În vârstă de 28 de ani, Michael Burns ține cu Burnley de când se știe. Acum locuiește într-un oraș aflat la 27 de kilometri de cel în care joacă echipa sa favorită și așteaptă cu nerăbdare să poată reveni la meciuri. Nu știe când se va întâmpla. Însă știe că momentul nu are cum să fie prea departe.
Am stat de vorbă cu el despre clubul său, rivalii de la Leeds, violența fanilor englezi, despre marketingul de la Burnley, despre Sean Dyche, experiența sa de la FCSB – Dinamo și multe altele.
De când ții cu Burnley?
În ianuarie 2003 am fost pentru prima oară pe stadion la un meci de ale lui Burnley. Jucau acasă, în FA Cup, cu Canvey Island. Fiind un meci contra unei echipe dintr-o ligă inferioară, prețul unui bilet pentru copii era de doar o liră, așa că ai mei m-au lăsat să merg fără probleme. Burnley a câștigat cu 4-1. Oricum, am ținut cu echipa asta de când mă știu, cred că prima amintire e din 1999. Am văzut la TV un meci cu Millwall, aveam 4-0 cu 20 de minute înainte de final și am reușit să ne chinuim să tragem din greu de un 4-3 final.
Care a fost cel mai dificil moment din viața ta de fan Burnley?
Au fost multe momente grele în existența lui Burney de când sunt eu suporterul clubului. Au fost atât probleme ce țin strict de club, cât și probleme dintr-un spectru mai larg, precum situația economică ce a afectat finanțele clubului. Unele astfel de situații s-au petrecut când eram doar un copil și nu înțelegeam cât de grave pot fi și cum pot conduce la distrugerea clubului.
De când am început să înțeleg cam tot ce se întâmplă, cred că momentul cel mai greu a fost vara lui 2013, când a trebuit să vindem golgheterul ultimelor două sezoane în schimbul a 4 milioane de lire. E vorba de Charlie Austin, pe care l-am dat la QPR pentru a reuși să menținem clubul pe linia de plutire. Dar retrospectiv, decizia a fost una excelentă, pentru că în sezonul următor am promovat în Premier League și n-a mai contat nimic din toate astea.
Care a fost cel mai frumos moment pe care ți-l amintești?
Sunt multe momente superbe pe care le-am trăit ca suporter al lui Burnley. Victoria din 2005 din FA Cup, contra lui Liverpool, victoria cu 2-0 de pe Old Trafford din acest sezon, promovarea în Championship din 2000, apoi promovările din Premier League din 2014 și 2016, calificarea în competițiile europene pentru prima oară în ultimii 50 de ani, la finalul sezonului 2017-2018 când am terminat pe 7.
Dar peste toate acestea, sunt două momente care contează enorm pentru toți fanii lui Burnley și pentru clubul în sine. În 2009, am câștigat pe Wembley în fața lui Sheffield United și ne-am asigurat promovarea în prima ligă pentru prima dată după 33 de ani! Iar din perspectiva fanilor, a fost și victoria cu Blackburn (bastarzii) Rovers din 2014. I-am bătut pe Ewood (deadwood) Park pentru prima oară din 1979! Dacă te gândești, toți fanii lui Burnley născuți începând cu 1980 au avut de așteptat până în 2014 pentru a sărbători o victorie contra marilor rivali! Dar zău că a meritat așteptarea!
L-am înlocui pe Sean Dyche cu Jurgen Klopp sau Pep Guardiola? Bugetul clubului ar rămâne același, doar managerul s-ar schimba.
Absolut nu! Unii oameni ar putea să râdă când vor citi asta, dar poți să mi-i dai pe Mourinho, Pep, Klopp, Pochettino și orice alt manager cu nume din lumea fotbalului și i-aș refuza pe fiecare în parte în favoarea lui Sean Dyche. Și sunt câteva motive pentru asta. De exemplu Pep și Mourinho. La ce club au reușit să facă ceva fără să cheltuiască o grămadă de milioane pe jucători? Nu s-ar potrivi la Burnley, nu s-ar integra în cultura noastră. Noi suntem underdogs, niște luptători. Stilul de a nu abandona niciodată lupta al lui Sean Dyche se potrivește perfect aici.
