Cu toate că oamenilor întotdeauna le-a făcut plăcere să discute și să analizeze fotbalul, pare că în zilele noastre totul se întâmplă la un alt nivel. Avem la dispoziție zeci, sute de publicații online, canale de Youtube, conturi de Twitter, thread-uri pe Reddit în care sunt examinate toate detaliile celui mai iubit sport din lume. Cu toate astea, nu totul are sens. Nu totul se întâmplă cu un scop clar sau dintr-o cauză bine definită.
Având în vedere că Alex Ferguson este unul dintre cei mai mari antrenori din lume, concluzia logică ar fi că a avut un moment de geniu atunci când i-a cuplat pe Dwight Yorke și Andy Cole. Că a avut un fel de masterplan și strategie pe termen lung, bine gândită și concepută în vreo cameră placată de table pe care își expunea tactica. Dar adevărul nu ar putea să fie mai departe de atât, totuși.
Tânărul „arogant” care și-a început cariera la Arsenal
Andy Cole și-a început cariera profesionistă la Arsenal, la vârsta de 18 ani, în 1989. Timp de trei ani, a jucat într-un singur meci, iar relația sa cu antrenorul George Graham nu a fost chiar cea mai bună. Cole era văzut ca fiind arogant pentru că i-a transmis clar și răspicat antrenorului: „Sunt destul de bun încât să fiu titular!”.
Pe vremea aceea, nu era chiar cel mai indicat lucru de făcut. Trebuia să faci „ce ți se spunea”, după cum declara chiar Cole într-un interviu pentru The Guardian.
După mai multe împrumuturi, a fost semnat în 1992 de Bristol City, dar la mai puțin de un an, Newcastle considera că este necesar să își bată recordul în materie de transferuri și să cheltuiască cei mai mulți bani din istoria sa pentru Cole: 1,5 milioane de lire, în februarie 1993.
Primele 12 meciuri pe St. James’ Park au adus tot atâtea goluri. În total, la capătul primului sezon petrecut pe Tyneside, Cole a înscris 34 de goluri în 40 de meciuri și a adus Newcastle în Premier League. Următoarea stagiune i-a adus lui Cole un parteneriat devastator cu Peter Beardsley și 32 de goluri marcate, devenind astfel un favorit al fanilor din Newcastle.
Începuturile pe Olt Trafford, în era lui Cantona
În ianuarie 1995, Manchester United l-a cumpărat pentru șase milioane de lire, devenind astfel cel mai scump jucător britanic din istorie. În ciuda numărului impresionant de goluri, multă lume încă se întreba de ce se aruncă atâția bani pe acest puști. Cole avea să confirme însă, și în a doua jumătate a sezonului 1994-1995 a înscris 12 goluri în 18 meciuri.
Primul sezon întreg al lui Cole la United avea să nu fie însă la fel de glorios. Englezul a avut dificultăți în a-și găsi forma într-o echipă care se rotea în jurul lui Cantona precum Pământul în jurul Soarelui.
Cu „doar” 14 goluri înscrise și destul de multe ocazii ratate, unii fani începuseră deja să aibă îndoieli în privința sa. Însă Cole și-a revenit chiar la finalul sezonului, când a înscris goluri decisive precum cel din semifinala Cupei Angliei cu Chelsea și cel din victoria lui United cu Middlesbrough din ultima etapă, care a adus titlul pe Old Trafford.
Ferguson nu era chiar încântat de Cole, așa că în vara lui 1996 l-a oferit pe englez lui Blackburn Rovers, plus 12 milioane de lire, pentru a-l aduce pe Alan Shearer pe Old Trafford. Oferta a fost respinsă de Rovers. În ciuda faptului că antrenorul nu părea să mai aibă încredere în el, Cole a ales să rămână și să se lupte pentru postul de titular.
Lucrurile au devenit și mai dificile odată cu venirea lui Solskjaer. Poate chiar imposibile după o accidentare teribilă în care și-a rupt ambele picioare, în urma unui tackling al lui Neil Ruddock, într-un meci al rezervelor contra lui Liverpool. Cole nu s-a dat bătut și a revenit mai devreme decât se aștepta oricine, în decembrie, marcând șapte goluri în 20 de meciuri, printre care și reușita care a adus titlul pentru United, într-o victorie istorică cu 3-1 pe Anfield.
