Dacă o să cauți „We all hate Leeds scum” pe YouTube, o să găsești numeroase compilații cu suporteri ai mai multor echipe care scandează fix asta. De la Manchester United până la Cardiff sau Middlesbrough. Întrebarea firească e cum a ajuns Leeds United, una dintre formațiile de tradiție din Anglia, să fie atât de urâtă de toată lumea?
Motivele sunt numeroase și variate. Adevărul e că nu multă lume are amintiri prea plăcute de pe Elland Road, arena lui Leeds. Cu siguranță nu legendarul Ferguson, care își amintește momentul în care un suporter a intrat pe teren și a încercat să îl lovească pe antrenorul de tineret al lui Manchester United, Eric Harrison, probabil confundându-l cu Sir Alex.
Sau de ziua în care stătea în mașina sa la semafor, chiar lângă stadionul lui Leeds, și a văzut cum o gașcă de fani se apropie de el. „Am văzut un grup de suporteri, vreo 20-30, skinheads cu toți. M-au văzut și ei, apoi au început să alerge spre mașină. Semaforul era tot roșu. Mai aveam puțin și făceam pe mine. Exact când se apropiau, s-a făcut verde și am plecat cât de repede am putut”, povestea Ferguson.
O serie de întâmplări care o pun pe Leeds într-o lumină nefavorabilă
Sir Alex nu e singurul care a avut ceva „de împărțit” cu gruparea de pe Elland Road. Brian Clough, fostul antrenor al lui Nottingham Forest și pentru o scurtă perioadă plină de eșecuri chiar al lui Leeds, spunea, nici mai mult, nici mai puțin, că clubul de pe Elland Road ar trebui să renunțe la toate medaliile pentru că toate au fost câștigate „trișând”.
Chiar și echipa antrenată de David O’Leary la începutul anilor 2000, care avea un stil de joc plăcut ochiului, nu era prea populară. În 2001, când a jucat în semifinalele Champions League contra Valenciei, clubul s-a gândit că ar fi potrivit ca toți jucătorii să se radă în cap pentru turul din Spania.
„Cei de la Leeds mi-au amintit de englezii săraci care au inventat fotbalul acum 15 secole, când au tăiat capul unui viking și au început să dea cu piciorul în el”, scria Julian Ruiz în Marca, după meciul respectiv.
Alt episod în care Leeds și-a arătat latura mai „întunecată” a avut loc în același an, după ce doi jucători – printre care și Jonathan Woodgate, mai târziu transferat de Real Madrid – au apărut în fața tribunalului, suspectați că au bătut măr un student asiatic. Leeds a trimis atunci o scrisoare către Daily Mail, reacționând cinic la incident: „Fotbaliștii noștri nu poartă mănuși pentru că așa e moda, ci ca să nu lase amprente”.
Mai recent, Dennis Wise a recunoscut că-n vremea când era antrenor, clubul i-a oferit un contract de profesionist unui tânăr de la academie, chiar dacă toată lumea știa că nu e destul de bun. Motivul? Tatăl lui s-a oferit să sponsorizeze clubul.
Aș putea aminti episoade de acest tip până mâine, dar până la urmă există, printre toate aceste incidente, două motive mari și late pentru care Leeds rămâne printre cele mai urâte echipe din Anglia. Zic „printre cele mai” și nu „cea mai urâtă” pentru că undeva prin Londra există Milwall, ai căror suporteri adoră să cânte „No one likes us, we don’t care”.
Dirty Leeds – fotbalul defensiv și violent care a adus două titluri
În anii ’60 și începutul anilor ’70, Leeds devenise unul dintre cele mai de succes cluburi din Albion. A câștigat titlul în 1969 și 1974 și a încheiat de trei ori pe poziția secundă, cu marele Don Revie pe bancă. Revie a transformat clubul în totalitate: a propus schimbarea echipamentului din galben-albastru în alb complet, pentru a imita Real Madrid, a promovat tineri de la academie și a impregnat o atmosferă de familie și solidaritate la echipă.
Leeds contra restului lumii. Ori ești cu noi, ori ești împotriva noastră. În plus, Revie a devenit faimos pentru meticulozitatea cu care își analiza adversarii și grosimea dosarelor pe care le avea despre toate echipele. Sună cunoscut?
Toate aceste inovații au adus însă la pachet o atitudine dură, uneori chiar violentă pe teren, a fotbaliștilor. Leeds devenise o forță dominantă în fotbalul englez, dar felul în care câștiga a atras ura tuturor.
Stilul defensiv era completat cu intrări dure, care au dus la numere record pentru cartonașe galbene/roșii, iar incidentele violente erau la ordinea zilei. Un meci cu Everton din 1974 a intrat în legendă, pentru că arbitrul a fost nevoit să scoată jucătorii de pe teren ca să se calmeze.
Sigur, nu doar Leeds făcea asta și, de multe ori, chiar „albii” erau victimele unor astfel de atacuri. Numai că, atunci când iei campionatul, e clar că lumina reflectoarelor va fi asupra ta. Fără îndoială, totuși, Leeds era cea mai bună echipă din Anglia la acea vreme. Arogantă, dar cea mai bună.
Leeds United Service Crew, printre cei mai duri huligani din Marea Britanie
Leeds United Service Crew, grupare de „hooliganism” a fanilor lui Leeds a fost înființată în 1974. Numele de „Service Crew” provine de la preferința lor pentru trenurile publice – public service – pe care le foloseau ca transport pentru a evita poliția.
Într-o perioadă scurtă, membrii grupării au reușit să își facă un renume. Leeds United Service Crew a devenit cunoscută drept una dintre cele mai violente grupări din fotbalul european.
Primul incident relevant a avut loc la finala Cupei Campionilor din 1975, pe care Leeds a jucat-o contra lui Bayern, pe „Parc des Princes”, la Paris. După ce golul lui Peter Lorimer a fost anulat, zeci de fani au rupt scaunele și le-au aruncat pe gazon, iar mulți dintre ei au participat ulterior la ciocniri violente cu poliția, după ce au invadat terenul. Drept urmare, Leeds a fost interzisă în competițiile europene timp de patru ani.
Un alt incident major a avut loc pe 11 mai 1985, când un copil de 14 ani a murit pe St. Andrew’s, după ce fanii au fost împinși de poliție și aproape striviți într-un zid. Intervenția poliției a avut loc în urma ciocnirilor violente dintre fanii lui Leeds și cei ai lui Birmingham. Suporterii „albilor” au vrut să invadeze din nou terenul și au încercat să doboare gardurile care separau tribunele. În jur de o mie de fani au fost implicați în violențele care au urmat.
Huliganismul a dispărut – în cea mai mare parte – din Anglia în ultimii 20 de ani, iar de la echipa dură a lui Don Revie au trecut în jur de 50 de ani. Dar amintirile negative rămân mult mai ușor în memorie.
Deși Leeds a ales să îi reamintească lui Marcelo Bielsa „principiile solide pe care acest club este format”, după ce argentinianul a spionat antrenamentul lui Derby înaintea unui meci direct, faptul că pe Elland Road se vând eșarfe pe care scrie „Dirty Leeds” arată că nici măcar gruparea din West Yorkshire însăși nu e pregătită să scape de această etichetă. Și atunci, ce așteptări să ai de la fanii adverși?
