Fondat încă din 1912, CD Tenerife este clubul fanion al Insulelor Canare, dar nu s-a aflat niciodată în prim-planul fotbalului spaniol. Până în 1989, insularii jucaseră un singur sezon în La Liga, fiind obișnuiți să facă adesea rocada între a doua și a treia divizie din Spania.
Însă „los blanquiazules” aveau să devină faimoși la începutul anilor ‘90, când i-au deposedat dramatic pe cei de la Real Madrid de două titluri consecutive. Ambele episoade negre din istoria madrilenilor s-au desfășurat în ultima etapă, în partide disputate pe Estadio Heliodoro Rodríguez López, iar beneficiara a fost de fiecare dată marea rivală a „albilor”, FC Barcelona.
De atunci, chiar dacă Real a mai evoluat în câteva rânduri în Canare și s-a impus în numeroase ocazii, madrilenii încă au coșmaruri cu ceea ce a rămas în memoria colectivă a fanilor de pe Bernabeu drept „insula blestemată”.
Un titlu scăpat printre degete, în ciuda unui gol fabulos al lui Hagi
În sezonul 1991/1992, Real Madrid, în lotul căreia se afla și Gică Hagi, a condus aproape în permanență La Liga. „Albii” au început sezonul cu Radomir Antic pe bancă, sârbul care preluase echipa în martie 1991 și salvase cumva stagiunea precedentă a madrilenilor.
După 19 etape, Real avea două puncte peste Barcelona și un golaveraj solid, 44-15. Madrilenii câștigaseră 14 partide și pierduseră doar două, însă președintele Ramón Mendoza era profund nemulțumit de jocul echipei sale, așa că l-a demis neașteptat pe sârb.
În locul lui Antic a venit olandezul Leo Beenhakker, care în trecut o mai antrenase pe Real și cucerise trei titluri alături de gruparea de pe Bernabeu. Olandezul trebuia să fie un garant al succesului, dar madrilenii au suferit teribil în a doua parte a sezonului. Totuși, profitând și de un parcurs mediocru al rivalei din Catalonia, Real s-a menținut pe primul loc, iar înaintea ultimei runde păstra un avans de un punct față Barcelona.
Pe 7 iunie 1992, catalanii jucau acasă cu Bilbao, în timp ce Madridul se deplasa la Tenerife. Meciul din Canare n-ar fi trebuit să fie complicat pentru băieții lui Beenhakker, mai ales că Tenerife își îndeplinise deja obiectivul de a se salva de la retrogradare. În plus, pe banca insularilor se afla argentinianul Jorge Valdano, fost jucător emblematic și antrenor la juniorii Realului.
Citește și: De la o finală europeană la liga a treia: declinul clubului pentru care au jucat Stelea și Gâlcă
După 30 de minute de joc, lucrurile decurgeau ideal pentru madrileni. Golurile lui Fernando Hierro și Hagi, dintr-o lovitură liberă executată magistral, duseseră scorul la 2-0 pentru oaspeți, care se pregăteau să sărbătorească titlul. Victoria Barcelonei cu Athletic Bilbao, care se contura datorită golurilor lui Hristo Stoichkov, părea inutilă în contextul luptei pentru primul loc.
Gazdele de la Tenerife au redus din handicap până la pauză, dar încă nu erau motive serioase de îngrijorare pentru „albi”. Prima parte a reprizei secunde s-a scurs lin, fără să anunțe nebunia din ultimul sfert de oră.
Mai întâi, în minutul 77, fundașul lui Real, brazilianul Ricardo Rocha, a vrut să îndepărteze mingea din careul propriu, însă a trimis-o greșit, în propria poartă. 2-2 și deodată panica a pus stăpânire pe fotbaliștii madrileni.
La următoarea fază, celălalt fundaș central al „albilor”, Sanchis, i-a trimis o pasă groaznică portarului Buyo, care a salvat autogolul, însă n-a putut îndepărta mingea din careu. Pier, vârful gazdelor, a fost pe fază și a dus scorul la 3-2, rezultat pe care n-ar fi pariat nimeni după primele 45 de minute. Până la final nu s-a mai întâmplat nimic notabil, iar Realul a pierdut un titlu pe care părea să-l aibă în buzunar.
https://www.youtube.com/watch?v=63CQoO3At9Y
Lupta pentru titlu din ultima etapă a sezonului 1991/1992. Golul lui Hagi, la 2:40
Bucuria a fost uriașă la Tenerife, care și-a câștigat un loc în istoria fotbalului european, dar și mai mare pe Camp Nou. Barcelona a sărbătorit un triumf nesperat, iar Johan Cruyff, antrenorul catalnilor, i-a mulțumit lui Jorge Valdano pentru ajutorul oferit. După acel meci de poveste, s-a vorbit mult despre prima grasă venită în Canare dinspre Catalonia, iar lumea s-a întrebat cât e de moral ca un club să motiveze financiar un altul.
