Eroul poveştii noastre a avut o carieră decentă în Serie A şi Serie B, dar ar fi rămas în anonimat fără un Juventus – Torino disputat în octombrie 2001 şi terminat cu un rocambolesc 3-3. Un meci care e la loc de cinste în folclorul tifosilor granata, greu încercaţi în acea perioadă. Susţinătorii lui „Toro” au sărbătorit nu doar o revenire care părea imposibilă, ci şi un penalty ratat pe final de rivali, prin Marcelo Salas. Nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat fără Riccardo Maspero. Câteodată, un gest ce pare desprins din fotbalul jucat în spatele blocului e suficient pentru a te transforma în idol şi pentru a-ţi asigura un loc în istoria unuia dintre cele mai importante cluburi din Italia.

Maspero a ajuns la Torino în 2000. Avea deja 30 de ani, iar cariera lui se afla pe o pantă descendentă, după ce făcuse un mic tur al Italiei. Jucase, cu mai mult sau mai puţin succes, la Cremonese, Sampdoria, Lecce, Vicenza, Perugia şi Reggiana. Cel care l-a adus la echipă a fost Luigi Simoni, primul antrenor al lui Ronaldo în Serie A, la Inter. Cei doi aveau o relaţie excelentă încă din perioada pe care au petrecut-o la Cremonese. „E antrenorul care m-a construit, pentru că la 18 ani jucam deja în Serie A (de fapt, avea 19 când a debutat – n.a.). Eram exuberant şi era important să găsesc persoana care să mă ajute să rămân cu picioarele pe pământ”, şi-a amintit fostul mijlocaş, într-un interviu pentru Sky Italia. „Apoi mi-a dat şansa să-mi arăt valoarea la Torino”, a continuat cel care a îmbrăcat tricoul granata două sezoane şi jumătate, marcând 10 goluri în 62 de meciuri. Cifre decente pentru un fotbalist intrat în al patrulea deceniu de viaţă.

Simoni a rezistat mult mai puţin pe banca lui Toro. Opt meciuri mai exact. În locul său a venit Giancarlo Camolese, adus de la Primavera. Sub conducerea acestuia, piemontezii au terminat pe primul loc în Serie B şi au promovat. Dar revenirea în elită nu a fost deloc uşoară. În primele cinci etape ale sezonului 2001/02 din Serie A, Torino a obţinut doar două puncte. Şi urma Derby della Mole, cu Juventus. Al doilea Juve al lui Marcello Lippi, cel care tocmai îl vânduse pe Zinedine Zidane la Real Madrid, dar îi adusese pe Gianluigi Buffon, Lilian Thuram, Pavel Nedved şi Marcelo Salas. Un „careu de aşi” care completa un lot deja puternic, cu Ciro Ferrara, Paolo Montero, Antonio Conte, David Trezeguet, Edgar Davids sau Alex Del Piero. E adevărat, bianconerii veneau la ora marelui duel după două meciuri fără victorie – remiză cu Lecce (0-0) şi înfrângere în faţa campioanei AS Roma (0-2). Dar chiar şi aşa, exista o favorită certă. Lucru confirmat de prima jumătate de oră a partidei de pe fostul Stadio Delle Alpi. O experienţă dureroasă pentru fanii granata.

25 de minute de coşmar

Juventus conducea cu 3-0 după doar 25 de minute. Fotografie via Sky Italia

Duminică, 14 octombrie 2001. Pe Stadio Delle Alpi, cu Juventus în postura de gazdă, s-a jucat un Derby della Mole care părea fără istoric. „După nici jumătate de oră, meciul era ca şi terminat”, a povestit Maspero, pentru RAI. Senzaţia de resemnare a fost confirmată şi de antrenorul său: „Eram conduşi cu trei goluri, era o situaţie apăsătoare şi greu de gestionat din punct de vedere psihologic”, şi-a amintit Camolese. Nu e greu de înţeles motivul pentru care Torino era la pământ. Del Piero a deschis scorul încă din minutul nouă. Trei minute mai târziu, Igor Tudor a făcut 2-0. Apoi, în minutul 25, Del Piero a reuşit dubla. 3-0 şi toată lumea îşi punea doar problema scorului. „Era o duminică de vis”, a spus fostul juventin Alessio Tacchinardi. Nimeni nu-şi imagina că trezirea va fi un brutală.

