Ca mereu în ultimii ani, lupta pentru primele locuri în noua ediție a campionatului Spaniei se va da între Barcelona, Real și Atletico. Din 2004, an în care Valencia lui Rafa Benitez se încorona campioană, nicio altă grupare în afara celor trei granzi nu a mai triumfat în La Liga. Mai mult, din 2013 și până acum, podiumul a fost mereu o afacere exclusivistă între cele trei mari cluburi ale Spaniei.
Dacă primele poziții din La Liga par de neatins pentru „muritorii de rând”, în partea inferioară a campionatului e loc suficient pentru cei mici și foarte mici. În 2016, revista These Football Times remarca faptul că în campionatul Spaniei evoluau patru cluburi cu stadioane care nu puteau găzdui nici măcar 20 de mii de spectatori, o situație de neconceput cu un deceniu în urmă. Doi ani mai târziu, în august 2018, La Liga tocmai a pornit la drum cu nu mai puțin de șapte echipe aflate în această ipostază: Eibar, Girona, Leganés, Rayo Vallecano, Getafe, Alavés și Huesca.
Ascensiunea lui SD Huesca, după modelul bascilor de la Eibar
Ultima dintre cele șapte, Sociedad Deportiva Huesca, joacă pe un stadion de numai 5.500 de locuri și în această vară a promovat în premieră pe prima scenă a fotbalului din Spania. Provenită dintr-o localitate aflată în regiunea Aragon, la 70 de kilometri de Zaragoza, SD Huesca a avut în sezonul trecut cel mai mic buget dintre toate cele 22 de cluburi din Segunda Division. Totuși, condusă de un antrenor priceput, trecut prin staff-ul Barcelonei, și cu un lot de jucători „tineri și ieftini”, Huesca a încheiat campionatul pe poziția a doua, care i-a asigurat nu doar promovarea directă, ci și un loc fruntaș în ierarhia celor mai romantice povești ale fotbalului.
Văzută acum drept principală candidată la retrogradare, gruparea din nord-estul Spaniei visează să calce pe urmele lui Eibar, o altă formație care s-a ridicat de nicăieri, dar care și-a consolidat onest statutul și este deja la al cincilea sezon consecutiv în La Liga. Ascensiunea „armurierilor” de la Eibar, proveniți dintr-un orășel de circa 27 de mii de oameni din Țara Bascilor, a fost una naturală. Fără să aibă în spate un magnat sau o corporație care să pompeze bani în club, Eibar a fost nevoită să își gestioneze cu înțelepciune bugetul.
Citește și: Locul în care trofeele nu contează: Hammarby, clubul cu spirit latin din inima Scandinaviei
Gruparea bască și-a plătit mereu la timp datoriile către stat, fiind una dintre cele trei formații din La Liga fără restanțe la Fisc, și a stat departe de tentațiile din fotbalul actual. Chiar și atunci când menținerea în prima ligă nu părea să fie posibilă, Eibar nu s-a aruncat nebunește pe piața transferurilor. A adus strict jucătorii pe care și i-a permis și pe care, în primele sezoane ale clubului în La Liga, i-a plătit în medie cu salarii anuale de 150 de mii de euro, adică leafa pe o săptămână a unui star de la Real sau Barcelona.
„Los Armeros” au înflorit pur și simplu de la an la an, ajungând acum în situația fericită în care își permit să plătească salarii de circa 730 de mii de euro pe sezon. Politica inteligentă de transferuri reprezintă unul dintre motivele ascensiunii de poveste. Eibar a început să vândă pe milioane bune fotbaliști „inventați” de antrenorul Jose Luis Mendilibar, care stă pe banca bascilor din vara lui 2015. Florian Lejeune, francezul cumpărat în vara lui 2016 de la City pentru 1,5 milioane de lire și vândut un an mai târziu la Newcastle pentru zece milioane, e cel mai elocvent exemplu.
Bugete mici și stabilitate pe banca tehnică, secretele succesului pentru Leganés și Girona
Pe aceleași principii sănătoase de funcționare a unui club de fotbal s-a ridicat și Club Deportivo Leganés, o grupare de la periferia Madridului, care până în vara lui 2016 pendulase între a doua și a treia ligă din Spania. În 2004, după un proiect eșuat al unui bogat producător muzical din Argentina, care s-a încheiat cu o retrogradare dramatică în a treia ligă, Leganés a fost preluată de familia Pavon. În acel moment, gruparea de la marginea Madridului a sistat cheltuielile nejustificate și s-a concentrat pe construirea unei echipe competitive cu bani puțini.
Un rol decisiv în proiect l-a avut tehnicianul Asier Garitano, venit la Leganés în 2013, când „los pepineros” se aflau în a treia ligă. Garitano a reușit în primul an promovarea în Segunda. După un sezon de acomodare cu a doua ligă, Garitano și echipa sa au uimit Spania în vara lui 2016, cu o nouă promovare neașteptată, de această dată în La Liga. Cu Garitano la timonă până în urmă cu două luni, Leganés a supraviețuit în prima ligă două sezoane la rând, cheltuind pe transferuri sub zece milioane de euro.
