Fotbalul în Tromsø, la Cercul Polar Arctic, orașul din care provine cel mai nordic club de primă ligă din lume

Situat în nordul îndepărtat al Norvegiei, 350 de kilometri în interiorul Cercului Polar Arctic și la doar 2.200 de kilometri distanță de Polul Nord, Tromsø nu e nici pe departe locul ideal pentru fotbal. Botezat în anii 1800 „Parisul Nordului” datorită vieții sale culturale surprinzător de bogate, cumva în contrast cu peisajele aspre din zonă, localitatea e cunoscută mai ales ca principală destinație turistică pentru cei care vor să vadă fascinanta Auroră Boreală.

Tromsø are astăzi în jur de 75 de mii de locuitori (dintre care aproape zece mii sunt studenți), ceea ce îl face al treilea cel mai populat oraș de la Cercul Polar, după Murmansk și Norilsk, aflate în Rusia. Deși spectaculos de vizitat măcar o dată-n viață, Tromsø nu e neapărat orașul în care ai vrea să trăiești zi de zi. Condițiile meteo sunt extreme pe tot parcursul anului, de la iernile lungi și întunecate până la verile prea scurte, în care temperaturiile medii nu depășesc 10-12 grade Celsius.

Din noiembrie până spre sfârșitul lui ianuarie, în localitatea din nordul Norvegiei se instaurează noaptea polară, perioadă în care soarele dispare complet de deasupra orașului, iar lumina zilei se arată timid, doar de la 10 AM până la 1 PM. Cu toate că nu-i atât de frig pe cât te-ai aștepta, întrucât clima din Tromsø e influențată pozitiv de un curent oceanic cald care traversează Marea Norvegiei, zăpada se topește abia spre finalul lunii aprilie.

Într-un asemenea context geografic, n-ai bănui că se joacă prea mult fotbal în Tromsø, cu atât mai mult la nivel competitiv. Surprinzător însă, în oraș există trei cluburi de fotbal care se străduiesc să lupte cu dezavantajele evidente. Cea mai veche și faimoasă grupare din oraș este Tromsø IL, fondată în 1920, care are în palmares inclusiv două cupe ale Norvegiei, plus victorii europene de răsunet împotriva lui Chelsea, Galatasaray, Beșiktaș sau Stelei Roșii Belgrad.

IF Fløya s-a înființat puțin mai târziu, în 1922, și are performanțe notabile mai ales în fotbalul feminin, fiind o prezență constantă în prima ligă norvegiană. În fine, în 1938 a apărut și Tromsdalen UIL, al treilea club al orașului din punct de vedere cronologic, care momentan evoluează în a doua divizie a țării și funcționează mai degrabă ca un satelit al concitadinei Tromsø IL.

Rezultatele trupelor de aici sunt cu atât mai meritorii cu cât obținerea lor cere sacrificii neîntâlnite în alte zone ale lumii. La Tromsø, zăpada și întunericul care acoperă orașul în majoritatea anului fac imposibilă dezvoltarea și menținerea unui teren de fotbal cu iarbă, așa că toate suprafețele de joc din oraș sunt artificiale și dotate cu încălzire subterană. Automat, asta înseamnă investiții mai mari pentru cluburile din zonă.

Alfheim Stadion, cea mai importantă arenă din localitate, cu aproape șapte mii de locuri, a avut gazon din iarbă până în 2006, însă condițiile de joc, mai ales începând cu sfârșitul lui septembrie, erau groaznice. Iarba aproape că dispărea de tot, iar terenul se transforma într-o tarla noroioasă, situație care a stârnit critici vehemente din partea echipelor vizitatoare.

Chiar dacă sezonul fotbalistic din Norvegia debutează în aprilie și se încheie în noiembrie, condițiile meteo din Tromsø transformau meciurile disputate aici în niște lupte surde, fără nicio legătură cu acest sport. Instalarea gazonului artificial a costat în jur de 800 de mii de euro, iar în 2010 a fost schimbat din nou, cu unul mai modern.

Citește și:  Locul în care trofeele nu contează: Hammarby, clubul cu spirit latin din inima Scandinaviei

Pe lângă problemele cu gazonul, funcționarea unui club de fotbal la Tromsø reprezintă o adevărată provocare. În inter-sezon, condițiile de antrenament sunt dificile, în timp ce găsirea unor adversari pentru jocuri amicale e aproape imposibilă. În același timp, transferurile jucătorilor din afara regiunii sunt rare, pentru că puțini fotbaliști se încumetă să se mute într-un asemenea loc. Astfel că grupările din Tromsø sunt forțate să mizeze pe cât posibil pe talente locale sau să scoată din buzunare sume semnificative pentru a-i convinge pe străini să se transfere.

Distanțele uriașe față de celelalte orașe din țară îngreunează și mai tare situația financiară a cluburilor din oraș. De la Tromsø la Oslo, în capitala Norvegiei, sunt circa 1.200 de kilometri, însă distanța pe șosea e mult mai mare: 1.742 de kilometri, adică în jur de 23 de ore de condus. În aceste condiții, firește că toate deplasările cluburilor locale se fac exclusiv cu avionul.

În sezonul recent încheiat al Eliteserien (prima ligă norvegiană), Tromsø IL s-a deplasat inclusiv la Kristiansand, în sudul Norvegiei, la o distanță de aproximativ două mii de kilometri. Cel mai apropiat oraș în care a jucat echipa fanion din Tromsø IL a fost Bodo, la „numai” 322 de kilometri. Următorul cel mai aproape de casă? Trondheim, aflat la aproape 800 de kilometri.

