În aprilie 2013, Johnny McKinstry, un necunoscut în lumea fotbalului profesionist, devenea cel mai tânăr selecționer în activitate. La doar 27 de ani, nord-irlandezul născut în Lisburn, în 1985, prelua naționala statului Sierra Leone, o echipă care nu a ajuns niciodată la Cupa Mondială, însă care de-a lungul anilor a dat numeroși jucători de valoare în Europa. „Sunt sigur că au existat multe îndoieli, atât în presă cât și în general, când am fost numit selecționer”, recunoaște McKinstry, care a vorbit cu The Playmaker despre ineditul său drum ca antrenor.
Nord-irlandezul n-a jucat niciodată fotbal profesionist, dar s-a decis încă din adolescență că vrea să devină antrenor. În 2002, la doar 17 ani, a început să pregătească puștani în orașul natal, apoi s-a mutat în Anglia, unde a lucrat inclusiv pentru academia lui Newcastle United. Timp de doi ani, între 2007 și 2009, a antrenat copii la gruparea americană New York Red Bulls, după care s-a mutat în Africa. Mai întâi în Ghana, apoi la academia lui Craig Bellamy din Sierra Leone. De acolo, nord-irlandezul a ajuns la conducerea naționalei africane, o mișcare demnă de jocul video Football Manager. Surprinzătoare pentru toată lumea, mai puțin pentru McKinstry, extrem de încrezător că va primi jobul. În momentul în care a aflat că fostul selecționer, suedezul Lars-Olof Mattson, a demisionat, nord-irlandezul a știut că el e omul potrivit pentru funcție. Lucrase deja mai bine de trei ani în Sierra Leone, știa bine situația fotbalului din țară, așa că a prezentat Federației de Fotbal de la Freetown cel mai atractiv proiect dintre toate.
A pregătit un an și jumătate naționala din Sierra Leone, perioadă în care statul vest-african a fost lovit de criza Ebola. Demis după două înfrângeri în calificările pentru Cupa Africii, Johnny McKinstry și-a găsit un alt job de selecționer în martie 2015. Tot în Africa, dar în partea de est a continentului, tocmai în Rwanda. A obținut rezultate notabile și acolo, însă a fost demis din nou după aproape un an și jumătate. Cea mai recentă experiență a tânărului globe-trotter s-a consumat în Lituania, la clubul Kauno Zalgiris, pe care l-a părăsit în ianuarie 2018.
The Playmaker: Chiar dacă n-ai jucat niciodată fotbal, până la 30 de ani antrenasei deja două echipe naționale. Care e secretul tău?
Johnny McKinstry: Pe la 16 ani am realizat că, deși sunt un jucător decent, nu am calitatea tehnică necesară pentru a deveni fotbalist profesionist la cel mai înalt nivel. Am crescut în Irlanda, iar acolo trebuie să fii foarte bun pentru a ajunge la un club profesionist. Campionatul din Irlanda e semi-profesionist, deci trebuie să fii îndeajuns de valoros încât să te ia o echipă din Anglia. Mi-am dat seama că asta nu se va întâmpla cu mine, dar n-am vrut să renunț la fotbal. Mereu am simțit că înțeleg jocul din punct de vedere tactic și am avut întotdeauna idei cu privire la modul în care s-ar putea îmbunătăți o echipă dacă face anumite lucruri.
Ca urmare, am decis să studiez pentru a deveni antrenor. Aveam 16 ani când m-am înscris la primul curs și am luat lucrurile pas cu pas, de la baza fotbalului – lucrul cu copiii – până la nivel profesionist. Călătoria mea n-a fost scurtă deloc. Mulți văd doar că am numai 32 de ani și mă consideră un antrenor tânăr. Dar nu văd că am antrenat neîntrerupt timp de 16 ani.
Cum trebuie să fie un antrenor modern, adaptat anului 2018?
Evident, scopul e să câștigi meciuri. Dacă nu faci asta, nu rămâi antrenor prea mult timp. Cu toate astea, în lumea modernă nu mai e suficient doar să câștigi. Suporterii, patronii și chiar jucătorii așteaptă ceva mai mult. Vor să obțină victorii jucând spectaculos și ofensiv. Așa că acesta ar trebui să fie obiectivul final. Însă ca să ajungi acolo, trebuie să unești un grup de jucători care, pe lângă calitățile tehnice necesare pentru a evolua spectaculos, trebuie să înțeleagă indicațiile primite și să fie capabili să se integreze în colectiv.
Care e filosofia antrenorului Johnny McKinstry?
