Discordia dintre Indonezia și Malaezia, națiunile care se luptă pentru supremație în Asia de Sud-Est

În decembrie 2010, Indonezia și Malaezia s-au întâlnit în finala Cupei AFF, competiție care se ține o dată la doi ani și adună la start echipele naționale din Asia de Sud-Est. Orgoliile sunt imense, deoarece, pentru țările din partea asta de lume, întrecerea reprezintă singura oportunitate reală de glorie internațională. Indonezia, Malaezia, Vietnam, Thailanda sau Singapore nu ajung de obicei prea departe la Cupa Asiei, iar de calificări la Cupa Mondială nici nu se pune problema.

Ultimul act al Cupei AFF se joacă în dublă manșă, iar prima partidă a finalei din 2010 a fost programată la Kuala Lumpur, în capitala Malaeziei. Indonezia nu câștigase niciodată trofeul, însă de data asta pornea ca favorită certă. În grupe, „alb-roșii” îi spulberaseră pe „tigri” cu 5-1, la Jakarta, iar acum sperau că după finalele pierdute în 2000, 2002 și 2005, își vor adjudeca în sfârșit trofeul.

Numai că pe indonezieni i-a așteptat infernul în capitala Malaeziei. La antrenamentele de dinaintea meciului, s-au trezit brusc cu mâncărimi pe tot corpul, pentru că gazdele lor „plantaseră” niște praf de scărpinat în zona porților.

Șicanele au continuat în timpul partidei, când au fost bruscați constant de adversari și asaltați permanent cu lasere de către fanii malaezieni. În minutul 54, fotbaliștii indonezieni s-au plâns arbitrului că nu mai pot juca în asemenea condiții și chiar au părăsit terenul, revenind abia după opt minute.

Intimidați și deconcentrați, până la urmă au capotat. Malaezia a câștigat cu 3-0, toate golurile venind în ultima jumătate de oră a partidei. Controversele din jurul meciului au născut un adevărat război pe Twitter între suporterii celor două țări. Zeci de mii indonezieni au reușit să facă din #HateMalaysia cel mai în tendință haștag de pe Twitter, timp de o oră.

Trei zile mai târziu, la returul de la Jakarta, unde numărul de forțe de ordine a fost triplat (de la trei la nouă mii de polițiști) pentru a împiedica o eventuală răzbunare a indonezienilor, gazdele s-au impus doar cu 2-1. Trofeul a ajuns la „tigri”, un succes celebrat îndelung în Malaezia, unde ziua de după marea victorie a fost declarată sărbătoare națională.

Două țări care au multe lucruri de împărțit și de reglat

Episodul din 2010 e doar un alt capitol al rivalității dintre cele două țări vecine. Încă de când Malaezia și-a câștigat independența, în 1957, au existat disensiuni puternice între cele două state, legate mai ales de granițele maritime și de patrimoniul cultural. În 1963, a izbucnit chiar un război între ele, în insula Borneo, conflict care a durat trei ani și jumătate. Așa că fotbalul reprezintă doar o extensie a unei vechi neînțelegeri.

În timp ce Indonezia este un stat gigant ca mărime, al patrulea cel mai populat teritoriu din lume, cu peste 260 de milioane de locuitori, Malaezia numără puțin peste 30 de milioane de oameni. Economic însă, Malaezia își surclasează clar adversara, cu un PIB de trei ori mai mare.

Din această cauză, zeci de mii de indonezieni lucrează în țara vecină, mulți dintre ei în mod ilegal. De regulă, prestează muncile cele mai de jos și există numeroase relatări despre cum sunt abuzați și hărțuiți, atât de angajatori cât și de autoritățile malaeziene.

În acest context, animozitatea de pe terenul de fotbal s-a dezvoltat firesc. A și fost alimentată devreme, chiar în 1957, când Malaezia a organizat un turneu amical ca să-și sărbătorească independența abia obținută. Indonezia a fost atunci una dintre invitate și i-a stricat buna dispoziție gazdelor, câștigând cu 4-2.