Coincidențe absolut bizare și un nou titlu pierdut în Canare
Despre meciul din iunie 1992 s-a spus că e genul acela de partidă care nu se poate întâmpla decât o dată în viață. Din păcate pentru Real, istoria avea să se repete chiar în sezonul următor. Programul a făcut ca Madridul să joace, din nou, ultima etapă în Insulele Canare. Tot în iunie, doar că pe data de 20, în 1993.
Înaintea deplasării la Tenerife, „albii” pregătiți de Benito Floro, venit pe Bernabeu de la Albacete, conduceau La Liga, având (tot) un punct peste Barcelona lui Cruyff. Pentru ca totul să semene înspăimântător cu precedenta stagiune, în ultima rundă catalanii întâlneau acasă o echipă bască, de această dată pe Real Sociedad.
Coincidențele erau stranii, așa că madrilenii s-au temut mult de partida de la Tenerife. Mai ales că, spre deosebire de anul precedent, „los blanquiazules” nu mai erau o trupă de coada clasamentului, ci se aflau pe a cincea poziție, cu șanse de calificare în Cupa UEFA.
Președintele Ramón Mendoza a decis ca echipa să călătorească în Canare cu două zboruri charter, numai că unul dintre avioane a întâmpinat probleme chiar de la plecarea de pe aeroportul din Madrid. Aeronava, care a avut defecțiuni la sistemul de aer condiționat, așa că jucătorii au fost nevoiți să îndure temperaturi de peste 40 de grade, s-a întors până la urmă la Madrid, unde a fost schimbată. Astfel, călătoria spre Tenerife a durat în jur de 14 ore; mulți fotbaliști ai Realului au ajuns obosiți.
Partida n-a mai avut tensiunea celei din stagiunea anterioară. Tenerife s-a impus destul de clar, cu 2-0, după două goluri reușite în prima repriză. Realul, în al cărui 11 s-au aflat nume grele precum Zamorano, Luis Enrique, Hierro sau Butragueño, n-a putut să întoarcă rezultatul și a ratat, la potou, un nou titlu. Beneficiara, Barcelona, a trecut de Sociedad cu 1-0, prin golul – încă o coincidență! – bulgarului Stoichkov.
Al doilea campionat pierdut de Real la Tenerife
Angel Cappa, secundul lui Tenerife de la acea vreme, a spus după meci că tocmai a trăit o poveste „care se petrece o dată la o mie de ani”. Asta în timp ce Jorge Valdano, antrenorul care își îngropase a doua oară consecutiv fosta echipă, a declarat că nu știe dacă să fie bucuros pentru ai săi ori să fie trist pentru Real.
Ascensiunea și declinul lui Tenerife
După ce a calificat în premieră echipa din Canare în Cupa UEFA, Valdano a mai rămas un singur sezon pe banca lui Tenerife. Îndeajuns pentru a mai produce o înfrângere drastică Madridului, în Copa del Rey de această dată, un 5-1 la general.
Apoi, în 1994, argentinianul s-a dus chiar la Real, pe care l-a condus spre câștigarea campionatului încă din prima sa stagiune acolo. Cariera sa ulterioară a fost legată de Santiago Bernabeu, unde a mai ocupat funcția de director sportiv, în două mandate.
În schimb, Tenerife și-a continuat aventura în La Liga alături de legendarul antrenor german Jupp Heynckes. Neamțul i-a antrenat pe insulari timp de doi ani, între 1995 și 1997, iar marea sa performanță a fost traseul din ediția 1996/1997 a Cupei UEFA. „Los blanquiazules” au trecut atunci de echipe ca Lazio sau Feyenoord și au ajuns în semifinalele competiției, fiind eliminați de Schalke, după prelungiri.
Citește și: Minunea din Galicia: anul ciudat în care „Super Depor” a triumfat în La Liga
În 1999, după zece ani consecutivi petrecuți în prima ligă, clubul din Tenerife a retrogradat în Segunda. S-a întors în La Liga după doi ani, însă doar pentru un sezon. În 2009, insularii au dat iar senzația că pot să revină în elită: au promovat din nou, numai că au căzut rapid, după numai un an, în a două ligă. Ba mai mult, imediat au mai retrogradat un eșalon și au petrecut doi ani în a treia ligă spaniolă.
Astăzi, CD Tenerife se află în subsolul ierarhiei din Segunda Division, iar zilele glorioase din anii ‘90 par mai departe ca niciodată. Însă indiferent de soarta grupării din Canare, lumea fotbalului își va aminti mereu cum „los blanquiazules” au trimis de două ori la rând titlul spre Barcelona. Cu siguranță, Real Madrid nu va uita niciodată.