Cu câteva zile în urmă, Neil Lennon, antrenorul lui Celtic, a acuzat vehement UEFA că nu respectă campioanele din țările mici. În condițiile în care clubul său trebuie să treacă patru tururi preliminare ca să ajungă în grupele Ligii Campionilor, tehnicianul nord-irlandez a declarat că i se pare nedrept ca echipe clasate pe locul patru în alte țări să fie primite direct în fazele superioare ale competiției.
Tema nu e una chiar nouă. Și la noi s-a vorbit recent despre dreptul campioanei României de a juca direct în grupele Ligii. Gică Hagi a spus, la rândul său, că UEFA comite o injustiție față de câștigătoarea titlului în Liga I, în timp ce Dan Petrescu a îndemnat federațiile din țările mici să se unească și să pună presiune asupra forului european.
Pe de-o parte, e de înțeles supărarea celor care sunt nevoiți să treacă tururi preliminare și să joace meciuri eliminatorii când granzii fotbalului abia revin din vacanță. Pe de altă parte, sistemul UEFA e clar: țările ale căror cluburi performează în Europa au dreptul să trimită echipe direct în grupe. Iar regula asta nu a apărut de azi sau de ieri, ci e o constantă în fotbalul inter-cluburi de pe continent.
Cum și-au bătut joc cluburile românești, atunci când au fost primite direct în grupe
Pentru România, drumul spre grupele UCL n-a fost întotdeauna lung și complicat ca acum. În 2008, campioana din Liga I s-a dus pentru prima oară direct în grupe, datorită performanțelor europene obținute în anii anteriori de echipele românești. CFR Cluj a pornit tare într-o grupă cu Roma, Chelsea și Bordeaux, obținând patru puncte din primele două jocuri. A pierdut apoi celelalte partide și a terminat ultima în grupă.
În sezonul următor, 2009/2010, surprinzătoarea Unirea Urziceni a luat loc direct la „masa bogaților” din Ligă. Ialomițenii, pregătiți chiar de Dan Petrescu, au strâns opt puncte într-o grupă cu Sevilla, Stuttgart și Rangers și au încheiat pe trei. O performanță peste așteptări, care i-a permis României să își păstreze locul direct în grupe și pentru anii următori.
În 2010-2011, a venit din nou rândul CFR-ului, care a obținut patru puncte și a încheiat iar ultima, în grupa E, cu Bayern, Roma și Basel. Apoi, în 2011-2012, România și-a trimis pentru ultima oară direct campioana în fazele finale ale Ligii. A fost Oțelul Galați, care însă n-a câștigat niciun punct într-o serie cu Manchester United, Benfica și Basel.
Ce se observă e că în toți acești ani, campioana României, indiferent de numele ei, a făcut cu greu față nivelului ridicat din Champions League. Mai grav, nici nu a folosit banii generoși primiți de la UEFA pentru dezvoltare, pentru a deveni un club mai puternic, pentru a intra în „lumea bună” a fotbalului de pe continent.
Dimpotrivă, fondurile uriașe primite de pe urma prezențelor în UCL s-au pierdut undeva în buzunarele conducătorilor oportuniști, care apoi au închis subit prăvălia, în cel mai pur stil românesc de a „da un tun”. Unirea Urziceni și Oțelul Galați au sucombat la câțiva ani după participările în Ligă, în timp ce CFR Cluj a trecut prin momente de cumpănă, inclusiv printr-o insolvență.
Echipele de pe locurile trei sau patru din ligile puternice, mai atractive decât campioanele „mici”
Cazul Scoției, de unde vine nemulțumirea lui Neil Lennon, e diferit. Un club solid, cu „firmă” și rezultate la nivel continental, Celtic are ghinionul că joacă într-un campionat în care oponenții ei nu prea au impact în Europa. Rangers, cealaltă forță a Scoției, care ținea steagul sus până în urmă cu câțiva ani, a traversat o perioadă tulbure în ultimul deceniu.
Fostă câștigătoare a Cupei Cupelor și finalistă a Europa League, Rangers a petrecut câțiva ani prin ligile inferioare din Scoția. Revenită în Europa cu două sezoane în urmă, a trăit o rușine istorică, fiind eliminată de Progres Niederkorn, din Luxemburg.
