„Mahomed nu e profet, e doar un alt arab!” au început să scandeze fanii ultranaționaliști ai lui Beitar Ierusalim, după ce ultrașii lui Bnei Sakhnin fluieraseră imnul Israelului, fluturaseră steaguri ale Palestinei și aruncaseră torțe pe gazon. A fost momentul în care spiritele s-au încins teribil pe stadionul lui Beitar, iar forțele de ordine au intervenit în forță pentru a înăbuși conflictul iscat. Patru suporteri au fost arestați și alte zeci au fost evacuați de pe stadion.
Meciul, jucat în ianuarie 2016, s-a terminat cu 1-0 pentru gruparea din „Orașul Sfânt”, dar fotbalul trecuse pe al doilea plan. Așa cum se-ntâmplă mereu când cele două echipe joacă între ele. Mai mult decât oricare alte întâlniri tensionate de pe planetă, partidele dintre Beitar și Bnei Sakhnin depășesc cu mult granița sportivă, fiind mai degrabă despre identitate națională, religie și politică.
Din 2003, anul în care Bnei Sakhnin a promovat în prima ligă israeliană, întâlnirile cu Beitar Ierusalim au fost considerate de risc maxim, pentru că cele două cluburi reprezintă două tabere opuse ale societății și politice din Israel. În timp ce Bnei Sakhnin a fost multă vreme singura echipă arabă din prima divizie israeliană, Beitar este tradițional un club naționalist, asociat cu mișcarea de extremă dreaptă din țară.
Beitar Ierusalim e considerat cel mai rasist club din lume
Înființat în 1936, Beitar are cumva imprimat ultranaționalismul în genele sale. De la începuturi, clubul din Ierusalim a fost legat puternic de mișcarea zionistă Betar. În același timp, a avut conexiuni cu Irgun, o organizație paramilitară zionistă care a desfășurat operațiuni în Palestina, între 1931 și 1948.
„Leii din capitală” și-au trăit prima perioadă de glorie în anii ’70 și ’80, când au cucerit mai multe cupe și campionate ale Israelului. Tot atunci, echipa a devenit foarte apropiată de partidul Likud, de extremă dreaptă, aflat la putere în acei ani.
Cu trecerea timpului, mai ales începând cu mijlocul anilor ’90, scandările rasiste și anti-arabe au devenit obișnuință printre ultrașii pătimași ai lui Beitar. Lucrurile au devenit și mai tensionate din 2005, când s-a înființat „La Familia”, cel mai violent grup de suporteri ai lui Beitar. Presa internațională se referă adesea la gruparea din Ierusalim ca la „cel mai rasist club din lume”.
Cunoscuți în toată țara pentru pornirile lor de extremă dreapta și pentru incidentele brutale pe care le provoacă pe stadioane, cei din „La Familia” sunt motivul principal pentru care Beitar nu are încă (și nu a avut vreodată) niciun jucător arab în lot.
Mai mult, Beitar a evitat multă vreme și fotbaliștii de religie musulmană. În 2005, când nigerianul musulman Ibrahim Ndala a ajuns la Ierusalim, fanii „galben-negri” au reacționat sălbatic. L-au hărțuit constant și l-au forțat până la urmă să părăsească clubul, deși jucătorul era unul dintre favoriții antrenorului.
Opt ani mai târziu, în 2013, atitudinea fanilor a fost și mai agresivă, după ce Dzhabrail Kadiyev și Zaur Sadayev, doi fotbaliști ceceni, s-au transferat la echipa din capitala Israelului. „La Familia” a protestat vehement, a dat foc birourilor conducătorilor clubului, a scandat slogane anti-musulmane și a afișat bannere pe care scria „Beitar, întotdeauna pură”.
Până și una dintre emblemele lui Beitar a avut de suferit din cauza convingerilor rasiste ale suporterilor „galben-negri”. În 2009, Aviram Baruchyan, pe atunci chiar căpitanul echipei, a fost trecut pe lista neagră de „La Familia”, după ce a declarat că și-ar dori ca un arab israelian să evolueze pentru Beitar. Pus la colț, Aviram și-a cerut scuze pentru că „i-a rănit” pe fani.
