1. Chiar dacă a câștigat până la urmă în fața Australiei, Franța n-a arătat deloc ca o pretendentă serioasă la trofeu. Vina îi aparține antrenorului Didier Deschamps, care are la dispoziție cel mai scump lot de la Cupa Mondială (1,6 miliarde de euro), însă nu reușește de ani buni să lege o echipă performantă. „Cocoșii” s-au zbătut în gol în partida cu Australia, iar Deschamps nu a părut niciun moment că are un plan pentru a împiedica asta. Tehnicianul Franței, care a ales să-l lase pe bancă pe Matuidi, a fost salvat de un gol norocos al lui Pogba, dar pentru „cocoși” se anunță vremuri grele de tot.

2. Australia și Peru (națională care altfel și-a depus candidatura pentru cel mai inedit echipament de la Cupa Mondială) au venit să joace cinstit, atât cât știu și cât pot. „Cangurii” lui Bert van Marwijk au evoluat energic și arțăgos în fața unei Franțe palide și anoste, în timp ce peruanii au fost vioara întâi în jocul cu Danemarca, pierzând în final din cauza boemiei caracteristice sud-americanilor. Momentan, grupa C pare o afacere 100% europeană, totuși outsiderii Australia și Peru au arătat că au mijloace să le încurce pe cele două favorite.

3. Văzută drept potențială surpriză a Mondialului, Danemarca a învins, dar n-a convins. Anesteziați parcă de exuberanța fotbaliștilor din Peru, nordicii s-au chinuit teribil și au scăpat ca prin urechile acului de câteva goluri ca și făcute. Până la urmă au părăsit terenul învingători datorită pasei decisive găsite de Eriksen și execuției de Bundesliga a lui Poulsen.

Gol Poulsen în Danemarca – Peru 1-0

4. Leo Messi s-a molipsit și el de haosul tradițional din echipa Argentinei. Starul Barcelonei n-a ieșit cu nimic în evidență în egalul „pumelor” cu Islanda, ba a ratat și un penalty pe care l-a executat „în dorul lelii”. Dependentă de execuțiile unui Messi aflat în vacanța de vară, selecționata de vedete a lui Sampaoli s-a trezit blocată total de tenacitatea islandezilor. Argentinienii au fost mereu neinspirați, lenți și îngrijorător de incapabili să ducă mingea în careul advers.

5. Islanda își continuă ascensiunea de basm din ultimii ani. Disciplinată, implicată la maximum în fiecare fază a jocului și organizată perfectă în propria jumătate, selecționata islandeză a avut momente în care a semănat cu Atletico-ul lui Diego Simeone. Cam toți islandezii au rupt gura târgului, cu un plus pentru Emil Hallfredsson. Fotbalistul lui Udinese l-a marcat perfect pe Messi, nelăsându-i niciun pic de spațiu argentinianului pe tot parcursul meciului.

6. Fanii Islandei au atras din nou un val imens de simpatie, iar echipa lui Heimir Hallgrímsson a devenit rapid preferata celor neutri. Nu doar pentru spectacolul pe care l-au făcut susținătorii Islandei în tribunele stadionului din Moscova, ci și pentru prestația lor emoționantă de pe străzile capitalei ruse.

Fanii islandezi în Moscova

7. „Super-vulturii” nigerieni au un talent care iese la iveală o dată la patru ani: joacă la fel (de slab), indiferent de generație sau numele antrenorului european care îi pregătește. Nigeria dă senzația că, pe oricine ar aduce în lot sau pe banca tehnică, nu poate juca altfel decât indolent, nejustificat de autosuficient și înfiorător de ineficient. În caz că cineva a pariat că de data asta nigerienii vor da lovitura la Cupa Mondială, să-și ia de pe acum adio de la banii ăia. Poate peste patru ani.

8. Croația a câștigat destul de clar cu Nigeria, dar fără să arate atât de grandios cum te-ai aștepta după ce lecturezi numele din lotul lui Zlatko Dalić. Sigur, deocamdată suntem încă în acea fază a competiției în care „mai importante sunt punctele”, cum ar spune orice antrenor din Liga I. Croații ar mai avea ceva timp să-și ridice nivelul de joc, deși istoria lor fotbalistică ne spune că sunt genul care se mulțumesc cu (prea) puțin și au știința s-o dea în bară când le e lumea mai dragă.

Modric transformă un penalty și duce scorul la 2-0

9. Stadioanele Cupei Mondiale continuă să nu fie pline ochi, așa cum anunțau cu fală organizatorii competiției. Nici rușii și nici suporterii națiunilor participante nu s-au grăbit deloc să scoată bani din buzunare ca să prindă locurile alea „bune”, care însă sunt și cele mai scumpe.

10. VAR-ul funcționează, însă îi face pe arbitri tot mai puțin responsabili. Franța a primit primul penalty din istoria Cupei Mondiale datorită arbitrajului video, iar un pic mai târziu a venit și rândul naționalei din Peru să beneficieze de tehnologia modernă. Partea mai puțin bună e că arbitrii au devenit neîncrezători în ce văd și par să-și asume tot mai puține decizii, așteptând de la VAR răspunsurile corecte chiar și în faze deloc complicate, cum a fost faultul din careul danez care a precedat lovitura de la 11 metri pentru Peru.

Comentarii