Cred că echipele care au viteză și știu s-o folosească pot fi eficiente și spectaculoase pentru fani. Așa că acesta e un principiu pe care întotdeauna încerc să-l implementez în stilul de joc al echipelor mele: atacul în viteză și cu precizie. Apoi, ca antrenor, cheia e să transmiți mesajul cât mai simplu. Există atâtea informații și date disponibile în fotbalul modern încât uneori ele pot reprezenta prea mult pentru jucători. Antrenorul și staff-ul său trebuie să filtreze toate aceste informații și să le transforme în mesaje simple, scurte și concise, pe care fotbaliștii să le poată asimila și pune în practică. Realizarea acestui proces de filtrare e una dintre cele mai importante abilități pe care le posedă un antrenor.
Dincolo de asta, e esențial ca jucătorii să aibă încredere în tine. Dacă te consideră de încredere, vor lucra din greu pentru tine și pentru echipă. În plus, trebuie să fii consecvent, să tratezi oamenii cu aceeași monedă și să rămâi fidel valorilor tale, atât ca antrenor cât și ca om.
Ai antrenat copii și adolescenți în SUA, Sierra Leone și Ghana. Ce diferențe ai observat între tinerii jucători din aceste țări, din punct de vedere al talentului, disciplinei, motivației și educației?
Atât din punct de vedere sportiv, cât și uman, tinerii fotbaliști sunt similari în toate colțurile lumii. Deosebirile sunt superficiale și cauzate strict de mediul în care trăiesc. În toate grupurile de tineri în care am lucrat, am observat aceleași tipologii. Peste tot există introvertiți și extrovertiți, indivizi creativi și unii liniari în gândire și abordare. E important să nu ne uităm la puști – și la oameni în general – în funcție de locul din care vin, ci să îi tratăm în funcție de tipologia lor, apoi să îi antrenăm corespunzător. Strict fotbalistic, talent există peste tot. În SUA erau copii la fel de talentați ca în Ghana sau Sierra Leone. Secretul e să afli ce îi motivează, după care să folosești asta pentru a-i ajuta să-și atingă potențialul.
Care au fost reacțiile fanilor și mass-mediei din Sierra Leone în momentul în care ai fost numit la conducerea echipei naționale, în condițiile în care în lumea fotbalului se spune că funcția de selecționer e pentru antrenorii mai în vârstă, cu multă experiență în spate?
Evident, cu toții au fost surprinși. Totuși, îndoiala lor s-a risipit repede după ce am obținut rezultate. Indiferent de vârsta sau experiența antrenorului, singurul lucru care aduce o atmosferă pozitivă în jurul echipei sunt rezultatele. Pe deasupra, cum ziceam, e important să înțelegem că vârsta și experiența nu sunt neapărat legate. Eu am 16 ani de expertiză în management fotbalistic. Ai putea compara acest lucru cu cineva care are, spre exemplu, 40 de ani și s-a retras din activitatea de jucător la 36. Această persoană ar avea experiență ca antrenor de doar patru ani, în ciuda faptului că e mai în vârstă. Deci, dintre cei doi candidați, care e mai experimentat?
La fel de important e să separăm abilitățile de care ai nevoie ca jucător de cele necesare pentru a fi antrenor. Ca jucător, te concentrezi aproape exclusiv pe evoluția proprie și pe contribuția ta în echipă. În schimb, ca antrenor trebuie să ai în vedere întreaga imagine, să știi cum să-i faci pe acei jucători să formeze o echipă eficientă. De asta, de multe ori nu cauți cei mai buni jucători, ci pe cei potriviți să lucreze unii cu alții și să câștige meciuri.
Cum au reacționat jucătorii de națională din Sierra Leone sau Rwanda în fața unui antrenor de nici 30 de ani? Ai avut probleme de autoritate?
Autoritatea nu a fost niciodată o problemă pentru mine. Asta pentru că autoritatea nu vine cu vârsta sau poziția ocupată, ci din tăria caracterului și calitatea muncii tale. Când am devenit antrenor profesionist, aveam deja experiență în managementul oamenilor și grupurilor de toate felurile. Așa că atunci când am ajuns selecționer în Sierra Leone și mai târziu în Rwanda, eram încrezător în deciziile mele. Nu am ezitat niciodată să fac lucrurile care se impuneau. Datorită acestei încrederi, în combinație cu ce arăta echipa mea pe teren, nu am avut niciodată probleme.
Citește și: Românul care a antrenat în Africa Neagră și a trăit războiul din Siria. „Nu sunt nici preot, nici imam!”
Ce te-a impresionat cel mai tare cât timp ai antrenat în Africa?
