Născut în 1977 într-o familie înstărită și elitistă din Porto, André Villas-Boas este unul dintre puținii antrenori care și-au făcut intrarea în lumea fotbalului fără să fi jucat niciodată la o echipă profesionistă. De fapt, dacă soarta nu i l-ar fi scos în cale pe elegantul Sir Bobby Robson, poate că AVB n-ar fi lucrat niciodată în fotbal.
În 1994, pe când abia împlinise 17 ani, Villas-Boas era vecin cu Bobby Robson, care pe atunci o pregătea pe FC Porto. Pasionat de fotbal, André și-ar fi dorit enorm să devină jucător profesionist, însă a realizat devreme că nu are talentul necesar.
Asta nu l-a împiedicat să analizeze „la sânge” performanțele echipei sale favorite, FC Porto. Nemulțumit de forma slabă a „dragonilor”, André, care vorbea fluent limba engleză, i-a transmis vecinului Robson că face o greșeală când îl lasă pe bancă pe Domingos Paciencia, jucătorul său preferat. Mai mult, cu tupeul tipic adolescentin, i-a dat câteva sfaturi tactice englezului, pentru a scoate clubul din impas.
Impresionat de curajul și de cunoștințele puștiului Villas-Boas, Bobby Robson i-a oferit acestuia un job în departamentul de analiză al lui FC Porto. Mai târziu, l-a încurajat să urmeze cursurile școlii de antrenori, lucru pe care André l-a făcut. Cu brio, chiar. La 21 de ani, portughezul obținea deja licența UEFA, în Scoția, și era gata să antreneze.
Din Insulele Virgine Britanice până la jobul mult visat
Doi ani mai târziu, în 2000, Villas-Boas trăia prima experiență pe bancă. Una exotică, tocmai în Insulele Virgine Britanice, unde a fost angajat ca director tehnic al echipei naționale. „Eram practic antrenorul naționalei. Eram doar un puști, dar ei n-au știut asta. Le-am zis vârsta mea doar în ziua în care am renunțat la job”, povestea portughezul, peste ani.
A rămas 18 luni în Caraibe, perioadă în care a stat pe bancă la meciurile din preliminariile Mondialului din 2002. Rezultatele n-au fost spectaculoase, însă portughezul a rămas în istoria insulelor drept omul care a impulsionat și dezvoltat fotbalul local, prin metodele sale moderne de pregătire.
Apoi s-a întors la Porto. Mai întâi ca manager al echipei U-19, după care a devenit „mâna dreaptă” a lui José Mourinho. „The Special One” a fost impresionat de capacitatea analitică a lui Villas-Boas, așa că i-a oferit din ce în ce mai multă încredere. Într-un fel, Mourinho s-a văzut pe el însuși în tânărul și ambițiosul André. În următorii ani, acesta l-a urmat peste tot pe Mourinho, de la Inter până la Chelsea.
În 2009, Villas-Boas a avut prima ofertă de a deveni „principal”. Braga l-a vrut și chiar l-a chemat la un interviu, dar în final n-a obținut postul. Ironic, clubul din nordul Portugaliei l-a ales tehnician pe Domingos Paciencia, idolul lui AVB în copilărie.
Din ce în ce mai determinat să lucreze pe cont propriu și să-și construiască un nume independent de José, Villas-Boas și-a găsit locul câteva luni mai târziu. Académica de Coimbra l-a angajat în octombrie 2009, cu obiectivul clar de a salva echipa de la retrogradare. În acel moment, Académica era ultima în clasament și nu bătuse pe nimeni.
„Revoluția” de la Coimbra și perfecțiunea de la Porto
Destinul echipei din Coimbra avea să se schimbe radical odată cu sosirea antrenorului din Porto. Dedicat 100% meseriei, Villas-Boas s-a implicat total în revoluționarea lui Académica, punând accent pe analiza meticuloasă a adversarilor și pe partea psihologică.
Pe teren, și-a așezat echipa într-un 4-3-3 ofensiv și direct, în care îi încuraja pe oamenii de bandă să pătrundă în zona centrală. Obiectivul său era ca Académica să ajungă la finalizare cu cât mai mulți jucători, astfel încât adversarii să fie năuciți și să nu mai știe pe cine să marcheze.
Citește și: Cum l-au propulsat pe José Mourinho în „lumea bună” a fotbalului cele nouă luni petrecute la Leiria
Planul a funcționat, iar la finalul sezonului Académica de Coimbra a fost pe 13, la 11 puncte de zona retrogradării. Stilul său spectaculos a atras atenția „granzilor” Portugaliei. Sporting i-a dat târcoale, însă FC Porto s-a mișcat mai repede și l-a readus pe André pe „Dragao”. Deja era asemănat cu Mourinho, o comparație care, în următorii ani, avea să atârne greu pe umerii săi.
AVB a stat un singur an la Porto, îndeajuns cât să-l propulseze printre cei mai în vogă tehnicieni din lume. Succesul său a fost colosal: patru trofee (trei interne + Europa League), obținute într-o manieră dezarmantă. Porto a terminat campionatul neînvinsă, cu 27 de victorii și trei egaluri, iar columbianul Falcao a înscris de 39 de ori în toate competițiile.
