În 2010, când Qatar a primit dreptul de a organiza Mondialul din 2022, naționala micuțului stat din Golf ocupa locul 113 în clasamentul FIFA. Astăzi, nouă ani mai târziu, selecționata din Qatar e a 93-a în lume, dar se pregătește de cel mai important meci din istoria sa: finala Cupei Asiei, contra Japoniei.
Prezența în ultimul act al turneului desfășurat în Emirate a fost obținută într-o manieră entuziasmantă de către jucătorii qatarezi, care au câștigat toate cele șase meciuri fără să primească gol. Au trecut, printre altele, de țara gazdă în semifinale, cu un năucitor 4-0, partidă în care fanii din Emirate au fluierat imnul qatarez și au aruncat cu sticle și pantofi în adversari.
Ascensiunea fotbalistică a Qatarului, un stat cu suprafața de doar 11.500 kilometri pătrați și în care numai circa 300 de mii de oameni dețin pașaport local, nu e neapărat rezultatul unei rețete de succes. Adevărul e că, de-a lungul anilor, oficialii de la Doha au încercat, aproape cu disperare, de toate, de la naturalizări controversate până la schimbarea compulsivă a staff-ului tehnic și promovarea puținelor talente locale.
Pe deasupra, progresul remarcabil din ultimul timp a venit și în contextul a numeroase scandaluri. S-a vorbit despre corupție la nivel înalt, iar diverse asociații care apără drepturile omului au acuzat statul arab că, în toți acești ani, muncitorii care au lucrat la stadioanele de cinci stele ale Cupei Mondiale (majoritatea din India, Bangladesh, Pakistan și Nepal) au fost plătiți prost și totodată abuzați.
În plus, din 2017, Qatarul a fost izolat de celelalte țări din Golf, pe motiv că oficialitățile de la Doha ar sprijini grupările teroriste Al-Qaeda și Stat Islamic. Drept urmare, Qatar încă suferă o blocadă economică din partea statelor vecine, care au tăiat brutal orice legătură cu Doha. La momentul declanșării crizei, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Bahrain au somat cetățenii qatarezi de pe teritoriile lor să părăsească țara în cel mult două săptămâni, interzicându-le apoi să mai revină.
Strategia naturalizărilor, departe de succesul din handbal
La fel ca majoritatea statelor din zonă, Qatarul a investit sute de milioane de dolari pentru a crește nivelul fotbalului din țară. De-a lungul anilor, în campionatul național au ajuns nume ca Gabriel Batistuta, Pep Guardiola sau frații de Boer, iar numeroși antrenori europeni cu CV-uri importante au stat pe băncile cluburilor locale.
Însă rezultatele n-au fost pe măsură. Echipa națională nu s-a calificat niciodată la Cupa Mondială, iar la Cupa Asiei nu trecuse niciodată mai sus de sferturile de finală, până la ediția din acest an. Spre deosebire de vecinele ei mai puternice, Qatar a avut mereu dezavantajul resursei umane. Într-o țară cu doar 300 de mii de qatarezi, e complicat să găsești fotbaliști de valoare. Exemplul Islandei, cu o bază de selecție la fel de mică, e doar excepția care confirmă regula.
În aceste condiții, primul impuls al oficialităților de la Doha a fost să naturalizeze jucători. Această strategie a avut succes uriaș în handbal, spre exemplu. În 2015, naționala masculină a Qatarului a devenit vicecampioană mondială, având în componență jucători din toate colțurile lumii, din Spania până în Muntenegru. 11 dintre cei 16 handbaliști qatarezi erau străini, fapt care a stârnit nenumărate polemici în lumea sportului.
În fotbal, această politică a funcționat doar pe alocuri. Cel mai prolific marcator din istoria echipei naționale a Qatarului este Sebastian Soria, un uruguayan ajuns acum la 35 de ani, care a jucat pentru selecționata din Golf între 2007 și 2017. A marcat de 40 de ori și a adunat 123 de selecții, record pentru Qatar.
În rest, „implanturile” n-au fost prea spectaculoase. Câțiva francezi, brazilieni, algerieni sau ghanezi, veniți de tineri în Qatar și care au adus un oarecare plus echipei naționale, dar fără să rupă gura târgului, așa cum se aștepta de la ei.
Într-un meci cu China, din preliminariile Mondialului din 2018, Qatar a aliniat chiar opt străini în primul 11, însă politica oficialilor de la Doha s-a schimbat radical după ratarea calificării la turneul din Rusia. Jorge Fossati, selecționerul din Uruguay care milita intens pentru naturalizări, a fost îndepărtat de pe bancă, iar în locul său a venit Félix Sánchez Bas, un spaniol aflat în țară încă din 2006.