De asemenea, Dyche este un manager asemănător cu Wenger și Ferguson, care controlează tot clubul. Nu avem directori sportivi sau patroni care să insiste în procesul de achiziție al jucătorilor. Dyche e managerul clubului și controlează totul în mod superb. În aproape 8 ani aici, cheltuiala sa netă este de 9 milioane de lire înaintea ferestrei de transferuri din această vară. De când a preluat clubul în octombrie 2012 și până la promovarea din mai 2014 a cheltuit doar 300 de mii de lire pe un jucător. E vorba de Ashley Barnes, care încă e o legendă a clubului. Nu pot să mi-i imaginez pe Pep sau Klopp capabili să gestioneze atât de bine o astfel de situație. Ei au nevoie de bani și de jucători foarte buni care îi fac și pe ei să arate bine.
Crezi că poate Burnley să fie o candidată la locurile europene în sezonul viitor?
Nu, din păcate nu. Având în vedere situația cu COVID-19, perioada scurtă rămasă până la sezonul viitor și lipsa banilor de la club, aș fi bucuros să evităm lupta pentru evitarea retrogradării. Am piedut patru jucători de la prima echipă din cauza expirării contractelor. Ben Gibson, transferul nostru record, e accidentat în continuare. Avem nevoie de patru jucători noi doar ca să îi înlocuim pe cei plecați și nu cred că putem aduce mai mult de trei. Oricum, Dyche ne-a învățat de opt ani încoace să nu ne subestimăm echipa și ar fi ceva de vis să ne întoarcem în competițiile europene.
Locuiești într-o zonă unde Leeds e un club foarte popular. Ce crezi despre revenirea lor în Premier League?
Leeds, adică ratangiii (n.r. se referă la modul în care au ratat promovarea în repetate rânduri pe ultima sută de metri), au petrecut deja 16 ani minunați în afara Premier League. A fost minunat să îi văd chinuindu-se și împiedicându-se de fiecare dată, mai ales sezonul trecut când erau siguri de promovare pe parcursul întregului sezon, dar și-au dat cu stângul în dreptul pe final și au pierdut cu Derby County în play-off.
Din păcate, au reușit să promoveze în acest sezon și speram să chletuiască vreo câteva milioane pe 8-9 jucători care să le nenorocească clubul și să-l readucă în Championship. Dar e posibil ca situația Cu COVID-19 să îi ajute să evite asta. Cred că sezonul viitor vor fi destule echipe mai slabe decât Leeds, deci probabil vor reuși să se mențină în prima ligă. Dar experiența ultimilor 16 ani ne-a demonstrat că se descurcă ei cumva să dea greș și să se întoarcă acolo unde le e locul.
Ce părere ai despre strategia de marketing a clubului tău? Fac oamenii de acolo ceva special pentru a convinge fanii să își facă abonamente? Ar putea fi lucrurile îmbunătățite cumva?
Până să împlinesc 16 ani, era foarte ușor să pui mâna pe un abonament. Unul pentru copii costa 90 de lire, iar de ziua mea, în septembrie, primeam mereu un abonament nou și tricoul de joc de acasă din sezonul respectiv. Dar când am ajuns membru al categoriei adulți, mai ales în perioada de dinainte de Premier League, era dificil să fac rost de un abonament. Costa între 350 și 600 de lire, în funcție de zona stadionului și toți banii trebuiau achitați într-o singură tranșă. A fost foarte dificil pentru familiile care voiau să meargă la meciuri să facă rost de bani de abonament. De când cu promovarea, s-au îmbunătățit condițiile pentru fani și poți acum să plătești pentru abonament o rată lunară. De exemplu, eu dau 27,50 de lire (n.r. aprox. 150 de lei) lunar pentru a merge la meciurile lui Burnley. E mult mai ușor așa decât să dau 500 de lire (n.r. aprox. 2700 de lei) dintr-o bucată.
Singura chestie enervantă acum e că trebuie să te chinui să faci rost de bilete la meciurile din deplasare, pentru că se dau imediat. Și e iritant că, deși ai fost fanul lui Burnley toată viața, vezi oameni care mergeau cu tine la școală și erau fani Man United, Liverpool, Chelsea, Arsenal etc. care au devenit peste noapte fani Burnley și cumpără bilete la meciuri.
În privința altor aspecte legate de marketing, deși suntem în Premier League, avem parte de facilitățile unui club de League One (n.r. liga a treia din Anglia). Însă se încearcă îmbunătățirea situației prin construirea unei baze de antrenament în valoare de 25 de milioane de lire. Se tot fac tot felul de îmbunătățiri la nivelul facilităților, dar arena noastră Turf Moor are nevoie de schimbări masive pentru a putea atrage sponsori și investitori puternici la club. Pe de altă parte, deși nu suntem nici pe aproape de a avea potențialul de marketing al altor cluburi din Premier League sau Championship, reușim sezon de sezon să ne depășim condiția.