Sezonul următor a adus retragerea lui Eric Cantona și astfel Cole a redevenit principalul atacant din lotul lui United. A fost golgheterul Premier League cu 18 goluri și a dezvoltat în acest timp un parteneriat puternic cu Teddy Sheringham, în ciuda relației destul de reci dintre cei doi. Totul avea să se schimbe în următoarea stagiune pentru Cole.
August 1998: „Controversatul” Dwight Yorke ajunge pe Old Trafford
După nouă ani petrecuți pe Villa Park în tricoul lui Aston Villa, Dwight Yorke a semnat pe 20 august 1998 cu Manchester United. Nu fără controverse. Villa nu voia să-l vândă și ar fi acceptat plecarea lui Yorke doar la schimb cu Andy Cole. Evident, Fergie nici nu a vrut să audă și părea că totul este încheiat.
Yorke dorea însă să plece și i-a transmis acest lucru direct antrenorului John Gregory, care a declarat ulterior că a fost atât de nervos când a auzit vestea încât „l-ar fi împușcat pe Yorke, dacă avea un pistol la el”. Yorke a jucat pe 15 august în tricoul echipei din Birmingham contra lui Everton, dar mintea îi era evident în altă parte, așa că a fost vândut ulterior pentru 12,5 milioane de lire pe Old Trafford.
De menționat ar fi că Yorke a fost a doua opțiunie a lui Ferguson, scoțianul dorindu-l foarte mult pe Patrick Kluivert. Abia când i-a fost clar că nu îl va putea avea pe olandez, a ales varianta jucătorului din Trinidad & Tobago.
Octombrie 1998: Cole & Yorke, pentru prima oară împreună
Fiind a doua variantă, Ferguson, la fel ca în cazul lui Cole, nu a avut inițial prea mare încredere în Yorke. Așa că abia când a avut mâna forțată i-a acordat primul meci ca titular, în octombrie, contra lui Southampton.
Atât Cole cât și Yorke au marcat în acea zi, englezul oferind chiar o pasă de gol pentru fotbalistul din Caraibe. A fost o primă mostră a ceea ce avea să devină unul dintre cele mai tăioase parteneriate din istoria clubului.
Unul dintre meciurile memorabile făcute de cei doi a fost cu siguranță cel de pe Camp Nou, casa legendarei FC Barcelona, în faza grupelor Champions League. Yorke a marcat o dublă, însă combinațiile sale cu Cole l-au determinat pe comentatorul englez să exclame că ce fac cei doi „nu este de pe lumea aceasta”.
Golul lui Cole a fost cireașa de pe tort. O pasă simplă a lui Roy Keane a ajuns la Yorke, aflat în apropierea careului de 16 metri, însă englezul a lăsat mingea să treacă în mod inteligent către Cole, care și-a creat imediat spațiul necesar. A urmat apoi un un-doi superb, prin rapiditatea și simplicitatea sa, care a destabilizat complet apărarea catalană, iar Cole și-a văzut liniștit de treabă, trimițând mingea în plasa porții.
Citește și: Seara în care Rivaldo a salvat Barcelona cu o foarfecă minunată, cât o calificare în Liga Campionilor
Un alt joc de legendă făcut de cei doi a fost împotriva lui Juventus, în semifinalele Champions League. United a revenit atunci de la 0-2 pentru a câștiga cu 3-2 la Torino. Andy Cole a declarat că acela a fost cel mai bun meci pe care l-a făcut vreodată. Și nu e de greu de înțeles de ce, având în vedere centrarea sublimă pe care i-a oferit-o lui Yorke, care n-a ezitat să o transforme în gol printr-o lovitură de cap aproape perfectă.
E greu de estimat cât de letali erau cei doi și cât de greu de găsit este o astfel de chimie între doi atacanți. Aveau de toate: ritm, o înțelegere extraordinară a jocului, poziționare, gândire rapidă, susținere reciprocă, o atitudine de „never say die” și talent individual. Ce poți cere mai mult de la doi atacanți?
După cum a declarat și Cole, cei doi știau să își adapteze stilul de joc în funcție de adversari. Niciunul dintre ei nu era forța dominantă din față care să primească mingi lungi sau centrări; niciunul nu era „în gura porții”, ca Inzaghi. Stilul lor era unul fluid și care se schimba constant.
„Când am început să jucăm împreună, m-am simțit ca atunci când întâlnești o femeie specială și te îndrăgostești. Totul părea să fie la locul lui. Nu ne-am certat niciodată”, spunea Cole într-un interviu acordat FourFourTwo. Iar colaborarea lor de pe teren e cel mai bun martor.
