În 1984, Saddam Hussein îl numea pe Uday, fiul său cel mare, în fruntea fotbalului irakian. Mutarea venea în contextul în care Irakul traversa un sângeros război cu Iranul, unde sute de mii de tineri își pierduseră viețile, iar echipa națională de fotbal nu se regăsea deloc. Cu toate că aveau o generație extrem de talentată, „leii din Mesopotamia” rataseră calificarea la Mondialul din 1982, eliminați de Arabia Saudită. Saddam Hussein plănuia însă să revitalizeze sportul local, pentru a-și consolida propria imagine și a intensifica spiritul naționalist din țară. În vârstă de doar 20 de ani, Uday avea să rămână în istorie prin actele sale brutale îndreptate împotriva sportivilor. „A fost un bătăuș, ne abuza fizic”, mărturisea peste ani Basil Gorgis, unul dintre fotbaliștii care au evoluat la Mondialul din 1986, desfășurat în Mexic, și care mai apoi a emigrat în Canada.
Culmea, venirea lui Uday la cârma Federației de Fotbal din Irak a coincis cu câteva rezultate excelente pentru „leii din Mesopotamia”. La doar câteva luni de la numirea sa în funcție, Irak a câștigat Cupa Golfului, în Oman, iar un an mai târziu, în 1985, Cupa Țărilor Arabe. Apoi, au urmat preliminariile pentru Mondialul mexican, în care naționala irakiană, deși având în componență numeroși fotbaliști de valoare, pornea cu un mare dezavantaj. Din cauza războiului, nu a putut juca în țară niciunul dintre meciurile considerate „acasă”.
O calificare dramatică și antrenori schimbați pe bandă rulantă

În prima fază, „leii” pregătiți de brazilianul Jorge Vieira au câștigat relativ ușor o grupă cu Qatar și Iordania. Au pierdut o singură dată, un drastic 0-3 la Doha, dar s-au calificat pentru runda următoare a preliminariilor după ce i-au învins pe qatarezi în ultima etapă, 2-1, într-o partidă care a avut loc la Calcutta. A venit apoi „dubla” cu Emiratele Arabe Unite, în care irakienii au obținut o victorie dramatică. Mai întâi, s-au impus cu 3-2 la Dubai, în prima manșă, după care i-au primit pe cei din Emirate la Ta’if, în Arabia Saudită. În minutul 90, Irakul era condus cu 2-0, moment în care comentatorul televiziunii din Emiratele Arabe Unite i-a îndemnat pe telespectatori să-i aștepte pe fotbaliști la aeroport, ca să-i felicite pentru performanță. Doar că un gol târziu și totodată spectaculos, înscris de atacantul Karim Saddam, avea să păstreze intacte speranțele „leilor din Mesopotamia”. Fluierul final al partidei i-a găsit prăbușiți pe jucătorii din Emirate, în timp ce irakienii sărbătoreau triumful.
https://www.youtube.com/watch?v=V5WbhpLuN4E
Golul calificării Irakului în dubla cu Emiratele Arabe Unite
Ultimul hop în drumul spre Mexic a fost barajul cu Siria, disputat în noiembrie 1985. Echipa lui Vieira a trecut cu bine și de această „dublă”, după un 0-0 la Damasc și un 3-1 consistent la Ta’if. La patru ani după ce marea sa rivală, Kuwait, ajungea la o Cupă Mondială, Irak îi egala performanța. Mai mult, Uday Hussein, exagerat de optimist, visa că „leii din Mesopotamia” vor trece de grupe în Mexic. La finalul calificărilor, Vieira a părăsit selecționata irakiană, iar în locul său a fost numit un alt tehnician brazilian, Edu Coimbra, fratele cunoscutului Zico.
Însă Edu nu avea să reziste prea mult la conducerea echipei. După câteva rezultate mediocre și un modest loc șase la Cupa Golfului din Bahrain, desfășurată în primăvara anului 1986, a fost demis. „Irakul are nevoie de un antrenor care să-i ajute pe jucători să treacă la următorul nivel”, susținea Uday. Mișcarea, venită cu doar o lună înaintea startului Cupei Mondiale, a reprezentat doar confirmarea haosului care domnea deja în tabăra irakiană.