În Europa League, cu un Hulk de neoprit, Porto le-a eliminat pe Sevilla, Villareal sau CSKA Moscova, impunându-se în finală cu Braga, la Dublin. Acel succes l-a transformat pe Villas-Boas în cel mai tânăr antrenor care a cucerit un trofeu continental. Și, totodată, i-a deschis nenumărate uși.
Eșecurile din Premier League
De la Porto s-a dus la Chelsea, pe urmele compatriotului Mourinho. Fanii londonezilor l-au văzut instantaneu drept un „Mourinho 2.0”. Așteptările erau uriașe, însă istoria nu avea să se repete. Aruncat în gura lupului și aflat mereu sub presiune, AVB s-a trezit rapid în situația de a gestiona un vestiar plin de vedete. Misiune complicată, la care în final a eșuat.
După câteva rezultate slabe, care au periclitat șansele la „top 4” ale lui Chelsea, Villas-Boas a avut de-a face și cu o „răscoală” a „greilor” din vestiar. Lampard, Terry și Drogba au criticat vehement tacticile portughezului, în timp ce fanii erau deja plictisiți de jocul sub așteptări al echipei.
În aceste condiții, demiterea a venit firesc, în martie 2012, după o înfrângere cu West Bromwich. Sosit ca „geniu”, părăsea „Stamford Bridge” fără să confirme perioada extraordinară din Portugalia, după unul dintre cele mai bizare mandate din istoria Premier League.
Dar André Villas-Boas încă avea „brandul” și vârsta de partea sa. Reputația îi era aproape intactă. Așa că nu i-a fost greu să își găsească un nou job în Anglia. Tot la Londra, la Tottenham, care în iulie 2012 i-a oferit un contract pe trei ani.
În primul sezon, unul cu suișuri și coborâșuri, AVB i-a dus pe „Spurs” pe locul cinci, la un pas de locurile de Champions League. Mai mult decât atât, portughezul a implementat un stil bazat pe atac și l-a reinventat pe Gareth Bale, căruia i-a oferit mai multă libertate în zona ofensivă.
În vara lui 2013, Villas-Boas a fost căutat de Real Madrid. Dar tehnicianul din Porto i-a refuzat pe „los blancos” pentru a rămâne la Londra, chiar dacă Spurs tocmai îl vânduse pe starul Bale. Decizie curajoasă, dar care nu avea să fie „premiată”. După un început modest de sezon, cu câteva înfrângeri usturătoare, portughezul avea să fie demis în decembrie.
Cu două eșecuri în Premier League, AVB a fost nevoit să facă un pas înapoi. Câteva luni mai târziu, în primăvara lui 2014, a preluat-o pe Zenit Sankt Petersburg.
Declinul și revenirea neașteptată în fotbalul mare
Începutul în Rusia a fost unul în forță, cu o serie de șase victorii. În primul sezon complet cu Zenit, André a luat titlul, numai că rușii nu erau mulțumiți. Deși întărită cu staruri mondiale, ca Hulk, Witsel sau Danny, echipa juca „plictisitor”, se apăra mult și se impunea cu greu în fața adversarilor mai slab cotați.
În stagiunea următoarea, lucrurile au mers și mai prost. Zenit a pierdut titlul în fața lui CSKA Moscova, iar Villas-Boas a părăsit gruparea din Sankt Petersburg. S-a întors în circuit în noiembrie 2016, preluând-o pe Shanghai SIPG, în China. Încă un pas uriaș înapoi, cel puțin din punct de vedere fotbalistic.
Doar un an a rezistat AVB în China, până în noiembrie 2017, după care a dispărut de tot din fotbal, dedicându-se curselor de raliuri. Se părea că, pentru cel comparat obsesiv cu Mourinho, nu mai există cale de întoarcere în fotbalul mare.
Citește și: Înflăcărata peluză din Marseille, locul care unește în simțiri cel mai cosmopolit oraș din Europa
Până în această vară, când s-a ivit, aproape de nicăieri, oportunitatea Olympique Marseille, după plecarea lui Rudi Garcia. Marseille își propune să-i sufle-n ceafă lui PSG, iar AVB e gata de provocare. „Vreau să fim pe podium și jucătorii să evolueze cu zâmbetul pe buze. Voi lăsa rezultatele să vorbească”, a spus portughezul la venirea în sudul Franței.
La 41 de ani, Villas-Boas nu mai este un „copil precoce” al antrenoratului. Chiar și în Ligue 1 există doi tehnicieni mai tineri decât el. Pe deasupra, portughezul sosește la un club cu pretenții uriașe, dar care în ultimii ani a dezamăgit crunt. Și într-un loc în care fanii nu au răbdare.
Startul a fost greoi, cu doar un punct obținut în primele două runde. Au urmat însă două victorii, iar Villas-Boas a câștigat (și) ceva timp. Pentru el, OM ar putea fi ultima șansă din carieră. Ultima ocazie să demonstreze lumii că succesele din Portugalia n-au fost doar „norocul începătorului”.