Accentul pe tinerii crescuți la o academie de cinci stele din Doha
Odată cu numirea lui Bas, Federația de la Doha a decis să se bazeze în majoritate pe tinerii jucători crescuți la Academia Aspire, fondată în 2004, printr-un decret regal. Scopul academiei, unde condițiile sunt la cel mai înalt nivel, este să dezvolte tinerii jucători din țară și să îmbunătățească nivelul fotbalului qatarez.
Félix Sánchez Bas, un spaniol de 43 de ani născut la Barcelona, a lucrat cu toți juniorii de la academie și le-a observat progresul de-a lungul anilor. Fost antrenor timp de zece ani la juniorii clubului FC Barcelona, Bas a venit la Doha în 2006, lucrând timp de șapte ani la Academia Aspire.
Apoi a preluat, pe rând, selecționatele U-19, U-20 și U-23 ale țării, iar în iulie 2017 prima reprezentativă a Qatarului. Catalanul e al optulea antrenor al naționalei în decurs de opt ani, însă, spre deosebire de predecesorii săi, Bas pare să fi câștigat încrederea federației. Mai ales că, în 2014, a câștigat Cupa Asiei cu reprezentativa U-19.
Citește și: „Vrăjitorul alb” și spectaculoasa aventură a Senegalului la Mondialul din 2002
Avantajul său este că îi cunoaște la perfecție pe toți fotbaliștii ieșiți de la Academie. I-a antrenat încă din perioada în care erau puști, apoi la toate naționalele de juniori, iar astăzi știe exact ce calități și defecte au. „Antrenorul nostru știe ce ne place și ce nu. E ca un tată pentru noi”, spunea apărătorul Al-Rawi, după victoria din sferturi cu Coreea de Sud.
Cu spaniolul pe bancă, naționala din Qatar nu doar că a renunțat la veteranii naturalizați și a deplasat la Cupa Asiei un lot în care doar doi jucători sunt trecuți de 30 de ani, dar și-a îmbunătățit considerabil rezultatele, datorită unui joc ofensiv și plăcut ochiului. În noiembrie, spre exemplu, qatarezii au învins Elveția și au remizat cu Islanda, în timpul unui turneu de pregătire în Europa.
Sigur, Qatar încă mai are în componență jucători naturalizați. Chiar doi dintre marcatorii din semifinala cu Emiratele Arabe Unite sunt „de import”, veniți din Algeria și din Sudan. Însă e clar că acum naturalizările nu mai reprezintă principala preocupare a qatarezilor și e foarte posibil ca lotul de la Mondialul din 2022 să fie unul format aproape 100% din localnici.
E pregătit Qatarul să se ia la trântă cu marile naționale ale lumii?
Dacă din punct de vedere al organizării ireproșabile a Mondialului din 2022 nu există emoții, în privința competitivității naționalei țării gazdă s-a vorbit enorm. Xavi Hernandez, fosta legendă a Barcelonei și actual jucător în Liga din Qatar, la Al Sadd, spunea că echipa națională din Golf va fi una dintre surprizele Mondialului.
Xavi, care se va retrage la finalul sezonului și se va dedica meseriei de antrenor, e chiar unul dintre oamenii despre care se vorbește intens că ar putea să fie tehnicianul Qatarului în 2022. Și despre Pep Guardiola sunt zvonuri în acest sens, așa că postul lui Félix Sánchez Bas nu e chiar sigur, în ciuda performanțelor acestuia și a asigurărilor date de Federația de la Doha.
Dar un lucru e sigur. Progresul naționalei în ultimii doi ani, de când qatarezii au hotărât să meargă pe calea dezvoltării sănătoase, alături de un antrenor cu experiență în țară, este considerabil mai mare decât cel făcut între 2010 și 2017. Următorul pas, obligatoriu pentru trecerea la următorul nivel, este ca tinerii qatarezi să câștige ceva experiență în campionatele din Europa.
Câștigarea Cupei Asiei, în fața unei forțe precum Japonia, ar fi un bonus pentru naționala din Golf, care în 2019 va participa la Copa America, unde va avea posibilitatea să-și măsoare puterile cu marile echipe de continentul sud-american.
Cu o academie care începe să producă, naționala Qatarului are potențialul să devină și mai puternică în următorii ani. În plus, cu avantajul terenului propriu, nu-i exclus ca selecționata statului din Golf să fie o surpriză a Mondialului pe care-l va găzdui, la fel cum a fost Rusia la precedenta ediție.
