*Articol updatat pe 9 noiembrie 2019
Cu aproape patru milioane de locuitori, Berlinul este al doilea cel mai populat oraș din Uniunea Europeană, după Londra. Dar, spre deosebire de celelalte mari orașe ale continentului, capitala Germaniei, o metropolă vie și multiculturală, nu este casa niciunui gigant fotbalistic. Berlinezii pasionați de fotbal se uită cu jind la Paris, Madrid, Roma, Londra sau Amsterdam, acolo unde își au reședința cluburi de primă mână.
Primul impuls ar fi să crezi că existența acestei situații e cauzată de faptul că Berlinul nu prea e interesat de fotbal. Doar că realitatea e diametral opusă. În Berlin se joacă fotbal de mult, de la sfârșitul secolului al XIX-lea, iar în urbe există peste 20 de cluburi, care evoluează la toate nivelurile naționale.
Nu doar că potențial și interes există din plin, dar și infrastructura e acceptabilă. Olympiastadion, cel mai mare stadion din Berlin, este o arenă modernă cu 75 de mii de locuri și a fost renovată chiar la începutul acestui secol. Aici joacă săptămână de săptămână Hertha, unul dintre cele două cluburi populare ale orașului, alături de Union.
Hertha, „gigantul” care nu se trezește de aproape un secol
Fondată în 1892, Hertha a câștigat două titluri de campioană a Germaniei, însă ultimul a fost cucerit tocmai în 1931. În ultimii ani, „Bătrâna Doamnă” a țării a fost o grupare caracterizată de o mediocritate crasă, clasându-se mereu pe la jumătatea Bundesligii. Însă au existat și perioade chiar mai rele pentru Hertha.
După cel de-al Doilea Război Mondial, formația alb-albastră a făcut parte din Berlinul de Vest, postură din care a luat parte la primul sezon din istoria Bundesligii. Se-ntâmpla în 1963, numai că Hertha avea să fie exclusă rușinos doi ani mai târziu, pentru că a încercat să mituiască câțiva jucători adverși, în tentativa de a se salva de la retrogradare.
A revenit după trei ani, doar pentru a fi implicată într-un alt scandal, de această dată de trucare de meciuri, în 1971. Fără credibilitate și nici mari performanțe, clubul din Berlin avea să atingă punctul cel mai de jos al existenței sale între 1983 și 1997, când avea să lipsească din Bundesliga și să joace meciurile de acasă pe un Olympiastadion dezolant, mai mult gol decât plin.
La sfârșitul anilor ’90, Hertha a revenit în forță, inclusiv pe scena europeană. În 1999/2000 a jucat în Liga Campionilor, unde le-a învins pe Chelsea și Milan, remizând cu Barcelona. Clubul a înființat chiar și o academie puternică în 2001, iar șase dintre juniorii crescuți la Hertha s-au aflat în lotul Germaniei la Mondialul din 2014.
Părea să fie ascensiunea fotbalistică de care un oraș precum Berlinul avea uriașă nevoie, însă flacăra s-a stins destul de repede. În ciuda sumelor mari investite, Hertha n-a reușit să se impună ca o forță a Germaniei. Mai mult, pe fondul iminentelor probleme financiare apărute, în 2010 și 2012 a retrogradat din Bundesliga, revenind de fiecare dată în elită după un singur sezon în Zweite.
Toate aceste probleme de natură morală și sportivă au oprit-o pe Hertha din a deveni un club cu adevărat mare la nivel național și continental. „Bătrâna Doamnă” a eșuat constant în a fi credibilă și automat nu a putut atrage mai mulți fani aproape de ea.
Și astăzi, când clubul se descurcă relativ decent în Bundesliga, joacă pe teren propriu în fața unui public de 30-40 de mii de spectatori, adică jumătate din capacitatea impunătorului Olympiastadion. Au fost discuții pentru construirea unei arene mai mici, eventual fără pistă și care să „încălzească” atmosfera, dar lipsa fondurilor a amânat mereu planul.
Zidul Berlinului a lăsat răni adânci pentru grupările din estul orașului
Union, al doilea club ca popularitate din Berlin, are o istorie complet diferită. Înființată în 1906, echipa din Kopenick, o suburbie a Berlinului, a jucat mai mereu în ligile inferioare. Sportiv, s-a aflat tot timpul în umbra Herthei și a lui Dynamo, o forță „malefică” a Berlinului de Est.
