Pe sistemul „el centrează, el dă cu capul”, un jucător a reușit să fie cel care a decis propria lui vânzare. S-a întâmplat în Anglia, la puțin timp după cel de-Al Doilea Război Mondial. În Insulă, unde după cum se știe, managerul decide nu doar asupra aspectelor tehnice, ci și asupra celor financiare.
Cel care a reușit acest fapt inedit e Ivan Arthur Broadis, care avea mai apoi să fie cunoscut publicului ca „Ivor “. S-a născut pe 18 decembrie 1922 și e cel mai în vârstă internațional englez în viață. A strâns 14 selecții pentru Albion, în care a înscris de opt ori. Două goluri le-a reușit la Cupa Mondială din 1954.
A început să joace fotbal în timpul războiului, dar datoria l-a chemat la arme, pe frontul din Italia. Rolul său acolo a fost în aviație, unde a servit drept locotenent. Broadis a strâns 500 de ore de zbor, pe avioanele RAF Wellingtons și Lancasters.
Cel mai tânăr manager din Anglia, record care încă rezistă
Născut la Londra, până să fie trimis în Italia pe timpul războiului a jucat ca amator la Tottenham, acolo unde a căpătat și porecla „Ivor“, din cauza unei greșeli de tipar. În cariera sa, a mai trecut pe la Carlisle United, Sunderland, Manchester City și Newcastle United. După ce s-a retras, nu a fost antrenor, ci ziarist. Singura perioadă în care a pregătit echipe a fost pe vremea când era jucător.
Fotbalul din Anglia s-a reluat în 1946, după ce campionatul a fost întrerupt din cauza războiului. Ivor Broadis avea atunci 23 de ani și a primit o ofertă inedită pentru vârsta sa. Sfârșitul războiului l-a găsit în zona Crosby-on-Eden, iar când conducerea lui Carlisle United, echipă din liga a treia engleză, a aflat despre el, i-a oferit imediat postul de antrenor-jucător. A devenit astfel cel mai tânăr manager din Anglia, record pe care îl deține și astăzi.
Nu a fost doar o soluție de avarie. Broadis a îndeplinit și sarcinile de antrenor al echipei, până când s-a vândut singur, după trei ani de la numirea în funcție.
Citește și: „Principal” pentru zece minute: povestea englezului care a avut cel mai scurt mandat de antrenor din istorie
În primul lui sezon ca antrenor-jucător la Carlisle, echipa a terminat pe 16 din 22 de locuri, la 12 puncte de zona roșie a retrogradării. Trupa lui a progresat în sezonul următor, clasându-se pe poziția a noua. Anul următor, echipa a terminat pe 15, dar, la fel ca în primul an în care Broadis a fost antrenor-jucător, emoțiile nu au existat, clubul terminând cu opt puncte peste prima grupare retrogradată.
Broadis juca atacant (o poziție care nu recomandă neapărat un viitor antrenor), iar contribuția lui la performanțele echipei a fost substanțială și din teren. Englezul a marcat de 52 de ori în 91 de meciuri pentru Carlisle. Formațiile din prima divizie nu aveau cum să ignore o asemenea statistică, iar oferte pentru Broadis au tot venit. El era cel care le citea.
A acceptat o ofertă de 18 mii de lire pentru el însuși
Cea mai avantajoasă a fost primită de la Sunderland, care a oferit 18 mii de lire pentru el, aproximativ 650 de mii de lire în banii de azi, în condițiile în care transferul-record din 1949 a fost cel al lui Eddie Quigley, de la Sheffield Wednesday la Preston North End, în schimbul sumei de 26.500 de lire.
Broadis a văzut prin oferta de la Sunderland o oportunitate ca echipa să iasă dintr-un impas financiar. „Era o sumă mare pentru acele timpuri”, și-a amintit englezul potrivit BBC, citat de site-ul oficial al echipei Queen of the South, ultima grupare la care a jucat.
În locul lui, la conducerea echipei a fost numit Bill Shankly, cel care avea să ajungă la Liverpool după un deceniu și personajul care a marcat istoria clubului. Între Carlisle și Sunderland sunt în jur de 120 de kilometri, dar Broadis a ales să rămână în oraș, să se pregătească o vreme sub comanda lui Shankly și să joace pentru Sunderland.
Nu am găsit explicația de ce s-a întâmplat așa, cert e că Broadis s-a antrenat sub comanda scoțianului, care nu l-a menajat deloc. Într-o zi, Broadis a întârziat la antrenament, ceea ce l-a enervat pe Shankly: „Ce crezi că faci? Cine te crezi? Dacă te antrenezi cu noi, o să alergi până îți dai plămânii afară și o să fii un exemplu pentru toți!”, i-ar fi spus tehnicianul scoțian.