„La pauză, în vestiar, se rădea, se făceau glume. Spuneam că pare un amical. După cum se jucase, niciodată, dar niciodată, nu se puteau recupera trei goluri într-un astfel de meci”, a continuat Tacchinardi. O aroganţă care va fi scump plătită în cele din urmă. Însă altceva i-a lovit în orgoliu pe jucătorii granata. După ce a marcat al treilea gol, Juventus a încercat să-şi umilească rivala. Scopul băieţilor lui Lippi nu mai era să atace, să mai înscrie, ci să-şi paseze adversarii în ole-urile publicului. Ca la coridă, în aşteparea loviturii finale, care să răpună definitiv taurul. Il Toro, în italiană.

„În pauză, am reuşit să transformăm toată furia în energie pozitivă, iar asta ne-a ajutat să jucăm bine în repriza a doua”, a explicat Camolese, în mini-documentarul despre acest meci realizat de RAI.

Revenirea

Ferrante sărbătorește golul de 2-3. Fotografie via Sky Italia

Orgoliul rănit poate face minuni, dar nu e suficient în faţa unui adversar mult superior valoric. E nevoie şi de cineva care să aducă un plus de determinare şi agresivitate. Şi know-how-ul de a-i lua „în coarne” pe cei mai puternici. Iar Marco Ferrante era acel cineva. Un atacant de doar 1,76 metri, care le-a intrat pentru totdeauna la inimă fanilor lui Torino după ce a reuşit o „doppietta” în derby, în martie 2000, şi a sărbătorit imitând un taur. O imagine emblematică pentru Serie A la începutul anilor 2000.

Ferrante a intrat pe teren la pauză, iar Tacchinardi şi-a amintit că „a fost jucătorul care a adus determinare întregii echipe”. Şi a mai adus ceva. La 12 minute de la startul reprizei a doua, i-a pasat lui Cristiano Lucarelli, iar livornezul a marcat cu stângul din interiorul careului. Golul care a dat naştere primelor dubii printre juventini şi care i-a galvanizat pe rivalii lor. Cu toate acestea, squadra lui Lippi a dat senzaţia că încă are situaţia sub control. A reuşit să ţină în frâu elanul adversarilor, dar doar până în minutul 70, când Thuram l-a faultat pe căpitanul lui Torino, Antonino Asta, pe linia careului. Penalty şi şansa de a relansa cu adevărat meciul. Ferrante a transformat, iar finalul se anunţa incendiar.

„Faultul lui Thuram e imaginea relaxării noastre”, recunoștea Tacchinardi. În acelaşi timp, fostul mijlocaş al bianconerilor şi-a amintit că „în ochii lui Asta se vedea dorinţa de a crede şi convingerea că pot reveni. M-a speriat”. E suficient să vezi reacţia căpitanului granata în momentul acordării loviturii de la 11 metri şi o să înţelegi de ce aroganţa juventină din finalul primei reprize s-a transformat în teamă. La 3-2, mulţi şi-au amintit un derby disputat cu aproape două decenii înainte. Pe 27 martie 1983, un Juventus care avea în lot şase campioni mondiali cu squadra azzurra în Spania, plus Platini şi Boniek, a pierdut în faţa rivalei din oraş cu 3-2, după ce a condus cu 2-0, primind trei goluri în doar patru minute.

https://www.youtube.com/watch?v=m099aF0ku00

Rezumatul partidei Torino – Juventus 3-2, din 1983

Lippi şi-a aprins unul dintre celebrele sale trabucuri şi apoi l-a trimis pe teren pe Salas, în locul lui Del Piero. Chilianul a ratat aproape imediat o ocazie, iar câteva minute mai târziu a creat o alta, irosită de Trezeguet. „Am avut două ocazii, dar nu mai eram aceeaşi echipă din prima repriză”, a admis Tacchinardi. Nici Camolese nu a stat degeaba. Cu 11 minute înainte de final, l-a scos pe Lucarelli. A intrat Maspero. Mutarea care s-a dovedit decisivă.


