Articol apărut inițial în decembrie 2017 și updatat în martie 2019.
În primăvara lui 1999, o micuță echipă din Spania, ajunsă în premieră într-o cupă europeană, uimea bătrânul continent. Antrenată de Hector Cuper și în teren cu Carlos Roa, Dani și Lauren, Real Club Deportivo Mallorca o elimina pe Chelsea Londra în semifinalele ultimei ediții a Cupei Cupelor, iar în mai pierdea la limită (1-2) finala împotriva lui Lazio Roma.
Înfrângerea în fața italienilor a reprezentat o lovitură amară pentru mallorquini, compensată însă de obținerea locului trei în campionatul Spaniei, cea mai bună clasare din istoria clubului. La acel moment, viitorul grupării insulare părea luminos, mai ales că la echipa a doua a clubului jucau câțiva puști de mare perspectivă, precum Diego Tristan sau Albert Luque.
Golurile din ultima finală a Cupei Cupelor. Pentru insulari marca Dani, viitorul atacant al Barcelonei
Numai că 18 ani mai târziu, în vara lui 2017, Mallorca (cu Culio, actualul jucător al CFR-ului, și Edu Oriol, fostul fundaș al Rapidului, în lot) retrograda în a treia ligă, după 36 de ani neîntrerupți petrecuți fie în La Liga, fie în Segunda Division. Cum s-a ajuns în situația asta?
Argentinianul care s-a luat la trântă cu Real și Barcelona
Înființat în martie 1916 și intitulat inițial Alfonso XIII Footbal Club, în cinstea regelui de atunci al Spaniei, clubul din Insulele Baleare a petrecut zeci de ani în eșaloanele inferioare. A promovat prima dată în La Liga abia în 1960, dar n-a rămas acolo decât trei ani. De altfel, până în 1997 Mallorca a avut apariții sporadice pe prima scenă a fotbalului spaniol, unde petrecuse numai 11 sezoane în toată existența sa.
Momentul de cotitură în istoria clubului din Palma de Mallorca l-a reprezentat promovarea de la sfârșitul sezonului 1996-1997, la care, cu 13 goluri marcate, a contribuit decisiv și românul Costel Gâlcă. Obținută cu greu, după un baraj strâns cu Rayo Vallecano și într-un sezon în care antrenorul Victor Munoz a fost demis în aprilie, promovarea nu anunța nici pe departe nașterea unei mari echipe. De fapt, mai toată lumea îi considera pe mallorquini favoriți la retrogradare.
Doar că-n acea vară s-a întâmplat ceva: argentinianul Hector Cuper, care nu mai pregătise nicio echipă în Europa, a fost numit antrenor principal. Cuper a întărit echipa cu Ivan Campo, Carlos Roa sau Vicente Engonga, după care și-a impus stilul ultra-defensiv. Mallorca a jucat excelent în 1997-1998 și a terminat sezonul pe locul cinci, având a doua cea mai bună apărare din campionat. Pe deasupra, a ajuns până în finala Cupei Spaniei, pe care a pierdut-o dramatic, la penalty-uri, în fața Barcelonei.
Prima dintre cele șase finale pierdute de ghinionistul Cuper în cariera de antrenor
Anul următor, cel în care s-a înclinat în fața lui Lazio, în Cupa Cupelor, Mallorca lui Cuper avea să se descurce și mai bine. Mai întâi, pe 22 august 1998, clubul insular cucerea primul trofeu din istorie, Supercupa Spaniei, după o dublă victorie (2-1 și 1-0) în fața campioanei Barcelona.
În La Liga termina pe trei, într-un sezon în care a primit cele mai puține goluri din campionat și-n care s-a aflat pe prima poziție în nouă etape dintre cele 38. În cinstea performanțelor excepționale ale roș-negrilor, clubul din Palma a primit în Spania porecla de „Ensaimada Mecanica”. La sfârșitul acelui sezon formidabil, cei doi fundași centrali care duseseră greul, Ivan Campo și Marcelino, au părăsit echipa, la fel ca și antrenorul Cuper, ajuns la Valencia.