De altfel, din cauza izolării geografice de restul țării, cluburile din nordul Norvegiei nu au avut dreptul să promoveze în prima divizie fotbalistică a țării până în 1972. Apoi, timp de șapte ani, până în 1979, au putut s-o facă doar sub niște reguli foarte stricte, diferite de cele ale echipelor din sud sau centru. Chiar dacă de atunci beneficiază de aceleași reglementări ca restul grupărilor din țară, distanța imensă de capitală face ca ziarele și televiziunile naționale să fie prea puțin interesate de soarta echipelor din nord, implicit din Tromsø, în ciuda câtorva rezultate notabile ale acestora.

Tromsø IL a trecut peste toate aceste obstacole și a jucat 29 dintre ultimele 31 de sezoane în prima ligă norvegiană, perioadă în care a încheiat de două ori pe poziția a doua și de trei ori pe ultima treapă a podiumului. A cucerit de două ori și Cupa Norvegiei, ultima dată în 1996, însă momentul de glorie supremă l-a trăit într-o seară geroasă și înzăpezită de la finalul lui octombrie, în 1997. Atunci, marea Chelsea, cu Dan Petrescu rezervă, a pierdut cu 2-3 la Cercul Polar, după o partidă jucată în condiții extreme, în care pe teren nu se vedea nimic la câțiva metri în față.

„Știam că o să fie frig, dar nici chiar așa. La început a fost OK, dar spre sfârșit a început o furtună de zăpadă, iar condițiile deveniseră imposibile, ca și cum ai juca în parc cu prietenii”, rememora Gianfranco Zola acea partidă, contând pentru turul doi al Cupei Cupelor. „Ruud Gullit (n.a. – antrenor-jucător la Chelsea în acea perioadă) era șocat că meciul a continuat pe o așa vreme. Și-a rupt piciorul atunci. A dat în ceea ce părea să fie o minge acoperită de zăpadă, dar de fapt era o piatră”, a adăugat italianul.

Londonezii s-au impus cu 7-1 în retur și s-au calificat mai departe, ba chiar au câștigat competiția în acel an, însă amintirea iernii severe de octombrie, de la Tromsø, le-a rămas mult timp în minte.

De-a lungul anilor, numeroase grupări celebre au capotat în nordul Norvegiei. Galatasaray și Steaua Roșie Belgrad în 2005, Partizan Belgrad în 2012 sau Beșiktaș în 2013 au simțit pe pielea lor cât de extrem e fotbalul la Cercul Polar. Tottenham, Bilbao sau Metalurg Donețk au plecat neînvinse, dar la capătul unor meciuri mai echilibrate decât s-ar fi așteptat.

„Gutan”, așa cum sunt porecliți jucătorii lui Tromsø IL, au adoptat mai mereu un stil de fotbal în ton cu mediul crud din care provin, adică viguros și direct, bazat mai degrabă pe forță decât pe tehnică.

Citește și: „Fotbalul-matematică”, metoda inedită prin care FC Midtjylland, club fondat în 1999, a ajuns să câștige titlul în Danemarca

Legenda locală este Sigur Rushfeldt, golgheterul all-time al clubului. Născut într-un mic orășel de lângă Tromsø, Rushfeldt a jucat nouă ani pentru gruparea din nord, în două perioade. A mai trecut pe la Rosenborg, Racing Santander sau Austria Viena, strângând și 38 de selecții pentru naționala Norvegiei. După ce s-a retras, s-a întors acasă și a devenit antrenor secund al echipei.

Tommy Svensson, antrenorul care a învins România lui Hagi și a condus Suedia spre bronz la Mondialul din 1994, e o altă emblemă a clubului. Deși a condus-o pe Tromsø IL doar doi ani, din 1988 până în 1990, tehnicianul suedez a rămas în inimile localnicilor prin clasări excelente: un loc trei, urmat de un loc doi. Tot cu el pe bancă, echipa a strâns cea mai lungă serie de meciuri fără înfrângere: 16, dintre care 13 victorii.

Rune Lange, născut chiar în oraș și trecut de-a lungul carierei pe la Trabzonsbor sau FC Bruges, și Morten Gamst Pedersen, care la 37 de ani evoluează și astăzi pentru club, sunt și ei figuri importante pentru fotbalul din Tromsø.

De-a lungul anilor, străinii n-au fost deloc numeroși în cadrul clubului, iar cei strașnici, care și-au luat totuși inima-n dinți și au poposit la Tromsø, n-au stat prea mult. În lotul actual se regăsesc doar trei fotbaliști de afară, dintre care doi sunt finlandezi, căliți de acasă cu temperaturile potrivnice, iar unul este sloven, împrumutat însă pentru un sezon la Domzale, în țara natală.

E clar că, în acest colț al lumii, fotbalul e mai problematic decât în orice parte a Europei. De regulă, lipsite de infrastructură și resurse, ba chiar și de interes din partea localnicilor, cluburile de la Cercul Polar de Nord se zbat în ligile inferioare ale țărilor din care provin. Tromsø, prin gruparea fanion a orașului, care strânge în medie circa 3.500 de spectatori la meciurile de pe teren propriu, sfidează cumva mediul înconjurător. Totuși, rămâne doar excepția care confirmă regula.