Până cu câteva zile în urmă, Hamburg se mândrea că e singurul club care nu retrogradase niciodată în istoria de 55 de ani a Bundesligii, motiv pentru care era și poreclit „Dinozaurul” în lumea fotbalului german. Mărturie a recordului fantastic al hanseaticilor stătea ceasul istoric amplasat pe Volksparkstadion (arena pe care Hamburg își dispută meciurile de acasă de mai bine de 50 de ani), care indica secundele, minutele, orele, zilele și anii de când HSV evolua pe prima scenă fotbalistică din Germania. Sâmbătă, pe 12 mai, în ciuda unei victorii la limită împotriva Borussiei Monchengladbach, Hamburg a retrogradat în liga a doua, moment în care bătrânul ceas s-a oprit. Nu e clar ce se va întâmpla cu el pe viitor. Fie va fi demontat și va deveni obiect pentru muzeul clubului, fie va fi păstrat pe stadion, dar va arăta doar cât timp a trecut de la înființarea echipei.

După un sezon tumultuos, în care coșmarul retrogradării i-a bântuit în permanență, finalul partidei cu Gladbach a fost greu de suportat pentru oamenii legați de HSV. Fanii au aruncat cu torțe pe gazon, au întrerupt partida pentru 15 minute și i-au apostrofat sever pe jucători. „Noi suntem oameni ai Hamburgului, voi nu!” și „Ieșiți afară!”, le-au strigat suporterii fotbaliștilor, în timp ce președintele Bernd Hoffmann a recunoscut că acesta este cel mai dureros moment din istoria de 130 de ani a grupării din nordul Germaniei. „Clubul și-a pierdut unicitatea”, a spus Hoffman, completat de Uwe Seeler, una dintre legendele lui Hamburg de la mijlocul secolului trecut. „Nu-mi pot imagina Hamburgul fără Bundesliga. Niciodată nu m-am gândit că voi vedea această echipă retrogradată în timpul vieții mele”, a zis Seeler, acum în vârstă de 81 de ani.

Marea echipă a lui Hamburg de la sfârșitul anilor ’70

În 1983, HSV a cucerit Cupa Campionilor Europeni după ce a trecut în finală de Juventus. Fotografie via Twitter

Apărută în fotbalul german încă din 1887, sub numele de SC Germania, Hamburg și-a trăit anii de glorie între 1976 și 1987, perioadă în care a uimit Europa prin fotbalul său spectaculos, bazat pe o posesie prelungită a balonului. Ascensiunea „dinozaurilor” a început odată cu venirea lui Felix Magath, pe atunci un tânăr și talentat mijlocaș ofensiv, a continuat cu transferul starului englez Kevin Keegan și s-a desăvârșit odată cu numirea pe banca tehnică, în 1981, a austriacului Ernst Happel. Doar doi ani mai târziu, legendarul Happel i-a condus pe cei din Hamburg spre cel mai mare succes din istoria clubului: câștigarea Cupei Campionilor Europeni, după o finală câștigată în fața Juventusului lui Platini, Boniek și Paolo Rossi. Pornită ca outsideră în ultimul act disputat la Atena, în mai 1983, HSV s-a impus totuși cu 1-0, printr-un gol fabulos marcat chiar de Magath.

De-a lungul acelui deceniu de poveste, Hamburg și-a îmbogățit din plin palmaresul. A cucerit trei titluri ale Germaniei, două cupe naționale, două supercupe, dar și o Cupă a Cupelor, în 1977, la capătul unei finale cu Anderlecht, în care același Magath s-a numărat printre marcatori. Ar fi putut lua chiar și Cupa UEFA, unde a jucat finala ediției din 1982, una pierdută însă categoric în fața suedezilor de la IFK Goteborg. Cupa Germaniei din 1987 a fost ultimul trofeu important câștigat de hanseatici, care au traversat apoi o criză financiară prelungită și au fost nevoiți să își vândă cei mai buni jucători. Declinul a început imediat după plecarea regretatului Happel înapoi în țara sa natală și s-a întins pe o perioadă de 30 de ani, timp în care, cu câteva excepții, HSV s-a zbătut mai mereu în a doua parte a clasamentului din Bundesliga.

Printre prestații mediocre, HSV a apucat totuși să joace de două ori în grupele Ligii Campionilor – unde, printre altele, a învins-o pe Juventus chiar pe Delle Alpi – și de două ori la rând (2009 și 2010) în semifinalele defunctei Cupe UEFA. De-a lungul ultimilor decenii, clubul din nordul Germaniei a dat impresia că e un gigant adormit, care întârzie să se trezească. Chiar și așa, puțini își imaginau că va sosi și momentul fatidic în care ceasul de pe Volksparkstadion va trebui resetat.

Ultimii ani, trăiți mereu pe muchie de cuțit

Secvență din barajul cu Karlsruher pentru rămânerea în Bundesliga, în vara lui 2015. Fotografie via Kicker

Totuși, realitatea e că retrogradarea de la sfârșitul acestui sezon n-a venit de nicăieri. În ultimii ani, Hamburg s-a jucat cu focul mai mult ca niciodată, în ciuda investițiilor importante făcute de conducerea clubului. Cu un sezon în urmă, HSV a evitat retrogradarea în minutul 88 al ultimei runde, datorită unui gol marcat de Luca Waldschmidt în poarta lui Wolfsburg. În 2014-2015, salvarea a fost și mai dramatică. Hamburg a încheiat pe locul al 16-lea și a fost obligată să dispute un baraj împotriva lui Karlsruher. După un 1-1 pe propriul teren, „dinozaurii” au fost conduși până în minutul 91 al returului. Au egalat în extremis și au trimis meciul în prelungiri, unde un gol al lui Nicolai Muller le-a garantat locul în Bundesliga. Tot după un play-off dramatic, însă cu Greuther Furth, au scăpat de liga a doua cei de la Hamburg și în 2013-2014. Atunci a fost 0-0 pe Volksparkstadion și 1-1 în deplasare, într-o perioadă în care la gruparea din nordul Germaniei evoluau nume importante precum Rafael van der Vaart, Hakan Calhanoglu sau Johan Djourou.