Spre deosebire de Hertha, Union s-a remarcat în Germania și în Europa prin fanii săi loiali și plini de inițiative ieșite din comun. Stadionul pe care joacă „Die Eisernen” – unul destul de rudimentar, de 22 de mii de locuri din care circa 18 mii sunt în picioare – e întotdeauna plin și animat, chiar dacă Union n-a avut niciodată performanțe răsunătoare.
Dacă în cazul Herthei au existat numeroase probleme de credibilitate, în cazul clubului din Kopenick se poate spune că impasul sportiv e cauzat mai ales de faptul că Union s-a aflat „de partea greșită a Zidului”.
„Die Eisernen” n-a avut niciodată legături cu Poliția sau Armata, așa cum se obișnuia în regimul trist al Berlinului de Est, iar asta a tras-o în jos în privința rezultatelor. Union n-a avut cum să concureze cu concitadina Dynamo sau cu Dynamo Dresda, cluburi protejate de autoritățile comuniste, așa că s-a afundat și complăcut în mediocritate, în ciuda susținerii necondiționate a berlinezilor.
Citește și: Clubul simbol al toleranței, ai cărui fani se luptă cu rasismul și discriminarea sexuală
Firesc, când în sfârșit Zidul a căzut, Union a fost complet nepregătită, atât sportiv cât și financiar, să se ia la trântă cu forțele țării. Și astăzi, după trei decenii de libertate, clubului îi vine greu să se ridice, așa cum i-ar sta bine unei echipe atât de iubite și dintr-un oraș cu atât de multe posibilități. A promovat anul acesta în Bundesliga, pentru prima dată în istorie, dar se zbate la retrogradare.
Dynamo Berlin, fostul club „de suflet” al Stasi, are și el povestea lui. Un simbol al Germaniei de Est, unde a fost forță dominantă ani de-a rândul, Dynamo s-a prăbușit firesc după Căderea Zidului. Gruparea „The Wine Reds” a încercat cu disperare să se detașeze de trecutul sumbru, dar i-a fost aproape imposibil s-o facă.
Fără jucători de valoare, fără sponsori și mereu la limita supraviețuirii, BFC Dynamo s-a pierdut în ligile inferioare. Astăzi mai e amintită doar prin prisma suporterilor săi, mulți dintre ei huligani de extremă dreaptă, interesați mai degrabă de scandaluri decât de meciurile favoriților.
Amănunt interesant, chiar și așa, Dynamo are azi mai mulți fani decât Hertha în cartierele estice ale Berlinului, ceea ce demonstrează cumva eșecul răsunător de marketing al singurei trupe berlineze din Bundesliga.
Berlinul, mult sub posibilitățile financiare ale metropolelor din Europa
Istoria agitată a orașului a lăsat urme care se văd și-n ziua de azi. Da, Berlinul este un oraș colosal și cu imens potențial – mai ales din punct de vedere creativ și artistic, însă din punct de vedere al finanțelor nu stă la fel de bine precum surorile sale europene.
Ca dovadă, niciuna dintre marile companii din Germania nu-și are sediul în Berlin, Munchen și Frankfurt fiind puterile economice ale țării. Pe deasupra, zonele din jurul capitalei Germaniei sunt printre cele mai sărace din țară.
Un studiu realizat în 2016 a arătat chiar că, la nivelul Germaniei, Berlinul cheltuie mai mult decât produce. Practic, Germania ar fi mai puternică economic fără capitala sa, situație necaracteristică în alte țări europene.
Altfel, suporterii din capitala Germaniei sunt împărțiți între (cel puțin) trei grupări, în timp ce zonele de pe lângă Berlin sunt destul de puțin populate. Pe deasupra, fanii din celelalte mari orașe din Est (precum Dresda, Magdeburg, Rostock sau chiar Leipzig) sunt extrem de atașați de cluburile locale și-ar fi greu de convins să susțină o trupă berlineză.
Chiar și așa, poate că au existat miliardari excentrici care au luat în calcul să investească sume fabuloase într-un club berlinez. Mai ales că orașul are un farmec aparte, care nu te lasă indiferent. Doar că, cel puțin pe moment, toate indiciile spun că orice echipă din Berlin ar fi doar o sugativă de bani, incapabilă să creeze buzz în jurul ei.
