Santos i-a preluat pe lusitani în 2014, după un Mondial complet ratat de portughezi, sub comanda lui Paulo Bento. De atunci, fostul selecționer al Greciei a schimbat mult în bine echipa, chiar dacă stilul său defensiv a stârnit multe critici.
Santos a construit o echipă reactivă, care se apără aglomerat și în ofensivă mizează pe creativitatea lui Cristiano Ronaldo. Așa a cucerit Campionatul European din 2016 și așa a câștigat peste 60% dintre meciurile în care s-a aflat pe banca lusitanilor. Având la dispoziție o generație în care excelează Ronaldo, dar sub cele din ultimele decenii, cu Figo sau Rui Costa, Santos a obținut tot ce se putea obține cu Portugalia.
Dacă n-ar fi întâlnit Uruguay, o echipă la fel de preocupată să nu greșească în faza de apărare, poate că Portugalia ar fi putut merge departe în turneu. Dar una peste alta, performanțele lui Santos la cârma lusitanilor îl fac cel mai titrat selecționer din istoria ibericilor.
Exitul lui Ronaldo, diferit de cel al lui Messi
Pentru Ronaldo, la fel ca și pentru Messi, Cupa Mondială se oprește în faza optimilor. Asemenea rivalului său, Cristiano Ronaldo a părăsit competiția după un meci în care n-a reușit să producă impactul pe care îl așteptau suporterii.
Numai că similitudinile se opresc aici. Spre deosebire de Messi, Cristiano Ronaldo a făcut per total un turneu bun, în care a înscris de patru ori (de trei ori în poarta Spaniei) și a cărat în spate Portugalia. Pe deasupra, nu trebuie uitat că Ronaldo reprezintă o Portugalie care e departe de anvergura și tradiția Argentinei. Chiar dacă Sampaoli și-a cam bătut joc de lotul stelar al „pumelor”, diferența de valoare între lusitani și argentinieni rămâne de actualitate.
Nu în ultimul rând, vedeta lui Real Madrid are cu ce să se laude în privința realizărilor la echipa națională. Chiar dacă Ronaldo nu va apărea la următorul Mondial, când va avea 37 de ani, se va consola mereu cu trofeul câștigat acum doi ani, la Europeanul din Franța.
Uruguay, parcurs de potențială câștigătoare a Mondialului
Se spune că favoritele pleacă greoi în turneu, se chinuie teribil în primele meciuri, apoi cresc ritmul treptat până în fazele finale. Dacă e să ținem cont de această vorbă, atunci Uruguayul lui Tabarez e candidată certă la trofeu. Sud-americanii au început Mondialul cu un 1-0 prăfuit cu Egiptul, meci în care au găsit golul în prelungiri.
Au continuat cu un alt 1-0, mai clar de această dată, cu Arabia Saudită, apoi s-au dezlănțuit contra Rusiei. Cu Portugalia, în lumina reflectoarelor a apărut Cavani, dar trupa „celestă” mai are destule de oferit.
Cu un lot în care experiența e mixată cu exuberanța tinereții, Uruguay pare să mai aibă câțiva ași în mânecă. Spre exemplu, Rodrigo Bentancur, omul de doar 21 de ani de la Juventus, a cărui versatilitate la mijlocul terenului e o mină de aur pentru „celești”.