Deciziile stranii ale lui Uday Hussein

Obsedat să nu păteze regimul tatălui său, Uday a refuzat două amicale puternice, cu Anglia și Brazilia, în perioada de pregătire de dinaintea Mondialului. În schimb, a trimis echipa într-un turneu inutil în Brazilia, unde irakienii au jucat cu câteva formații locale. „Nu voia să piardă. Obișnuia să ne spună «Care e diferența dintre voi și jucătorii brazilieni? Voi purtați ghete Adidas, ei poartă ghete Adidas». Era o glumă. Așa am ajuns să evoluăm cu Flamengo și să pierdem cu 1-3”, povestea același Basil Gorgis. Hotărârea stranie a lui Uday Hussein avea să fie doar prima dintre numeroasele decizii care au creat confuzie în rândul „leilor din Mesopotamia”.
Evaristo de Macedo, al treilea brazilian din povestea Irakului la Mondialul mexican, a preluat echipa cu puțin timp înaintea turneului. La prima întâlnire cu jucătorii din lot, desfășurată la Baghdad, Evaristo, fost selecționer al Qatarului, le-a zis franc că n-au nicio șansă să câștige grupa de la Mondial – cu Mexic, Paraguay și Belgia – și că tot ce poate face el este să limiteze proporțiile scorurilor în cele trei partide. Așteptările sale erau în totală contradicție cu cele ale lu Uday, precum și cu cele ale fostului antrenor, care vizau calificarea din grupe. La câteva zile după ce a fost instalat pe banca „leilor”, Evaristo a renunțat la doi fotbaliști emblematici pentru Irak: Falah Hassan și Nadhim Shaker. Primul, în vârstă de 35 de ani, era un atacant cu peste o sută de selecții la națională, considerat „Johan Cruyff al Irakului. La 30 de ani de la Mondialul din Mexic, Falah Hassan a mărturisit că, de fapt, nu Evaristo ar fi luat decizia de a-l înlătura din lot, ci chiar Uday Hussein. Motivul? Adorat de suporterii din țară, Falah ar fi produs un impact prea puternic în Irak, așa că Uday a dorit să-i „distrugă numele și reputația”.
Un alt fotbalist exclus în urma presiunilor politice a fost Jafar Abdul-Hussein, un tânăr de 20 de ani, care înscrisese într-un amical cu Danemarca. Trei dintre frații acestuia fuseseră executați de Saddam Hussein, iar familia lui era trecută pe „lista” neagră a regimului. Pe lângă toate aceste probleme neconvenționale, Uday a umblat și la echipamentului selecționatei din Irak. Cu puțin timp înaintea Cupei Mondiale, fiul lui Saddam a schimbat tradiționalele echipamente verzi sau albe cu unele galbene sau bleu, culorile clubului fondat chiar de el în 1983, Al-Rasheed. „Deposedați” de propria identitate, slab pregătiți și forțați să se supună ideilor nebunești ale lui Uday Hussein, irakienii au ajuns în Mexic cu moralul la pământ.
Citește și: Top 5 lucruri pe care trebuie să le știi despre Al Ahly, cel mai de succes club din lume
Trei înfrângeri, toate la limită

Înaintea primului joc din grupe, cu Paraguay, antrenorul Irakului a exersat intens așezarea defensivă și ieșirile la ofsaid. „Trebuie să jucăm eficient”, susținea el în presa de la Baghdad. Desfășurată la Toluca, partida cu sud-americanii avea să consemneze una dintre cele mai bizare decizii de arbitraj din istoria Cupei Mondiale. Paraguayenii au deschis scorul în minutul 35, după lobul lui Julio Romero, însă irakienii au ripostat prompt. Au atacat în valuri, iar în finalul primei reprize au crezut că au dat lovitura. După un corner de pe partea stângă, Ahmed Radhi a reluat cu capul în poarta paraguayenilor, iar „leii din Mesopotamia” s-au grăbit să sărbătorească reușita. Surpriză, însă! Arbitrul din Mauritius fluierase finalul primei reprize chiar în timp ce mingea se afla în aer. Decizie hilară, care a declanșat furia irakienilor. Tot staff-ul acestora a dat buzna pe teren și i-a cerut socoteală centralului, care însă nu s-a răzgândit. S-a terminat 1-0 pentru Paraguay, rezultat pe care selecționerul Evaristo l-a pus pe seama arbitrajului. „Ar fi trebuit să fluiere înainte de executarea cornerului sau să valideze golul. El a decis rezultatul azi. Meritam mai mult”, și-a spus oful brazilianul, la conferința de presă de după joc.