Bnei Sakhnin, echipa cu care se identifică arabii israelieni
Pe de altă parte, Bnei Sakhnin vine din orașul cu cei mai mulți musulmani din Israel. Situat în regiunea Galileea, Sakhnin are astăzi în jur de 30 de mii de locuitori, majoritatea palestinieni sosiți în oraș în 1948. Din 1976, de când poliția a ucis cinci arabi israelieni în urma unor proteste, localitatea a devenit un soi de simbol al identității arabe în țară, un bastion al rezistenței palestiniene.
Bnei Sakhnin a apărut pe scena fotbalului israelian abia în 1991, după fuziunea între două grupări locale. Odată cu ascensiunea spre elită, care a culiminat cu câștigarea Cupei Israelului, în 2004, clubul a cochetat tot mai mult cu politica. A devenit nu doar un simbol al arabilor israelieni, ci și o echipă asimilată cu cauza Palestinei, înclinații vizibile inclusiv din însemnele pe care fanii „cailor roșii” le afișează în tribune.
De-a lungul timpului, Bnei Sakhnin a fost finanțată puternic de Qatar, stat cunoscut pentru că nu are relații diplomatice cu Israelul. Stadionul echipei, inaugurat în 2006, chiar poartă numele de „Doha Stadium” și a costat 15 milioane de dolari, plătiți în totalitate de Comitetul Olimpic din Qatar.
La fel ca omologii de la Beitar, și ultrașii din Sakhnin au o istorie bogată în ceea ce privește conflictele violente. Mai cu seamă atunci când se-ntâlnesc cu rivalii lor din Ierusalim, moment în care ciocnirile sunt inevitabile.
Pentru suporterii lui Bnei Sakhnin, care de multe ori se simt persecutați în Israel, fotbalul e locul acela în care pot fi pe picior de egalitate cu „dușmanii” lor.
Interdicția pentru fanii oaspeți și vântul schimbării
După ce trupa din Galileea a cucerit cupa națională, în 2004, discordia dintre cele două echipe a crescut. Presa arabă a politizat imediat succesul, numindu-l „o victorie a Palestinei”. De partea cealaltă, suporterii lui Beitar au plătit un necrolog într-un ziar din Ierusalim, susținând că fotbalul din Israel a murit. Mai târziu, în 2014, „La Familia” a aruncat cu pietre spre jucătorii lui Bnei Sakhnin, care au părăsit terenul escortați de poliție.
Pe fondul agresivității de nestăvilit a fanilor, Federația, la sugestia conducerii celor două cluburi, a decis în 2016 ca meciurile dintre Beitar și Bnei Sakhnin să se dispute fără suporterii oaspeți. A fost prima interdicție de acest fel din istoria fotbalului israelian, însă una absolut necesară în contextul escaladării violențelor.
În vara lui 2018, Beitar a fost achiziționată de Moshe Hogeg, un antreprenor de 38 de ani, care a investit opt milioane de dolari la clubul din Ierusalim. Ca strategie, noul patron și-a propus să spele imaginea de echipă rasistă a lui Beitar, inclusiv prin normalizarea relațiilor cu Bnei Sakhnin. S-a întâlnit cu președintele rivalei și împreună au decis să ridice suspendarea pentru ultrașii care fac deplasarea.
Citește și: Când șeicii milionari dau chix în Europa: cazul Málaga, clubul care cândva strălucea în Liga Campionilor
La primul meci de la acest acord, jucat în septembrie 2018, atmosfera a fost relativ calmă. 1.500 de suporteri ai lui Bnei Sakhnin au călătorit la Ierusalim, unde și-au susținut favoriții pe-un stadion înțesat de fani ai ai lui Beitar. Partida a decurs fără incidente majore, însă au existat totuși scandări rasiste izolate, șapte suporteri (patru ai gazdelor și trei ai oaspeților) fiind chiar arestați.
Noul patron al lui Beitar știe că schimbarea percepției față de echipa sa e o muncă de durată, dar e dispus să nu cedeze presiunilor. Pe termen lung, vrea să-i alunge de pe stadion pe toți suporterii extremiști și a promis că „religia nu va mai reprezenta un criteriu în politica de transferuri”.
În ciuda acestui vânt al schimbării care bate dinspre ambele tabere, e greu de prezis cum va decurge această rivalitate acerbă. Cert e că în stagiunea viitoare cele două echipe nu se vor întâlni în campionat, pentru că Bnei Sakhnin tocmai a retrogradat din Ligat Japanika, prima scenă a fotbalului israelian.