Participarea în Liga Campionilor și câștigarea Cupei Spaniei
După aceste plecări importante, puțini își imaginau că Mallorca va rămâne printre protagonistele din La Liga. Chiar dacă, în pauza dintre sezoane, clubul din Baleare i-a transferat pe Samuel Eto‘o, pe atunci un promițător atacant, și pe fundașul Miguel Angel Nadal (unchiul tenismenului Rafael Nadal), revenit acasă de la Barcelona. Pe deasupra, insularii s-au mutat pe-un stadion nou-nouț, modernul Son Moix, de 23 de mii de locuri.
Ce-i drept, primul sezon după plecarea lui Cuper a fost slab. Mallorquinii au terminat pe 10, au ratat calificarea în grupele Ligii Campionilor (eliminați de norvegienii de la Molde) și au fost scoși din Cupa Spaniei în turul al doilea (de o echipă din divizia a treia).
Singurul plus din acel an a fost prezența în sferturile cupei UEFA, unde echipa din Palma a depășit grupări celebre ca Ajax sau Monaco, înainte de a fi eliminată de Galatasaray Istanbul, condusă din teren de Hagi și Gică Popescu. Din nou, la finalul sezonului, antrenorul a fost schimbat, iar cei mai buni jucători au fost vânduți: camerunezul Lauren la Arsenal, vârful Diego Tristan la Deportivo La Coruna.
La intrarea în noul mileniu, conducerea clubului l-a angajat pe legendarul antrenor spaniol Luis Aragones, într-o încercare de a reînoda succesele obținute cu Cuper. Iar mișcarea a mers: în primul sezon cu Aragones, Mallorca a prins ultima treaptă a podiumului și a obținut cele mai multe puncte în La Liga (71) din istoria clubului. De data aceasta, în pauza competițională clubul din Baleare și-a păstrat cei mai buni fotbaliști, ba chiar s-a întărit serios, transferându-l, sub formă de împrumut, și pe uruguayanul Walter Pandiani. Însă n-a putut să-l țină și pe Aragones, artizanul succesului, plecat la Atletico Madrid.
Înlocuitorul acestuia, neamțul Bernd Krauss, a calificat-o pe Mallorca în grupele Ligii Campionilor, după o dublă cu croații de la Hajduk Split, dar a avut un start mizerabil în campionat, așa că a fost demis în octombrie. Urmașul său, croatul Sergije Kresic, s-a descurcat chiar mai prost și-a fost dat afară în aprilie 2002. Roș-negrii s-au salvat cu greu de la retrogradare, avându-l la timonă pe „eternul secund” al echipei, Tomeu Llompart. În acel an, insularii au rămas numai cu satisfacția c-au învins-o pe Arsenal în grupele UCL.
Mallorca – Arsenal 1-0, în septembrie 2001
Sezonul următor, 2002-2003, a fost unul de referință pentru fotbalul din Baleare. Condusă de această dată de pe bancă de Gregorio Manzano, Mallorca încheia campionatul pe poziția a noua, dar avea să câștige cel mai important trofeu din vitrina clubului: Cupa Spaniei. În drumul spre finală (câștigată cu 3-0 împotriva lui Recreativo Huelva), cel mai șocant rezultat a fost un 4-0 contra lui Real Madrid, meci în care starul Eto‘o a marcat de două ori.
Eto’o făcea spectacol împotriva „galacticilor” încă din vremea în care juca pentru Mallorca
Începutul sfârșitului: instabilitate pe banca tehnică și management dezastruos
Dintre cei 11 titulari din finala istorică cu Huelva, cinci au părăsit Mallorca în acea vară, în frunte cu antrenorul Manzano, ajuns la Atletico Madrid. În locul său a venit portughezul Jaime Pacheco, demis în septembrie după un început groaznic de campionat.