https://www.youtube.com/watch?v=G422MzIKVfc
Rezumat Irak – Paraguay
Înfrângerea controversată din meciul de deschidere avea să-și pună amprenta pe întreaga evoluție a fotbaliștilor irakieni. Următorul meci, cel cu Belgia, le-a adus „leilor” o nouă înfrângere. După doar 20 de minute, europenii conduceau deja cu 2-0, în urma golurilor lui Scifo și Claesen, din penalty. După 50 de minute, Gorgis a fost eliminat și se contura un dezastru pentru irakieni. Rămași în zece, „leii” au strâns totuși rândurile și în minutul 59 aveau să marcheze singurul lor gol la Cupa Mondială. Hashim i-a pasat lui Ahmed Radhi, care a intrat în careu și a finalizat în colțul lung al porții belgiene. S-a terminat 1-2, iar jucătorii irakieni, sancționați cu o lovitură de la 11 metri și cu un cartonaș roșu, au dat din nou vina pe arbitru. La o zi după partida cu Belgia, doi componenți ai lotului au fost suspendați de FIFA pentru două meciuri ca urmare a insultelor adresate centralului din Columbia, în timp ce un altul a fost exclus un an din fotbal pentru că l-a scuipat pe columbian.
Rezumat Irak – Belgia
Decimată de suspendări și deja eliminată din competiție, naționala din Irak avea doar 15 jucători disponibili înaintea ultimului joc, împotriva gazdei, Mexic. Totuși, pe un stadion arhi-plin la Ciudad de Mexico, cu peste o sută de mii de oameni în tribune, „leii din Mesopotamia” s-au descurcat decent. Au pierdut încă o dată la limită, 0-1, după un gol primit de la Quirarte în minutul 54. Cu trei înfrângeri și cu un Uday Hussein dezamăgit crunt de prestația lor, fotbaliștii irakieni s-au întors cu capetele plecate la Baghdad, unde niciun fan nu i-a așteptat la aeroport.
https://www.youtube.com/watch?v=r4B6TJ0j8Lc
Rezumat Irak – Mexic
Citește și: Prințul scandalgiu din Kuwait, care a pătruns pe teren și a anulat un gol la Cupa Mondială din 1982
Teroarea inimaginabilă sub care trăiau fotbaliștii din Irak

„Știam că dacă nu jucăm bine, Uday va face ceva rău”, spunea Rahim Hameed, în 2007, pentru FourFourTwo. Unele surse susțin că, odată ajunși acasă, fotbaliștii care pierduseră toate jocurile în Mexic au fost bătuți și rași în cap. Altele notează că n-au primit nicio pedeapsă, însă au fost cu toții chemați într-o ședință fulger desfășurată la Baghdad și transmisă în direct la televiziunea națională. Uday Hussein a concluzionat că antrenorul este principalul vinovat pentru eșec, decretând că, din acel moment, tehnicienii brazilieni nu mai sunt bineveniți în Irak. De asemenea, fiul lui Saddam a aruncat vina și pe ministrul Tineretului și Sportului, scos responsabil pentru demiterea hazardată a lui Edu Coimbra, cu toate că „morișca antrenorilor” fusese inițiată chiar de el.
Informațiile despre soarta jucătorilor irakieni care au participat la Mondialul din 1986 sunt contradictorii, însă ce a urmat e cunoscut de toată lumea. Cu trecerea anilor, Uday Hussein a devenit tot mai violent cu sportivii din țară. Cei care nu performau la standardele așteptate de Uday erau închiși și torturați prin diverse metode. Fiul dictatorului păstra chiar un tabel în care erau notate instrucțiuni clare cu privire la câte lovituri în tălpile picioarelor trebuie să primească cei care nu au rezultate deosebite. Uneori, la pauzele meciurilor echipei naționale, suna și îi amenința pe jucători. „Nu am reușit niciodată să jucăm bine din cauza amenințărilor și tratamentelor inumane la care eram supuși. Eram mereu tensionați”, zicea în 2003, pentru The Guardian, Habib Jafar, un fotbalist emblematic pentru Irak, care însă a ratat Mondialul din 1986.
În 2003, Uday a fost ucis în timpul invaziei Statelor Unite în Irak. Succesorul său la conducerea Federației a fost Hussein Saeed, unul dintre oamenii de bază ai „leilor din Mesopotamia” la turneul din Mexic. Întrebat despre viața de fotbalist sub regimul autoritar al lui Uday, Saeed a răspuns doar atât: „Nu vorbim despre trecut. Însă niciun jucător din lume nu a suferit cum au suferit jucătorii irakieni.”