1. Anglia a demolat-o pe nevinovata Panama, dar vestea cu adevărat importantă e că „The Three Lions” au o echipă mai legată ca niciodată. Deși nu e un antrenor cu experiență, Gareth Southgate e omul care a adus echilibrul în naționala Angliei, misiune la care predecesorii săi mai titrați au eșuat. Selecționata Albionului joacă într-un 3-5-2 solid pe fază defensivă, în care Henderson și Lingard stăpânesc mijlocul terenului și Harry Kane e pus ideal în valoare. Dincolo de asta, englezii au arătat că sunt buni și la fazele fixe, care ar putea face diferența în fazele superioare ale competiției.
2. Circumspecții ar zice că până acum Anglia a întâlnit două echipe slabe, lucru adevărat. Dar trebuie remarcat și că la Mondialele precedente, englezii au suferit tocmai împotriva echipelor mici. Acum patru ani au pierdut cu Costa Rica, în timp ce la Mondialul din Africa de Sud au fost învinși de Statele Unite și au remizat cu Algeria. De această dată, chiar dacă panamezii au jucat cu șase-șapte fundași și au încercat să distrugă jocul prin orice mijloace, Anglia a știut să atace și să-și țină adversarii sub presiune timp de 90 de minute.
3. Harry Kane a ajuns la cinci goluri în două meciuri și e golgheterul turneului. Ce-i drept, două reușite au venit din penalty, însă vârful lui Tottenham este jucătorul-cheie al naționalei lui Southgate. În formă excelentă, Kane pare capabil să speculeze orice șansă ivită. Dincolo de vedeta lui Tottenham, au impresionat Lingard, autor al unui super-gol în poarta lui Penedo, John Stones, care a reușit o „dublă”, dar și Sterling, pe care Southgate l-a păstrat în primul 11 în ciuda unei evoluții modeste în partida cu Tunisia.
4. Cum era și logic, Panama părăsește competiția. În două meciuri, Penedo & Co au încasat nouă goluri, însă pentru fotbaliștii din America Centrală a fost mai important că au marcat unul. Golul! Cu zece minute înainte de final, Felipe Baloy a înscris pentru 1-6, scor care nu i-a împiedicat deloc pe cei din Panama să sărbătorească reușita ca pe câștigarea Cupei Mondiale. Inclusiv comentatorul televiziunii din Panama a jubilat, oferind o reprezentație de zile mari, care îți arată adevărata savoare a Cupei Mondiale:
Nuestro momento Panamá! Así @pinbaloy23 hace el primer gol de nuestra historia en un mundial. Grande Baloy digan lo que digan, hasta hoy este panameño ha hecho más q Messi en Rusia. @SomosLaSele @tvmaxdeportes @tvnnoticias @tvnpanama #TamosEnRusia pic.twitter.com/94hKJWAKIe
— Siria Miranda (@siriamiranda) 24 iunie 2018
5. Japonia le-a cam închis gura celor care au sugerat că victoria cu Columbia s-a datorat faptului că sud-americanii au evoluat aproape tot meciul în zece. Împotriva Senegalului, niponii au jucat rapid, au pasat în viteză și i-au surprins adesea pe flancuri pe rigizii apărători africani. Takashi Inui a fost starul Japoniei, cu un gol de decar (deși poartă numărul 14) și cu un șut de finețe în repriza a doua, care însă s-a dus în bară.
6. Senegalul a strâns patru puncte la Cupa Mondială, dar realitatea e că africanii au avut noroc cu carul. După victoria cu Polonia, în care au înscris dintr-o deviere și în urma unei decizii neinspirate a arbitrului, africanii au deschis scorul cu Japonia datorită unei (noi) greșeli a portarului Kawashima. Evident, norocul face parte din fotbal, dar senegalezii trebuie să aibă în vedere că acesta se-ntoarce. Iar pentru africani urmează partida cu Columbia, o finală în care se joacă cu calificarea în optimi pe masă.
7. În Japonia – Senegal am asistat la probabil cel mai spectaculos ofsaid din istorie. Jumătate din echipa africană a fost surprinsă în afara jocului de apărarea niponă, sprintenă și cu un simț deosebit de anticipație:
this is the best offside trap in history. #JPNSEN pic.twitter.com/HxVGHkpQLP
— Ann Odong 🐨 (@AnnOdong) 24 iunie 2018
8. Nelipsită din nicio listă cu potențiale surprize ale Cupei Mondiale, Polonia lui Lewandowski e matematic eliminată din competiție după numai două jocuri, ambele pierdute. Dacă împotriva Senegalului polonezii au de ce să dea vina pe ghinion, contra Columbiei n-au niciun alibi. Oamenii lui Nawalka au început hotărăți și agresivi, dar pe parcurs au cedat inițiativa sud-americanilor. Lenți și fără idei, polonezii au fost surclasați de naționala Columbiei și se pregătesc să se întoarcă acasă. O catastrofă pentru Lewandowski, ajuns deja la 29 de ani și aflat poate la ultima șansă de a performa la Cupa Mondială.
9. Radamel Falcao a reușit primul său gol la Cupa Mondială. Vârful de 32 de ani, care a ratat Mondialul din Brazilia din cauza unei accidentări, a dus scorul la 2-0 în minutul 70, închizând practic meciul. După ce în ultimii ani a avut două perioade nereușite în Anglia, la Manchester United și la Chelsea, „El Tigre” pare să-și fi regăsit forma și încrederea.
10. Japonia, Senegal și Columbia se luptă pentru calificare în Grupa H. Niponii au cele mai mari șanse să treacă mai departe. Au nevoie de un egal în ultima partidă, cu o Polonie nu doar deja eliminată, ci și complet demoralizată și demotivată. Senegal și Columbia se vor lupta pentru al doilea loc calificant. Africanilor le convine și remiza, însă columbienii, pe val după recitalul pe care l-au dat cu Polonia, au evident prima șansă.