Sold out.
„No hay billetes. Entradas agotadas.” Așa scria pe un afiș lipit încă de marți la stadionul La Rosaleda, cu patru zile înainte de Málaga – Deportivo La Coruña. Duel între o fostă sfert finalistă de Champions League și campioana Spaniei în anul 2000. Nume grele, cluburi de tradiție, acum ambele în Segunda División. Málaga plutește undeva pe la mijlocul clasamentului, Depor e chiar spre subsol. Dar a fost și mai dramatic de atât. În sezonul trecut, cele două se etalau în liga a treia, la semi-pro, unde bați mingea cu Tarazona, Fuenlabrada ori Algeciras.
Contextul
Málaga se zbate prin ligile inferioare din 2018, cu un minim istoric atins în stagiunea trecută, în a treia divizie. Paradoxal și greu de imaginat la nivel de România, unde un singur rezultat prost îndepărtează omul de stadion, interesul și mobilizarea pentru echipa de pe Costa del Sol au explodat tocmai în acești ani complicați. Astă-vară, Málaga a vândut 26.600 de abonamente, asta în condițiile în care La Rosaleda are, cu totul, 30 de mii de locuri.
Numere istorice, mai mari chiar decât la începutul anilor 2010, când „los boquerones” ratau la milimetru o semifinală de Liga Campionilor, după o „dublă” cu Borussia Dortmund. Era epoca promisiunilor, în care un șeic din Qatar, Abdullah Al Thani, se flexa că va răsturna sonda cu dolari pentru ca Málaga să se bată cu Barcelona și Real Madrid. Între timp, qatarezul s-a supărat pe autorități, a dispărut din zonă și pe toată Costa del Sol i s-a dus vestea că-i escroc.
Depor, la rândul ei, suferă. A retrogradat din La Liga în același an, 2018, și de atunci se tot târăște. Fostă campioană a Spaniei, care a cochetat ani buni cu floarea cea vestită din Liga Campionilor, La Coruña a fost blocată timp de patru sezoane în a treia ligă. Galicienii au revenit astă-vară în Segunda, au vândut 27.549 de abonamente (la un stadion, Riazor, de 32.500 de locuri), dar sportiv pătimesc în continuare. Readaptarea e dificilă.
De ce meciul a fost cu risc ridicat
Aflate în colțuri opuse ale Spaniei, Málaga și La Coruña nu-s rivale istorice. Doar că meciul tur, din 6 octombrie 2024, un 0-0, a sădit ceva dușmanie între ele. Câțiva fani de la Málaga, din gruparea Frente Boquerón, și-au încordat mușchii la Coruña. Bilanțul? Deplasare de peste 1.100 de kilometri, un bar distrus, câțiva localnici puși pe fugă și ceva lupte de stradă cu Riazor Blues, facțiunea cea mai ultra a lui Depor.
Era, deci, de așteptat și „returul”, pe Costa del Sol. Mai cu seamă că cele două grupări au treburi de împărțit și în ceea ce privește viziunile politice. Frente Boquerón, înfrățiți cu fanii lui Lazio, Irriducibili, au înclinații spre extrema dreaptă. Riazor Blues, în schimb, sunt cunoscuți ca fiind de stânga, ba chiar spre extrema ei.
Așa că sâmbătă seara toată Málaga a colcăit de polițiști, cu un plus pe străduțele de lângă stadion. Nu s-a întâmplat nimic până la urmă. Aparent, cei din Riazor Blues nici n-au mai făcut deplasarea, oricum cam lungă, ce-i drept. Din Galicia au venit circa 100-150 de fani, toți cuminți și cu poezia învățată: să nu supere pe nimeni și să nu răspundă la provocări.
Cum a fost meciul
În ton cu sâmbăta de ianuarie cu 24-25 de grade, după vreo două săptămâni destul de reci și cu ploaie, altfel o raritate în regiunea Málaga. Meci agreabil, cât să nu te țină cu ochii în telefon, intens, fără momente letargice. Fotbal tipic de liga a doua spaniolă. Pase multe, apoi și mai multe pase. Scopul e să alerge mingea, nu omul, vorba aia. Băieți tehnici, care știu bine cu „coțofana”, o îmblânzesc cu naturalețe, dar nu prea excelează când se cere joc mai direct, verticalizare.
Málaga a fost cu posesia, s-a lățit și a scormonit după spații, Depor a avut ocaziile mari. Pe contraatac, așa cum a și deschis scorul, în minutul 67, prin Yeremay Hernández, un baiat vopsit blond, de 22 de ani, atacant de bandă stângă care a dat deja opt goluri în acest sezon. Málaga a egalat spre final, prin Chupete, iar în ultimele minute a înclinat terenul spre poarta oaspeților. Dacă meciul ar mai fi durat puțin, poate venea și golul victoriei.
Las și un nume de viitor mare fotbalist. Antoñito Cordero îl cheamă, e puștiul cu pasa decisivă de la golul egalării. Are 18 ani, sezonul ăsta a marcat patru goluri și a dat cinci assist-uri. Astă-vară, a înscris golul care a promovat-o pe Málaga, în minutul 120 al finalei de play-off cu Tarragona. Potențial de star, prin târg se vorbește că Real Madrid și Barcelona l-au și pus pe lista de dorințe.
Mai mult decât suprviețuire e fericire
Altfel, la final, mi-a luat cam 30 de minute să ies din parcarea mall-ului Rosaleda, unde parchează mai toți cei care vin s-o vadă pe Málaga. Ce-i drept, parcasem și la ultimul nivel, la minus trei, că doar acolo am mai găsit loc cu 45 de minute înainte de startul jocului. Aglomerație, lume ușor dezamăgită de rezultat, dar deloc încruntată. Până la urmă, Málaga și fanii ei au trăit și vremuri mai rele.
Scriam recent pe Facebook despre viața scurtă a cluburilor artificiale, care se sting odată ce „binefăcătorul” lor dispare din peisaj. Pompează bani, transferă jucători scumpi și atrag publicul câtă vreme sunt pe val. Când se termină finanțele, dispar fără să le plângă aproape nimeni, după ce au eșuat în a construi ceva durabil.
Málaga și Deportivo sunt exact invers. S-au dus la vale, au pus piciorul pe marginea prăpastiei, dar au trecut testul timpului datorită oamenilor care le susțin indiferent de liga în care joacă. Am văzut meciuri eliminatorii de Champions League care nu se apropie de atmosfera de sâmbătă seara de pe La Rosaleda. Departe de reflectoarele din La Liga, cu conturile mai mult goale decât pline, Málaga și Depor nu numai că trăiesc, dar sunt și fericite.