Dovada haosului care a domnit la clubul din Hamburg în ultima vreme este faptul că, de-a lungul precedentelor cinci sezoane, nu mai puțin de nouă antrenori au stat pe banca echipei. Începând cu Rodolfo Cardoso, în septembrie 2013, și până la Christian Titz, numit în luna martie a acestui an, niciunul dintre cei nouă nu a reușit să o revitalizeze pe HSV, cel mai reușit mandat avându-l Bruno Labadia: 16 victorii în 50 de partide. Anul acesta, lipsa de stabilitate a fost și mai vizibilă. HSV a început sezonul cu Markus Gisdol pe bancă, însă acesta a fost demis în ianuarie, după ce din august până la începutul lui 2018 nu a câștigat decât două meciuri. Înlocuitorul său, Bernd Hollerbach, a rezistat doar două luni, timp în care „dinozaurii” nu au bătut pe nimeni.

În martie, Christian Titz, tehnicianul de la echipa secundă, a fost numit principal într-un moment în care HSV ocupa ultimul loc în clasament. Mutarea a fost percepută ca un soi de resemnare cu retrogradarea, în condițiile în care momentul critic ar fi cerut un tehnician cu experiență pentru a evita picajul. Cu Titz pe bancă, HSV și-a continuat inițial parcursul greoi, dar și-a revenit pe ultima sută de metri. Hanseaticii au câștigat patru dintre ultimele șase partide din Bundesliga, totuși prea puțin și prea târziu pentru a evita retrogradarea. Ca să prindă barajul, Hamburg trebuia s-o bată pe Gladbach în ultima rundă și să spere că Wolfsburg va pierde acasă în fața celor de la Koln. „Dinozaurii” și-au făcut treaba, însă celălalt rezultat i-a îngropat: Koln a pierdut clar, scor 1-4, după ce a încasat un gol chiar în primul minut al jocului.


Citește și: RB Leipzig, clubul controversat care a crescut într-un deceniu cât alții într-un secol


„Hamburg, cea mai proastă investiție din viața mea!”

Olandezul Ruud van Nistelrooy a marcat 12 goluri în 36 de apariții pentru Hamburg. Fotografie via

Povestea căderii lui Hamburg e diferită de cele ale altor mari echipe retrogradate, de obicei din cauza problemelor grave cu bani. Cu toate că în ultimele sezoane s-a aflat mai tot timpul în subsolul Bundesligii, HSV a investit peste o sută de milioane de euro în transferuri. Printre alții, pe Volksparkstadion au ajuns olandezii Rafael van der Vaart și Ruud van Nistelrooy, elvețienii Valon Behrami și Johan Djourou, sârbul Filip Kostic sau grecul Kyriakos Papadopoulos, fotbaliști care însă n-au reușit să ridice nivelul trupei din nordul Germaniei. Mai mult, venirile acestor staruri a dus la marginalizarea tinerilor proveniți de la academie, de care clubul s-a debarasat nejustificat de repede. Jonathan Tah, fundașul de 22 de ani care între timp a devenit om de bază la Leverkusen, sau Kerem Demirbay, mijlocașul care acum e una dintre piesele esențiale din angrenajul de succes al lui Hoffenheim, sunt doar două exemple.

„Din punct de vedere economic, Hamburg e cea mai proastă decizie de investiție din viața mea”, recunoștea, cu câteva săptămâni în urmă, Klaus-Michael Kuhne, unul dintre oamenii de afaceri care au pompat zeci de milioane în club, în speranța că îi va recupera în momentul în care „dinozaurii” vor ajunge în Liga Campionilor. De altfel, din cauza acestor investiții care n-au fost urmate și de performanțe sportive, HSV a acumulat datorii de circa 105 milioane de euro. Mai toți jucătorii ajunși la formația din nordul Germaniei au plecat după câțiva ani pe sume insignifiante, excepția care confirmă regula fiind turcul Hakan Calhanoglu, vândut pe 13 milioane de euro la Leverkusen.

Odată cu retrogradarea în 2. Bundesliga, Hamburg e forțată să își revizuiască strategia. Președintele clubului a anunțat deja că bugetul se va înjumătăți, iar obiectivul lui HSV este să construiască o echipă în jurul tinerelor talente din propria curte. Antrenorul Christian Titz, care va continua la cârma lui Hamburg și în sezonul următor, e omul potrivit pentru acest nou proiect, lucru pe care îl susține inclusiv legendarul Uwe Seeler. În ciuda retrogradării, Titz a fost lăudat de toată lumea pentru că a promovat numeroși jucători de la academia U21 și a imprimat echipei un stil bazat pe posesia mingii, unul pe placul suporterilor din Hamburg. Evident, clubul vizează revenirea imediată în Bundesliga, însă e clar că misiunea nu va fi una ușoară. În Zweite, HSV se va bate cu grupări puternice, unele obișnuite cu aerul din prima ligă, precum Inglostadt, Bielefeld, Darmstadt sau marea rivală din oraș, FC St. Pauli.


Citește și: Clubul simbol al toleranței, ai cărui fani se luptă cu rasismul și discriminarea sexuală


Comentarii