Fanii fotbalului englez țin întotdeauna să le reamintească celor care oferă statistici legate de Premier League că fotbalul nu a început în 1992, atunci când s-a creat actualul format al campionatului englez. Poate că așa este, dar dacă 1992 nu a fost anul în care a început fotbalul, a fost cu siguranță anul care a schimbat acest sport pentru totdeauna.

În 1992, a fost introdusă regula privind pasa la portar. Nicio regulă nu a fost atât de eficientă în a face fotbalul un sport mai dinamic și mai spectaculos. „Regula pasei la portar a fost cea mai bună modificare de reguli făcută vreodată; a schimbat cu totul jocul”, afirma Peter Schmeichel, legendarul portar danez al lui Manchester United.

Ce s-a schimbat?

Nimic complicat. Anterior acestei modificări, portarii aveau voie să își folosească mâinile dacă un coechipier le pasa mingea. De atunci înainte, acest lucru nu mai era permis. Portarii aveau voie, începând cu 1992, să ia mingea în mână doar dacă coechipierul lovea mingea cu capul, pieptul sau genunchiul. Astfel, portarii au fost nevoiți să își folosească picioarele mai mult ca niciodată.

De ce s-a schimbat?

Motivele au fost unele cel puțin pertinente. Mai exact, echipele puteau pierde o cantitate enormă de timp atunci când se aflau la conducere. Portarii pasau fundașilor, echipa reținea lejer posesia și în momentul în care exista un pericol, mingea se întorcea lejer în mâinile goalkeeper-ului. Și întreg procesul era lua de la capăt. Uitându-ne înapoi acum, pare puțin neverosimil că, având această variantă la dispoziție, existau formații care erau egalate.

Cum a fost primită noua regulă?

În cartea sa The Mixer, jurnalistul englez Michael Cox povestește cum, ca orice schimbare (vezi VAR), regula a fost primită cu reținere de mulți oameni din lumea fotbalului.

„Nu cred că va îmbunătăți jocul deloc”, a declarat antrenorul de pe atunci al lui Arsenal, George Graham.

„Dacă noua regulă este ideea autorităților ca să aducem un fotbal mai bun, acest experiment se va dovedi contraproductiv. Această regulă va fi mană cerească pentru antrenorii care preferă mingile lungi”, a avertizat Howard Wilkinson, antrenorul echipei campioane de atunci, Leeds United.

La început, Wilkinson a avut parțial dreptate, iar acest lucru s-a putut observa chiar într-un turneu amical jucat de Leeds, împotriva lui Stuttgart și Sampdoriei. Adversarii au insistat pe mingi lungi în spatele defensivei englezilor, sperând la o greșeală. Ce nu a prevăzut Wilkinson este că fundașii și portarii se vor adapta.


Citește și: De ce românii sunt fascinați de Premier League, mai mult decât de Serie A, Bundesliga sau La Liga


Cum s-a schimbat jocul propriu-zis?

Regula a avut chiar mai multe efecte (pozitive) decât au fost prezise. Astfel, echipele au fost încurajate să preseze în poziții mai avansate, forțând fundașii să facă greșeli. Antrenorii au devenit din ce în ce mai puțin înclinați să joace cu o linie defensivă avansată, pentru că acoperirea spațiului din apropierea propriului careu era acum esențială. Drept urmare, jocul a devenit din ce în ce mai întins pe toată suprafața terenului, ceea ce a dus la mai mult spațiu existent la mijloc.

Dar schimbarea care a putut fi observată imediat a fost ritmul unei partide: dacă înainte fotbaliștii erau obișnuiți cu pauze constante, cât mingea era în mâinile portarului, dintr-o dată jocul mergea practic non-stop.

Adaptarea a venit treptat

Cu toate beneficiile evidente aduse de noua regulă, nu spune nimeni că adaptarea ar fi fost una ușoară. Niciodată nu e. Portarul lui Manchester City, Andy Dibble, și-a rupt piciorul într-un amical, pentru că nu s-a putut decide ce să facă după ce a primit o pasă. Așa că a decis să intre într-un tackling asupra adversarului. „Nu știam dacă să degajez sau să iau mingea în mână”, a povestit Dibble.

Totuși, efectul schimbării a fost resimțit cel mai puternic de fundași. Prima etapă a sezonului 1992/1993 din Premier League a fost un spectacol al erorilor.

Astfel, o situație des întâlnită în primele sezoane din Premier League era cea a fundașilor care preferau să degajeze mingea în afara terenului, decât să o paseze la portar. „Le-am spus jucătorilor. Dacă ai îndoieli, dă-o afară. Nu mai sta să faci artificii și pune-o direct în rândul Z”, a explicat antrenorul lui Coventry, Bobby Gould.

Fundașii moderni

Nu e de mirare, deci, că primul jucător desemnat PFA Player of The Year a fost irlandezul Paul McGrath, un fundaș central de la Aston Villa, care putea juca mingea confortabil cu ambele picioare.

„Niciun alt fundaș nu s-a adaptat atât de bine noii reguli. El a devenit model pentru fundașul central modern, antrenorii începând să le ceară apărătorilor să poată juca mingea, să dea pase. Un jucător ca Rio Ferdinand ar fi fost mijlocaș, nu fundaș, dacă nu ar fi fost introdusă noua regulă”, scrie Michael Cox.

Noii portari

Inevitabil însă, rolul portarului s-a schimbat semnificativ. Era pentru prima oară când portarii erau obligați să se adapteze unei reguli noi, din 1912, când a fost introdusă măsura că pot ține mingea în mână doar în propriul careu. Evident, portarii nu au primit deloc bine modificarea din 1992.

„Noua regulă face din profesia mea o glumă. Nu pot să văd care este beneficiul să facem portarii să arate prost. E asta bine pentru joc? Amintiți-vă că portarii au petrecut 20 de ani învățând să prindă mingea. Nu este ușor să ne adaptăm”, spunea Alan Hodgkinson, fostul goalkeeper al Angliei, devenit faimos pentru că ulterior a fost primul antrenor de portari din istoria fotbalului.

Hodgkinson l-a recomandat pe Peter Schmeichel la Manchester United. Danezul a fost portarul care s-a adaptat cel mai rapid la noua regulă. După ce a ajuns la United, cu o vară înainte de introducerea noii reguli, el a insistat ca portarii să joace un rol mai important la antrenamente. În loc să fie separat de grup, Schmeichel dorea să participe la sesiunile de pase cu colegii săi, o schimbare importantă atât tactic, cât și psihic.


Citește și: Portarul călător: închis pentru pariuri în Asia, jefuit de mafia ucraineană, resuscitat pe teren în Anglia


Ulterior, danezul avea să uimească lumea fotbalului prin prezența sa la cornerele lui United în momentele decisive ale jocului. Schmeichel a ajutat la popularizarea conceptului că portarul face parte din joc și că poate contribui chiar la construirea unui atac.

În ultimii ani, acest lucru ni se pare perfect normal, cu toții știm că Guardiola a căutat mereu un portar care să știe să paseze, care să poată lansa un atac chiar din propriul careu. Dar în 1992, era ceva inedit.

Regula care interzice portarilor să ia în mână mingea la o pasă cu piciorul primită de la un coechipier a fost întâmpinată cu scepticism, dar s-a dovedit că a fost una dintre cele mai benefice schimbări din istoria fotbalului. Și poate că ar trebui să avem asta în minte atunci când suntem martori la noi concepte introduse în fotbalul modern.

Comentarii