Citește și: Cum a doborât-o PSG pe Real Madrid în 1993, într-o noapte magnifică pentru toți parizienii


Nu toți eroii poartă pelerină

Momentul care l-a transformat pe Maspero în erou. Fotografie via Gazzetta dello Sport

„În ochii lui Asta, Ferrante şi Maspero se vedea acea dorinţă de a reuşi o performanţă”, a insistat Tacchinardi, care, în discuţia lui cu RAI, a revenit obsesiv la ceea ce spuneau ochii adversarilor. Deloc surprinzător până la urmă, pentru că cei trei menţionaţi de fostul internaţional italian au creat faza golului egalizator. Asta a centrat, Ferrante a trimis cu capul la colţul lung, forţându-l pe Buffon la un efort uriaş pentru a putea respinge, iar Maspero a urmărit şi a marcat la doar patru minute de la intrarea pe teren. Era minutul 83 şi Torino completase una dintre cele mai spectaculoase şi improbabile reveniri din ultimii 20 de ani în Serie A.

„Am sărit peste panourile publicitare şi m-am dus la Curva Maratona. Era o satisfacţie enormă pentru fani să revenim astfel, într-un meci ce părea pierdut”, a rememorat Maspero. Dar sărbătoarea granata a durat puţin. Tudor a căzut în careu în urma unui duel aerian cu Daniele Delli Carri şi arbitrul a acordat lovitură de pedeapsă. „Contact normal, penalty, se prăbuşeşte lumea”, a spus, zâmbind amar, acelaşi Maspero. Dar abia acum începea rolul său.

„Toată lumea protesta, dar eu nu am mai văzut un arbitru care să-şi schimbe decizia la un penalty. Nu voiam nici să primesc galben pentru proteste şi oricum erau destui colegi care discutau cu arbitrul. Şi atunci, ca executant de penalty, m-am apropiat de punctul de la 11 metri şi am început să calc gazonul, ştiind că îl puteam încurca pe cel care urma să execute”, a povestit Maspero, într-un interviu pentru calciomercato.com. A călcat gazonul e un fel elegant de a spune că, de fapt, a făcut o mică groapă în zona punctului cu var. Ar fi continuat probabil până în ultimul moment, dacă nu ar fi fost observat de Tacchinardi şi îndepărtat de acolo. Dar răul pentru Juve fusese deja făcut. Mai ales că Salas a aşezat mingea exact deasupra gropiţei săpate de ghetele lui Maspero. Urmarea? „Matadorul” a ratat complet execuţia. Mingea a luat înălţime şi a trecut mult peste poartă.

https://www.youtube.com/watch?v=H8AZlecn1Wo

Rezumatul partidei

„S-a şi coordonat rău”, a încercat Maspero o explicaţie tehnică, în tentativa de a trece în plan secund meritul micului său truc. Degeaba, pentru toată lumea şi pentru totdeauna, Derby della Mole din octombrie 2001 va fi asociat cu „la buca di Maspero” (groapa lui Maspero).

Acea remiză însemna că perioada neagră a lui Juventus se prelungea. Şi avea să se încheie după mai mult de o lună. Abia pe 18 noiembrie a mai reuşit „La Vecchia Signora” să câştige în campionat. Cu toate acestea, la finalul sezonului, Juve a sărbătorit cucerirea unui nou Scudetto, după celebrul 5 mai, când Inter a pierdut la Roma cu Lazio (2-4).

Şi pentru Torino a fost, până la urmă, un sezon bun. Echipa s-a salvat fără emoţii, a terminat pe locul 11 şi a reprezentat Italia în fosta Cupă Intertoto. În parcursul pozitiv al formaţiei granata, meciul cu marea rivală a avut o contribuţie urişă. „A fost o revenire care te face să crezi şi mai mult în propria muncă, te face să alimentezi orice speranţă cât timp există o şansă”, a spus antrenorul Giancarlo Camolese.

„În orice caz, în acel sezon noi am reuşit să nu pierdem în cele două derby-uri, pentru că în retur a fost 2-2. Am demonstrat că Juventus nu era superioară. Şi să nu uităm, era vorba despre superechipa lui Lippi”, afirma peste ani Maspero pentru lapresse.it. Uşor exagerat, dar până la urmă îndreptăţit, dacă luăm în calcul doar „directele”.

Iar concluzia i-o lăsăm tot eroului din derby: „O asemenea revenire rămâne în istorie. Cu atât mai mult când se întâmplă contra lui Juve”.


Citește și: Poveștile fanilor lui „U” Cluj în anii ’70: fotbalul, formă de rezistență anticomunistă


Comentarii