Pentru copiii din UK e mai tentant să țină cu echipele care câștigă mereu trofee sau cântărește mai mult factorul mândriei locale?
Cred că asta ține mult de zona în care crește copilul respectiv și de măsura în care clubul local are succes. Cum am zis și mai devreme, pe când eram la școală aveam colegi care țineau cu Man United, Liverpool, Chelsea, Arsenal etc și acum dacă mergi în Burnley vezi copii purtând tricouri cu Burnley și cam atât. Dar nu pentru că că au vreo mare afinitate pentru echipa locală, ci datorită faptului că Burnley joacă în Premier League. Chiar dacă să zicem că ești din Burnley și ai un copil care ține cu Liverpool, tot va vrea să meargă să urmărească meciurile lui Burnley de pe stadion, pentru a vedea jucătorii și echipele pe care le vede la TV în fiecare săptămână. Și așa, o să capete microbul Burnley și o să devină fanul echipei.
Cred că e mai greu pentru echipele din ligile inferioare să atragă susținere locală masivă. De exemplu, Preston North End sunt niște rivali de-ai noștri dintr-un oraș cu o populație de peste 328 de mii de locuitori, dar reușesc să aducă la stadion doar 11.078 spectatori, în medie. Nu ironizez cluburile de genul, pentru că ar fi putut la fel de ușor să fie și Burnley în situația asta și chiar a fost pentru multă vreme chiar și pe parcursul vieții mele. Vreau doar să spun că dacă echipa locală merge bine, adică e în Premier League, fără a fi nevoie să câștige trofee, fanii locali vor fi atrași către ea.
Ai fost și în România pe stadioane. De câte ori ai mers și ce părere ai avut? Cum a fost experiența diferită de cea de aici?
Am fost la un singur meci in Romania, pe Arena Nationala, in octombrie 2019. Jucau Steaua (n.r. – FCSB) si Dinamo, iar un prieten din Romania e suporter dinamovist și m-a dus la meci. Am fost șocat de prețul biletelor, mai întâi. Pentru doar două lire am intrat la meci. Dacă stai să compari cu premier League, biletul la un derby din capitală, de exemplu Arsenal – Tottenham, costă 90 de lire!
Sincer, nivelul fotbalului a fost slab. Un meci închis, în care mi s-a părut că Dinamo a fost mai bună (n.r. meciul FCSB – Dinamo din octobmrie 2019 s-a încheiat cu scorul de 1-1), dar dacă stai să compari cu fotbalul din Anglia, Spania, Germania, Italia etc, standardul a fost foarte scăzut. Cred că asta e din cauză că majoritatea fotbaliștilor buni din România pleacă în străinătate pentru a câștiga mai mulți bani.
Încă un asect dezamăgitor a fost numărul scaunelor goale (n.r. la meci au fost 30 de mii de oameni), mai ales că discutăm despre cel mai important meci din România și despre un derby al capitalei. Din nou, dacă stai să compari cu ce se întâmplă în Anglia, la Liverpool vs. Man United, Arsenal vs. Tottenham sau chiar Burnley vs. Blackburn (bastarzii) Rovers… Biletele pentru astfel de meciuri sunt epuizate cu zile, chiar săptămâni înaintea datei de disputare.
Aspectul remarcabil al meciului a fost atmosfera din peluza lui Dinamo. Am fost prin toată Anglia cu Burnley, la meciuri foarte importante pentru promovare sau împotriva rivalelor de moarte, însă nimic nu se poate compara cu atmosfera creată de fanii lui Dinamo în acea seară. A fost o plăcere să iau parte la ea, deși nu înțelegeam nimic din ce cântau.
Mai e violența din fotbal o problemă în Marea Britanie?
Comparativ cu anii 80, autoritățile au reușit să facă progrese mari în ceea ce privește îndepărtarea violenței din fotbal. S-au îmbunătățit foarte mult stadioanele, grupurile de fani colaborează mai îndeaproape cu poliția pentru a se asigura că nu mai sunt violențe. Din păcate, ca în orice alt aspect al vieții, există și oameni care caută violența, dar situațiile de genul ăsta sunt rapid calmate de poliție cu sentințe foarte dure. Cei găsiți vinovați că se bat pe arenele de fotbal primesc ani de închisoare.
În general, fanii rivali se tachinează în mod amical cu privire la cluburile lor. Dar îndeosebi cei cu un IQ mai mic și cu alcool la bord nu pot să rămână la stadiul ăsta și devin violenți. Cred că violența e mai des întâlnită acum în ligile inferioare, unde sunt tinerii care cred că așa e tare să faci. De când e Burnley în Premier League, nu am văzut la niciun meci bătăi.
