Talentați, dar rebeli încă din adolescență, frații Costea, Florin (34 de ani) și Mihai (31 de ani), au avut o ascensiune rapidă în fotbalul românesc. Din păcate, la fel ca în cazul atâtor jucători români înzestrați fotbalistic, declinul celor porecliți „Cioară” și „Nilă” a avut loc la fel de iute, cei doi dispărând de câțiva ani din fotbalul mare.

Adrian Mititelu i-a adus în Bănie, în 2006, de la CSM Râmnicu Vâlcea, în schimbul a 75 de mii de euro. Până când FRF a dezafiliat „U” Craiova, pe 20 iulie 2011, cei doi au evoluat în Oltenia, având clauze uriașe de reziliere. Florin avea o clauză de 12 milioane de euro, iar fratele său de 15, sume exorbitante pentru fotbalul acelor ani.

Amândoi au ajuns apoi la FCSB, după ce FRF i-a scos pe „juveți” din competițiile oficiale. În cazul lui Mihai, Gigi Becali a plătit 1,4 milioane de euro, cu puțin timp înainte ca echipa lui Mititelu să fie dezafiliată, spunând că vrea să-i dea bani omologului său din Bănie.

Accidentarea horror care a schimbat totul

Despre Florin Costea s-a spus mereu că poate ajunge într-un campionat puternic. Oferte au existat, inclusiv de la Benfica Lisabona, dar niciuna nu s-a materializat într-un transfer. 

„Cred că oferta de la FC Koln a fost cea mai mare. Și de la Porto, într-adevăr. Probabil că dacă nu era accidentarea, una dintre ele se concretiza și ajungeam să joc într-un campionat de top. Eram titular la echipa națională, convocat la fiecare acțiune. Am stat pe loc un an de zile și când am revenit, nu am mai fost același”, povestea Florin într-un interviu acordat în 2018.

Florin Costea, într-un meci al României, cu Croația. Șase selecții pentru națională a strâns „Cioară”. Fotografie via Pro Sport

În 2010, Florin Costea se afla pe un drum ascendent, dar totul s-a năruit într-un meci de campionat cu Poli Iași. La o fază de atac a Craiovei, „Cioară” a fost faultat de portarul advers, Cristian Brăneț, iar verdictul medicilor a fost crunt: ruptură de ligamente încrucișate la genunchiul stâng.

Toată lumea a inlemnit de groază în acele momente. Adrian Mititelu a plâns în direct la TV, iar portarul Brăneț a rămas cu sechele: „Am încercat să-l sun pe Costea, dar nu mi-a răspuns. Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat. Mai bine dădea gol, decât să-l accidentez. A fost o chestiune involuntară. I-am luat dreptul la muncă. Sunt șocat, în viața mea n-am accidentat pe nimeni”, declara Brăneț, la cald. 

La momentul accidentării, Florin Costea avea 46 de goluri marcate în 106 jocuri de Liga 1. Mai mult decât atât, Mititelu tocmai refuzase o ofertă de patru milioane de euro pentru el, de la FC Koln, iar nemții erau gata să ofere mai mult. Din acea clipă însă, toată afacerea s-a dus pe apa sâmbetei. Florin a fost nevoit să ia o pauză de opt luni. Până la această accidentare, mai trecuse printr-o ruptură de ligamente încrucișate.

Episodul FCSB și conflictele deschise cu Gigi Becali

A urmat dezafilierea Craiovei, iar Florin și Mihai Costea au ajuns la FCSB. Florin a rezistat un an la actuala vicecampioană, perioadă în care a mai avut câteva sclipiri de geniu. Din păcate, mult prea puțin pentru un fotbalist cu meciuri în echipa națională. După un singur sezon, „Cioară” a rămas liber de contract și a semnat cu Drobeta Turnu-Severin.

În schimb, Mihai Costea a stat până în 2014 la București, perioadă în care au existat numeroase contre între el și patronul Becali. Pe 20 noiembrie 2011, după un eșec cu Ceahlăul Piatra Neamț, Gigi Becali i-a făcut praf pe frații Costea: „S-a văzut de la început că noi nu pasam nimic, jucam numai aşa, din inerţie, pe cînd ei au pasat mereu. Dacă ai doi măscărici în faţă, adversarilor nu le e teamă. Doi păcălici au fost fraţii Costea în această seară. Acum l-au stricat şi pe Rusescu, parcă ăsta mai juca ceva.”

Mihai Costea n-a rezistat umilinței publice a finanțatorului de la FCSB și i-a trimis imediat un sms: „Nu sunt măscăriciul nimănui! La iarnă ne despărțim”, i-a scris fratele mai mic. Becali a oferit mai apoi o nouă replică: „Să-mi aducă banii înapoi și sunt liberi să plece”.

La scurt timp după acel episod, spiritele s-au liniștit în Ghencea, dar nu pentru mult timp. În martie 2012, perioadă în care se iubea cu Daniela Crudu, Mihai Costea a decis să fugă de la echipă. Înaintea unui meci de campionat cu Astra, atacantul a plecat cu iubita într-o mică vacanță, la Sibiu.

Frații Costea nu s-au adaptat niciodată la București. Fotografie via Pro Sport

Patronul FCSB a luat-o razna când a aflat: „De acum încolo o să măsurăm IQ-ul, când o să luăm un jucător. S-a dus la Sibiu după o curvă. A primit 30 de mii de euro amendă. O să-i zic lui Ilie Stan să-i dea drumul. Am pierdut un milion şi jumătate din cauza lui, dar şi eu îl nenorocesc. Vreau să-l distrug! Când face echipa antrenament, o să îl trimit la sex oral. Să îi tremure genunchii!”.