Llompart a fost interimar timp de o lună, după care Luis Aragones s-a reîntors în Baleare. „Înțeleptul”, așa cum era poreclit în Spania, i-a ajutat pe insulari să încheie anul pe locul unsprezece și să ajungă până în optimile cupei UEFA.
Haosul s-a declanșat în vara lui 2004. Aragones a părăsit din nou echipa, ca să preia naționala Spaniei, iar startul Eto‘o a fost vândut la Barcelona, pe 24 de milioane de euro. Au urmat cinci sezoane caracterizate de o mediocritate cruntă, în care Mallorca s-a bătut an de an pentru supraviețuirea în prima ligă.
Cuper și Manzano au fost readuși la club, însă performanțele au întârziat să apară. Trendul vânzării de jucători a continuat, totuși, la sfârșitul deceniului trecut, clubul a început să aibă mari dificultăți financiare.
Ultima zvâcnire
În 2009-2010, Mallorca a avut o ultimă zvâcnire. Sub comanda lui Manzano, insularii au încheiat La Liga pe cinci, loc de Europa League. Însă clubul din Baleare a intrat în insolvență și, ca urmare, nu a primit licența de participare în cupele europene.
Exasperat de gravele probleme cu banii, Manzano a demisionat și a fost înlocuit cu Michael Laudrup, doar că soarta Mallorcăi fusese pecetluită. Cu un lot submediocru, danezul a reușit în ultima clipă să salveze echipa de la retrogradare, fiind confirmat antrenor principal și pentru următorul sezon. Însă în septembrie 2011, Laudrup s-a certat cu șefii clubului și a părăsit clubul insular.
Următorul tehnician, Joaquin Caparros, a rezistat un an și jumătate, până în februarie 2013, când Manzano s-a întors de urgență în Palma de Mallorca, pentru a treia oară, ca să salveze clubul de la retrogradare.
Primit cu ostilitate de fanii mallorquini, după ce lăsase echipa la greu în urmă cu trei ani, Manzano n-a reușit minunea. La finalul sezonului 2012-2013, Real Mallorca ocupa poziția a 18-a și, după 16 ani consecutivi în prima ligă, retrograda în Segunda Division.
De la viața pe muchie de cuțit în Segunda la derby-ul local cu Atletico Baleares
Ce părea să fie doar o sincopă, firească în viața oricărui club, s-a transformat într-un coșmar în următorii ani. Mallorca nu doar că nu s-a bătut pentru a promova înapoi în La Liga, ci s-a aflat permanent într-o luptă chinuitoare pentru supraviețuire în Segunda.
Între 2013 și 2016, clubul din Palma s-a salvat de două ori de la retrogradare în ultima etapă, cu doar două puncte peste prima echipă de sub linie. A terminat de două ori pe 17 și o dată pe 16, clasări care au anunțat dezastrul complet din vara lui 2017. Pe 4 iunie, după un 2-2 cu Mirandes, insularii încheiau sezonul pe poziția a 20-a și se duceau în liga a treia, pentru prima oară în ultimii 36 de ani.
Retrogradarea a însemnat finalul unei ere caracterizate de-un management dezastruos, atât pe plan financiar cât și sportiv. Ca dovadă a leadershipului îndoielnic stă faptul că, în patru sezoane petrecute în Segunda, Mallorca a rulat nu mai puțin de nouă antrenori.
În toamna lui 2017, „Los Bermellones” au luat-o de la capăt. Bineînțeles, cu un antrenor nou, Vicente Moreno, și cu un lot complet schimbat. De la echipa care surprindea Spania și Europa, RCD Mallorca a ajuns să dispute derby-ul Insulei Baleare, cu Atletico Baleares, pentru prima oară în 37 de ani.
Derby-ul Insulelor Baleare, în septembrie 2017
După un an în Segunda B, Mallorca a revenit în Segunda Division în acest sezon și deocamdată se zbate undeva la mijlocul clasamentului, departe de grijile retrogradării. Însă drumul spre gloria de altădată e complicat și e posibil ca „Los Bermellones” să nu-l mai parcurgă vreodată.