Cel mai puternic lucru pe care l-am simțit acolo a fost cât de mult sunt legați africanii de echipele lor naționale. Timp de câteva săptămâni, după un meci, rezultatul echipei naționale are un impact semnificativ în psihicul națiunii. Indiferent de situația în care se află poporul – sărăcie, boli sau chiar conflicte armate -, oamenii sunt fericiți când naționala lor câștigă. Pentru națiunile africane, o selecționată de succes poate fi un catalizator pentru mobilizare socială, ba poate ajuta chiar la progresul în alte sectoare.
Ai fost concediat prin e-mail de Federația din Sierra Leone, după două partide pierdute în preliminariile Cupei Africii. A fost un șoc pentru tine, mai ales că ai făcut treabă bună acolo?
Când atingi un anumit nivel de succes, așteptările cresc. E în natura fotbalului profesionist. În septembrie 2014 am ajuns pe locul 50 în clasamentul FIFA – cea mai bună poziție din istoria selecționatei din Sierra Leone. Oficialii și fanii au fost extrem de mulțumiți. Imediat după asta, am jucat cu Congo și Coasta de Fildeș, partide pe care le-am pierdut la limită (n.a. – 0-2, respectiv 1-2). Apoi, Coasta de Fildeș a câștigat Cupa Africii, iar Congo a terminat pe trei, deci e clar cât de valoroase erau amândouă. Totuși, așteptările ridicate, datorate locului nostru din clasamentul FIFA, i-a determinat pe conducătorii din Sierra Leone să facă o schimbare. Dar în 18 luni, echipa a urcat de pe locul 90 pe 50, așa că eu și staff-ul meu ne putem uita în urmă cu mândrie la perioada aceea.
Aproape la fel ai pățit în Rwanda, în 2016. Ai fost demis după câteva rezultate bune, o decizie aproape inexplicabilă.
Da, a fost o situație similară. Cu Rwanda am încheiat pe locul doi la Cupa CECAFA și am ajuns în sferturile Campionatului Africii pe Națiuni, cea mai bună performanță din istoria echipei naționale. Toți cei implicați au lucrat din greu și au făcut treabă bună. Dar, cum îți ziceam, succesul ridică așteptările. E normal să se întâmple așa. După câteva rezultate slabe, oficialii de la Kigali au decis să încetăm colaborarea. Sunt nenumărate cazuri în care antrenorii au rezultate pozitive, iar la scurt timp sunt concediați. Poate că e nevoie de mai multă răbdare din partea conducătorilor. Cu răbdare sigur vor primi mai multe recompense.
După aventurile din Africa, ai mers în Lituania, la echipa de pe ultimul loc în prima ligă. Un pas înapoi, aș zice. Cât de greu e să primești o șansă în campionatele puternice ale Europei după ce-ai antrenat pe alt continent?
După ce am lucrat la nivel internațional, pentru mine a fost o oportunitate să pregătesc o echipă de club, unde să mă implic zi de zi. Contractul pe termen scurt din Lituania m-a ajutat să mă testez pe mine, să văd cum răspund într-un astfel de mediu. Pot spune că sunt un antrenor mai bun după experiența asta. La o echipă națională ai timp să pregătești meciurile, să urmărești jucătorii și să pui la punct toate detaliile. În schimb, la un club timpul e limitat, ai doar 5-7 zile între meciuri. Așa că trebuie să folosești eficient staff-ul pe care îl ai și să fii sigur că te concentrezi pe lucrurile care contează.
Cât despre posibilitatea de a antrena într-un campionat de top, cred că ar trebui să conteze mai degrabă cât de mult succes ai, nu dacă lucrezi în Europa sau pe alt continent. Dacă obții victorii și creezi echipe care joacă atractiv și interesant, sunt sigur că președinții cluburilor importante or să te contacteze.
Unde o să-l vedem pe Johnny McKinstry în lunile următoare?
Am vorbit cu câteva cluburi și federații din diferite părți ale lumii. Unii au joburi disponibile acum, alții vor avea în a doua parte a acestui an. Pentru mine e important să găsesc un club sau o națiune cu aceleași ambiții ca ale mele, în ceea ce privește dezvoltarea. Contează să înțeleagă că există un proces care trebuie urmat pentru a avea succes. Cred că, până acum, am demonstrat că, indiferent de mediul în care lucrez, găsesc metode pentru ca jucătorii să crească și echipele să devină mai bune. Când o să apară oportunitate potrivită – sper că se va întâmpla mai devreme decât mai târziu -, mă voi apuca de treabă.
Fotografie de deschidere via