În aceste condiții, coeficientul Scoției a scăzut considerabil, motiv pentru care, acum, campioana din Scottish Premiership e obligată să joace multe tururi preliminare ca să se califice în grupele Ligii.
Neil Lennon spunea că, indiferent de țară, e dificil să câștigi un campionat, iar UEFA ar trebui să nu ignore aspectul ăsta. Într-adevăr, nu e simplu să menții ritmul pe parcursul unui sezon și să cucerești titlul, oriunde ai juca.
Însă Liga Campionilor, în forma ei actuală – cea mai de succes din istorie, nu mai e de mult timp despre „campioni”, în sensul propriu al cuvântului.
Liga de azi e despre crema cremelor din fotbalul european, despre echipe capabile să facă spectacol, să atragă publicul la stadion și în fața televizorului. Despre cluburi construite pe structuri sănătoase, a căror existență pe termen lung nu depinde de sumele de bani venite de la UEFA. Grupări care, pe deasupra, nu fac ascunse fondurile încasate pentru participare, ci le folosesc cu cap, ca să progreseze.
Chiar dacă e dureros pentru cluburi precum Celtic, CFR Cluj sau, de exemplu, Dinamo Zagreb, realitatea e că grupări de locul trei sau patru din campionatele puternice produc mai mult fotbal și generează concret mai multe venituri. Numele lor, fie că-i vorba despre Leipzig, Leverkusen sau Atalanta, sunt mai atractive pentru fanii neutri. Inclusiv suporterii acestor echipe sunt dispuși să plătească mai mult pentru a-și urma favoriții oriunde pe continent.
Cum ar arăta Liga Campionilor în care campioanele sunt automat în grupe
Lennon și Petrescu vorbesc strict din perspectiva cluburilor pe care le pregătesc, însă o eventuală schimbare în acest sens (foarte puțin probabilă, de altfel) ar însemna că toate campioanele țărilor europene ar primi câte un loc direct în grupele UCL.
Spre exemplu, Islanda, a cărei echipă națională are rezultate mult peste ale României și Scoției în ultimii anii, ar trebui pe cale de consecință să beneficieze de pe urma unei asemenea modificări.
La fel și campioanele din Albania, Slovacia, Irlanda sau Țara Galilor, asta ca să nu le adăugăm și pe cele din țări minuscule, precum Insulele Feroe, Malta sau Luxemburg. Până la urmă, nici lui Dudelange sau FC Valletta nu le e ușor să câștige campionatul. Și nici nu le e comod să joace primul tur preliminar la jumătatea lui iunie, la nici o lună distanță de la finala competiției din sezonul precedent.
Citește și: Unirea Urziceni de Slovacia: destinul cenușiu al clubului dispărut după ce a jucat în Liga Campionilor
În caz că s-ar întâmpla asta, grupele Ligii Campionilor ar programa partide precum Valur Reykjavik cu Ludogoreț, Partizani Tirana cu Slovan Bratislava ori Ferencvaros cu Maribor. Meciuri care nu numai că nu s-ar ridica la nivelul jocurilor pe care le vedem în ultima vreme în Champions League, dar nici măcar n-ar stârni interesul în afara țărilor din care provin aceste echipe.
Evident, asemenea meciuri ar duce la pierderi financiare pe toate planurile, iar pe termen lung, e foarte probabil să realizăm că multe dintre aceste cluburi tot nu vor progresa. Pentru că ce s-a petrecut în România, unde echipele care au participat în Ligă au gestionat dezastruos succesul, e posibil să se întâmple și-n alte locuri în care patronii abia așteaptă să încaseze niște bani ca să-i utilizeze cinic, în scop personal.
UEFA plătește atâția bani echipelor din Liga Campionilor deoarece competiția stârnește interesul. Și stârnește interesul pentru că echipele care merg acolo au capacitatea să atragă publicul, prin fotbal și prin marketingul din jurul lor. O altfel de Ligă, așa cum propun Hagi, Petrescu și Lennon, ar fi o competiție mai slabă, mai neinteresantă, care automat ar produce mai puțin.