Poziția lui Shankly în istoria fotbalului nu poate fi contestată de nimeni, iar rezultatele muncii lui s-au văzut la Carlisle, prima echipă pregătită de el, încă de la început; în ediția 1950-1951, trupa sa a terminat pe locul al treilea, la nouă puncte de Rotterham, ocupanta primului loc.
„Bank of England” și sumele obscene din fotbalul de azi
Pentru Broadis, transferul la Sunderland a reprezentat începutul apogeului carierei sale. A petrecut șase sezoane pe prima scenă a fotbalului englez. Cel mai aproape de titlu a fost în 1950; atunci, „pisicile negre” din Sunderland au terminat pe ultima treaptă a podiumului, la un punct de echipele de pe primul loc, Portsmouth și Wolverhampton. „Pompey”, având golaverajul mai bun, a ieșit campioană în acel an.
În prima ligă, a mai jucat la Manchester City și la Newcastle United. „Partea tristă din perioada Sunderland e că nu am câștigat campionatul atunci. Am pierdut un meci contra lui City, care era deja retrogradată, cu patru etape înainte de final, iar asta a făcut diferența”.
Era o perioadă în care Sunderland era poreclită „Bank of England”, datorită sumelor mari cheltuite pe jucători. Broadis avea atunci un salariu de 12 lire pe săptămână, aproape dublu față de un profesionist plătit bine. Atunci, în Anglia, încă exista un plafon pentru lefurile fotbaliștilor, iar în acel an salariul lui Broadis se apropia de cel maxim, în valoare de 14 lire. Acesta a crescut la 15 lire în 1953, iar apoi la 17 în 1957, ca să ajungă la 20 de lire în 1958. Abia în ianuarie 1961, liga a renunțat să mai plafoneze salariile, în urma unei greve a jucătorilor.
„Sumele aruncate azi în jucători sunt obscene”, a comentat Broadis, tot pentru BBC, situația fotbalului la nivelul anului 2007. Astăzi, Alexis Sánchez are cel mai mare salariu din Premier League, care ajunge la 350.000 de lire pe săptămână, la Man United, potrivit Business Insider.
Primul englez care a izbutit „dubla” la o Cupă Mondială
Chiar dacă, în rest, formațiile la care a jucat erau prin partea a doua a clasamentului, fiind chiar aproape de retrogradare cu City, evoluțiile lui i-au adus convocarea la echipa națională, unde nu s-a descurcat deloc rău.
A debutat în 1951, contra Austriei, într-un 2-2, iar peste aproape o jumătate de an a marcat contra Italiei singurul gol al Angliei în amicalul încheiat 1-1, în Cizmă. Nu a mai prins naționala până cu câteva luni înainte de Mondial, când reprezentativa Angliei a jucat un meci de pregătire la Budapesta, contra Ungariei lui Ferenc Puskás. Englezii au fost zdrobiți de Ungaria, 1-7, însă pentru Broadis corecția a fost ceva mai dulce, pentru că a marcat golul de onoare.
Acea reușită, se pare, a fost suficientă să-l convingă pe Walter Winterbottom, selecționerul de atunci al Angliei, că merită să fie în lotul pentru Mondialul din Elveția. Momentul său de glorie din fotbalul internațional l-a trăit pe 17 iunie 1954, când a marcat de două ori în egalul spectaculos, 4-4, contra Belgiei. „Am fost primul jucător englez care a marcat o dublă la Cupa Mondială!”, a exultat eroul nostru, potrivit Daily Mail.
A mai jucat un sezon în prima ligă, la Newcastle, iar apoi s-a întors la Carlisle United, echipa la care debutase ca antrenor-jucător și unde a ocupat postul de la care plecase cu ani în urmă. A rămas la club până în 1959, când s-a dus să mai joace un an la Queen of the South. Dar, la fel ca prima dată, a rămas în Carlisle, oraș în care locuiește din 1955.
Dacă vorbele dure pe care Shankly i le-a adresat lui Broadis, în scurta perioadă petrecută împreună, l-au marcat în vreun fel, asta n-o putem ști. Cert e că reputatul manager scoțian i-a purtat un respect deosebit lui „Ivor”. La un meci pe Anfield, când Broadis a ajuns la masa presei alături de ceilalți ziariști, Shankly s-a dus la el și i-a strâns mâna. Nu e puțin lucru.