În vară, Garitano a plecat la Real Sociedad, iar în locul său a venit argentinianul Mauricio Pellegrino, care are misiunea să mențină în La Liga clubul fondat în 1928. Între timp, madrilenii au trecut la nivelul următor, exact ca în jocurile video. În mercato, Leganés a scos din cont în jur de 15 milioane de euro, dar asta și pentru că a încasat 12 pe Diego Rico, cedat la Bournemouth.
Citește și: Fotbalul din Salzburg, între succesul lui Red Bull și pasiunea suporterilor care au pornit din liga a șaptea
Ultima „pitică” ajunsă la masa bogaților din La Liga este gruparea catalană Girona Futbol Club, reprezentanta unui oraș situat la circa o sută de kilometri de Barcelona. „Alb-roșii” au luat cu asalt prima ligă vara trecută, după ce doi ani la rând rataseră promovarea la mustață. Performanța a fost cu atât mai meritorie cu cât clubul catalan, care evoluează pe o arenă de doar 9.200 de locuri, fusese vândut pe un euro în 2012, din cauza datoriilor imense.
Pablo Machin, antrenorul care a pregătit-o pe Girona din 2014 și până în această vară, când a plecat la Sevilla, a construit o echipă formată majoritar din localnici. Mulți dintre ei se aflau de ceva vreme la clubul din Catalunya, dar s-au autodepășit sub „bagheta magică” a lui Machin. De altfel, până să obțină promovarea cu Girona, Machin nu a cheltuit decât o sută de mii de euro pentru transferuri, plătiți pentru Pedro Alcala. În rest, actualul tehnician al Sevillei a adus la club jucători liberi de contract sau împrumutați, Girona având un parteneriat în acest sens cu englezii de la Manchester City.
Imediat după promovarea din vara precedentă, City Football Group – compania care deține Manchester City – a cumpărat 44,3% din acțiunile clubului catalan, iar viziunea „alb-roșiilor” s-a schimbat puțin. Girona a investit de atunci circa 20 de milioane de euro în jucători, iar sezonul trecut a încheiat La Liga pe poziția a zecea, fără să aibă emoții în privința retrogradării.
Declinul financiar și sportiv al unor cluburi de tradiție din Spania
În timp ce grupări fără tradiție, dar gestionate abil se mențin în prima divizie și se dezvoltă pe zi ce trece, o serie de cluburi importante ale Spaniei traversează perioade de criză. În acest sezon, Segunda Division are în componență nume ca Real Zaragoza, Deportivo La Coruna, Malaga, Osasuna, Sporting Gijon, Elche sau Mallorca, altădată obișnuite ale La Liga. Păstrând proporțiile, pe undeva, situația din Spania se aseamănă cu cea din România, unde „U” Cluj, Petrolul sau Farul Constanța sunt o ligă mai jos față de Voluntari, Concordia Chiajna sau Dunărea Călărași.
Retrogradate la finalul ediției trecute din La Liga, Deportivo La Coruna și Malaga sunt două cluburi care în ultimele sezoane au investit zeci de milioane de euro în fotbaliști cu nume, însă fără să aibă rezultate pe teren. În ultimii patru ani, fosta echipă a lui Florin Andone s-a aflat mereu în hora retrogradării, în timp ce Malaga s-a prăbușit complet, clasându-se mai jos de la an la an. În sezonul trecut de la Liga, „Boquerones” au terminat ultimii, la 23 de puncte de primul loc salvator.
Citește și: Minunea din Galicia: anul ciudat în care „Super Depor” a triumfat în La Liga
Comparativ, căderile lui Real Zaragoza și RCD Mallorca au fost diferite. Datoare milioane de euro la Fiscul Spaniol, cele două nu și-au mai permis să investească în jucători sosiți pe bani grei, așa cum erau obișnuite, iar asta a dus la declinul sportiv. Zaragoza a retrogradat din prima ligă în 2013, iar de atunci nu a reușit să-și revină. Mallorca, club care și astăzi are datorii de 70 de milioane de euro, a suferit și mai tare. Insularii au părăsit La Liga în același an, dar de atunci au petrecut și un sezon în a treia divizie spaniolă.
Betis Sevilla, o altă grupare de referință în Peninsula Iberică, a trecut la rândul ei prin momente delicate. A retrogradat în 2014, însă a avut puterea să se reîntoarcă în La Liga după un singur sezon în Segunda.
Dacă această tendință va continua sau nu și în următorii ani, rămâne de văzut. În acest sezon de Segunda Division evoluează patru echipe care până acum nu au ajuns niciodată în prima ligă spaniolă: Reus, Alcorcón, Lugo și Rayo Majadahonda, ultima aflată chiar la debutul pe a doua scenă a fotbalului iberic. La cum au stat lucrurile în ultima vreme în fotbalul din Spania, n-ar fi exclus ca la anul să vedem trei dintre ele în La Liga.