Citește și: Românul vedetă în Asia de Sud-Est: „Am pus un clip pe Youtube și-am prins un transfer în Vietnam”

De atunci, meciurile dintre „alb-roșii” și „tigri” se joacă cu „cuțitele pe masă”, indiferent de categoria de vârstă. E deja o tradiție ca indonezienii să fluiere imnul Malaeziei la partidele de pe teren propriu dintre cele două țări. La fel cum e un obicei ca fotbaliștii și staff-ul naționalei malaeziene să călătorească în vehicule blindate de fiecare dată când se află pe teritoriu indonezian.

În 2011, la Jocurile Asiei de Sud-Est găzduite de Indonezia, un jurnalist malaezian remarca faptul că fanii gazdelor nu „au niciun respect pentru imnul nostru. Sunt lipsiți de fair-play și văd Malaezia ca pe o amenințare în sport. Încă ne poartă pică pentru acea finală de la Cupa AFF, din 2010”.

Mai pătimașă din partea Indoneziei, rivalitatea e împărtășită însă și de Malaezia. Într-un sondaj realizat de Goal Malaysia, 62% dintre fanii „tigrilor” au idenfiticat-o pe Indonezia ca marele lor dușman, în detrimentul selecționatei din Singapore.

Pietre, sticle și amenințări cu moartea din cauza unei postări pe Instagram

O întâmplare edificatoare pentru discordia dintre cele două națiuni a avut loc recent, în iulie 2018, în timpul semifinalei Cupei AFF pentru naționalele sub 19 ani. S-a jucat în Indonezia, iar malaezienii au câștigat dramatic, la penalty-uri, un deznodământ care i-a scos din sărite pe suporterii gazdelor.

Iritați, i-au atacat cu pietre și sticle pe jucătorii și oamenii din staff-ul rivalei, profitând și de apatia forțelor de ordine, care au privit pasive fără să intervină. „Bine c-am reușit să fugim la vestiare fără să pățim nimic”, a povestit afectat Bojan Hodak, selecționerul croat al naționalei U-19 a Malaeziei.

Tot vara trecută, un tânăr jucător malaezian a turnat gaz pe foc și a declanșat o altă bătălie a războiului interminabil. În aeroport, înaintea plecării în Indonezia la un turneu pentru naționalele U-16, adolescentul Amirul Ashrafiq Hanifah a înfuriat o țară întreagă. A postat pe Instagram drapelul alb-roșu al Poloniei, în loc de cel roșu-alb al Indoneziei, o eroare totuși scuzabilă, mai ales din partea unui puștan de 16 ani.

Nu și pentru fanii indonezieni, care au considerat postarea o insultă gravă la adresa țării lor. Drept urmare, s-au dezlănțuit pe Social Media. Unii l-au amenințat cu moartea pe fotbalist, care s-a speriat, a șters și apoi și-a cerut scuze tuturor indonezienilor pentru greșeala comisă.

Citește și: Cum a devenit un club din Uzbekistan, cu Rivaldo și Scolari, „Barcelona Asiei” și apoi a căzut în mediocritate

Dar asta nu l-a scutit de tratamentul „special” pe care indonezienii i l-au pregătit în timpul turneului. „Amirul e un câine!”, i-au strigat fanii gazdelor tânărului Hanifah, care a fost huiduit și înjurat în permanență. La fel și colegii săi de echipă.

De altfel, suporterii din Indonezia sunt cunoscuți în Asia pentru comportamentele lor huliganice. Din 1994 și până astăzi, nu mai puțin de 70 de fani și-au pierdut viețile în incidente legate de fotbal.

Una peste alta, disputele dintre cele două națiuni rivale sunt sarea și piperul fotbalului din zonă și suscită interes fantastic din partea publicului. Se joacă pe stadioane uriașe, de peste 70-80 de mii de locuri, mereu arhipline.

Goana după bilete se transformă uneori în panică și chiar provoacă tragedii. În 2011, la un meci jucat la Jakarta, mii de oameni care n-au prins bilet au încercat să forțeze intrarea pe stadion. În învălmășeala creată, doi fani au fost călcați în picioare și și-au pierdut viața. O consecință tristă a disperării de a-ți vedea favoriții în duelul cu marele dușman.