Chiar și după ce s-a despărțit de vedeta TV, „Nilă” a continuat să fie „oaia neagră” a echipei, cel puțin în viziunea patronului. De așteptat, Laurențiu Reghecampf a decis, în 2013, să-l excludă definitiv din lot. Antrenorul de atunci al FCSB-ului s-a enervat după ce atacantul n-a apărut la o cină a echipei: „De acum, Mihai Costea nu mai contează la Steaua, e trimis la echipa a doua, care nu există. Nu va mai juca la Steaua. Aceste gesturi nu sunt normale. Poate pleca oriunde vrea, poate vorbi cu managerul, cu preşedintele”, a anunțat Reghecampf.

Mihai Costea a plecat în cele din urmă de la FCSB în 2014, când s-a transferat în Polonia, la Zawisza Bydgoszcz. După aventura în Polonia, „Nilă” a mai trecut pe la FC Voluntari, Ittihad Kalba, SC Fujairah și Al-Arabi, ultimele trei grupări din Emiratele Arabe.

Drumurile vieții, din Rusia până în Asia, și „reunirea” de la Dăești

În timp ce Mihai apărea pe prima pagină a tabloidelor, Florin a încercat să-și reclădească cariera. După ce a evoluat la Drobeta-Turnu Severin, a fost căutat de CFR Cluj. În Gruia, „Cioară” a purtat tricoul cu numărul zece. A prins aproape 50 de meciuri în tricoul CFR-ului, dar s-a despărțit de ardeleni după ce i s-a cerut să accepte micșorarea salariului.

Mai apoi a luat drumul Rusiei. A semnat cu Arsenal Tula, echipă la care a evoluat și Alexandru Bourceanu. A petrecut puțin timp în prima ligă a Rusiei, iar după ce echipa a retrogradat, a fost transferat de FC Zakho, în Irak, unde a împărțit vestiarul cu Cristian Daminuță.

Dar și-a reziliat rapid contractul cu FC Zakho, din cauza unei noi accidentări. Chiar și așa, atacantul a încasat 90 de mii de euro pentru aventura din Irak. Salih Jaber, cel care a intermediat transferul lui Costea în Irak, spunea într-un interviu în Pro Sport: „Florin Costea a jucat un minut. A venit, a luat banii şi a plecat, pentru că era accidentat. Nu i s-au cerut banii înapoi”.

Pentru „Cioară” au urmat alte experiențe în țară, la Râmnicu Vâlcea, Viitorul Pandurii Târgu Jiu (ex-Șirineasa, ex-Energeticianul), Atletic Bradu și FC „U” Craiova 1948, ultima fiind echipa înființată de Adrian Mititelu.


Citește și: De la Edinburgh la Lunca Teuzului. Ce s-a întâmplat cu Dumitru Copil, „noul Hagi” al României?


De aici, Florin Costea a plecat cu scandal. El și Mihai Dina au fost puși pe liber, la cererea președintelui Marcel Pușcaș. Costea s-a apărat și a spus, în Gazeta Sporturilor, că Pușcaș i-a pus gând rău imediat cum a ajuns la club: „Nu există niciun motiv pentru care am plecat de la echipă. Noi ne-am antrenat foarte bine, cei 20 de jucători pot confirma. Ce s-a întâmplat cu noi acum o să se întâmple și cu alții pe viitor. Pușcaș, de când a venit la echipă, a spus că vrea să scape de bătrâni. Tu îți dai seama ce se întâmplă la acest club? Domnul Mititelu n-are nicio vină.”

Înaintea de startul acestui sezon, Florin Costea a vorbit pentru Liga2.ro despre traiectoria pe care a luat-o cariera sa: „Am jucat şi la liga a doua cât mi-a permis organismul, şi la a treia pentru plăcere, însă genunchii mei sunt operaţi de câte două ori fiecare şi nu îmi permit să mai fac o pregătire bună, pentru a evolua la un nivel mai ridicat. Îmi doresc să joc cât mai pot. Când nu o să mai pot, mă retrag frumos. Ce am avut de spus în fotbalul de performanţă, cred că am spus. Din păcate, acele accidentări m-au dat mult înapoi”.

În această vară, frații Costea au redevenit coechipieri. Florin Costea a semnat cu Viitorul Dăeşti, echipă nou-promovată în Liga 3. Mihai Costea s-a antrenat și el cu Viitorul, dar pentru moment se află în continuare sub contract cu Al-Arabi, echipă de eşalon secund în Emiratele Arabe.

Chiar și așa, a evoluat în câteva jocuri amicale pentru Dăești, alături de fratele său. Florin Costea spune că venirea la Dăești nu e un pas în spate: „Dăeşti nu este un pas înapoi. Eu am venit să joc acasă, nu am mai vrut să plec, dar vreau să fac şi mişcare pentru menţinere. De mult nu m-am mai gândit la fotbalul de performanţă, de câţiva ani nu m-a mai ajutat organismul ca să joc la un nivel înalt. Eu vin să ajut Viitorul cât pot şi să mă menţin în formă. Eu mă consider retras din fotbalul mare de trei ani, de când am plecat din Rusia”.

Comentarii